Lună: februarie 2025

Sunt tare curios cine își permite în Biserică, tratarea în izolare a unor probleme care în istoria Bisericii au fost tratate în niște formate care cu greu pot fi cuprins pe hârtie la nivel de complexitate. Ar trebui făcut un studiu pe larg, legat de complexitatea analizelor Bisericii în fiecare Sinod Ecumenic.

Aș vrea să amintesc doar pe scurt, complexitatea problemelor de la primele Sinoade Ecumenice, dar și modul în care Biserica a gestionat această complexitate de soluționare:

1. 1. 1. Biserica a avut nevoie de 50-100 de ani pentru a dezbate intern dar și pentru a concluziona niște analize interne.
      2. Întreaga Biserică a discutat intern aceste probleme, adică zeci de milioane de credincioși.
      3. Au fost implicați atâția teologi în dezbateri, mii și zeci de mii, pentru fiecare problemă.
      4. A existat o implicare la trei nivele, Sinod, credincioși și împărat.
      5. Analizele au fost aduse pentru fiecare Sinod Ecumenic din întreaga Biserică.

Care este sistemul actual al Bisericii de tratare a unor probleme cu o complexitate cu mult mai mare decât cele de la Sinoadele Ecumenice:

1. 1. 1. Comisii de analiză cu 5-10 membri.
      2. Ierarhie care nu este implicată în analiză, care semnează acte produse de comisii, pentru care apare întreabarea dacă știe ce scrie în acele acte de analiză, dacă știe ce semnează. Dacă ierarhia era înainte responsabilă de actul teologic, acum este responsabilă doar de semnarea unor hârtii, nu și de producerea analizelor pentru astfel de acte. Ierarhia nu mai produce analize în Biserică, ci acestea sunt externalizate în diferite comisii, neierarhice, iar ierarhul nu mai împlinește astăzi actul teologic, ci doar actul birocratic, decizional.
      3. Sunt luate decizii de impact, în forumuri de câteva zeci de ierarhi.
      4. Biserica aduce în paralel, într-o plenitudine, poziții unitare, susținute pe larg de credincioși, cler și ierarhi, poziții care nu sunt discutate de aceste mici comisii.

Este frapantă diferența între necesarul și existentul de analiză și dezbatere pe diferite subiecte. Nici 10% din necesarul de perspective, de analiză și dezbatere nu e acoperit de analiza acestor comisii. Dar sinodalitatea afirmă că „Sinodul acoperă orice analiză, orice decizie” (conform statutului instituției), și aduce un relevant suficient de analiză și perspectivă pe orice subiect. Și se vede în istorie, unde analizele insuficiente, cu 10% din necesar, duc Biserica în diferite direcții greșite.

Astăzi sinodalitatea produce mărunte fundamentări pentru patimile instituționale. Are numai opțiunea A, opțiunea de a duce Biserica pe căi insuficient gândite, fără analiză. Astăzi nu există instituțional opțiunea B, într-un simplism izbitor, în care odată ce ai apucat pe o cale mergi înainte fără a mai auzi ceva. Se pare că instituția nu gândește atât de complex, adoptând soluții simpliste la orice întâlnește în cale.

• • • Optiunea A pentru calendar, opțiunea simplistă, mersul înainte, a fost forțarea deciziei pentru credincioși și apoi constrângerea cu armata a credincioșilor.
    • Optiunea A pentru Ecumenism este mersul înainte, negândirea și nediscutarea acestei probleme.
    • Opțiunea A pentru A. Boca este acceptatea patimii Ardealului și a compromisul instituțional.

Acestea sunt opțiunile simpliste ale Bisericii de a rezolva aceste probleme de management și direcționare.

Care sunt opțiunile corecte pentru fiecare dintre aceste probleme?

• • • Opțiunea B pentru calendar era un program pe termen lung, de informare, de gestionare a acestei schimbări, de acomodare cu această perspectivă dorită în schimbare. Și apoi, dacă era posibil așa ceva, să se facă această schimbare. Era opțiunea gestionării în timp, nu a gestionării în forță, cu patimă. Din nou, multă energie, puțin echilibru și deloc răbdare în instituție. Rezultatul? Schismă.
    • Opțiunea B pentru Ecumenism este cu totul alta decât ce se face instituțional. Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae a propus opțiunea B, care nu are legătură cu opțiunea A instituțională – din păcate în instituție nu este nimeni să îl audă și nici să îl înțeleagă pe cel care tocmai a fost canonizat. Și această opțiune am dezvoltat-o în alte lucrări. Iar această opțiune în mare afirmă că informația istorică este 50% din necesar, că este necesară o dezvoltare teologică pe care am propus-o pentru a completa restul de 50%, că fără a avea o soluție teologică Ecumenismul actual este doar căderea Bisericii. La fel, am propus precum și părintele Ion Bria a propus, un Sinod pentru a discuta aceasta problemă, propuneri care sunt temelia discuției despre dialogul ecumenic. Pe o soluție teologică dar și pe o adunare internă pentru dezbatere ar fi trebuit construit orice discuție despre dialogul ecumenic. Rezultatul? Expunerea pe termen lung a Bisericii la erezie, potențarea universală a unui curent religios apocaliptic, de unire generală – frumos, chiar noi, Ortodoxia, potențăm apocalipsa universală, prin conceptul ortodox de unitate. (A se vedea lucrările produse pentru unitatea creștină, pe acest subiect.)
    • Opțiunea B pentru A. Boca era asumarea definitivă a deciziei de necanonizare, decizie existentă în instituție peste 15 ani  (2010-2025). Opțiunea B era transparența maximă în această decizie, susținerea corectă a adevărului de credință, evitarea compromisului de credință, consecvența în decizia instituțională.

Acest simplism izbitor de a gândi instituțional se vede în aceste inițiative luate în timp. Arată lipsă de analiză, lipsă de capacitate de analiză. Simplismul instituțional actual este contrastant cu complexitatea abordărilor de la Sinoadele Ecumenice, unde s-a căutat pe larg discutarea tuturor perspectivelor, confruntarea tuturor ideilor apărute pe subiect. Cantitatea de analiză, dialog, perspective, număr de teologi, timp alocat analizelor de la Sinoadele Ecumenice, contrastează cu decizii care astăzi sunt luate peste noapte, în comisii numărate pe degetele de la o mână, susținute prin decrete instituționale, acoperite cu sloganul „puterii centrale”. Biserica pare să fie redusă astăzi la diferite comisii.

Calendarul este un „peste noapte” instituțional, deplin negândit. Ecumenismul este identic. A. Boca este la fel, o decizie schimbată prin compromis, tot peste noapte, în pragul canonizărilor din 2025 (oare nu este suspectă pentru nimeni această schimbare peste noapte?). Atât se poate astăzi în instituție, limitarea la adoptarea retoricii puterii centrale, adoptarea unor analize precare, adoptarea unor explicații simpliste și erijarea în catolicism instituțional, izolarea pentru a proteja decizii instituționale greșite.

E greșit și nu se comentează când sunt contestate. Oare această strategie schimbă negrul în alb și falsul în adevăr? Este dreptatea sau falsul calea Bisericii? Este pocăința-îndreptarea sau persistența în eroare calea care este învățată de Biserică? Instituția ar trebui să se uite mai atent la ce face față de ce învață. De aceea aceste decizii mari ale Bisericii, deciziile de la Sinoadele Ecumenice, nu au fost menajate și izolate, ci au fost decizii expuse criticii largi a întregii Biserici, pentru a se verifica toate perspectivele și toată argumentația adusă.

Deciziile izolate față de deciziile expuse, criticate pe larg, acestea sunt cele două paradigme care se confruntă aici. Adică paradigma catolică de management față de cea ortodoxă istorică. Catolicii au adoptat varianta instituțională simplă, închisul ușii în fața tuturor celor care criticau deciziile greșite, împăratul, credincioșii și chiar clerului. Ortodocșii au discutat zeci de ani deciziile mari ale Bisericii, iar credincioșii și împăratul au participat în diferite forme la aceste analize și discuții. Astăzi se trece în Ortodoxie la sistem decizional catolic, în care decizii nefundamentate, care au fundamentări cu 10% din necesar, care nu au listate corect opțiunile disponibile, care nu au fundamentarea corectă, sunt aruncate în Biserică pe motivul „puterii centrale”. Calendarul, Ecumenismul și A. Boca sunt decizii majore nefundamentate. Instituția nu poate prezenta fundamentările pentru aceste decizii, ascunse în spatele retoricii „puterii centrale”, nu în spatele unor fundamentări.

Asta o să ne coste, pentru că această orbită instituțională catolică actuală a Bisericii, este o ieșire din echilibrul și orbita eclesiologică ortodoxă istorică, și o să ne ducă la pierderea coordonatelor de gravitație autentice ale Bisericii. O să ne ducă undeva într-un spațiu eclesiologic de derivă, de schismă, erezie și înșelare.

Am arătat în volumele propuse că tot ce se propune instituțional pe astfel de decizii mari sunt doar simplisme de management. Și am arătat că muntele Athos are un management mult mai adaptat atât la valorile Ortodoxiei dar și unui necesar de management. Iar în BOR nu se găsește nici cu lumina aprinsă calea dreaptă și se merge pe cărări fără lumină. De aceea Sinoadele Ecumenice anulează desăvârșit ideea unor simplisme de management precum cele propuse de BOR, practica istorică fiind a consolidării în discuții enorm de largi a unor decizii și nu o practică a izolării sinodalității.

Ce model avem în istorie și ce a înțeles Sinodul din aceasta? În istorie avem dialog intern, plenar, zeci de ani, maturitate a unor decizii, forum de asumare instituțională. Iar Sinodul a înțeles doar „sinodalitatea”. Cât de simplistă este această perspectivă de înțelegere a istoriei. Sinodul a văzut doar ierarhia, Biserica vede doar adevărul, dezbaterea, maturitatea unor analize. Fiecare vede ce vrea din istorie.

Ca manager sunt nevoit să analizez zilnic complexitatea și necesarul de soluționare al multor probleme, să înțeleg formatul lor de rezolvare. Zilnic am zeci de probleme de rezolvat și trebuie să adun un forum de soluționare, să găsesc și să așez un format de soluționare. Sunt nevoit să le rezolv, să le închid, corect – și nu sunt simple. Formatul de soluționare al problemelor are umătoarele componente:

1. 1. 1. Informația
      2. Analiza
      3. Opțiunile de soluționare
      4. Dezbaterea
      5. Forumul activ critic de dezbatere
      6. Forumul de normare și adoptare, de guvernanță, de asumare a deciziilor, pe baza analizei.

Problemele Bisericii așa s-au discutat în timp, cu sau fără voie, împlinindu-se într-un fel, prin participarea întregii Biserici (credincioși, cler, Sinod, împărat), a tuturor acestor pași și componente decizionale. Management s-a făcut și la Sinoadele Ecumenice, chiar dacă într-un format dezorganizat. De voie sau de nevoie, tot au trebuit respectați pașii de management autentici în convergența unor argumente și toate aceste elemente de soluționare a convergenței teologice și pe diferite probleme au fost respectați și atunci.

Câteva considerente legate de acest necesar de rezolvare al problemelor și de ce erijarea în „puterea centrală” e doar un discurs fad dar și o falsificare a istoriei ortodoxe din aceste Sinoade Ecumenice:

• • • Pentru că fără adunarea informației nu ai pe ce să lucrezi – și aici ai nevoie să îi aduci pe cei „martori”, pe cei care cunosc informația autentică.
    • Pentru că fără experții care cunosc analiza și problematica nu poți scoate analiza la capăt – și aici nu doar „ierarhia” este expertă în diferite probleme teologice, ci și Sf. Maxim Mărturisitorul și Sf. Grigorie Palama, care în calitate neierarhică la momentul discuțiilor, au participat la analiză.
    • Pentru că doar în întâlnirea la fața locului se vor putea confrunta perspectivele diferite (așa cum pentru calendar Sinodul nu a dorit să audă că Biserica nu poate duce povara calendarului și nu dorește această perspectivă, că are nevoie de timp de obișnuire), a diferitelor poziții existente pe un subiect.
    • Pentru că forumul activ, critic și contribuția de analiză, au venit din Biserică, de nenumărate ori.
    • Pentru că este nevoie de un forum pentru normare, pentru adoptare canonică, pentru validarea analizelor făcute, în acest caz fiind nevoie și de un ierarhie-Sinod.
    • Pentru că atunci când nici una dintre părți nu a fost în stare să își scrie analiza corect, o dezbatere la fața locului va ajuta la confruntarea perspectivelor și la un început de aliniere a punctelor divergente.

Această nebuloasă a autorității „Sinodului și sinodalității” este perpetuată continuu astăzi. Prin confuzie, Sinodul vrea să își păstreze monopolul dobândit în ultimele veacuri. De aici vine lipsa de reacție a Bisericii în aceste probleme, care nu înțelege ce are de făcut instituțional. Biserica este privată astăzi de către Conclavul Bisericii de pârghiile instituționale de drept, care sunt ale sale. Conform legii Bisericii, Biserica are dreptul la dialog.

Sinodul BOR refuză astăzi împlinirea sobornicității-unității Bisericii. Sinodul BOR a refuzat să adauge în statut dialogul cu Biserica. A refuzat dialogul, a refuzat discutarea problemelor Bisericii cu Biserica. Se preface că nu aude, se preface că nu înțelege, se preface că nu știe. Se preface că nu există acest dialog cu Biserica, pe diferite poziții. Nu aude nimic din ce se zice în Biserică. Sau mai bine zis, nu a înțeles nimic din actul sobornicității și a unității și nu a înțeles cum ar trebui să arate statutul. Și învățat comod și confortabil cu statutul conclavului (mult mai confortabil, pentru că pentru a avea adevăr Biserica întotdeauna s-a frământat timp îndelungat, nu ca astăzi, când se decretează o liniște generală, uitându-se că de fapt zgomotul unor astfel de discuții este o normalitate și o stare de furtună pentru soluționare), neînțeles nici de credincioși dar nici de Sinod, nu e interesat când din Biserică se contestă status quo-ul creat actual  pentru Sinod, în care Sinodul BOR este doar un Conclav catolic, conform statutului instituției. Și acest status-quo al catolicismului instituțional nu e precis articulat, nu e contestat de nimeni. Sinodul s-a învățat să funcționeze ca un conclav și nu mai e interesat de Biserică.

Conclavul BOR este cel care lucrează toate acestea în Biserică. Și astăzi Ortodoxia românească e gândită în stil catolic, cu un conclav izolat, care refuză dialogul cu Biserica. Dovada este una evidentă: statutul Bisericii nu are niciun gând despre dialogul cu credincioșii, unde ar fi trebuit să fie multe pagini despre această instituție a dialogului. Statutul e centrat în ierarhie și Sinod și consolidează această instituție. Consolidează doar „administrația”, unicul interes al ierarhiei, restul fiind expediat în „responsabilitatea Sinodului”, evitând discuția despre ce înseamnă specific unitatea, actul unității, dialogul larg și pe problemele mari ale Bisericii. Statutul nu are niciun gând despre dialogul din Biserică. A adoptat o paradigmă autoritară în locul unei paradigme consultative.

Această disfuncție instituțională trebuie expusă, pentru că ne duce eclesiologic în probleme, în special în deciziile mari ale Bisericii. Sinodul BOR nu a reușit să adauge în statut componenta esențială a sobornicității-unității Bisericii, dialogul intern. După instituționalizare, nu a existat nici măcar o unică discuție cu Biserica, pe aceste probleme.  Dovada că este corect ce spun este lipsa din Biserică, în ultimii 100 de ani, a oricărui dialog cu Biserica, pe aceste probleme. Nici în statut, dar nici în actele Bisericii, nu găsim că sinodalitatea ar avea vreun gând de dialog. Faptul că Sinodul semnează nu înseamnă că nu trebuie să le discute. Responsabilitatea semnăturii nu absolvă responsabilitatea consultării. 

Sobornicitatea și sinodalitatea sunt concepte diferite. În sobornicitate a fost și Sf. Grigorie Palama, care nu era ierarh, dar care mărturisea adevărul, care stăpânea o analiză (sunt curios dacă Sinodul actual l-ar da afară pe Sfântul Grigorie Palama din Sinod, pe motiv că nu era ierarh când a produs analiza, sau dacă ar face la fel cu oricine ar aduce o analiză pertinentă – conform statutului actual, Sfântul Grigorie Palama nu ar avea ce să caute în calitate neierarhică la discuții, nefiind la „înălțimea” Sinodului, ca să vedem la ce extremități a ajuns statutul în încercare de a menaja Sinodul de critică). La analiză a participat istoric și Biserica. 

Ierarhia vrea astăzi monopol inclusiv pe analiză, utilizând monopolul avut pe normare și adoptare canonică. Sinodul duce la maxim această discuție între paradigmele titulatură și competență. Deși există o responsabilitate sinodală, totuși competența și analiza nu sunt un monopol al Sinodului. Analiza, dezbaterea-validarea, normarea și adoptarea canonică intră în sfere diferite. Biserica are dreptul să aducă poziții teologice și să participe la dezbatere (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie Palama, în calitate neierarhică, au participat la discuții teologice importante), chiar dacă în normarea și adoptarea canonică Sinodul are responsabilitatea și obligația să le împlinească.

Conceptul de sinodalitate e centrat în rolul de ierarh și autoritate, adică în esență propune un monopol instituțional absolut. Conceptul de sobornicitate este centrat în adevăr, analiză și adunare, arătând că unitatea Bisericii, decizia unită a acesteia are la bază un forum decizional care poate asigura această unitate a deciziei. Ne arată mecanismul, nu rolul. Și fiecare își alege astăzi în Biserică ce concept vrea și semantica dorită pentru acești termeni. De asta sinodalitatea este trâmbițată instituțional și nu sobornicitatea, pentru că sobornicitatea presupune dialog (mecanismul unității), care nu e chiar pe placul instituției.

De asta auzim peste tot „sinodalitatea”, prin asta înțelegându-se monopolul instituțional, puterea centrală, circuitul instituțional închis. Și nu  auzim despre sobornicitate (concept evitat la maxim astăzi în discursul instituției), în care se înțelege dezbaterea largă, asumarea de Biserică, expunerea către întreaga Biserică a discuțiilor pe poziții aduse din Biserică. Și de asta Sinodul preferă discursul „sinodalității”, centrat în rolul de ierarh și nu discursul „sobornicității”, centrat în mecanismul integrativ, în care este forțat să aducă la dezbatere pe toți cei care au adus analize, pe cei implicați în discuții, credincioșii (cei afectați și cei care poartă aceste poveri ale instituției). De asta instituția a schimbat rapid termenul, semantica, discuția, centrându-o în jurul rolului de ierarh și nu în jurul mecanismului de adunare-integrare, pentru a nu fi nevoită să se trezească având credincioși pe holurile instituției, care să participe în poziții pentru calendar, Ecumenism și A. Boca.

Cine și-ar dori credincioși în treburile instituției? Ce să caute credincioșii în astfel de treburi înalte, într-un Sinod în care să fi discutat calendarul, Ecumenismul și A. Boca? Adică de ce să se facă integrare a analizelor aduse de Biserică, mult mai competente, mult mai coerente, gândite, când instituția poate prea bine să ia analizele produse intern și să se mulțumească cu simplismele avute intern? De ce să lucrezi cu o analiză competentă și să îi aduci pe toți pe un subiect, când poți să te limitezi instituțional la ce s-a putut produce într-o discuție de 10 minute? De ce să discuți pe larg, într-un format corect un subiect, când nu mai bine te limitezi la un Sinod, la 10 minute de expediere a unui subiect care va afecta Biserica pentru tot destinul său? Asta este Biserica astăzi, 10 minute pentru un subiect, într-o agendă de nenumărate alte calendare. Calendar după calendar, Boca după Boca, decizii de 10 minute pentru probleme care trebuiau discutate ani de zile de Biserică nu de o mână de oameni într-o comisie. De ce pozițiile Bisericii în toate aceste discuții, calendar, Ecumenism și A. Boca nu au fost discutate? Pentru că Sinodul a preferat simplismul instituțional, 10 minute pentru subiect și apoi ascunderea în spatele retoricii „Sinodul”. Scuza ideală pentru orice greșeală, „Sinodul”. Sinoadele Ecumenice ne arată curat formatul larg de dezbatere a problemelor grele. De ce să urmăm acest model, nu mai bine ne limităm la ce se poate în analizele limitate ale unor comisii? De ce să mai fie implicată Biserica?

Sinodul sau adevărul? E decizia Bisericii legată de adevăr, sau e legată de Sinod? Sinodul e adevărul, cum se postulează astăzi? Sau Biserica, în întregul său, este infailibilă? Această egalitate între Sinod și infailibilitate, doar prin sine, este o erezie: este erezia catolicismului, care asta afirmă. Și dacă ai 50 de ierarhi care nu au analiza pe o problemă, ce reprezintă „sinodalitatea”, și care mai este rolul acesteia într-o astfel de problemă, teologică sau de management? Rolul acesteia este de management integrativ. Pentru că dacă ai 10 contribuitori externi de analiză (experți) aceștia ar trebui să fie prezenți în forumul de analiză, pentru că dacă ai credincioși care asumă o decizie aceștia ar trebui să fie cel puțin consultați când se spune ca în calendar că trebuie să își schimbe toată viața pe noul calendar, pentru că sunt în acest forum impactat de deciziile Bisericii mai mulți, nu doar Sinodul. La actul de decizie al Bisericii participă nu doar Sinodul, fiind nevoie și de analiză, și de expertiză, și de consultare, și de asumare a acestui act. La actul unității Bisericii nu participă doar Sinodul ci și credincioșii, fiind nevoie ca aceste decizii majore să fie asumate în participare și împărtășire a deciziei cu toată Biserica.

Această practică a acestei erezii este ceea ce duce Biserica în derivă. În manualul de dogmatică scrie că Biserica este infailibilă, nu că sinodalitatea este infailibilă, cum statutul afirmă astăzi (pentru că aceasta este afirmație din statut, unde „Sinodul” este responsabil cu unitatea Bisericii). Diferența dintre poziția dogmatică și falsul din statutul Bisericii este evidentă. Statutul Bisericii se opune dogmaticii Bisericii, într-o poziție dogmatică, afirmând că sinodalitatea este infailibilă, refuzând să definească un dialog cu Biserica. Cumva, în instituționalizare, a fost modificată dogma Bisericii, practica fiind una și dogma alta. În practică, a fost mai util modelul conclavului catolic, eliminându-se contribuția credincioșilor și dialogul cu aceștia. Pe scurt, pe hârtie, în dogmă, suntem ortodocși, iar în statutul instituției suntem catolici. Iar în practică se face exact ce se face în catolicism. A fost mai convenabil să se „adapteze” statutul unei practici mai potrivite realității din teren. De la dogmă la statut e o cale lungă, e exact calea de la Ortodoxie la catolicism.

Până nu se va înțelege corect chipul instituțional corect al Bisericii și nu se va corecta statutul în spiritul sobornicității, vom merge din cădere în cădere, până la căderea finală a ierarhiei. Pentru că Apocalipsa Bisericilor, căderea Bisericilor, va însemna căderea ierarhiei.

Acest statut actual este temelia căderii ierarhiei, care nu înțelege că a stricat stâlpii de susținere autentici ai deciziei Bisericii, distrugând critica și pozițiile aduse de Biserică. Această critică adusă în istorie este fundamentul corectării a tot ce s-a greșit în Biserică și asta trebuia pus în statut, ca în cazul unor probleme mari, critica să poată să își aduca contribuția. Însă evident, Sinodul nu a menționat un cuvânt despre critică. Erorile sunt la ordinea zilei în instituție, iar problema autentică a instituției este că nu are mecanisme de corectare și se lipsește deplin de feedbackul sistematic al Bisericii. Și se vede astăzi discursul instituțional cum se chinuiește, cum se înghesuiește pe sine să se ascundă în spatele conceptului de conclav-sinodalitate, neștiind ce retorici meșteșugite să mai folosească atunci când e evident că sobornicitatea e ce trebuie să lucrăm și nu izolarea catolică.

Astăzi suntem într-o impostură instituțională majoră, vizibilă, dar care este negată de instituție. Și impostura constă în privarea Bisericii de dialogul intern al pozițiilor care au existat în toate aceste probleme, calendar, Ecumenism, A. Boca. Sinodalitatea nu a discutat niciuna dintre aceste poziții aduse de Biserică, ci a procedat greșit în fiecare dintre acestea. A avut întotdeauna doar opțiunea A, opțiunea simplistă, cea greșită. Toate acestea, calendarul, Ecumenismul, A. Boca, sunt greșeli instituționale majore, produse de „sinodalitate”, de conclavul BOR, prin lipsă de dialog. Soluțiile autentice ale Bisericii sunt cu totul altele. Numai că sinodalitatea-conclavul românesc, nu poate înțelege ce trebuie să se întâmple și să facă la nivel de management.

Pe scurt, statutul actual al Bisericii a instituit erezia catolicismului intern, creând două caste, creând un Sinod infailibil, care zi de zi promulgă decrete. Iar Biserica se frământă în interior, este muncită continuu de ierarhie, în diferite decrete, neavând niciun fel de capacitate de manifestare eclesiologică, fiind pusă de acest statut într-o șerbie veșnică, de o castă a ierarhiei, care a legat pe veci credincioșii sub ierarhie, fără a le oferi în statut un rând prin care aceștia să poată solicita un dialog. Nici măcar să răsufle instituțional nu au dreptul credincioșii.

Acest statut a adus credincioșii în poziția de robi pe vecie ai unei caste, robi care nu au niciun fel de contribuție la decizia Biserici. Atât s-a înțeles de către Sinodul Bisericii că reprezintă credincioșii în Biserică. Exact ce au făcut catolicii în sistemul lor istoric de caste s-a făcut și în acest statut actual al Bisericii, care în esență este același lucru. Și credincioșii se frământă continuu, sub asaltul de inovații continue adus de „sinodalitate”, fiind munciți continuu de deciziile aduse de „puterea centrală”, infailibilă doar prin sine, fiind sub grelele poveri aduse de această putere centrală pe spinarea unor credincioși. Biserica este muncită încontinuu în ultimul veac sub astfel de decizii și poveri. 

Adevărul trebuie spus. Aceasta este realitatea instituțională care este acoperită în diferite retorici meșteșugite. O realitate în care Biserica a fost împărțită în două, într-o castă infailibilă și într-o castă a unor șerbi, pe veci legați într-un statut, în această poziție, în care sunt munciți sub diferite decrete care apar peste noapte în instituție. Calendarul, Ecumenismul și A. Boca sunt munci aduse de instituție peste credincioși. Necugetate, negândite, nediscutate. Așa se întâmplă când din „părinte” devii „stăpân”. E doar o diferență de semantică, dar una importantă.

Mai multe detalii și o dezbatere pe larg a acestor puncte ridicate pot fi găsite în volumele publicate pentru unitatea creștină, dar și pentru A. Boca.

23 Februarie 2025,

Doru Nastasă

Care este cauza managementului defectuos al Bisericii, văzut astăzi în aceste inițiative, calendar, Ecumenism și A. Boca? Este o cauză ușor de văzut, și voi arăta mai jos de unde vin toate aceste probleme. E nevoie de o perspectivă de management aici și nu de una teologică pentru a evidenția această problemă. Trebuie să folosim pentru această analiză istoria și aceste Sinoade Ecumenice, pentru a înțelege cum a gândit Biserica aceste act al managementului său.

Ce zice conceptul de sobornicitate este că actul de viață al Bisericii, unitatea-legătura Bisericii în toate, se face numai printr-o decizie luată într-un anumit format. Sobornicitatea e legată de conceptele de act de viață, unitate, decizie, formul de analiză plenar, forum de normare și adoptare canonică. Sobornicitatea este un concept de management, așezat în temelia Bisericii, concept înțeles și falsificat astăzi de fiecare după bunul plac.

Ce sa întâmplat în istorie în aceste Șapte Sinoade Ecumenice, legat de deciziile luate acolo? Fazele deciziei Bisericii, legat de aceste Sinoade Ecumenice, sunt:

• Faza 1: discutare a problemelor de către toată Biserica și producerea de analize până la un nivel de maturitate. Atingerea maturității analizei.
• Faza 2: discutare în format sinodal, cu diferite contribuții, cu participarea credincioșilor, în diferite formate, pentru încercarea de a dezbate analiza, de a clarificare normare și adoptare canonică.

Trebuie să separăm funcția de analiză de functia de normare și adoptare canonică și să înțelegem responsabitățile fiecăruia în această discuție. Mai jos încerc să clarific aceste responsabilități, pentru a înțelege responsabilitățile Sinodului, dar și responsabilitățile Bisericii.

Listă responsabilități:

1. 1. Biserică/credincioși – prin sfântul Botez, avem obligația de a avea o opinie critică, de a aduce contribuții de analiză. Botezul nu este mărturisit orbește, este un botez în cunoștință de cauză. La nevoie, fiecare credincios trebuie să apere adevărul de credință. Biserica este consultată în diferite poziții de Sinod, atunci când Biserica aduce poziții. În Ortodoxie, credincioșii nu sunt o castă care nu gândește adevărul de credință, așa cum și-ar dori mulți astăzi.
   2. Sinodul are responsabilitățile:
      1. Dialog cu Biserica, consultare cu Biserica pe pozițiile acesteia.
      2. Integrare analize, folosire a forumului de analiză corect, prin aducerea tuturor celor care pot să participe la o analiză.
      3. Discutare a unor analize ajunse la maturitate.
      4. Normare și adoptare canonică.

Din păcate astăzi Sinodul a introdus o cenzură puternică asupra actului teologic și de management, a introdus un monopol instituțional absolut, refuzând împlinirea autentică a actului sobornicității. Clerul nu are dreptul la a emite nimic fără aprobare a Sinodului și niciun gând și nicio idee nu iese de la cler fără cenzura instituțională.

Ce spune conceptul de sobornicitate în esența lui este legat de integrare și adunare a tuturor celor care pot participa la o analiză. Sinodul are rolul inamovibil de dezbatere, normare instituțională, de adoptare canonică. Dar are și obligația și responsabilitatea integrării analizei Bisericii.

Astăzi Sinodul Bisericii este un Sinod catolic, un conclav. Conceptul autentic de Sinod a dispărut acum foarte mult timp. Astăzi avem de peste 100 de ani un conclav. De aici există această erijare în catolicism, datorită managementului defectuos. Astăzi vedem continuu lucrarea acestui Conclav al Bisericii, care emite continuu decrete către Biserică.

Ce sunt Sinoadele Ecumenice? Un apogeu al maturității unor analize din Biserică, monente de finalizare a unor discuții. Este locul în care analizele din Biserică, ajunse la o maturitate, au fost preluate de instituție pentru discutare și normare, pentru adoptare canonică pentru întreaga Biserică. Ce nu sunt Sinoadele Ecumenice? Nu sunt locul în care „Sinodul singur a lucrat” așa cum se invocă astăzi, pentru a falsifica poziția instituției Sinodului.

Fiecare Sinod Ecumenic a avut un preambul de 50-100 de ani de dezbateri interne, în întreaga Biserică, a diferite probleme, care au dus la o maturitate a unor analize, concretizate și asumate instituțional în aceste Sinoade Ecumenice, care asta sunt, momente de maturitate a unor discuții din Biserică, prin contribuția întregii Biserici. Nu există ce se propune astăzi în această viziune utopică în care Sinodul intră într-o sală și produce analize care au luat înainte Bisericii 50-100 de ani să fie produse, în plenitudinea acesteia. Aceasta este una dintre abordările superficiale aduse de sinodalitate astăzi, în care pretinde că suplinește în formate reduse analize care au fost făcute în formate largi în istorie. Înainte era nevoie de 50-100 de ani pe o problemă, de întreaga Biserică – astăzi Sinodul reușește doar prin sine, să acopere astfel de monumente de analiză.

Tare curios cum se poate face asta, pentru că avem Șapte Sinoade Ecumenice, fiecare cu analize de 50-100 de ani, Sinoade care repetă timp de 1 mileniu acest necesar de analiză integrativă. Iar sinodalitatea actuală nu mai are nevoie de analize integrative, reușind prin sine ceea ce în istorie s-a făcut altfel. Și de asta avem calendare, avem Ecumenisme, avem A. Boca, avem schisme, erezie și înșelare, toate produse pe o rețetă identică, de către sinodalitate: reducerea forumului de analiză, analize făcute superficial, expediate prin autoritate, dar nu prin proprietatea și calitatea analizei. Pe scurt, e mai ușor să decretezi „adevărul”, decât să ieși în fața Bisericii cu o analiză să o dezbați, așa cum s-a făcut la Sinoadele Ecumenice. Adevărul „puterii centrale” e mai precis o colecție de probleme propuse ca fiind „adevăr”, când nu au legătură cu o abordare corectă pe subiectele tratate. Asta datorită aroganței, care pretinde că sunt bune analize și inițiative de management incomplete, nemature, care sunt greșite și negândite suficient, iar acestea doar sunt forțate în Biserică, pe motiv de „putere centrală”.

Analiza, maturitatea analizei, dezbaterea pentru normare și asumare canonică, sunt funcții diferite în actul teologic și de management și nu sunt toate monopolul ierarhiei. Ierarhia nu este o castă cu monopol absolut asupra Bisericii, așa cum în mod greșit afirmă statutul actual al Bisericii. Aceste probleme, calendarul, Ecumenismul și A. Boca, nu pot fi susținute în fața Bisericii, prin argumente valide, așa cum nici catolicismul nu a putut să își susțină teologia și doar a forțat-o în instituție pe motivul „autorității centrale”. Sunt doar niște închipuiri ale Sinodului, crezând că forța instituțională și perspectiva administrativă, pot ține loc de argument. Nu ține. Conceptul de sobornicitate presupune o vedere a adevărului și a argumentului de către întreaga Biserică. Toată Biserica mărturisește adevărul și nu doar un Sinod. Nu avem un adevăr emis de un Sinod ci avem un adevăr asumat și înțeles de întreaga Biserică.

Astfel de forumuri reduse de dezbatere sunt o problemă și asta nu au înțeles catolicii  – iar astăzi „sinodalitatea” se ia după catolici și repetă sloganul catolic al „puterii centrale”, neînțelegând că în Ortodoxie nu există neapărat acest concept de putere centrală ci există conceptul de „adevăr sustenabil și susținut prin dezbatere”. Ortodoxia susține totul prin sobornicitate-dezbatere și nu prin puteri centrale. Și migrarea de la argument-adevăr la putere centrală este ceea ce propune astăzi „sinodalitatea” pentru Biserică, neînțelegând că se încurcă în cuvinte și că propune doar ceea ce și catolicismul a propus istoric. Adevărul nu este niciodată al unei puteri centrale, de asta întotdeauna credincioșii au fost prezenți în toate marile dezbateri ale Bisericii. Adevărul nu este al Sinodului, este al întregii Bisericii – asta nu a înțeles Sinodul. Și Biserica a dezbătut fiecare teză teologică a sa, iar Sinodul, de nenumărate ori a preluat tezele și le-a dezbătut pentru normare. Sinodul nu are un monopol asupra adevărului după cum se afirmă astăzi, ignorându-se orice dialog cu Biserica.

Ca să fim foarte specifici legat de managementul defectuos al Bisericii, trebuie să ne uităm la aceste 3 probleme, la calendar, la Ecumenism și la A. Boca, din punct de vedere al analizei și al managementului necesar acestor probleme. Soluția pentru fiecare dintre aceste probleme menționate este cu totul alta. Sinodul nu a reușit să aducă Biserica pe direcția corectă pe niciuna dintre aceste probleme.

1. Calendarul este o problemă de management instituțional. Este o inițiativă administrativă, de management, care s-a impus cu forța Bisericii.

Cum trebuia gestionat calendarul la nivel de management? Pentru că vorbim despre management organizațional, despre „change-management”, trebuia să existe un program de management, care să fi validat următoarele puncte:

1. 1. Analiza de impact asupra Bisericii, pentru această decizie. Poate fi asumată decizia de Biserică? Răspunsul este nu.
   2. Programul de „change-management”, pentru gestionarea schimbării. Trebuia să fi existat un program pe 5-10 ani, de notificare a Bisericii, de acomodare cu această decizie, iar în acest timp să se fi reevaluat periodic, dacă Biserica este pregătită pentru o astfel de schimbare.
   3. Ce a făcut în esență instituția în această schimbare, a fost să modifice peste noapte ceva ce făcea parte din 2.000 de ani de tradiție a Bisericii, ceva ce era perceput ca dogmă de Biserică, fără explicații, peste noapte, o schimbare cu totul inoportună și într-un format de management nefezabil. A încercat să schimbe prin forță și nu prin dialog o percepție de 2 milenii, să forțeze în Biserică perspectiva administrativă, când Biserica nu era pregătită pentru așa ceva. Nu a pregătit Biserica pentru această schimbare.
   4. Formatul de management adoptat de instituție pentru această inițiativă de schimbare este complet defectuos. Nu are un cadru de management de program autentic. Am discutat formatul de management autentic pentru această problemă în mai multe volume, dar și în volumul „De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca”.
   5. Rezultatul? Schismă în Biserică, iar după peste 100 de ani de schismă, cred că avem peste 1 milion de credincioși rupți de Biserică, prin abordare de management discreționară.

Managementul muntelui Athos pentru această schimbare:

1. 1. Muntele Athos a preferat să fie aliniat la valorile ortodoxe și să adopte o poziție conservatoare. A preferat să evite astăzi modificări de impact, fără utilitate practică. Utilitatea acestei schimbări este zero. Alte Biserici au refuzat această „inovație” și sunt foarte bine astăzi, nu au probleme pe cap cu credincioșii. Și cu siguranță că sunt mult mai bine pregătite pentru o schimbare astăzi, decât acum 100 de ani.
   2. Managementul muntelui Athos este unul conservator, disciplinat, cu discernământ, care a ținut cont că decizia este una care ar fi trebuit lăsată în seama comunității, care ea va duce această povară, nu Sinodul. Nu Sinodul a dus greul acestei decizii ci Biserica-credincioșii.
   3. Rezultatul managementului muntelui Athos: păstrarea unității Bisericii, alinierea corectă la valorile ortodoxe, evitarea unor tulburări, a schismei.

2. Ecumenismul este din nou, o problemă de management instituțional. Este o inițiativă care teoretic este legată de misiunea Bisericii de propovăduire a Evangheliei lui Hristos.

Care sunt problemele de management ale acestei inițiative:

1. 1. Inițiativa merge într-o direcție greșită, pentru că nu a înțeles nimic din ce are de rezolvat. Astăzi nu avem o teză în Biserică, teză care să fie „soluția ortodoxă pentru problema unității creștine”. Pentru că nu există această teză, așa cum și părintele Stăniloae afirmă că „Ortodoxia are nevoie de o dezvoltare teologică pentru a rezolva această problemă” (a se vedea lucrările publicate pe acest subiect), noi astăzi mergem într-o inițiativă fără să avem o soluție și fără să fim pregătiți pentru așa ceva.
   2. Ecumenismul va duce la căderea Bisericii, fiind „erezia ereziilor”, pentru că în Ecumenism se promovează o soluție de unitate creștină prin sincretism, relativism și minimalism și există nenumărate încălcări și devieri de la o direcție coerentă pentru această discuție.
   3. Ecumenismul este izvorul apocalipsei universale religioase, pentru că sădește și dezvoltă acest concept de unitate religioasă universală, prin sincretism, relativism și minimalism.
   4. O inițiativă de management autentică este precum cea propusă în alte volume scrise pentru acest subiect, volume care explică în mod precism, cum Biserrica Ortodoxă trebuie să cheme alte confesiuni la Ortodoxie, printr-o dezvoltare teologică, nu printr-un compromis eclesiologic, cum a făcut și pentru Arsenie Boca. În volumele „O propunere pentru un Sinod al unității creștine” dar și „Soluția logistică a dialogului ecumenic”, am explicat pe scurt inițiativa de management propusă, coordonatele autentice ale unei astfel de inițiative, care să nu lezeze Biserica și care să aducă protestanții și catolicii în mod autentic în unitatea Bisericii. Iar în lucrările propuse pentru unitatea creștină, am adus o soluție în toate dimensiunile acestei probleme, soluție care consider că este ce trebuia făcut aici, care este cu totul diferită de ce se face astăzi în instituție.
   5. Inițiativa nu a articulat problema de rezolvat iar instituția duce Biserica într-o direcție greșită.
   6. Rezultatul managementului din Ecumenism? Promovarea largă a unei erezii universale, comuniune cu erezii, rugăciune împreună, inițiative de dialog teologic cu totul greșit. Și acestea se văd în Sinodul din Creta, în documentul emis de Sinod, document care spune în mare că inițiativa este blocată și că Sinodul nu știe ce să facă pe subiect. Pe scurt, management defectuos, care nu înțelege cum se face management autentic într-o astfel de de discuție și inițiativă.

Managementul muntelui Athos:

1. 1. Este surprinzător cum muntele Athos reușește la nivel de management să păstreze autentic o direcție și coordonatele corecte ale discuției. În analiza făcută pe acest subiect, în lucrările menționate, pe fiecare discuție, am ajuns exact la aceeași poziție a muntelui Athos, care are o explicație coerentă la nivel de management și la nivelul valorilor ortodoxe. Pentru mine este suprinzător cum propunerea de management a muntelui Athos este mult mai corectă și mai responsabilă decât ce se practică astăzi de „sinodalitate”.

3. A. Boca. Aici vorbim din nou, despre management defectuos.

Care sunt problemele de management ale acestei inițiative:

1. 1. Analiza pe subiectul Arsenie Boca nu este completă, este părtinitoare și este falsificată prin omisiune.
   2. Nu au fost chemați zeci de ani martorii acestei discuții și s-a evitat discutarea cu aceștia. S-a așteptat sistematic ca toți cei care puteau și trebuiau să participe la discuție să se mute la Domnul.
   3. Dosarul de canonizare este incomplet. Are omisiuni majore.
   4. Există un conflict de interese vizibil, în gestionarea procesului de canonizare.
   5. Decizia de canonizare a fost luată prin compromis instituțional.
   6. S-a refuzat sistematic discutarea teologiei aduse de Biserică, discutarea mărturiei aduse de Biserică, adoptându-se o poziție instituțională izolată, în care o analiză incompletă, părtinitoare, prin omisiune, a fost forțată drept analiză a Bisericii.
   7. „Adevărul” Sinodului pentru A. Boca este doar un fals deplin, un compromis instituțional, cunoscut și asumat de instituție.
   8. Managementul acestei inițiative a fost unul defectuos care a permis ca o analiză părtinitoare să fie adoptată drept analiză a Bisericii.

Concluzie: nu se poate face management în Biserică. Astfel de inițiative au nevoie de un cadru autentic de management, au nevoie de manageri de profesie, de manageri de program și nu de teologi de profesie. Astfel de „canonizați” nu trebuie să mai scape printre crăpături și fisuri de management iar înșelarea să nu fie instituționalizată. Astfel de „calendare” nu trebuie să mai intre peste noapte în Biserică producând schismă. Tot felul de „Ecumenisme” nu trebuie să mai intre și să aducă erezie în Biserică.

Schisma, erezia și înșelarea trebuiesc gestionate mult mai responsabil, după cum se vede în managementul practicat de muntele Athos, care adoptă o poziție mult mai conservatoare în management, o poziție mult mai critică.

Nici experiența duhovnicească a muntelui Athos nu o găsim în managementul ortodox, dar nici o experiență autentică de management. De asta Biserica Ortodoxă Română este expusă astăzi deplin schismei, ereziei și înșelării.

Astăzi Biserica are nevoie de o discuție solidă despre cum își face managementul, despre valorile pe care le adoptă la nivel de management.

23 Februarie 2025,

Doru Nastasă

Punctul vulnerabil al Bisericii este astăzi marea transformare internă care a avut loc în instituționalizare, în secolul XIX, după 1850, când BOR și-a construit actualul statut și  a obținut „independența” sa. Acel secol XIX este nu doar pentru BOR ci pentru toate Bisericile Ortodoxe începutul unei mari transformări interne, netransparente pentru întreaga Biserică. Centenarul nu este chiar un eveniment de celebrare, ci este o confirmare a acestei transformări interne.

Ce legătură are această transformare cu A. Boca, cu Ecumenismul și cu nenumărate decizii luate în ultimul secol? Cum de se pot întâmpla în Biserică astăzi astfel de lucruri precum o decizie pentru A. Boca? O să încerc să explic mai jos. Această transformare este un punct major de discutat, pentru că A. Boca nu este o decizie greșită izolată, este o decizie într-un context mai larg, care trebuie înțeles de Biserică, context legat și de calendar și de Ecumenism.

Tot cercetând în jurul acestor subiecte, Ecumenismul în special, calendarul indirect, dar și Arsenie Boca, am încercat să am și o perspectivă de management organizațional asupra acestora și să înțeleg ce a fost diferit în aceste evenimente, față de întreaga istorie a celor două milenii ale Bisericii. Ce este diferit astăzi față de istorie, de astfel de evenimente și acte mari sunt la ordinea de zi și nu mai pot fi oprite? Și cum sunt legate între ele și de ce sunt parte dintr-o apocalipsă institițională generală, din acest preambul al „căderii Bisericilor”, vestită la sfârșitul veacurilor?

Primul punct de discutat este contextul general de luare a deciziilor în primul mileniu. Cum s-au luat deciziile în primul mileniu în Biserică? Deciziile s-au luat prin această triadă de putere a Bisericii:

1. Sinodul
2. Credincioșii
3. Împăratul.

O să explic ce vreau să spun prin asta. (Așa cum și statul are mecanisme de putere care se controleaza unul pe altul, inevitabil și Biserica a avut așa ceva, deși netransparent și fără o teorie a acestor puteri, teorie care ne este necesară astăzi în contextul acestei transformări largi interne a Bisericii).

Toate Sinoadele Ecumenice reprezintă probleme mari în istoria Bisericii. Și toate au un factor comun, o implicare majoră a ierarhiei, dar și o incapacitate a ierarhiei de a le gestiona. Cum s-au corectat toate aceste probleme? Nu prin ierarhie. Nu ierarhia a fost factorul polarizator al corectării acestora, ci a fost factorul lucrător. Cine a polarizat soluționarea acestor probleme? Componenta 2 și componenta 3 din această triadă au avut rolul de facto de corectare.

În deciziile mari, de impact, milenare ale Bisericii a contat această triadă. Nu în zona operațională a Bisericii. Astfel de decizii nu au putut fi făcute fără această triadă și s-au lucrat numai prin această triadă de putere. Și ar trebui atenție la acest format de luare a deciziilor.

De ce? Pentru că în management este bine cunoscută acest mecanism de monitorizare și control, o buclă de control care se creează pentru fiecare proces, în care ai nevoie de monitorizare și apoi de mecanisme de control pentru a putea corecta ceva. Cum s-au corectat în istorie toate aceste probleme? Componenta 2 a sesizat componenta 3, care a exercitat autoritate și putere față de componenta 1, forțându-o să corecteze lucrurile. Pe scurt au existat sesizări continue către puterea laică, putere care și-a exercitat autoritatea asupra componentei 1, forțându-o să se adune și să rezolve lucrurile.

Toate Sinoadele Ecumenice sunt probleme create și de ierarhie, create și cu sprijinul ierarhiei. Iar acestea au fost rezolvate când împăratul, componenta 3, a trimis armata după ierarhie și cu armata i-a adus în Sinoadele Ecumenice. Ierarhia nu a intrat chiar de bună voie în aceste Sinoade și asta trebuie să o spunem. Aceste Sinoade s-au făcut pentru că această componentă 1, a fost adusă cu armata într-o sală pentru a discuta aceste probleme ale Bisericii, în prezența componentelor 2 și 3, pentru ca nu cumva să plece sau să evite o soluționare corectă a problemelor. Și de ce a trebuit să fie adusă cu armata? Pentru că ierarhia are această problemă a încăpățânării în propria „autoritate teologică” în care le știe pe toate și mai bine decât toți, laitmotivul constant al istoriei, pe care îl auzim continuu de la ierarhie. Asta este problema care trebuie rezolvată de fiecare dată, orgoliul ierarhiei care trebuie depășit de o autoritate.

Care este problema pe care o avem astăzi în Biserică? Problema pe care o avem este că după 1850, a avut loc această mare transformare internă a Bisericii, instituționalizarea acesteia. Ce înseamnă asta în mare? Este simplu: ierarhia a scăpat de componenta 3 de control și a redus la minim contribuția decizională a componentei 2. Pe scurt, s-a consolidat enorm de tare puterea decizională, exclusiv în mâna ierarhiei, care a rupt deplin contribuția celorlalte componente și orice capacitate de control a deciziilor.

Ce este specific istoriei și acestor două milenii este capacitatea de corectare a deciziilor prin acest feedback și mecanism de monitorizare și control adus de Biserică. Pe scurt, astăzi ierarhia este infailibilă doar prin sine și este excepțional de vulnerabilă în fața unor decizii istorice greșite. Ce este de punctat este vulnerabilitatea decizională actuală a Bisericii, fără aceste componente de feedback instituțional și autoritate instituțională secundară.

Haideți să ne imaginăm o istorie a Bisericii Ortodoxe fără credincioși și fără împărat. Unde ajungem? La următorul punct de discuție, la catolicism.

Ce înseamnă această transformare pentru Biserică? Este simplu, astăzi suntem identic în poziția eclesiologică a catolicismului, a Apusului, începând cu secolele 4-5 – pentru că atunci au apărut în catolicism vizibil aceste manifestări de transformare, cu un primat care a început să ridice pretenții. De ce spun asta? Catolicii, în Imperiul Roman, datorită structurii de imperiu, au înțeles mai bine decât Răsăritul aceste mecanisme de putere. Și ce au făcut? Au scăpat în primul rând de componenta 3, de împărat, creând vicariatul, care asta spune, că papa Romei este peste împărat. Apoi au scăpat de credincioși, creând un sistem de caste, în care credincioșii nu au drept la opinie teologică. Iar apoi au creat primatul, care este de fapt o consolidare a deciziei teologice în două direcții, una internă, în care primatul este peste episcopii catolici, și a doua intra-Biserici, în care primatul este peste toate Bisericile, adică și peste Răsărit. Să tacă din gura întreaga Biserică e scopul final al acestor decizii din catolicism, să se poată ignora feedbackul Bisericii – prin promovarea unei abordări instituționale discreționare, printr-o putere centrală care și-a consolidat teologic întreaga putere în câteva roluri eclesiologice. S-a scăpat foarte rapid de critică și s-a consolidat puterea centrală excesiv.

Ce a destabilizat catolicismul în istorie a fost exact această schimbare de paradigmă, de la adevăr la putere centralizată, la argumente „putrede”, care distrug adevărul. Și de aici sunt invențiile primatului, vicariatului, care în esența lor sunt o alterare a sobornicității, a conlucrării în Biserică și o propunere a unor concepte de autoritate centralizată, care să își permită să stăpânească Biserica. Adică o trecere la paradigma unu vs. toți, menționată în lucrarea „Unitatea Creștină și Catolicismul” (Editura Agaton, 2022, lucrare disponibilă și online, pe acest site). Instituțional abia acum începe o discuție serioasă despre sistemele de management diferite ale Apusului față de Răsărit, dar și despre impactul acestora în istorie, și valoarea sobornicității în acest context. Sinodul adună ceea ce toți asumă și înțeleg în adevăr, nu definește de capul lui adevărul pentru toți, doar pentru că „Sinodul”, așa cum propune catolicismul. De aceea adevărul Sinodului trebuie să fie un adevăr văzut de toți și nu doar de un Sinod.

Pe scurt, catolicii au înțeles mai bine cum se fac astfel de transformări și le-au pus rapid în aplicare. Rezultatul? O distrugere deplină internă a catolicismului, care a început un traseu de cădere, prin schismă, erezie și înșelare – pentru că acesta este traseul catolic în istorie, în aceste coordonate.

Acesta este traseul eclesiologic al oricărei Biserici care refuză să discute și să corecteze problemele, printr-o ierarhie care se rupe de Biserică, care refuză să asculte și să primească feedbackul Bisericii. Se pare că Răsăritul nu a fost suficient de descurcăreț în timp în aceste jocuri, dar recuperează astăzi. Și traseul catolic în istorie, cu schismă, erezie și înșelare este traseul actual al Ortodoxiei, care merge din decizie în decizie, legate de acestea, până va trăi deplin într-o realitate catolică internă, fără să își dea seama. Până când catolicismul intern va fi noua realitate a Bisericii, printr-o ierarhiei harnică, grabnică spre schimbări majore, schimbări care nu au sens, ierarhie care nu are un duh ortodox autentic și care nu simte că aceste transformări continue sunt greșite. Și de asta îl vedem astăzi pe Boca în canonizare, pentru că nu mai există un duh ortodox care să simtă ce au zis părinții Bisericii, că A. Boca nu este o experiență ortodoxă, ci una catolică.

Astăzi, în Ortodoxie, suntem în catolicism instituțional curat, deși asta nu se vede chiar de oricine. Suntem identic în poziția eclesiologică a catolicilor. Nu sinodalitatea, ci credincioșii și împăratul sunt specifici acestei structuri a sobornicității și sunt mai definitorii în ce numim „sobornicitate”, decât ce se afirmă astăzi că „ierarhia într-o sală” este sobornicitatea Bisericii. Dar ierarhia nu a intrat niciodată de bunăvoie în acea sală, pe probleme majore. Mecanismele care asigură plenitudinea deciziei (întreaga Biserică) dar și feedbackul în deciziile mari sunt parte din sobornicitate – asta nu au înțeles catolicii, că este nevoie de o componentă critică din partea Bisericii, dar și de o componentă de mișcare a adunării Bisericii, și foarte superficial au eliminat ce nu trebuia eliminat.

Unde suntem astăzi în Ortodoxie? Într-o involuție de 2 milenii, în care începem istoria din secolele 4-5 a catolicismului. Am ajuns în secolele 4-5 ale catolicismului. Aceasta este esența autentică a acestui „centenar”, involuția Bisericii în primul mileniu, în secolele 4-5. E o realizare de menționat la acest centenar. Degeaba avem dogma, dacă instituțional am avut o regresie și o involuție de 2 milenii, dacă am stricat ce nu trebuia atins și dacă ne-am luat după catolici. Dacă s-a stricat cadrul deciziilor milenare ale Bisericii, atunci suntem într-o involuție cum nu au mai fost în istoria Bisericii. Și doar începem traseul din secolele 4-5 al catolicilor.

Ierarhia nu a înțeles că principala problemă de rezolvat astăzi în Biserică nu este calendarul, nu este Ecumenismul, nu este A. Boca, ci este păstrarea autentică a sobornicității, în această triadă decizională, păstrarea reală a mecanismelor decizionale, nealterarea nici cu o cirtă a modalității în care Biserica a luat istoric deciziile sale. Biserica a luat decizia sa în acest cadru, nu prin „sinodalitate”, cum într-o manieră simplistă este erijată astăzi orice explicație, doar pentru a înălța în mod fals și eronat rolul Sinodului prin sine la zidirea Bisericii, prin promovarea unui fals teologic, al unui Sinod care singur a luptat în stânga și în dreapta pe toate problemele Bisericii și le-a scos la liman. Se crează un fel de imagine a unui Sinod-erou, care a rezolvat doar prin sine toate problemele istorice ale Bisericii. Și doar vezi triumfalism instituțional care nu înțelege că deja am ieșit de pe drumul principal al Bisericii și suntem prin mlaștini de unde nu vom mai ieși instituțional – prin izolare decizională a Sinodului. Și se vede că la nivel de management instituțional nu se produce nimic, nicio teză, și nimeni nu reușește să se orienteze la nivel de management în această nouă realitate a Bisericii – adică o neînțelegere generală a realității de management în care trăim. Consultarea este un de facto în statul laic, dar și în Biserică, unde adunarea-dialogul ar trebui să fie parte din constituția Bisericii. Astăzi Biserica se erijează în putere centralizată, după model catolic, neînțelegând nimic din traseul catolic în istorie, schisma, erezia, înșelarea dar și protestantismele, care sunt generate prin privarea Bisericii de manifestare și exprimare eclesiologică autentică.

Înțelepciunea cea mai mare instituțională astăzi va fi reglarea acestui mecanism al sobornicității-unității decizionale. Cine va reuși aceasta, acesta va ajuta cu adevărat Biserica în viabilitatea milenară a acesteia. Un Sinod care nu a înțeles cum să organizeze aceste decizii majore ale Bisericii este doar un Sinod care a pierdut cârma Bisericii și care nu a înțeles că am ieșit de pe un drum principal pe care trebuia să fim. E un Sinod în care fiecare trage de cârma vasului Bisericii în ce direcție vrea. Și sunt mulți care trag în toate direcțiile de această cârmă.

Sobornicitatea Bisericii este și această capacitatea de corectare, care nu vine doar din ierarhie ci vine din componenta 2 și din componenta 3, care au împins componenta 1 să facă ce trebuie. Adunare, adunare, dar împinsă și cu armata și credincioșii în spate. Asta este istoria autentică a „sinodalității”. Ierarhia într-o sală, dar doar cu niște factori polarizatori ai acestei adunări și cu niște factori care mențin echilibrul „sinodalității”, factori care nu sunt menționați în discuție, pentru că nu convin. Aceasta este Biserica plenară, nu doar un discurs fad al „Sinodului”, care uită să menționeze toți contribuitorii, punându-se în față pe sine în acest act. Nicidecum doar Sinodul, ci întreaga Biserică – este un act de recunoaștere al contribuției întregii Biserici la actul decizional, în diferite forme,  act pe care trebuie să îl facem, pe care Sinodul uită de ceva vreme să îl facă, învățându-se greșit în ultimul veac cu retorica „Sinodului”. Avem chiar în Evanghelie o pildă despre cineva care era în față și spunea continuu că e drept și despre cineva care stătea mai în spate, necutezând să ridice privirea din pământ, foarte relevantă pentru discuția aceasta între Sinod și Biserică, pilda vameșului și a fariseului.

Să fie clar înțeles, deciziile majore și sustenabile ale Bisericii s-au luat nu de „sinodalitate”, ci de această triadă de putere, în care a existat o contribuție din partea întregii Bisericii, chiar dacă în „sinodalitate” au căpătat formă instituțională. Sinodalitatea a fost o instituție de exprimare eclesiologică, dezbatere și asumare eclesiologică a unui fond de analiză și discuții adus de întreaga Biserică. Sinodalitate elimină astăzi cu mare ușurință din discursul propriu componentele 2 și 3, pentru că evident, nu convine instituțional să ai și credincioși în forumul de discuție – însă aceasta este realitatea istorică a Bisericii și a actelor Bisericii, în care ai și credincioși și ai și un împărat. Cumva mentalitatea catolică pare să se impună astăzi și în Ortodoxie unde nu se mai înțelege nevoia de dezbatere plenară și se înțelege doar conceptul de forum redus de dezbatere.

Asta nu se înțelege astăzi în Ortodoxie și auzi un discurs încurcat, în care nu se știe ce cuvinte să mai fie folosite pentru a apăra conceptul de „putere centrală” în defavoarea conceptului de „putere a adevărului-argumentului în dezbatere”. Și astfel ajungem în Biserică în tot felul de „adevăruri ale puterii centrale” dar nu adevăruri ale Bisericii. Și A. Boca este un adevăr al unei puteri centrale, dar nu al Bisericii. Astăzi auzim în Biserică despre Sinod, dar nu despre adevăr.

Realitatea faptică a istoriei arată cum a funcționat de fapt Biserica, prin această triadă de putere și numai prin această triadă de putere. Această triadă a susținut ceea ce numim astăzi ecumenicitate, adoptarea unor decizii corecte, potențarea Sinoadelor Ecumenice care nu au apărut din senin, din bunăvoința episcopilor care să alerge de bunăvoie să discute problemele Bisericii. Episcopii cu greu au fost adunați în timp și pentru astfel de dezbateri a fost nevoie de multă putere să fie adunați. De aceea a vedea luate astăzi decizii majore în Biserică, decizii care ar trebui luate doar în această triadă, luate numai de „sinodalitate”, este derizoriu, văzând primul mileniu și rezultatele abordării discreționare ierarhice.

Este clar că tot ce produce de una singură sinodalitatea este egal cu un catolicism – catolicismul este un fel de „sinodalitate” a Apusului, care nu a înțeles nimic din nevoia de dialog și critică, de dialog integrat, care a folosit forța instituțională și nu critica-argumentul drept instrument de impunere teologică. Sinodalitatea se scufundă astăzi singură în catolicism, neînțelegând mecanismele instituționale autentice ale Bisericii, tăindu-și singură stâlpii de sprijin al deciziei pe motivul orgoliului instituțional și al „reușitelor” instituționale istorice. Apropo, reușitele instituționale istorice sunt pentru că aceste două componente, componenta 2 și componenta 3 au intervenit. Componenta 1 a făcut treaba cea mai simplă, a participat la dezbatere, componentele 2 și 3 au dus greul, au potențat direcția corectă și au potențat adunarea Bisericii – să nu ne mai amăgim, pentru că rolul ierarhiei pare să fie unul pasiv în fața unor adunări care au fost împinse din exterior.  Această adunare a Bisericii a fost potențată din exterior, nu din interior.

Instituționalizarea Bisericii trebuia să întărească veriga centrală a Ortodoxiei, sobornicitatea, dialogul între ierarhie și credincioși, nu doar să consolideze instituția Sinodului. De asta astăzi avem peste tot „Sinodul”, dar nu dialogul-adevărul. Se vede clar în această instituționalizare schimbarea de paradigmă a Bisericii. De aici vine această problemă a Bisericii, în care Sinodul a făcut ce a vrut cu statutul și efectiv a eliminat dialogul cu credincioșii în probleme mari, componenta de maximă importanță a statutului. Cel mai important punct al statutului era acesta, al acestui dialog intern. Sinodul a prevăzut de toate în statutut, dar a ocolit ce era mai important, asigurarea autentică a sobornicității Bisericii, dialogul intern al acesteia. Sinodul a ocolit punctul zero al funcționării Bisericii, dialogul intern. S-a ocupat doar de ce era irelevant, de partea operațională. Problema catolicilor în istorie nu este atât modul distinct de a gândi eclesiologic, ci este că nu au reușit să corecteze în timp nimic din ce era greșit. Or, în exact aceeași problemă este astăzi și instituția ortodoxă, în care datorită instituționalizării s-au acoperit toate vocile critice, care acum pot fi ignorate fără niciun fel de consecință.

Mai poți spune astăzi ceva ierarhiei care a scris statutul Bisericii pentru sine, în care ierarhia a scris acest statut pentru sine și a avut grijă să consolideze la maxim puterea ierarhică, „conform canoanelor” (sau mai bine zis selectând atent din canoane ce a convenit consolidării puterii ierarhului), dar neînțelegând nimic din echilibrul de putere și din mecanismele de putere ale Bisericii din timp? Și de aici avem o Biserică în care avem probleme majore în ultimul veac, produse de ierarhie, în care credincioșii nu pot face nimic, pentru că statutul actual a cimentat pe veci o castă ierarhică infailibilă în fața Bisericii.

Evenimentul transformator al întregii Ortodoxii, din ultimele veacuri, este această instituționalizare. Astăzi suntem identic în poziția eclesiologică a catolicilor din primele veacuri, în care s-a realizat fără ca Biserica să înțeleagă, o transformare internă majoră în Biserică, transformare care este cel mai mare act de distrugere posibil comis asupra Bisericii, în ultimele două milenii. Pentru că ne aduce intern în poziția eclesiologică a catolicilor, într-o incapacitate instituțională de corectare. Biserica nu funcționat niciodată așa, cu ierarhia de capul ei. Ce se propune astăzi în Biserică este o utopie, o mentalitate catolică. 2.000 de ani mărturisesc o Ortodoxie în această triadă de putere, nu o Ortodoxie cu management catolic. Am întors toată istoria Bisericii pe dos în această instituționalizare.

Această instituționalizare este cea mai mare problemă a Bisericii a ultimelor două milenii. Pentru că a însemnat o reorganizare deplină internă la nivel decizional și ne-a plasat în poziția catolicilor. Nu a fost făcută corect, în spirit ortodox și a fost făcută în spirit catolic. De fapt nu s-a înțeles spiritul ortodox și cum a funcționat Ortodoxia, s-a înțeles doar ceea ce și catolicii au vrut să audă, „puterea centrală”, s-a eliminat rapid din statut orice capacitate de decizie din partea credincioșilor și am ajuns catolici din ortodocși. A afectat ce era mai de valoare în Ortodoxie, „sobornicitatea”, exact rădăcina, esența Ortodoxiei, mecanismul corect decizional, prin feedback și potențare exterioară (credincioși și împărat), și ne-a dus în sistem decizional catolic, centralizat. A fost afectat însuși Crezul ortodox, care afirmă ca valoare legată de unitatea Bisericii sobornicitatea, o lucrare într-un anumit mod a Bisericii. S-a lucrat la Biserică până a fost făcută după chipul patimilor unora, în stil catolic. Păi e logic, mulți gândesc în sistem „puterea centrală” și nu înțeleg fundamentul Ortodoxiei, dialogul-adevărul văzut de întreaga Biserică. S-au tăiat două legături fundamentale ale managementului ortodox și am ajuns în catolicism.

Sinodul poate spune încontinuu că „noi Sinodul”. Foarte bine, dar nu ați făcut în istorie cele drepte – o realitate și a zilelor de astăzi. Ci a trebuit de nenumărate ori să fiți adunați și împinși să faceți cele drepte. Nu de bunăvoie ați făcut ce s-a făcut în istorie, ci cu armata în spate. E o diferență de la a putea la a face. De la putere la dreptate e cale lungă. Acolo a trebuit să fie prezentă și Biserica, și armata, și împăratul, pentru ca Sinodul să facă cele drepte.

Aceasta este marea problemă instituțională pe care BOR o are astăzi. De aici sunt posibile astfel de inițiative peste noapte și astfel de mari transformări. Și de aceea Bisericile vor cădea, fiind toate afectate de aceeași transformare, care le pune pe toate în poziție de vulnerabilitate. Și de ce Scriptura menționează „Bisericile”? Pentru că toate vor fi afectate de o transformare identică. Nu e o problemă doar a noastră, e o problemă generală, care trebuie înțeleasă în esența sa. Și înțelepciunea Bisericilor va fi să înțeleagă cum să păstreze deciziile majore în spiritul ortodox – iar asta s-a făcut numai într-o participare plenară a întregii Biserici.

BOR este astăzi în fruntea tuturor Bisericilor la capitolul inovații, la capitolul de a sta în fruntea ideilor de transformare, inovare, fugit după iluzii, calendare, ecumenisme, unități și alte idei. BOR este în fruntea Bisericilor care aleargă în toate direcțiile, fugind după amăgirile inovațiilor de astăzi.

Salvarea Bisericii în zilele de astăzi și într-o astfel de transformare instituțională majoră este conservatorismul și dialogul instituțional intern. Nu miști un deget astăzi, dacă vezi că lucrurile nu sunt așezate corect și mai bine nu faci decât să faci. Or, în BOR, se fac lucrurile în forță, peste noapte, fără nici cel mai mic discernământ. Calendarul, Ecumenismul și A. Boca sunt astfel de decizii luate fără discernământ, peste noapte, cu impact major eclesiologic, legate de schismă, erezie și înșelare. BOR este o instituție într-o profundă efervescență în ultimul veac, în care face de toate, într-o reconstruire totală internă: calendar, Ecumenism, Sinodul din Creta, nenumărați sfinți. O agendă de transformare uriașă, cu decizii care ne apropie enorm de mult de schismă, erezie și înșelare.

În paralel, vedem Biserici care văd aceste probleme și care le abordează cu mult mai mult discernământ. Muntele Athos pare să fie un far călăuzitor cu mult discernământ în toate aceste probleme. În calendar a adoptat poziția conservatoare. În Ecumenism a adoptat mai multă rezervă. În toate aceste probleme muntele Athos pare să fie la înălțimea cerută de astfel de decizii unice și istorice ale Bisericii. Cineva nu a înțeles tipul de management practicat de muntele Athos și de ce acest tip de management este cu mult mai potrivit și adaptat contextului de astăzi al Bisericii. Muntele Athos are un management mult mai adaptat spiritului ortodox și se pare că are învățate bine valorile ortodoxe – este un exemplu de management pentru întreaga Ortodoxie. Păcat că nu se înțelege așa ceva.

Din greșeală în greșeală până la căderea finală. Se va găsi în acest șir de erori instituționale un ierarh în istorie, care să dea Bisericii lovitura de grație, așa cum și în canonizarea lui A. Boca vedem că patima de peste de peste 20 de ani a unui ierarh, de insistență, s-a soldat cu o canonizare.

Aceasta este ierarhia Apocalipsei, care lucrează toate acestea ale căderii Bisericii. Apocalipsa Bisericilor este legată de această transformare internă produsă acum 2 veacuri. Marele eveniment așteptat de credincioși, Apocalipsa Bisericilor, nu va fi un eveniment mistic, ci unul de transformare internă, în care decizii de management vor fi luate în rafală, unele după altele, greșite. Adică exact ce vedem în Ortodoxia românească în ultimul veac. Să nu mai aștepte nimeni marele eveniment mistic al Apocalipsei Bisericilor ci să revină cu picioarele pe pământ și să caute la o abordare de management instituțional nefezabil, cu decizii de management de impact, la nivelul întregii Biserici. Acest eveniment s-a întâmplat deja. Privim astăzi la ierarhi care lucrează cele ale Apocalipsei, neînțelegând de fapt ce ar trebui să facă, neavând experiență de management și nici un duh ortodox care să simtă direcția Bisericii în toate aceste probleme. (Nici ca Athosul nu gândesc, dar nici management nu știu.)

Aici este de fapt localizată Apocalipsa Bisericilor, despre care vorbește Scriptura. Din păcate, sunt prea puțini manageri în Biserică să observe asta și să pună în evidență această transformare internă a Bisericii. Însă dacă managementul nu îl putem înțelege, trebuind o pregătire de management specifică, putem privi la muntele Athos și la abordarea mai coerentă de management, precum cea pe care o teoretizez, care este de fapt direcția corectă de management a Bisericii în aceste veacuri – iar deciziile de management ale muntelui Athos confirmă tot ceea ce spun.

Se pare că experiența duhovnicească a muntelui Athos servește cu mult mai bine la un management aliniat unui duh ortodox, care înțelege mult mai bine prioritățile de management ale Bisericii, decât o titulatură de ierarh. Și sunt mai multe Biserici care au adoptat un conservatorism și o abordare de management aliniate acestei perspective propuse. Și aici ai două opțiuni, ori ai experiența duhovnicească a Athosului și simțire curată ortodoxă și nu te împiedici în decizii, ori știi management la un nivel impecabil, macro, organizațional-instituțional, să nu încurci Biserica și să poți călăuzi întreaga Biserică într-o direcție corectă. Dar în BOR nu avem nici una și nici alta. Rezultatele din ultima sută de ani se văd. Avem suficienți administratori-funcționari, cu multă hărnicie, dar nu avem nici duhovnici și nici manageri. Deciziile luate în ultimul secol confirmă ce spun.

Care este soluția acestei transformări periculoase, care ne aduce într-o epocă nefirească pentru Biserică? Pentru că starea actuală a Bisericii nu este una sustenabilă, firească, una precum a fost timp de două milenii. Ce trebuie făcut instituțional pentru a rezolva acest dezechilibru instituțional de putere? Conservatorismul și acest mecanism exterior de forțare a dialogului intern în Biserică, pentru că de fapt aceste componente 2 și 3 au forțat acest dialog (când ierarhia nu l-a vrut), ar trebui exprimat instituțional. Pe scurt, ar trebui să existe o instituție autentică a dialogului cu credincioșii, între Sinod și Biserică, și un mecanism care să poată fi activat și de credincioși, pentru a putea avea acest dialog mult necesar Bisericii. Aparatul administrativ actual asigură doar o funcționare operațională, are atribuții operaționale și nu are legătură cu deciziile de impact ale Bisericii.

Centenarul trebuie legat de apocalipsa instituțională construită, nu de altceva. Ce trăim astăzi este o distrugere sistematică a Bisericii. Centenarul Bisericii ascunde în spate o mare dramă, legată de calendar, Ecumenism și A. Boca. Și asta nu se înțelege. Nu trăim o realitate a unui eden instituțional ci a unui iad instituțional în care patima ajunge adevăr. Este un centenar groaznic, în care diferite patimi au lucrat după bunul plac în Biserică. Aceasta este realitatea acestui centenar. Calendarul este o o patimă a impunerii peste noapte, fără discernământ. Ecumenismul este o patimă instituțională care nu a înțeles problema de rezolvat (rezolvată în alte lucrări publicate și cu totul altfel decât a propus instituția, problema unității creștine fiind deja adresată dar într-o manieră metodică și diferită de ce este în istorie). A. Boca este o experiență neortodoxă, introdusă în Biserică pentru patima unor ucenici. Patima și puterea instituțională au ajuns adevărul Bisericii – exact ca în catolicism. Înainte nu se putea asta, iar în istorie credincioșii aduceau poziții, care erau susținute în dialog de împărat, erau discutate. Acestea cu realizările mărețe ale centenarului sunt iluzii totale. Centenarul Bisericii este o realitate grozavă, dacă este privită la nivel de management.

Acel eveniment major așteptat de toată Biserica, legat de căderea Bisericilor, s-a întâmplat deja, acum aproape două secole, și a așezat toate Bisericile într-o stare de vulnerabilitate internă. Acum e doar înțelepciunea fiecăreia, cum își gestionează intern poziția de vulnerabilitate decizională și cum va reuși ierarhia Bisericii să renunțe la orgolii pentru a discuta onest problemele Bisericii. Acum ține de înțelepciunea fiecărei Biserici să își gestioneze intern, disciplinat, prin dialog, problemele. Și se vede că există Biserici care au adoptat o abordare mai conservatoare pentru a nu distruge ce s-a construit 2 milenii. Distrugerea Bisericii se va face prin decizii unice, de impact, precum A. Boca (controversată, cu două poziții distincte foarte puternice), decizii care nu ar trebui luate chiar oricum, doar prin „puterea centrală” – istoria arată că acest sistem de decizie nu funcționează și e greșit. Sobornicitatea e conceptul decizional superior, iar sobornicitatea ortodoxă aduce toate componentele la un loc în teorie dar și în practica istorică vizibilă a primului mileniu – mare păcat că astăzi s-a învățat pe de rost sloganul „Sinodului”, adică sloganul „puterii centrale” și nu se mai înțelege sobornicitatea.

Astăzi doar începem să așteptăm naivitatea Bisericilor și căderea lor, una câte una, prin neatenție și prin „energie administrativă” – aviz amatorilor, să pui oameni cu multă energie administrativă în poziții ierarhice, pentru a mișca Biserica cu multă energie în toate direcțiile, în loc să pui duhovnici care să tempereze și să gândească de zece ori un lucru mare, cum muntele Athos face. Dacă ai prea multă energie și profile de acest tip în Sinod, e clar unde va merge Biserica pe termen lung – dacă se promovează doar competența administrativă, e clar că temperamentul instituțional general va fi unul neacordat corect cu o necesitate de stabilitate pe termen lung a Bisericii. Dacă se pune Biserica pe steroizi administrativi, e clar unde o să meargă. De aceasta tot felul de oameni cu energie administrativă exagerată numesc după chipul lor alți administratori la fel de energici, creând un temperament instituțional general nealiniat cu valorile ortodoxe. De asta este mai bine să numești duhovnici echilibrați ca ierarhi și preoți, decât administratori pricepuți. Biserica are nevoie de o pondere mai mare de echilibru decât de energie în Sinod. Și când mentalitatea administrativă iese din fiecare por al Bisericii, se vede încotro mergem ca Biserică, atunci când te uiți la muntele Athos, în ce direcție merge.

Dacă faci o statistică astăzi în Sinod, e vreun ierarh fără „energie administrativă” serioasă? Pai dacă tu ai numit în timp numai oameni de acest tip, mai e Sinodul un factor de echilibru? Ce valoare ai promovat în Sinod și în Biserică, echilibrul și spiritul ortodox, duhovnicia serioasă, sau forța administrativă, funcționarul destonic?

Pentru ce îl alegi pe ierarh, pentru administrație bună, sau pentru duhovnicie și echilibru? Și când ai nevoie de o decizie duhovnicească în Biserică ce faci, pentru că nu o să ai cu cine să o discuți (adică exact cazul Boca)? Și aici este diferența între muntele Athos și Ortodoxia românească, unde duhovnicia serioasă este chintesența experienței atonite și de aici izvorăsc toate cele bune, spre deosebire de Ortodoxia românească unde e suficientă administrația și restul se subînțeleg. De asta muntele Athos cu ochii închiși merge în toate aceste probleme ale timpului actual, iar Ortodoxia românească nu nimerește niciuna dintre acestea corect, nu rezolvă nimic și face greșeli una după alta, ascunzându-se în spatele „puterii centrale”.

Tot Ortodoxie e și în muntele Athos, dar una care gândește profund duhovnicește și profund aliniat la valorile ortodoxe, învățate și asumate corect de muntele Athos, care asta face, mărturisește continuu în toate deciziile luate aceste valori ortodoxe. Acea Ortodoxie nu se ascunde în spatele titulaturilor ierarhice dar nimerește calea dreaptă cu mult mai bine decât toate titulaturile ortodoxe românești la un loc. Sinodul BOR nu reușește să aibă o direcție corectă, precum muntele Athos are în paralel. De ce? Pentru că s-au numit administratori care nu înțeleg profund actul ortodox și nu duhovnici. Pentru că după instituționalizare s-a promovat profilul de administrator și nu profilul de duhovnic și de aici greșeli pe bandă rulantă. Nu are nicio legătură ce se face în Ortodoxia românească în multe subiecte cu o abordare coerentă, văzută în muntele Athos.

În Bisericile care le vei vedea mai energice, acolo vor apărea căderi. Acolo se vor pune în aplicare agende de renovare internă a Bisericii, de distrugere a stâlpilor dogmatici de susținere, de înlocuire a becurilor și luminilor cu variante orientale mai ieftine (precum în Boca), de schimbare a furnizorului de energie cu unul mai potrivit. Și trimiți câțiva ierarhi la renovat în Biserică, unii la „îmbunătățit” dogmatica, unii la înlocuit mistica, unii la noi lumini și „sfinți” care să aducă lumini orientale, cu hipnoză și spiritism. Toți cu multă energie administrativă, puși pe lucrare și hărnicie – doar de asta au fost numiți acolo. Și Biserica ajunge să cadă. Iar în ultima sută de ani în BOR s-a auzit doar „administrație și energie administrativă”. Forță maximă, nu echilibru maxim. Asta ca să se înțeleagă pe ce cale am pornit instituțional în ultima sută de ani. Iar cartea de căpătâi astăzi este „Îndrumătorul administrativ bisericesc”, biblia instituțională actuală. Asta este valoarea instituțională actuală, exprimată foarte precis într-o carte de căpătâi a instituției ortodoxe românești care și-a pus în scris coordonata instituțională principală pentru viitorul său.

Meșteritul ierarhiei prin Biserică, în pragul Apocalipsei, ne va duce unde nu trebuie. 2.000 de ani s-a construit în Biserică. După instituționalizare Biserica nu are nevoie de renovări. Este bună așa cum era, nu are nevoie de lumini false, de becuri noi, orientale, precum A. Boca.

Dialogul intern este salvarea Bisericii astăzi. Dar noi nu avem astăzi dialog în Biserică. Dialogul este doar mult trâmbițat în toate direcțiile, dar de fapt este doar o demagogie instituțională. Această demagogie este problema care va încurca Biserica și trebuie marcată prin termenul corect, pentru a nu mai fi ascunsă sub retorici meșteșugite. Peste tot în predici auzi despre „dialog”. Dumnezeu știe ce se vrea să se spună acolo, că în Biserică nu avem acest dialog. Despre ce se vorbește în mod real în acele predici este monolog instituțional, un termen mai potrivit pentru ce se întâmplă astăzi în instituție.

Intern Biserica este distrusă pas cu pas și este pus în pericol acest echilibru al pozițiilor autentice ale Bisericii. Și se ajunge la decizii luate cu patimă și nu se mai pot alinia deciziile corecte ale Bisericii. Când vezi în Biserică personalități care aleargă 20 de ani cu o canonizare pe la toate ușile posibile, poate poate rezolvă ceva, la toate televiziunile și în mass-media, e clar că vorbim de patimă, nu de Biserică. Așa s-a făcut canonizarea lui A. Boca, alergând prin toată Biserica și strigând „Boca, Sfânt, Canonizare!” și  „Mulțimi, Canonizare, Boca!”.

Când vezi un singur om că aleargă 20 de ani cu o canonizare în brațe prin Biserică e clar că ai o problemă de rezolvat. Pentru că instituția este vulnerabilă astăzi, s-a putut produce această canonizare printr-un compromis de credință, rodul acestei vulnerabilități instituționale. Altfel nu se putea produce. Această canonizare este unul dintre semnele acestei slăbiri și vulnerabilități instituționale, care permite ca patima și nu adevărul să triumfe în Biserică, slăbire care permite ca instituția să acționeze discreționar, în pofida cunoașterii adevărului de credință, că A. Boca nu poate fi canonizat.

Am scris deja despre aceste lucruri în volumul publicat, De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca. Sper să se audă și să se înțeleagă, înainte de a fi prea târziu. A. Boca este doar încă un pas spre o cădere a Bisericii. Astăzi trebuie să discutăm pe față toate aceste probleme, pentru ca mâine să nu fie prea târziu. De aceea trebuie să folosim în acest discurs termenii corecți și nu un discurs diluat.

19 Februarie 2025,

Doru Nastasă

A apărut o modă a canonizărilor pe bandă rulantă, în care se bonusează parcă a avea cât mai mulți sfinți canonizați, de parcă ar conta producția internă de sfinți a Bisericii. Mai are valoare în ochi credincioșilor un sfânt, dacă acest lucru este banalizat atât de tare încât se canonizează pe bandă rulantă, în grupuri uriașe, încât nu mai știi ce este acolo și care este valoarea individuală a fiecăruia? „Scarcity creates value”: raritatea creează distincție și valoare.

Astăzi distrugem instituția „sfântului” în aceste abordări de canonizare, în care credincioșii ajung să înțeleagă că sfântul e doar un oarecare, cu legături diverse cu credința, care a stat câțiva ani la închisoare și apoi a ajuns în calendar. Această abordare de banalizare a canonizărilor nu este sănătoasă pentru Biserică. Ar trebui o mare grijă în sublinierea fiecărei canonizări care ar trebui făcute cu mare acrivie și cu mare atenție, să fie înțelese corect de comunitate.

Canonizările au ajuns astăzi un banal act al Bisericii, fără valoare, în care credinciosul nici nu mai este interest de numele celui canonizat și asta printr-o practică excesivă, pentru dovedirea administrativă a instituției că „a canonizat mulți sfinți”.

Mai puțini sunt mai mulți în conștiința Bisericii. Mesajul transmis curent de institiție în acest șir nesfârșit de canonizări este unul simplu: credincioși la fel ca restul, care au stat în pușcărie,  pentru că în graba de a face sfinți instituția nu a mai articulat corect în conștiința crednicioșilor ce a făcut fiecare dintre cei propuși. A avut loc o devalorizare largă a instituției sfântului ortodox printr-o practică excesivă. Ce e prea mult e prea mult. Dar nimeni nu mai observă asta.

Trebuie și discernământ și să înțelegi precis cum transmiți în fiecare act făcut un mesaj corect Bisericii. Astfel de valuri de canonizări par frumoase, fiind parte dintr-un triumfalism instituțional, dar banalizează în conștiința credincioșilor acest act. Mai bine zero canonizări la centenar și acestea făcute într-un firesc al vieții Bisericii, mai bine pus accent pe un act corect, decât pe un show triumfal. Este mai importantă pentru o canonizare să fie făcută individual, pentru a nu banaliza și pentru a atrage atenția asupra acestui act distinct, asupra importanței pentru Biserică, decât să se marcheze de către instituție că a mai pus câțiva sfinți în lista de sfinți.

Astfel de abordări banalizează toată instituția sfinților și a actului de canonizare, procedându-se incorect de către instituție. X-ulescu e sfântul 12 din listă. Frumoasă abordare. Valoarea lui pentru Biserică este că e al 12-lea în listă. În loc să se sublinieze individualitatea, unicitatea, importanța sa pentru Biserică, să înțeleagă Biserica ce e cu el, sfinții sunt propuși într-o listă, cumva pierzându-și identitatea într-o listă atât de mare, în care nu mai poți avea o identitate. E de discutat cum prioritățile instituției de promovare sunt mai importante decât un discernământ ortodox sănătos, în care mai puțin e mai mult.

Canonizați, canonizați, dar a înțeles Biserica ce e cu aceștia individual? Ce au înțeles credincioșii din aceasta? Că este bine să fii într-o listă? Modelul de sfințenie „pe listă”?  Nu mai înțelege nimic Biserica din astfel de acte. Nu mai înțelege valoarea de model, de ce a fost pus acolo cel propus. Se pare că impusul administrativ instituțional șterge din discernământul teologic și duhovnicesc autentic ortodox și îl înlocuiește cu ceva ce nu este logică ortodoxă. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Maria Egipteanca, fiecare dintre aceștia sunt unici în Ortodoxie și aduc un mesaj unic. Biserica Ortodoxă subliniază această individualitate și model individual al fiecăruia.

O abordare sănătoasă asupra acestor acte era să nu fie acoperite de triumfalisme și evenimente de acest tip, precum un centenar instituțional, care este un eveniment important care trebuia legat de traseul Bisericii și nu încurcat cu diferite canonizări, pentru a nu se devia și disipa atenția Bisericii de la canonizare. O canonizare e un eveniment mai important decât un centenar. Mesajul transmis într-o canonizare e unul teologic, mesajul transmis într-un centenar e diferit. Nici din centenar nu s-a înțeles nimic, nici din canonizări nu a ieșit nimic. Un centenar care a avut de toate. Ca la români.

Găsești astăzi inițiative susținute cu hărnicie, găsești astăzi pregătiri de liste de sfinți ortodocși, dar nu găsești înțelegerea că fiecare canonizare este un mesaj individual și un act individual în Biserică, subliniind un lucru unic în Biserică, devenind un model pentru Biserică. Astăzi trăim pentru acest ciclu administrativ instituțional, o formă fără fond, trăim fără a mai fi cuplați la fondul ortodox al acestui tip de evenimente, pierdut undeva în această administrație care acoperă duhul ortodox al acestui tip de evenimente.

Ce înțeleg credincioșii din aceste canonizări? O devalorizare totală, în care dacă ai stat puțin în închisoare ești bun de canonizare. Indirect, astfel de mesaje se transmit credincioșilor, din împachetarea greșită a comunicărilor în astfel de evenimente. Întreb și eu, poate credinciosul să memoreze mai mult de 2 nume din acea listă și știe mai mult de 2 nume după această canonizare? De asta și A. Boca a putut fi canonizat, pentru că a fost strecurat undeva, într-o listă, pentru a nu atrage atenția prea mult.

Într-o canonizare se evidențiază personalitatea, unicitatea, importanța , nu blocul, nu lista, și asta ca să rămână în conștiința credinciosului actul de canonizare. Totuși este o performanță să ai 16 nume într-o listă. E multă muncă depusă în acea listă. Este cu siguranță o laudă internă instituțională pentru mulți această listă. Dar totul e disipat ca înțelegere în conștiința credincioșilor. Pentru că totul se diluează ca semnificație și relevanță. S-a făcut ceva împărțit la 16, nu înmulțit cu 16.

Au înțeles credincioșii ceva din fiecare canonizare, din viața celui canonizat? Cu siguranță că nu au avut timp și de astfel de amănunte. Doar detalii. 16 canonizări, zero asumări autentice de către Biserică. Poate doar a lui A. Boca, susținut de corul lui de susținători, care nu era interesat de lista de canonizări ci de acest idol. Mai ales A. Boca nu trebuia scăpat în această listă, pentru a nu distrage atenția de la eveniment și de la restul canonizărilor.

Iar canonizarea este un eveniment unic, să aibă timp mintea credinciosului să petreacă alături de sfânt, să înțeleagă de ce e relevantă viața acestuia, să capete evlavie, să învețe ceva de la el, să aibă și un efect pedagogic, să aibă timp credinciosul să se aplece cu atenție asupra acestui eveniment. Nu să parcurgă o listă de sfinți, dar fără relevanță și distincție, fără să fi asumat nimic. Și unde este acea bucurie a întâlnirii cu un Sfânt în canonizare, să ai timp să îl cinstești, să meditezi la viața lui, să gândești puțin experiența? Nu să ai disipată atenția în 16 locuri. Proslăvire, nu expediere într-o listă. Canonizări cu zero efect în rândul credincioșilor.

De asta ar trebui evitate blocurile de canonizări, să poată fi primite, receptate autentic de credincioși. Instituțional ai bifat undeva o bifă, că sunt canonizați;  și a înțeles poporul ceva din asta? Sau nu mai contează poporul, cât timp institiția și-a bifat agenda internă?

O formă fără fond. Una câte una, nu 100 odată. Așa nici centenarul nu l-a înțeles nimeni, pentru că nu a fost timp de discutat valoarea actului (și erau multe de menționat aici), nici pentru sfinți nu a fost timp de discutat cu Biserica ce este cu ei, nici pentru Boca nu a fost timp să se discute cu Biserica de ce s-a luat această decizie. Și s-a făcut o mare gramadă de evenimente, fiecare din instituție cu durerea lui și toate pe spinarea centenarului. Multe a dus centenarul acesta în spate, încărcat din greu, fiecare cu ce a putut să își rezolve din problemele avute. Lucruri făcute să fie făcute, nu să fie transmise Bisericii într-o ordine firească.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

(Continuarea articolului)

Cine a permis și cine a cedat poziția istorică de necanonizare? Cum s-a făcut tranziția de la poziția istorică de necanonizare la poziția actuală, de canonizare? Acestea sunt întrebări importante ale acestei discuții, cum am ajuns în acest compromis de credință. La un moment dat va trebui să confruntăm acest subiect, cine a propus și cine a accceptat acest compromis de credință. Și nu putem accepta acest răspuns generic, „Sinodul”, pentru că declarațiile mitropolitului Laurențiu Streza, în timp, contrazic acest lucru, dar și cele emise în paralel de Sinod. Trebuie să se citească istoria și declarațiile date de acesta în timp, pentru acest lucru și se verifică de fiecare cine a propus și cine a acceptat.

Unde a existat blocajul acestei canonizări? Care a fost parcursul instituțional al compromisului A. Boca? Trebuie să vedem clar istoria acestui eveniment, declarațiile publice instituționale cu privire la orizontul de canonizări al insitituției, declarațiile paralele, în timp, pentru a vedea clar cine a acceptat acest compromis de credință.

Cine a spus încontinuu „Poporul, Boca, Canonizare!”, sau „Boca, Mulțimi, Canonizare!”, de ne-am săturat de sloganul canonizării lui Boca? De aici ar trebui să pornim când discutăm despre această canonizare. Este vorba despre o inițiativă populară exagerată în Ortodoxie, de mișcare controlată a credincioșilor în mase mari către un dorit „sfânt”. Aici a stat inițiativa propunerii lui A. Boca în canonizare. Cu declarațiile pentru canonizarea lui A. Boca, făcute de mitropolitul Streza, se pot face mai multe volume, distincte, și arată de fapt presiunea pe care încontinuu mitropolitul a exercitat-o continuu în această canonizare.

Circumstanțele „canonizării” sunt foarte clare, centenarul, ajunul canonizărilor și a centenarului.

Rezerva instituțională continuă, timp de zeci de ani pentru canonizare, depunerea Ardealului foarte târzie, în 2019, a dosarului de canonizare, după ce încă din 2011 au existat discuții și dosarul a fost în lucru începând cu 2016, lipsa lui A. Boca din listele de canonizare din 2021 și 2024, arată rezerva instituției și decizia internă implicită de necanonizare (a se vedea și celelalte părți ale acestui articol). Instituția nu are pe siteul basilica.ro nici măcar un articol pozitiv pentru A. Boca (după 2010), decât ce s-a preluat de la episcopia Devei și atunci când acesta a fost apărat pentru problema legată de marca înregistrată „A. Boca”.

Problema instituțională A. Boca se poate reduce la două nume, care au discutat problema în contextul unor canonizări. Și un nume a fost nevoit să cedeze poziția de necanonizare, după zeci de ani de continuitate și de apărare a poziției sfinților duhovnici și părinți al Bisericii.

Există un singur nume în Sinod cu mai mare autoritate decât președintele comisiei de canonizare, gândindu-te la ierarhia Bisericii. Și mitropolitul L. Streza s-a erijat în permanență în spatele existenție unei autorități mai mari care nu aprobă canonizarea, făcând din aceasta un mesaj continuu, pe care la transmis public (a se vedea articolele anterioare), și aici nu a menționat Sinodul, dar i-a și mulțumit explicit patriarhului Daniel după ce canonizare a fost „aprobată”.

Iar mutarea lui A. Boca în canonizare de la nu la da, a stat în mâna patriarhului și nu a Sinodului. Și odată ce patriarhul a schimbat decizia, s-a votat încolonat la da. Ieri la nu, astăzi la da. Ca să înțeleagă și proarseniștii când folosesc retorica „Sinodului” cum au fost „Sinodul” și „Biserica” în această canonizare.

Pe scurt, pare că patriarhul a fost împins într-un compromis și a fost nevoit să cedeze poziția de necanonizare, în niște circumstanțe favorabile acestui lucru.

Cineva a trebuit totuși în Biserică să accepte ca un ocultist, eretic și înțelat să fie admisibil într-o discuție de canonizare, dar și propus pentru canonizare în pofida tuturor evidențelor pentru aceasta. Cineva a acceptat ca în lipsa audierilor corecte a zeci de martori (peste 30), cu un dosar de canonizare fals, părtinitor, incomplet, cu un dosar în care s-au colectat doar „minuni” și nimic altceva nu a fost audiat, cu un dosar care a fost păzit cu mare grija să nu se strecoare nimic altceva în el care să deranjeze, cu o atitudine instituțională de amânare zeci de ani a discuției cu martorii, până toți aceștia au murit (de aici și întârzierea depunerii dosarului de canonizare până în 2019). Este clar cum A. Boca a ajuns „canonizat”.

După ce discuțiile despre canonizarea pentru A. Boca sunt din 2011 și tu îl canonizezi în 2025, tot ce se spune de către instituție este un mare fals instituțional. A. Boca este un compromis de credință al BOR, posibil printr-un complet care a a facilitat, permis și acceptat acest compromis de credință.

Trebuie recapitulată toată povestea A. Boca în fața întregii Biserici. Este deja problema întregii Biserici, nu o problemă a unui Sinod. Sinodul a fost depășit deplin de această problemă și fiind supus unui asalt istoric de presiune populară, este forțat să cedeze o poziție de necanonizare, deși a apărat timp de peste 15 ani necanonizarea lui A. Boca, având o succesiune de declarații publice clare, unitare pe aceste subiect.

Sinodul BOR a făcut un compromis de credință în fața întregii Biserici. Și acest compromis de credință trebuie recuperat, trebuie corectat. A. Boca nu este canonizat. Acesta este adevărul suprem al discuției. Restul este compromis instituțional, pentru ca presiunea Ardealului să înceteze, printr-o cedare a unei poziții instituționale de necanonizare.

Zilele pe care le trăim astăzi sunt aceleași zile pe care le-a trăit Biserica după Sinodul de la Ferrara-Florența. În care tot „Sinodul” a lucrat în spatele Bisericii și a produs una dintre cele mai infame pagini ale istoriei Bisericii, pagină rămasă până astăzi ca fiind arhetipul „lucrăturilor” de acest timp.

Și acela de la Ferrara-Florența a fost tot „Sinodul”, ca să înțeleagă și credincioșii că trebuie să fie atenți când se discută diferite probleme în Biserică, și că ascunderea sub trena Sinodului nu e o soluție. Există momente în care nu ar trebui să se bage capul în nisip. Sunt momente în care credincioșii nu trebuie să își blocheze rațiunea în fața unor afirmații ilogice, doar pentru că sunt emise de un Sinod.

Astazi Sinodul BOR nu a găsit pentru problema Boca soluția corectă și tot ce a reușit a fost să copieze modelul Ferrara-Florența pentru a rezolva presiunea Ardealului din această canonizare. Soluția corectă pentru A. Boca era datorită celor 15 ani de necanonizare și de  opoziție internă largă din Sinod asupra acestei canonizări, datorită vetoruilor repetate ale multor ierarhi contemporani acelor timpuri, datorită opoziției Bisericii, datorită tulburării aduse în Biserică de această canonizare, datorită declarațiilor patriarhului în timp, să fi existat un patriarh responsabil care să emită un act de veto definitiv, de necanonizare definitivă pentru A. Boca.

Pentru A. Boca decizia constantă a Bisericii este de necanonizare. Și aceasta este decizia care trebuie păstrată. Erijarea instituțională în Ferrara-Florența nu este o soluție.

M-am tot întrebat cine are acces la atâtea resuse editoriale, tipografie, mass-media, de a putut pune în mișcare un asemenea aparat de promovare în mass-media, editorial, iar instituțional să aibă atâta autoritate, să fie în conducerea unei inițiave de producere a unui sfânt, inițiativă fără precedent în Biserică.  Este grav ca din interiorul Bisericii să se permită angrenarea a atât de multe resurse, canale de comunicare mass-media, pentru o astfel de inițiativă, fără acordul și supervizarea Sinodului, punându-se întreaga Biserică în situația de a fi expusa unui asalt mediatic continuu pro-Boca, asupra unui partizanat puternic media pentru Boca, dar și pentru promovarea unui stil Boca de Ortodoxie. Cum am publicat volumul împotriva lui Boca, a doua zi a apărut în media o încercare de detractare a acestuia. A fost contestat A. Boca? A doua zi în evz.ro a apărut un articol de apărare a acestuia. A apărut „minunea” lui A. Boca? Imediat 3 ziare și câteva televiziuni pe loc au luat și au  promovat marea iluzie optică produsă cu acea ocazie. Cineva în Biserică ar fi trebuit să se fi sesizat la tot ce s-a angrenat în timp pentru promovarea lui A. Boca.

Din interiorul Bisericii se umflă exagerat o situație, folosind orice mijloc media posibil. Acest lucru este evident și trebuie să înceteze, pentru că distruge ethosul ortodox și distrage atenția Bisericii. Este un aparat de propagandă exagerat, care afectează Biserica și percepția credincioșilor cu privire la credință. Acest asalt media pentru promovarea lui A. Boca, apariția asfixiantă peste tot în media a lui A. Boca, la comandă, trebuie să înceteze pentru că nu este spre interesul Bisericii.

Pentru A. Boca avem o comunicare instituțională deosebită: după o așteptare de 15 ani (după 2011), Biserica a fost notificată „este canonizat”. Scurt și sec, exact în spiritul Ortodoxiei, în spiritul dialogului intern al Bisericii. Această mare canonizare stă în 4 cuvinte, publicate pe siteul basilica.ro. Și apoi să facă fiecare ce vrea cu A. Boca, sau mai bine zis să facă ce au zis cărțile produse pentru acesta.

Noua Ortodoxie a mileniului 3, scurt și sec: A. Boca este canonizat. Acesta este nivelul de dialog produse astăzi de Sinod, 4 cuvinte pe un site și o apariție într-o listă de canonizare. Cam acesta este dialogul intern al Bisericii, o reducere a acestuia la minim, la 4 cuvinte, pentru ca instituția să nu se poată încurca în explicații apoi legat de ce nu a fost canonizat timp de 15 ani. Atâta merită Biserica astăzi, după 2 milenii de credință, 4 cuvinte aruncate pe siteul basilica.ro și predici fulminante despre faimosul „dialog” intern al Bisericii. (Oare unde o fi ascuns acest dialog?)

Canonizarea lui A. Boca este o radiografie a modului în care în instituție se gândește și se acționează. Adică nu în spirit ortodox, ci în spirit „Ferrara-Florența”. Să ne ajute bunul Dumnezeu să supraviețuim acestei ierarhii și compromisurilor care se pare că viețuiesc în instituție.

Nu aveți judecător aici pe pământ? Nu vă faceți grijă domnilor episcopi, ne vom judeca pentru adevărul de credință în fața lui Hristos, la judecata Acestuia. Vom fi cu toții în fața lui Hristos, la judecata Acestuia. Obligatoriu va exista o judecată și o dare de seamă pentru ce s-a făcut în acest caz, în timpul veșniciei. Aici avem o singură putere, a cuvântului, și avem mâinile complet legate. Dar în veșnicie vor rămâne aceste cuvinte și mărturia noastră, drept adevăr de credință. Veșnicia va păstra această mărturie adusă pentru adevărul de credință, pentru compromisul din această canonizare.

În veșnicie nu va putea fi ascuns adevărul, așa cum se încearcă astăzi. Și acolo va fi o judecată cu martori, cu cei mutați la Domnul, chiar cu cei care au fost canonizați – aceia vor fi de față atunci, pentru că au fost martorii discuției istorice despre A. Boca. Acolo nu se mai putea evita aducerea martorilor autentici ai discuției, cum s-a făcut aici, dosarul de canonizare fiind incomplet. Acolo va fi judecată și dreptate, dar nu pe un dosar cu jumătate de mărturie. Acolo vor fi față în fața cei care au mărturisit adevărul astăzi, cu cei care au făcut acest compromis de credință. Vor fi martori, nu hârtii.

Nu este astăzi, este mâine înfricoșătoarea judecată a lui Hristos domnilor episcopi. Pentru că toți sunteți trecuți de 60 de ani. Judecata adevărată vă așteptă pe lumea cealaltă. Ce sărbătorește Sinodul astăzi, propria judecare de către Hristos, în câțiva ani? Timpul trece, de veșnicie nu scapă nimeni. Clepsidra a fost întoarsă deja pentru acea judecată a lui Hristos. A fost întoarsă chiar de Sinod, chiar pentru sine, atunci când l-a canonizat pe A. Boca.

Fiecare episcop va trebui să își pregătească lista cu cele 5 mari întrebări la care va răspunde în fața lui Hristos. Între ele va fi și apărarea adevărului de credință și în special în această speță. În curând va fi nevoie de aceste scuze și explicații. Și acolo nu va nimeni să te salveze în fața unui compromis de credință.

Nu este nimeni care să scape de judecata dreaptă în acest caz. Din păcate Biserica va suferi mult din cauza acestei decizii. Oricum întorci problema asta tot va fi judecată undeva în adevăr. La subsol, la mititica pentru veșnicie, citirea cotidianului „Iadul” pentru veșnicie, cam aceasta este opțiunea pentru cei care se joacă astăzi cu astfel de compromisuri, crezând că acestea au altă soartă decât o condamnare veșnică.

Compromisul cu adevărul de credință a devenit o modă în Biserică. Însă judecata lui Hristos va clarifica acestea toate. De aceasta nu scapă niciunul din cei care se ating de astfel de compromisuri. Astăzi discutăm despre cei care acum câteva veacuri, la Ferrara-Florența, 1438-1439, au făcut acele compromisuri. Astfel de compromisuri rămân peste veacuri și nu vor uitate în veci de Biserică. Și acest compromis de credință actual, va rămâne în memoria Bisericii, precum compromisul de la Ferrara-Florența.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

(Continuarea primei părți a articolului)

 

 Dovedirea compromisului de credință din canonizarea lui Arsenie Boca

Cum s-a desfășurat acest compromis instituțional?

Pentru Arsenie Boca  există discuția de canonizare din 2011 (prima referință, făcută de Preasfințitul Bartolomeu Ananania), există mențiuni din 2012 legate de canonizare, dosarul este depus din 2019, în 2021 din nou nu apare în lista de canonizare. Ce este de observat este că textele liturgice abia sunt începute în 2024, în pragul canonizării și abia intră în lucru, la aproape 5 ani de când s-a depus dosarul de canonizare. Adică Patriarhia Română nu a considerat nici măcar o clipă începând cu 2014-2016, că A. Boca poate fi canonizat și nu a făcut nici măcar un gest aici. Aceasta are drept cauză faptul că Patriarhia nu avea de gând niciodată să îl canonizeze pe A. Boca, și a făcut asta în urma unui compromis.  Aceasta este una dintre probele factuale, pe lângă restul declarațiilor împotriva canonizării acestuia, adică total lipsă de activitate internă din Patriarhie pentru canonizare.

Se vede clar că aceste canonizări sunt cunoscute cu ani înainte de instituție, de ierarhie și sunt comunicate de Patriarhie, în responsabilitatea căreia rămân, după cum vedem în declarația din 2021 a preasfințitului Varlaam. Acești sfinți au fost anunțați cu 4 ani înainte pentru canonizare, încă din 2021, iar A. Boca era în discuții de mai mult de 10 ani.

De ce pentru o propunere de canonizare de zeci de ani se fac textele liturgice ca pentru ultimii veniți? Răspunsul este dat de Patriarhul Daniel în conferința preoțească: „Arsenie Boca a avut mari probleme în învățătura de credință”, Sinodul Bisericii a fost aliniat la poziția istorică de necanonizare a acestuia și acesta nu a fost considerat niciodată pentru canonizare.

Adică A. Boca nu a fost considerat niciodată pentru canonizare. Acesta este adevărul acestei canonizări. Canonizarea acestuia este doar un compromis instituțional.

Ce ne dovedește că Sinodul a susținut întotdeauna poziția de necanonizare și că acum asistăm la un compromis de credință:

1. 1. 1. Pentru A. Boca această etapă de redactare a textelor liturgice a fost activată atît de târziu, nejustificat, cu câteva zile înainte de apariția unei liste actualizate.
      2. Avem declarația mitropolitului Varlaam, din 2021, cu un orizont de canonizări pentru următorii 4-5 ani, care nu îl include pe A. Boca.
      3. Avem declarația din lista de canonizare a Patriarhiei din 1 Martie 2024.
      4. Avem declarația Patriarhului din cadrul conferințelor clericale.
      5. Avem declarațiile istorice ale Preasfințitului Bartolomeu Anania, dar și a altor ierarhi, precum Înaltul Pimen, dar și mențiunile din articolul lui Dragoș Popa, despre existența unui grup larg de ierarhi împotriva acestei canonizări.
      6. Necanonizarea acestuia timp de zeci de ani, A. Boca fiind cel mai mare „sfânt” al tarii conform propunerii Ardealuluui, este proba ultimă, confirmând alinierea Sinodului la poziția istorică de necanonizare.
      7. Nu au existat textele liturgice pentru acesta, ceea ce arată că instituția nu avea de gând (la 5 ani după propunerea oficială) să îl canonizeze niciodată.
      8. A existat un blocaj în instituție, timp de zeci de ani, blocaj instituțional cauzat de incompatibilitatea lui A. Boca pentru o canonizare, incompatibilitate cu motive enunțate clar, în mai multe locuri în timp.
      9. Avem nenumărate mărturii împotriva acestuia, adăugate în volum și pe acest site, https://ro, dar și o teologie largă, a mai mult clerici, teologi, pictori Biserici, cu binecuvântarea unor ierarhi, publicată pe site-ul https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/, teologie care arată motivele necanonizării acestuia, susținerii istorice a poziției de necanonizare.
      10. Timp de zeci de ani, repetat, Arsenie Boca este 1. condamnat de ierarhi în astfel de discuții, 2. nu apare în listele de canonizare, 3. nu apare în ajunul canonizarilor, 4. există o declarație a Patriarhului Biserii care circulă prin Biserică, declarație că nu va fi canonizat.

Decizia de necanonizare a lui A. Boca e bătută în cuie de instituție în timp cu atât de multe probe paralele, coroborate, încât orice afirmație contrară e doar un neadevăr. În plus, mitropolitul Laurențiu Streza a făcut diferite declarații în paralel, că această canonizare poate fi sau „mâine sau nu se știe când”, și asta repetat, și în 2014, și în 2021 și în alte ocazii, arătând că blocajul nu este unul de analiză, ci instituțional, menționând indirect că este vorba despre 1. probleme care nu pot fi „depășite”, 2. un refuz instituțional de a fi canonizat.

În 2021 mitropolitul a declarat că nu știe nimic legat de o dată de canonizre (sau mai precis știa clar că nu va fi canonizat), preasfințitul Varlaam declarând în paralel paralel orizontul de canonizări al instituției pentru 4-5 ani și îl scoate pe A. Boca de orizontul de canonizări. Astfel se clarifică de fapt ce era în instituție legat de canonizarea acestuia, adică instituția nu avea în plan pentru următorii zeci de ani să îl canonizeze. Ce a zis de fapt mitropolitul a fost că este nevoie de o singură decizie, care poate fi luată foarte ușor, sau foarte greu.

Această excludere pe termen nedefinit a lui A. Boca din canonizare, pe motivele menționate public de patriarh, este de fapt decizia autentică pentru A. Boca, o decizie de necanonizare.

Marele mister al acestei canonizări este cum A. Boca a fost exclus pe termen nelimitat din canonizări și el totuși a fost canonizat. Și aici a apărut acest compromis instituțional, în pragul canonizarilor.

Dacă A. Boca nu a fost canonizat până în 2024 trebuie să ne uităm la articolul publicat în 2019 de Dragoș Popa în g4media.ro[1], să înțelegem că acela a fost în permanență contextul sinodal pentru următorii 5 ani. Articolul confirmă suplimentar că A. Boca nu va fi canonizat datorită opoziției puternice din Sinod, pentru „mari probleme”, după cum declara patriarhul în pragul canonizărilor.

Cine mai crede că a fost canonizare și nu a fost compromis instituțional, să parcurgă vocabularul cu care s-a comunicat din instituție în paralel, și să urmărească spaima instituțională de această canonizare. Preasfințitul Bartolomeu Anania a menționat „învățătură greșită”, patriarhul spune „mari probleme”, părinții Bisericii spuneau la fel, condamnare (părintele Arsenie Papacioc, Sfântul Ilie Cleopa și foarte mulți alții), ocultism, erezie și înșelare.

Pe scurt, ce trebuie să înțelegem din partea instituției este această oscilație de la poziția istorică a părinților și duhovnicilor Bisericii, de condamnare și necanonizare, la o poziție de canonizare. Iar vocabularul folosit în diferite comunicări istorice au arătat (cum și sfinții părinți au arătat la fel) gravitatea problemei acestei canonizări, dar și faptul că e un compromis grav de credință.

Instituția a repetat de atât de multe ori pentru A. Boca „nu este canonizabil” încât a afirma altceva este doar o încercare de a face din negru alb, în fața tuturor. Această canonizare este un proces de transformare a lui A. Boca din negru în alb, în fața întregii Biserici. Această „preschimbare minunată” a lui A. Boca, din negru în alb, s-a făcut în fața întregii Biserici.

 

Cum a fost scăpat A. Boca printre crăpături în canonizare?

În această secțiune voi încerca să explic ce trebuia să se întâmple instituțional, pentru ca A. Boca să nu fie scăpat în această canonizare.

Pentru A. Boca vorbim despre două lucruri distincte. Discutăm despre o acuzație de înșelare, dar și despre o propunere de canonizare. Trebuie neapărat făcută din capul locului această precizare.

Marea problemă a acestei discuții este că au fost gestionate la un loc, în cadrul procesului de canonizare și asta sub tutela fiului duhovnicesc al lui Arsenie Boca, mitropolitul Laurențiu Streza, președintele comisiei de canonizare și cel care l-a propus pentru canonizare.

Cum trebuia lucrat din punct de vedere organizațional-institițional pentru A. Boca în acest caz? Pentru că trebuie înțeleasă întâi procedura instituțională care trebuia să aibă loc și apoi să vedem pe unde A. Boca, prin ce crăpătură și fisură a scăpat în canonizare.

Instituțional discuția trebuia separată în două. Pentru acuzația de înșelare trebuia făcută o comisie distinctă, care să nu fie condusă de Ardeal și nicidecum de fiul duhovnicesc al acestuia (pentru a nu exista nici urmă de conflict de interese) și trebuia o procedură de veto. Astfel de situații (acuzații de ocultism, erezie și înșelare) sunt condamnate de Biserică în mod categoric, fiind vorba de înșelare, nu de vrednicie. Și deși acest lucru nu este astăzi explicit exprimat statutar, totuși exact acest lucru și această procedură a fost aplicată netransparent și pentru A. Boca. Pentru că exact de la această lipsă de separare vin nenumărate lipsuri din dosarul de canonizare (martori, audieri), lipsuri din procesul de canonizare dar și o posibilitate largă ca A. Boca să fie canonizat prin compromis.

Canonizarea acestuia a fost blocată timp de zeci de ani, prin diferite veto-uri și majorități ale multor ierarhi ai Sinodului Bisericii, după cum am menționat anterior și după cum se poate vedea și în volumul publicat. De aceea a existat acest blocaj, pentru că această procedură a fost împlinită implicit, deși nu există explicit menționată în statut. Cumva instituția s-a autoreglat și s-a autocalibrat/adaptat situației. Deși nu  a existat o procedură statutară pentru acest lucru, institiția a reacționat în mod natural la problema din fața acesteia și a procedat în mod firesc, blocând discuția prin veto. Asta trebuie înțeles în acest blocaj care a existat istoric în această discuție. Iar în volumul publicat, sunt menționate mai multe nume de ierarhi, care istoric au blocat prin veto această canonizare.

Canonizarea lui A. Boca a fost blocată istoric tot de o majoritate de ierarhi, chiar și în absența unei proceduri explicite de veto, pentru că indirect, era nevoie de o majoritate pentru a continua discuțiile pentru acesta. Adică în Sinod se vede clar că există o majoritate împotriva lui A. Boca, majoritate care nu a permis extrem de mult timp să se producă această canonizare, majoritate pe care o putem confirma cel puțin până la apariția primei liste de canonizare de anul trecut.

Canonizarea lui A. Boca trebuie făcută în spirit ortodox, pentru „ortodoxie neîntinată”, conform statutului Bisericii, după cum regăsim și într-un articol online al Pr. Prof. Liviu Stan, „Canonizarea sfinților după învățătura și după rânduielile Ortodoxie”[2], la condiții de fond pentru canonizare. De aceea A. Boca a fost respins de atâtea ori, datorită motivelor legate de ocultism, erezie și înșelare, care sunt motive de fond, pentru care A. Boca nu poate fi canonizat.

Ce trebuie să se întâmple într-o votare de canonizare? Se votează vrednicia și valoarea pozitivă a candidatului, se evaluează dacă acesta păstrează și transmite curat Ortodoxia, dacă este un exemplu pentru Biserică – vrednicia este evaluată de o plenitudine a ierarhilor. Însă o astfel de votare trebuie să aibă deja un semn pozitiv pentru a se putea permite o astfel de votare. Semnul pozitiv este o precerință pentru votare. Or, este clar că pentru A. Boca există un vot de veto implicit în Sinod, care a oprit și care a blocat până recent toată canonizarea acestuia, adică există o decizie pentru semnul negativ al experienței.

Pe scurt, pentru A. Boca există în Sinod un vot de veto implicit, care și istoric dar și până în 2024, până la apariția primei liste de canonizare a blocat această canonizare.  Instituțional trebuia reglementată discuția asta și trebuiau să fi fost explicite aceste votări, trebuia să existe o votare pentru înșelare, pentru a nu se mai putea eluda o votare pentru înșelare și acoperirea acesteia de o votare pentru canonizare.

Să credem că aceste comunicări făcute de instituție în tot aceste timp sunt cu totul întâmplatoare și nu arată decizia de necanonizare existentă intern în instituție pentru A. Boca ar fi de o naivitate uimitoare.

Compromisul instituțional de credință constă în facilitarea acestei canonizări, în pofida faptului că instituția cunoștea că Boca nu poate fi canonizat. Poziția autentică a Bisericii asupra lui A. Boca este de necanonizare. Adică este cea a părinților Bisericii. Restul este doar compromis instituțional binecunoscut și asumat de instituție. Și această tranziție de la necanonizare la canonizare, a fost făcută într-un context instituțional vulnerabil, în care se puteau bloca toate canonizările, în pragul canonizărilor, în vara lui 2024.

Conștiința Bisericii trebuie să păstreze adevărul acestei așa zise „canonizări”, pentru ca la un moment dat, cineva în duh ortodox, să aibă puterea să corecteze aceste compromis de credință. Așa cum la Ferrara-Florența credincioșii au semnalat că a fost vorba despre un compromis de credință, la fel și aici credincioșii trebuie să semnaleze un compromis similar, de o gravitate identică celei de la Ferrara-Florența.

Poate fi explicată schimbarea instituțională de poziție, după zeci de ani de necanonizare? Este exclus așa ceva, să poată veni instituția cu o explicație care să se lege și să aibă sens. A trecut de mult timpul în care se putea veni cu o explicație.

Astăzi există un singur curs instituțional fezabil pentru „canonizarea” lui A. Boca, să se refacă lista autentică de canonizare în spiritul poziției autentice a Bisericii legat de această canonizare. soluția despre care discutăm aici este să se refacă lista autentică de canonizare în care A. Boca nu era canonizat.

Poziția de necanonizare a lui A. Boca este poziția autentică a Bisericii. Dacă patriarhul Daniel este insensibil la astfel de abordări prin compromis, cineva în istoria Bisericii va trebui să corecteze această nedreptate făcută Bisericii.

Să fie clar: A. Boca nu a fost canonizat, ci doar s-a cedat poziția de necanonizare pentru acesta. Este o datorie morală față de Biserică să se consemneze în istoria Bisericii acest compromis de credință. În fața Adevărului avem această obligație de a mărturisi această nedreptate făcută întregii Biserici.

Memoria Bisericii trebuie să țină minte autorii acestui compromis, cine a cedat poziția istorică de necanonizare și cine a permis această canonizare. În fața istoriei trebuie să rămână scris acest adevăr, pe care nu putem să îl îndulcim sau să îl ascundem meșteșugit, după felurite cuvinte, pentru a menaja și dilua o situație. Trebuie să rămână scris așa cum s-a întâmplat, pentru istoria Bisericii. În istoria Bisericii se vor găsi cu siguranță alți ierarhi responsabili, care să corecteze pe baza a ce a rămas scris în această  canonizare, fiind suficient de multe scrise legat de acest compromis. Biserica nu va lasa astfel de acte necorectate, chiar dacă astăzi acestea sunt permise în diferite circumstanțe.

Totuși Sinodul Bisericii are de dat o explicație foarte grea în fața Bisericii, legat de acest compromis. Cum de o necanonizare timp de 10 ani a fost posibilă în ultimele ceasuri ale canonizărilor, nimic nu a fost pregătit în paralel pentru canonizare, iar timp de ani de zile au fost nenumărate declarații de necanonizare. S-a ajuns peste noapte la canonizare într-un mod stupefiant, cu declarații de necanonizare și de condamnare a celui propus pentru canonizare. Este o explicație extrem de grea, pe care Sinodul trebuie să o dea Biserici și asta dupa ce în Biserică s-a auzit că acest lucru a fost posibil doar datorită acestui context nefericit de blocare a tuturor canonizărilor.

Arsenie Boca a scăpat în canonizare prin această crăpătură instituțională, prin exploatarea unor fisuri:

1. 1. 1. Primul pas a fost în inexistența unei proceduri clare pentru înșelare – adică nu a existat o comisie care să gestioneze distinct acest lucru și votarea în acest caz.
      2. Apoi procedura confuză de canonizare a permis ca președintele comisiei de canonizare, mitropolitul Laurențiu Streza, în vădit conflict de interese în subiect, să controleze și discuția despre auzația de înșelare și să o minimizeze, cumva reușind să disipeze discuția, pe care a controlat-o, la fel, prin neaudirea explicită a peste 30 de martori care trebuiau să fie prezenți în dosarul de canonizare și printr-un dosar de canonizare fals, incomplet și părtinitor. (Dovada, lipsa audierii largi a martorilor, dosarul incomplet de canonizare, făcut prin omisiune, fiind „creat” pentru canonizare.)
      3. Apoi în circumstanțele de anul trecut, când trebuiau închise discuțiile pentru canonizarea celor 15 sfinți, fiind un context instituțional limită care a facilitat un compromis pentru această canonizare.

Acestea sunt fisurile instituționale prin care A. Boca a reușit să treacă și să ajungă în canonizare.

A. Boca nu este de facto canonizat, ci este pierdut într-o listă de canonizare, este adăugat inoportun în această listă. Aceasta este povestea „apariției minunate” a lui A. Boca în a doua listă de canonizare din 2024.

„Canonizarea” lui A. Boca este încă una dintre „minunile” săvârșite de el, în stilul său personal. Și a reușit să ajungă acolo prin câteva crăpături și fisuri instituționale, prin proceduri nepuse corect la punct, printr-un conflict evident de interese și printr-un context de evenimente care a permis propulsarea lui A. Boca în discuție.

Întreaga Biserică trebuie să înțeleagă aceste crăpături și fisuri instituționale, prin care A. Boca a ajuns să fie canonizat. Este un adevăr capital al acestei discuții. Și mai trebuie să înțeleagă că există în Sinod o opoziție largă împotriva acestei canonizări, opoziție confirmată în prima listă de canonizare și istoric.

A. Boca nu este canonizat de facto, el este doar pierdut într-o listă, adăugat inportun într-o listă de canonizare.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

[1] https://www.g4media.ro/parintele-arsenie-boca-aproape-de-sanctificare-dosarul-de-canonizare-a-fost-inaintat-sfantului-sinod-care-va-avea-ultimul-cuvant.html.

[2] https://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/canonizarea-sfintilor-dupa-invatatura-dupa-randuielile-ortodoxiei-69966.html.

Avem astăzi o situație unică în întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe din toate timpurile, în care există un candidat la canonizare care are în același timp și o acuzație de ocultism, erezie și înșelare, un dosar paralel de înșelare, dosar susținut excepțional de puternic de întreaga Biserică, de cler, ierarhie și credincioși. Vorbim despre o situație excepțională, cum nu au mai fost în istoria Bisericii, din câte știu eu.

A. Boca nu este canonizat de facto. El doar a fost pus în circuitul sfinților ortodocși, într-o manieră neortodoxă, printr-un compromis instituțional, care trebuie menționat în această discuție.

Mai jos voi adăuga câteva idei legate de această situație, menționând în paralel sursele/articolele găsite (în special) pe site-ul basilica.ro, care au suficientă informație utilă acestei discuții și care arată traiectoria instituțională a acestei discuții de canonizare, dar și compromisul instituțional și de credință care a fost făcut pentru ca A. Boca să fie canonizat.

 

O lecție de canonizare: canonizarea episcopului Dionisie Erhan, la solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, respectând toate procedurile de canonizare, într-un parcurs firesc, fără opinteli, în 2 ani

Pe site-ul basilica.ro găsim în ultimii ani mențiuni despre o altă canonizare, cea a episcopului Dionisie Erhan. Câteva mențiuni, foarte pe scurt, legat de această canonizare a episcopului, o canonizare exemplară, exemplu util pentru această discuție. Temporalitatea acesteia ne explică firescul unor canonizări în Ortodoxie. Mai multe detalii pot fi găsite pe larg în articolele menționate, disponibile pe site-ul basilica.ro.

12.09.2018. „Mitropolia Basarabiei: Demersuri pentru canonizarea unui episcop de Ismail hirotonit în anul Marii Uniri”[1].

În articol se menționează că Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, în ședința de lucru din 10 septembrie 2018, a analizat documentația necesară canonizării episcopului Dionisie Erhan. Argumentele pentru canonizare sunt: „Potrivit Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în cadrul discuțiilor au fost subliniate ortodoxia credinței, activitatea deosebită desfășurată…”.

Vedem o canonizare începută și condusă în duh ortodox, în care criteriile de canonizare sunt corect evidențiate și regăsite în viața celui propus pentru canonizare.

În data 25.10.2018, găsim articolul „Ce hotărâri au adoptat ierarhii români reuniți în Sinod?”[2]:

„A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei de canonizare a Episcopului Dionisie Erhan al Cetății Albe-Ismail (1934-1943). Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, va fi înscris în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române și prăznuit anual în ziua de 17 septembrie.”

25.10.2018. „Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Episcopului Dionisie Erhan”[3]. În articol găsim aprobarea canonizării de către Sfântul Sinod al BOR.

18.09.2019. „Episcopul Dionisie Erhan va fi proclamat sfânt la hramul Catedralei Patriarhale”[4].  Articolul menționează când va fi proclamat drept sfânt episcopul.

27.10.2019. „Canonizarea Episcopului Dionisie Erhan a fost proclamată la București de Sf. Dimitrie cel Nou”[5].

Dintre mențiunile din articol:  „«Ne-am mirat și noi, ne-am surprins că în timp de un an a făcut tot ce a trebuit: și slujbă și acatist, tot ce a fost necesar pentru canonizare», a mărturisit Patriarhul Daniel”.

Nu există niciun fel de explicație pentru cei peste 5-10 ani de zile în care pentru A. Boca nu s-a lucrat instituțional la textele liturgice și acestea au trebuit să fie începute după „canonizare”, după cum vom vedea mai jos, iar în acest caz totul a descurs într-o curgere firească a unei canonizări.

27.10.2019. „Tomosul sinodal pentru proclamarea canonizării Sf. Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail”[6].  Documentul ne arată conținutul tomosului sinodal pentru proclamarea canonizării.

 

Adaug mai jos o scurtă istorie a acestei canonizări a lui A. Boca, conform documentelor prezentate (în special) pe site-ul basilica.ro

1. 2013. Este vorba despre o canonizare deschisă de foarte mult timp în Biserică, cel puțin din 2011. Într-o clip video găsit pe internet, găsim o discuție din 2013 a unor ieromonahi din muntele Athos, în care se menționează aspectul amânării canonizării lui Arsenie Boca, din cauza unui veto sinodal, din cauza unei opoziții largi în Sinod pe acest subiect și numele mai multor ierarhi menționați, fapt binecunoscut de către credincioși:

„[Bartolomeu Anania?] – Ala da! Îmi place de el că… că el n-a vrut să-l canonizeze pe Boca.

În Sinod, în Sfântul Sinod, primul (că el era dintre mitropo-liți), ca primul vine … când se fac ceva probleme în Sfântul Sinod, primii sunt patriarhul și mitropoliții, în rangul lor (al Moldovei, pa-remi-se al Transilvaniei, al Olteniei, al Banatului care este mai mic – acuma s-o făcut mai mulți că este și Diaspora)… Avem de vreo… mulțumim lui Dumnezeu, 60-70 de episcopi.

Și, deci, el [IPS Bartolomeu Anania] când o fost să fie canonizarea, să pună mâna, o zis că nu! Și trebuia să spună de ce. Și o spus așa: (eu spun din ce am auzit; și bine că nu s-a canonizat!

Și anul trecut [2012] o fost punctul ăsta, și iarăși s-a respins)

Și o spus așa [IPS Bartolomeu Anania]: „Eu știu de la episcop de la Oradea, mai bătrân ca mine, că învățătura lui Arsenie Boca nu este ortodoxă.”[7]

Discuția nu este unică, existând și altele paralele pe acest subiect, menționate pe larg în volumul publicat. Pe scurt, încercările repetate de canonizare, dar și comentariile care apar pe acest subiect pentru necanonizarea lui A. Boca, sunt de extrem de multă vreme în spațiul public. Apar multe mențiuni în clip/text atât despre o majoritate de ierarhi care s-au opus, dar și despre un veto al unor ierarhi care au împiedicat această canonizare, pe aceste motive, ocultism, erezie și înșelare. Veto-ul și motivele de necanonizare, gravitatea unei astfel de canonizări, sunt informații prezente în spațiul public de prea multă vreme. Aceleași comentarii le vom găsi și mai târziu, în alte locuri.

 

2. 16.04.2014. Un alt reper temporal legat de această canonizare îl găsim în 2014, într-un interviu al mitropolitului Ardealului Laurențiu Streza, în „Interviu: Mitropolitul Ardealului despre canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica nu se opune”[8] (Oare? Chiar nu se opune, după ce peste 10 ani a evitat această canonizare prin orice mijloace posibile?).

Interviul face parte dintr-o serie largă de interviuri apărute după anii 2.000 pentru promovarea lui Arsenie Boca și a canonizării acestuia. Se pare că proarseniștii au acces larg la mass-media și de fiecare dată când Arsenie Boca a fost în impas, au apărut a doua zi un articol în sprijinul acestuia, într-o temporalitate care arată că cineva are acces excepțional de bun la mass-media.

Astfel de articole apar continuu în mass-media, fiind deja o obișnuință în fenomenul A. Boca, parte din propaganda pusă în mișcare pentru canonizarea acestuia, din care fac parte și cele peste 50 de cărți și 1 milion de volume produse într-o perioadă scurtă de timp pentru „educarea” credincioșilor față de A. Boca[9].

Este o canonizare unică în Ortodoxie, cu un aparat de promovare și propangadă cum Biserica nu a mai văzut. Ar fi interesant de publicat o lucrare  asupra acestui fenomen apărut în Ortodoxie pentru A. Boca, în care pare că se comandă din Biserică publicarea continuă în presă de articole de susține pentru A. Boca. Recent același aparat a promovat excesiv „minunea” de la canonizarea acestuia.

Un scurt citat din articol este adăugat mai jos:

“AGERPRES: Credeţi că e posibilă canonizarea părintelui Arsenie Boca? Cât timp trebuie să mai treacă?

ÎPS Laurenţiu Streza: Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereţi un lucru…. Eu pot să fac această mărturisire, că aş fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez şi eu pe actul de canonizare.”[10]

Din păcate acest interviu nu menționează detaliile aceste „necanonizări”, cunoscute cu siguranță de mitropolitul Laurențiu Streza. Ce este de subliniat este că aceste discuții există din 2014 și astăzi (2025) sunt peste 10 ani de cât oficial avem declarații despre canonizare, canonizarea fiind pusă pe o listă de așteptare nedefinită.

 

3. 13.09.2014. Un articol mai clar din care se înțelege precis autoritatea care a blocat această canonizare este „Părintele Arsenie Boca – o canonizare în așteptare”[11], din 2014, la scurt timp după publicarea articolului anterior.

 

4. 13.09.2014: „La 16 aprilie 2014, intr-un interviu al ÎPS Laurențiu Streza – Mitropolitul Ardealului dat Agerpres (cititi-l integral, aici) acesta a precizat că “Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării Părintelui Arsenie Boca“. Iar Parintele Mitropolit Laurențiu Streza este chiar preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români! […] si totusi, in interviul citat raspunde la intrebarea: “Credeți că e posibilă canonizarea părintelui Arsenie Boca? Cât timp trebuie să mai treacă?” , astfel: “Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereți un lucru…..” […] Intelegem ca decizia se afla deasupra Comisiei Sinodale de Canonizare, incepand de la Preafericitul Parinte Daniel (Ciobotea), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.”[12]

Ce se vede aici este că autoritatea în această canonizare este peste Comisia Sinodală de canonizare, o autoritate superioară și factorul principal care a blocat această canonizare tot acest timp, alături de nenumărate alte nume de ierarhi din Sfântul Sinod al BOR. În acest sens chiar mitropolitul Launțiu Streza aduce o mărturie, la scurt timp după „victoria” canonizării lui Arsenie Boca, despre care vom vedea în continuare cum a fost obținută.

 

5. 12.07.2024: „ÎPS Laurențiu Streza: Evenimentul de azi este o bucurie pentru toată lumea. Au fost canonizate 16 mari personalitati ale bisericii noastre. O biserică este cu adevărat sfântă dacă da sfinți, o biserică lipsită de sfinți e ca o fabrică, doar o firmă, dar care nu produce nimic. Pentru noi este o bucurie dublă care ne-a fost adusă azi de Preafericitul părinte patriarh Daniel prin asumarea canonizarii parintelui Arsenie Boca, alături de ucenicii săi. O recunoaștre a cinstirii părintelui Arsenie Boca acordate de credinciosi timp de 36 de ani, timp în care s au intamplat la mormântul lui multe minuni. În acelasi timp este o bucurie că înca 2 ucenici ai parintelui Arsenie sunt acum rugatori pentru noi.”[13]

Pe scurt, după peste 10 ani de insistențe către Sfântul Sinod și către Patriarhul Daniel, A. Boca a fost canonizat, însuși mitropolitul enunțând ce a stat în calea acestei canonizări în tot acest timp, că a fost nevoie de asumarea acesteia de către Preafericitul părinte patriarh Daniel ,principalul blocaj și opozant al canonizării, conform declarațiilor din timp, conform poziției sale, dar conform și declarației sale pe care o vom vedea mai târziu.

 

6. 18.04.2016. Legat de responsabilitățile în această canonizare găsim următoarea precizare, în portalul hotnews, în articolul „Primele demersuri privind o posibilă canonizare a părintelui Arsenie Boca: O comisie va cerceta viața, activitatea și scrierile acestuia”:

„O comisie formata din înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) va cerceta viața, activitatea și scrierile Părintelui Arsenie Boca, cel pe care credincioșii îl numesc deja ‘Sfântul Ardealului’, a declarat luni, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Episcopiei Devei și Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu. […] Competența în privinta canonizarii aparține exclusiv aparține Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Comisia speciala de lucru trebuie să analizeze, cu foarte multă atenție, tot ceea ce înseamnă viața, activitatea, scrierile, faptele minunate atribuite Părintelui Arsenie Boca, pentru ca mai apoi să se întocmească un studiu document ce va fi înaintat spre analiză Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este un demers, dar care va mai dura’, a precizat părintele Miricescu.”[14]

 

 7. 17.04.2016. Se întocmește o comisie teologică mitropolitană pentru cercetarea vieții și activității Pr. Arsenie Boca, după cum găsim în articolul: „Comisie teologică pentru cercetarea vieții și activității Pr. Arsenie Boca”[15].

Aici începe povestea de canonizarea a lui Arsenie Boca, demararea procesului de canonizare oficial, după ce în spate au existat nenumărate discuții pentru necanonizarea acestuia, iar părinții Bisericii care s-au opus acestei canonizări au murit în mare parte.

 

8. 02.11.2016. Se întrunește la mănăstirea Prislop comisia mitropolitană de canonizare a lui Arsenie Boca, după cum găsim în articolul „Mănăstirea Prislop: Întrunirea comisiei de canonizarea a părintelui Arsenie Boca”[16].

 

9. 5.09.2019. În 2019 este finalizată analiza comisiei mitropolitane de canonizare, după cum vedem în mai multe comunicate, precum „Sinodul Mitropoliei Ardealului a finalizat dosarul pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca”: „Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis, joi, la Deva, înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care urmează să ia o decizie, potrivit Mediafax. Preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a declarat că Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a hotărât înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca. […]

Acum va urma o ședință a Sfântului Sinod, care nu știm când va fi, în care se va analiza acest dosar și studiul document, pe care l-a întocmit Comisia Specială Teologică Mitropolitană de canonizare a Părintelui Arsenie și se va hotărî de către Sfântul Sinod”[17].

La fel, pe site-ul basilica.ro este anunțat același lucru, în articolul „Părintele Arsenie Boca propus spre canonizare”[18]: „Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului. Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.”

 

10. 28.10.2019. Se depune dosarul de canonizare, iar Sinodul BOR ia act de această depunere:

„Noi hotărâri ale Sfantului Sinod al BOR […] 3. S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.

A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.”[19]

„S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.”[20]

 

11. Aflăm că după ce dosarul este depus către Sfântul Sinod, tot mitropolitul Laurențiu Streza va fi cel care va gestiona dosarul, în calitate de președinte al Comisiei Sinodale de canonizare a Sfinților, după cum găsim în articolul „Când va fi canonizat Arsenie Boca. Președintele comisiei de canonizare a sfinților: Era „un om al lui Dumnezeu”[21] (26.11.2021).

Aici se vede conflictul de interese din această discuție, în care pentru A. Boca există două dosare, unul pentru ocultism, erezie și înșelare, care nu putea fi judecat și analizat sub tutela mitropolitului Laurențiu Streza, și un dosar de canonizare depus chiar de mitropolit.

Din păcate în această calitate mitropolitul a refuzat audierea a peste 30 de martori care trebuiau să apară în discuție, a refuzat să adune informația autentică despre A. Boca, iar comisia sinodală de canonizare a avut acces la un dosar părtinitor, incomplet și fals, cu informație incompletă. Dosarul de canonizare conține omisiuni majore, care au afectat traseul corect instituțional de analiză.

Chiar și cu un astfel de dosar, instituția tot nu l-a canonizat timp de zeci de ani pe A. Boca. Mai multe detalii legate de dosarul incomplet al lui Arsenie Boca, pot fi găsite în volumul publicat, Cap. II, pp. 303-365[22].

 

12. 7.09.2019. Dosarul de canonizare ar fi trebuit să primească la sfârșitul anului 2019, la scurt timp, un răspuns pozitiv (dacă era cazul). Însă un articol online, scris de Dragoș Popa, în ziarul online g4media.ro, confirmă încă o dată că poziția instituțională față de canonizarea lui A. Boca este ca acesta să nu fie canonizat.

Articolul clarifică și prezintă excepțional de bine realitatea poziției Sinodului de necanonizare pentru Arsenie Boca, poziție existentă istoric, coerentă, constantă și confirmă existența unui vot de veto dar și a unei majorități, existența multor probleme în această canonizare, recapitulând de fapt ideile principale ale discuției despre necanonizare. Articolul este scris „din interior”, având acces la resurse din Sinod, resurse fără de care nu se poate scrie pe subiect un articol „cu surse citate”. Câteva idei din articol sunt adăugate mai jos:

„Potrivit surselor G4Media.ro, la finalul lunii octombrie, va avea loc şedinţa Sfântului Sinod în cadrul căreia cei 55 de episcopi veniţi din ţară şi străinătate ar putea vota canonizarea părintelui Arsenie Boca. În interiorul Sinodului există şi câţiva ierarhi care s-ar împotrivi trecerii duhovnicului de la Prislop în tagma sfinţilor. Unul dintre vârfurile de lance în crearea curentului anti-canonizare ar fi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, despre care instanţa a decis că a fost turnător la Securitate. Curentului produs de acesta i s-ar mai alătura şi alţi câţiva ierarhi din sudul țării. Voturile acestora nu ar avea cum să încline în vreun fel balanţa. Sunt prea puţine. Dacă trecerea în rândul sfinţilor a părintelui Arsenie Boca ar fi în cele din urmă decisă în octombrie, atunci când se va ţine Sinodul, slujba de canonizare ar putea avea loc pe 28 noiembrie la Mănăstirea Prislop, ziua în care acesta a trecut la cele veşnice.”[23]

Articolul confirmă tot ce s-a spus despre A. Boca în timp, legat de existența unei poziții de necanonizare, a unui veto sinodal dar și a unei majorități sinodale care nu dorește să îl canonizeze.

 

13. 24.12.2019 sunt recapitulate de către Sinodul BOR hotărârile luate în 2019, între care și că s-a luat act de propunerea de canonizare (https://basilica.ro/cateva-dintre-hotararile-luate-in-2019-de-sfantul-sinod/).

Concluzia anului 2019 este că Arsenie Boca nu va fi canonizat. Nu a existat niciun fel de anunț pentru acesta.

 

14. 26.11.2021. Mitropolitul Laurențiu Streza, în calitate de Președinte al Comisie sinodale de canonizare, cel care ar fi trebuit să fie primul care are vizibilitate pentru canonizări (comisie care a emis pentru toate canonizările anterioare date precise și le-a împlinit cu multă celeritate) face o afirmație că „părintele Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu”[24].

Deci decizia de canonizare este peste mitropolit, după cum și el afirmă. Pe scurt, Mitropolitul știe deja, în 2021, la 2 ani după depunerea dosarului de canonizare (2019), că Arsenie Boca nu va fi canonizat și că există o decizie de necanonizare pentru acesta. Mai mult, știe foarte bine că nu va fi canonizat niciodată, aceste declarații produse începând cu 2014 fiind doar o încercare de a întreține speranța publică în canonizare și de crea o presiune instituțională pentru canonizare.

În contextul centenarului autocefaliei Bisericii, instituția începe să emită tot felul de comunicate publice legate de canonizările planificate, comunicate care indirect ne arată clar poziția instituțională față de canonizarea lui A. Boca. Toate aceste comunicate au clarificat și au arătat ce s-a întâmplat în instituție în acest timp, mai precis decizia Sinodului de necanonizare a lui Arsenie Boca, continuarea poziției istorice de necanonizare, dar și păstrarea de către Sinodul BOR a poziției părinților și duhovnicilor Bisericii, care au spus să nu fie canonizat și care l-au condamnat.

Pentru că asta trebuie să analizăm aici, să vedem care dintre pozițiile pentru A. Boca a fost susținută instituțional, unde în timp s-a petrecut această tranziție și care a fost motivul acestei „canonizări”.

 

15. 9.03.2021. „Canonizări 2025: PS Varlaam oferă trei nume”[25].

„În ședința din 25 februarie, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie, a explicat Episcopul Vicar Patriarhal.”

Lista de canonizări menționată va fi publicată în 1.03.2024, fiind aceeași listă despre care se menționează aici. Arsenie Boca lipsește din această listă pentru 2025, cu 4 ani înainte de aceste canonizări. Instituția este bine pregătită, a luat suficiente măsuri cu 4 ani înainte, pentru pregătirea acestui eveniment.

Aici se vede cât de bine gestionează instituția astfel de discuții, când este excepțional de bine pregătită, cu ani înainte, pe fiecare subiect.

Pe scurt, această poveste a „canonizării” lui A. Boca pălește în fața raționalității unor deciii, care se văd luate în instituție într-un orizont de timp excepțional de larg, cu mulți ani înainte.

Pe scurt, pentru A. Boca nu existau planuri de canonizare pentru cel puțin 5 ani după 2021.

Adică instituția cu 4 ani înainte are planuri clare, are o listă foarte bine definită, care nu s-a schimbat în mare (decât pentru sfinții din  Athos și pentru două adăgiri) decât pentru propuneri noi (sublieniem noi) și noi credem că A. Boca a fost adăugat de bunăvoie pe acea listă?

 

16. 2023/2024 – Deși nu am o dată pentru această informație, trebuie sa menționez această informație primită din mai multe canale. Părintele patriarh Daniel, în cadrul unor conferințe clericale din București, înțeleg că a declarat în pragul canonizarilor (canonizările fiind anunțate în 1 Martie 2024, declarația fiind făcută în 2023) două lucruri: 1. Arsenie Boca nu poate fi canonizat pentru că are mari probleme în învățătura de credință și 2. deși A. Boca era monah a trăit o viață de mirean și nu poate fi canonizat.

Am auzit această informație atât de la clerici cât și de la mireni, în paralel, informația fiind binecunoscută în Biserică. Este o informație vitală a acestei discuții, care este coroborată cu poziția istorică de necanonizare pentru A. Boca dar și cu blocarea canonizării acestuia timp de zeci de ani, cu lipsa acestuia din prima listă de canonizre, dar și cu mențiunile din articolul lui Dragoș Popa, din 2019, legat de votarea pentru canonizare, soldată cu un rezultat negativ se pare.

Din mai multe părți mi s-a atras atenția asupra acestei declarații a patriarhului. Această declarație a fost observată și conștientizată de Biserică. Biserica a fost foarte atentă la aceste declarații și nu le-a uitat în esența și semnificația lor raportat la acest act. După zeci de ani de analize și discuții pentru canonizarea lui A. Boca, în pragul canonizărilor din 2025, patriarhul confirmă o analiză negativă pentru A. Boca, confirmă gravitatea acestei analize, confirmă poziția istorică de necanonizare, confirmă rezultatul unor analize instituționale (acesta fiind unul din punctele grave ale acestei declarații, că dovedesc că analizele instituționale sunt negative), menționează puncte și obiecții grave legate de necanonizare și apoi peste noapte avem o canonizare.
Este o informație emisă în ajunul canonizărilor, cu câteva luni înainte, într-un context public, fiind unitară cu restul comunicărilor anterioare ale instituției.

 

17. 28.02.2024. Găsim un alt comunicat, în care vedem că Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat despre canonizările viitoare și îmbunătățirea vieții monahale. Găsim în articol: „În anul 2024 vor trece în rândul sfinților mai mulți părinți – câte doi din fiecare mitropolie și sperăm că și Patriarhia Ecumenică va trece în rândul sfinților trei români aghioriți[…] a mai spus Preafericirea Sa”[26]

La fel, se mai menționează: „Părintele Patriarh a menționat că „anul acesta, în vară se va face canonizarea lor iar în anul următor se va face proclamarea canonizării tuturor la București și apoi, pe rând, în fiecare mitropolie, după cum a devenit deja tradiție”[27].

Cei doi propuși pentru canonizare de mitropolia Ardealului sunt menționați mai jos dar părintele Arsenie Boca nu este între aceștia. Pe scurt, din nou, instituția nu îl are în plan pentru canonizare pe A. Boca.

 

18. 29.02.2024. La doar o zi după ședința Sinodului mitropolitan, are loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOR în care se comunică între principalele hotărâri: „declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-leaș”[28].

19. 1.03.2024. Apare articolul, „Anul 2025 va fi dedicat Centenarului Patriarhiei Române și mărturisitorilor ortodocși români din secolul trecut”, pentru anunțarea acestei dedicări[29].

 

20. 1.03.2024. În aceeași zi, apare un alt articol, în care este anunțată lista de cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar: „15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025)”[30].

Un comentariu din articol este extrem de important: „Numele lor au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare și urmează să fie aprobate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepții, explicate mai jos.” Excepțiile s-au referit la sfinții din muntele Athos, care urmau să fie canonizați de Patriarhia Ecumenică[31].

În articol se arată că pentru fiecare dintre numele propuse în procesul de canonizare va urma o evaluare de către Sfântul Sinod iar candidații vor fi aprobați sau respinși pentru canonizare.

Numele lui A. Boca a fost propus oficial de prea mult timp, din 2019 și trebuia să apară în listă. Neoficial el este în discuția despre canonizări încă din 2011. Dosarul lui era (sau nu mai era, fiind de prea mult timp depus) în curs de analiză. Singura explicație pentru care nu a apărut în listă este că s-a păstrat poziția istorică de necanonizare și pentru a nu crea confuzie în rândul credincioșilor, a fost scos din listă, pentru a nu seta așteptări greșite și nu s-a discutat nimic despre acesta. Ca de obicei, instituția a preferat să nu comenteze subiectul și să amâne orice comentariu.

Propunerile pentru canonizare din lista din 1 Martie 2024 sunt adăugate mai jos:

Mitropolia Munteniei si Dobrogei

1. 1. 1. Dumitru Staniloae (1903-1993)
      2. Sofian Boghiu (1912-2002)
      3. Dionisie Ignat (1909-2004) (Patriarhia Ecumenica)
      4. Arhim Petroniu Tanase (1914-2011) (Patriarhia Ecumenica)

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

1. 1. 5. Arhim Cleopa Ilie (1912-1998)
      6. Ieroschim Paisie Olaru (1897-1990)

Mitropolia Ardealului

1. 1. 7. Arhim Dometie Manolache (1924-1975)
      8. Arhim Serafim Popescu (1912-1990)

Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului

1. 1. 9. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Mitropolia Olteniei

1. 1. 10. Protos Gherasim Iscu (1912-1951)
      11. Visarion Toia (1884-1951)

Mitropolia Banatului

1. 1. 12. Calistrat Bobu (1900-1975)
      13. Ilarion Felea (1903-1961)

Mitropolia Basarabiei

1. 1. 14. Alexandru Baltaga (1861-1941)
      15. Iraclie Flocea (1893-1964)

Pe scurt, lista inițială de 12 propuneri pentru canonizare, menționată de Preasfințitul Varlaam în 2021, a ajuns la 15 nume, dintre care două urmau să fie înaintate Patriarhiei Ecumenice[32].

 

21. 7.07.2024 – la Catedrala Patriarhală PS Timotei Prahoveanul vorbește despre canonizarea Sfinților Români, în articoul „Catedrala Patriarhală: PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre canonizare Sfinților Români”[33].

Surprinzător, în articolul postat pe basilica.ro, se menționează și se adaugă la sfârșitul articolului lista de 15 sfinți și asta cu 3 zile înainte de schimbarea listei de canonizare. Lista din 1 Martie 2024 este reconfirmată în data de 7 Iulie 2024, cu 3-4 zile înainte de a fi schimbată.

 

22. 10.07.2024 – Anunțarea a încă două nume în lista de canonizare, părintele Constantin Sârbu și părintele Ilie Lăcătușu. În același timp găsim și o mențiune despre „aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic, cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop”[34].

Aici apare pentru prima dată o mențiune despre canonizarea lui Arsenie Boca, după zeci de ani de necanonizare (începând cu 2011), înainte 1-2 zile de anunțul oficial.

 

23. 11.07.2024 – Sinodul Bisericii se întrunește iar pe ordinea de zi se află „teme referitoare la dosarele de canonizare ale mai multor sfinți români”[35].

 

24. 12.07.2024. Apare un nou articol/comunicat, „Șaisprezece cuvioși și mărturisitori români au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română la ședințele sinodale din 11-12 iulie.”[36]

Lista de canonizare actualizată îi are adăugați pe părintele Constantin Sârbu, părintele Ilie Lăcătușu, dar și pe părintele Arsenie Boca. Ieroschim. Dionisie Ignat și arhim. Petroniu Tănase nu mai apar în această listă.

Lista de canonizare din 12 Iulie 2024:

Mitropolia Munteniei si Dobrogei

1. 1. 1. Dumitru Staniloae (1903-1993)
      2. Sofian Boghiu (1912-2002)
      3. Constantin Sârbu (nou adăugat în listă)
      4. Ilie Lăcătușu (nou adăugat în listă)

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

1. 1. 5. Arhim Cleopa Ilie (1912-1998)
      6. Ieroschim Paisie Olaru (1897-1990)

Mitropolia Ardealului

1. 1. 7. Arsenie Boca (nou adăugat în listă)
      8. Arhim Dometie Manolache (1924-1975)
      9. Arhim Serafim Popescu (1912-1990)

Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului

1. 1. 10. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Mitropolia Olteniei

1. 1. 11. Protos Gherasim Iscu (1912-1951)
      12. Visarion Toia (1884-1951)

Mitropolia Banatului

1. 1. 13. Calistrat Bobu (1900-1975)
      14. Ilarion Felea (1903-1961)

Mitropolia Basarabiei

1. 1. 15. Alexandru Baltaga (1861-1941)
      16. Iraclie Flocea (1893-1964)

           

25. 24.10.24. „Textele slujbelor pentru Sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu și Sf. Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu au fost analizate de Comisia Liturgică a Arhiepiscopiei Bucureștilor și transmise către eparhiile din Mitropolia Munteniei și Dobrogei înaintea Sinodului Mitropolitan”[37].

 

Alte linkuri utile în discuție, pe lângă cele adăugate în articol:

6 septembrie 2019, News.ro, Sinodul Mitropoliei Ardealului a aprobat canonizarea lui Arsenie Boca; dosarul va fi trimis Sinodului Bisericii Ortodoxe care va lua decizia finală, https://www.news.ro/social/sinodul-mitropoliei-ardealului-a-aprobat-canonizarea-lui-arsenie-boca-dosarul-va-fi-trimis-sinodului-bisericii-ortodoxe-care-va-lua-decizia-finala-1922404906042019090919106645

6 septembrie 2019, Daniel Guță, Adevărul.ro, Arsenie Boca intră în rândul sfinților. O comisie teologică specială a aprobat dosarul de canonizare a duhovnicului, https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/arsenie-boca-intra-in-randul-sfintilor-o-comisie-1968552.html

5 septembrie 2019, Ionuț Băiaș, Hotnews.ro, Sinodul Mitropoliei Ardealului a finalizat dosarul pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, https://hotnews.ro/sinodul-mitropoliei-ardealului-a-finalizat-dosarul-pentru-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-302589

18 aprilie 2016, Ciprian Iancu, Canonizarea lui Arsenie Boca. Ierarhii Bisericii Ortodoxe verifică minunile făcute de „Sfântul Ardealului”, https://evz.ro/canonizarea-lui-arsenie-boca-ierarhii-bisericii-ortodoxe-verifica-minunile-facute-de-sfantul-ardealului.html

2 octombrie 2015, Lauran Mitran, Vasile Magradean, Biserica Ortodoxă Română a început procesul de canonizare a părintelui Arsenie Boca, https://www.gandul.ro/stiri/biserica-ortodoxa-romana-a-inceput-procesul-de-canonizare-a-parintelui-arsenie-boca-14784046

28 noiembrie 2024, Mitropolia-Ardealului.ro, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, pomenit la 35 de ani de la mutarea la Domnul, https://mitropolia-ardealului.ro/sfantul-cuvios-marturisitor-arsenie-de-la-prislop-pomenit-la-35-de-ani-de-la-mutarea-la-domnul/

13 iulie 2024, Mitropolia-Ardealului.ro, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie, https://mitropolia-ardealului.ro/sfantul-cuvios-marturisitor-arsenie-de-la-prislop-cu-cinstire-in-ziua-de-28-noiembrie/

28 noiembrie 2023, Mitropolia-Ardealului.ro, Părintele Arsenie Boca, „Sfântul Ardealului”, a fost pomenit la 34 de ani de la trecerea la cele veșnice, https://mitropolia-ardealului.ro/parintele-arsenie-boca-sfantul-ardealului-a-fost-pomenit-la-34-de-ani-de-la-trecerea-la-cele-vesnice/

23 februarie 2022, Mitropolia-Ardealului.ro, Nouă apariție editorială la Editura Andreiana – Învățături ale Părintelui Arsenie Boca pentru fiecare zi, https://mitropolia-ardealului.ro/noua-aparitie-editoriala-la-editura-andreiana-invataturi-ale-parintelui-arsenie-boca-pentru-fiecare-zi/

28 noiembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Părintele Arsenie Boca, pomenit la Mănăstirea Prislop, https://mitropolia-ardealului.ro/parintele-arsenie-boca-pomenit-la-manastirea-prislop/

26 noiembrie 2021, Când va fi canonizat Arsenie Boca. Președintele comisie de canonizare a sfinților: Era „un om al lui Dumnezeu”, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cand-va-fi-canonizat-arsenia-boca-presedintele-comisiei-de-canonizare-a-sfintilor-era-un-om-al-lui-dumnezeu-1750239

25 noiembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, IPS Laurențiu a conferențiat despre părintele Arsenie Boca, „omul lui Dumnezeu”, https://mitropolia-ardealului.ro/ips-laurentiu-a-conferentiat-despre-parintele-arsenie-boca-omul-lui-dumnezeu/

29 septembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, 111 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca, https://mitropolia-ardealului.ro/111-ani-de-la-nasterea-parintelui-arsenie-boca/

26 septembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Părintele Arsenie Boca, pomenit la Sâmbăta de Sus. Trei arhierei au liturghisit la Mănăstirea „Brâncoveanu”, https://mitropolia-ardealului.ro/parintele-arsenie-boca-pomenit-la-sambata-de-sus-trei-arhierei-au-liturghisit-la-manastirea-brancoveanu/

26 mai 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Video: Apariție inedită la Editura „Andreiana”, (Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Sergiu Ciocârlan) https://mitropolia-ardealului.ro/video-aparitiei-inedita-la-editura-andreiana/

25 mai 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Apariție inedită la Editura „Andreiana”, Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Sergiu Ciocârlan, https://mitropolia-ardealului.ro/aparitie-inedita-la-editura-andreiana-chipul-cuviosului-parinte-arsenie-boca-premisele-unei-dezbateri-pentru-canonizare/

28 noiembrie 2020, Mitropolia-Ardealului.ro, 31 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, https://mitropolia-ardealului.ro/31-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-a-parintelui-arsenie-boca/

14 septembrie 2016, Iulian Dumitrașcu, Basilica.ro, Părintele Arsenie Boca – trecut, prezent și viitor: tema conferinței susținută de IPS Laurențiu în Italia, https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-trecut-prezent-si-viitor-tema-conferintei-sustinuta-de-ips-laurentiu-in-italia/

19 aprilie 2016, ÎPS Laurențiu conduce comisia de canonizare a luI Arsneie Boca, https://www.turnulsfatului.ro/2016/04/19/ips-laurentiu-conduce-comisia-de-canonizare-a-lui-arsenie-boca-58435

Pr. Prof. Liviu Stan, Canonizarea sfinților după învățătura și după rânduielile Ortodoxiei, https://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/canonizarea-sfintilor-dupa-invatatura-dupa-randuielile-ortodoxiei-69966.html

Patriarhia.ro, Comisiile Sfântului Sinod, https://patriarhia.ro/comisiile-sfantului-sinod-271.html.

 

 17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

 

(Continuarea articolului în partea a 2-a)

[1] https://basilica.ro/mitropolia-basarabiei-demersuri-pentru-canonizarea-unui-episcop-de-ismail-hirotonit-in-anul-marii-uniri/.

[2] https://basilica.ro/ce-hotarari-au-adoptat-ierarhii-romani-reuniti-in-sinod/.

[3] https://basilica.ro/sfantul-sinod-a-aprobat-canonizarea-episcopului-dionisie-erhan/.

[4] https://basilica.ro/episcopul-dionisie-erhan-va-fi-proclamat-sfant-la-hramul-catedralei-patriarhale/.

[5] https://basilica.ro/canonizarea-episcopului-dionisie-erhan-a-fost-proclamata-la-bucuresti-de-sf-dimitrie-cel-nou/.

[6] https://basilica.ro/tomosul-sinodal-pentru-proclamarea-canonizarii-sf-ierarh-dionisie-erhan-episcopul-cetatii-albe-ismail/.

[7] Te lepezi de Arsenie Boca? Un călugăr din Karyes, Muntele Athos, despre orto-doxie și canonizare, https://www.youtube.com/watch?v=vQCiamfZkDs, 2013 , în „De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca”, Editura Smart-Publishing, București, 2024, pp. 361-362.

[8] https://www.agerpres.ro/social/2014/04/16/interviu-mitropolitul-ardealului-despre-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-biserica-nu-se-opune-16-06-11

[9] https://www.unitateaortodoxa.ro/canonizare-prin-propaganda-editoriala-unica-in-istoria-bisericii-peste-50-de-carti-si-peste-1-milion-de-unitati-tiparite-pentru-crearea-sfantului-a-boca-proganda-vs-evlavie-populara-nu-poporul-c/

[10] https://www.agerpres.ro/social/2014/04/16/interviu-mitropolitul-ardealului-despre-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-biserica-nu-se-opune-16-06-11.

[11] https://anomismia.wordpress.com/2014/09/13/parintele-arsenie-boca-o-canonizare-in-asteptare/

[12] https://anomismia.wordpress.com/2014/09/13/parintele-arsenie-boca-o-canonizare-in-asteptare/.

[13] https://www.antena3.ro/actualitate/religie/interviu-laurentiu-streza-canonizare-arsenie-boca-715244.html

[14] https://hotnews.ro/primele-demersuri-privind-o-posibila-canonizare-a-parintelui-arsenie-boca-o-comisie-va-cerceta-viata-activitatea-si-scrierile-acestuia-476492.

[15] https://basilica.ro/comisie-teologica-pentru-cercetarea-vietii-si-activitatii-pr-arsenie-boca/, https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-biserica-ortodoxa-romana-in-anul-2016/.

[16] https://basilica.ro/manastirea-prislop-intrunirea-comisiei-de-canonizare-a-parintelui-arsenie-boca/.

[17] https://hotnews.ro/sinodul-mitropoliei-ardealului-a-finalizat-dosarul-pentru-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-302589.

[18] https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-propus-spre-canonizare/.

[19] https://basilica.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-28-octombrie-2019/.

[20] https://basilica.ro/cateva-dintre-hotararile-luate-in-2019-de-sfantul-sinod/.

[21] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cand-va-fi-canonizat-arsenia-boca-presedintele-comisiei-de-canonizare-a-sfintilor-era-un-om-al-lui-dumnezeu-1750239

[22] https://www.unitateaortodoxa.ro/de-ce-biserica-ortodoxa-nu-il-poate-canoniza-pe-arsenie-boca/.

[23] https://www.g4media.ro/parintele-arsenie-boca-aproape-de-sanctificare-dosarul-de-canonizare-a-fost-inaintat-sfantului-sinod-care-va-avea-ultimul-cuvant.html.

[24] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cand-va-fi-canonizat-arsenia-boca-presedintele-comisiei-de-canonizare-a-sfintilor-era-un-om-al-lui-dumnezeu-1750239.

[25] https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/

[26] https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-a-discutat-despre-canonizarile-viitoare-si-imbunatatirea-vietii-monahale/.

[27] https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-a-discutat-despre-canonizarile-viitoare-si-imbunatatirea-vietii-monahale/.

[28] https://basilica.ro/comunicat-noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-2024/.

[29] https://basilica.ro/anul-2025-va-fi-dedicat-centenarului-patriarhiei-romane-si-marturisitorilor-ortodocsi-romani-din-secolul-trecut/.

[30] https://basilica.ro/15-cuviosi-si-marturisitori-propusi-spre-canonizare-pentru-anul-centenar-al-patriarhiei-romane-2025/.

[31] https://basilica.ro/15-cuviosi-si-marturisitori-propusi-spre-canonizare-pentru-anul-centenar-al-patriarhiei-romane-2025/.

[32] https://doxologia.ro/15-cuviosi-marturisitori-propusi-spre-canonizare-2025-anul-centenar-al-patriarhiei-romane.

[33] https://basilica.ro/catedrala-patriarhala-ps-timotei-prahoveanul-a-vorbit-despre-canonizarea-sfintilor-romani/.

[34]  https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-discuta-slujbe-pentru-noi-sfinti-intre-care-doi-preoti-marturisitori-din-capitala/.

[35] https://basilica.ro/sfantul-sinod-s-a-intrunit-la-bucuresti-teme-in-discutie/.

[36] https://basilica.ro/comunicat-sinodul-bisericii-ortodoxe-romane-a-aprobat-16-canonizari/

[37] https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-a-discutat-introducerea-in-calendar-a-unui-sfant-de-origine-dacoromana/.

Am deschis astăzi dimineață site-ul evz.ro și l-am văzut pe A. Boca. Din nou, cu profețiile sale. Zilele trecute toată Ortodoxie românească a vuit despre „minunea” sau mai bine zis „minunăția” acestuia legată de o reflexie a soarelui care a generat în rândul proarseniștilor o exaltare largă [1] . Astăzi citesc despre profețiile acestuia într-un articol care îl are pe coperta pe părintele Arsenie Papacioc, dar vorbește despre Arsenie Boca [2].

Se vede cum cineva care are acces la media comandă în această perioadă articole în presă, articole favorabile „canonizării” lui A. Boca. Presa este inundată în stânga și în dreapta cu „minuni”, „profeții”, de asta și vedem în stânga și în dreapta astfel de articole. Din păcate mai sunt și eșecuri în funcționarea fabricii de minuni și iluzii a lui A. Boca, după cum se vede în fabricarea „minunii iluminării minunate” a icoanei acestuia, produsă cu ocazia canonizării.

Asta trebuie să înțeleagă credincioșii din aceste articole, că este cineva în spatele acestora, cu acces puternic la presă și media, care comandă și pune în mișcare un aparat puternic de propagandă pro-Boca. Acest aparat puternic de propagandă a fost activat după anii 2.000 și este mai viu decât oricând. Cititorii se pot convinge singuri despre cât de „oportun” apar astfel de articole, exact la momentul potrivit. Se pare ca instituțional cineva are acces puternic la presă și poate cu mare ușurință să comande astfel de articole. Și tot în acest mod a fost și crescut A. Boca în canonizare.

Aceasta nu este Ortodoxie. În fiecare zi profeții și luminițe? Dimineața profeție, la amiază profeție, seara profeție și luminițe? Profeții măi rau ca la protestanți, cot la cot cu aceștia. Cumva astăzi suntem doar o specie de protestanți, pentru că la aceștia avem faimoșii „proroci”, care profețesc în stânga și în dreapta. Se pare că i-am depășit.

Se vede în media ce Ortodoxie este promovată astăzi prin A. Boca: Ortodoxia profeției, Ortodoxia paranormalului, o Ortodoxie protestantă. Asta a trasmis Sinodul Bisericii în această canonizare. Asta a greșit Sinodul în această canonizare. Deja lucrarea lui A. Boca dar și degenerarea Bisericii în această direcție începe să își intre în cursul firesc.

Începând cu această săptămână începe epoca Boca, o nouă epocă a Bisericii. În care mass-media cuprinde esența acestei noi Ortodoxii, degenerate, una care distorsionează mesajul ortodox și abate atenția de la ce este Ortodoxia.

Mai intelege ceva creștinul de rând când tot ce vede este asaltul „profețiilor”, magicul, paranormalul? Este asta esența Ortodoxiei? A existat vreun discernământ în Sinod când s-a dus discuția asta? Pentru că analiza de impact la nivelul credincioșilor și a întregii Biserici, care trebuia să se regăsească în dosarul de canonizare asta trebuia să spună, că A. Boca va fi o degenerare și devierare largă a atenției Bisericii, cum a făcut și el la timpul lui. Pentru că pentru toate aceste probleme am atras deja atenția în volumul publicat, De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca.

A făcut cineva din Sinod o analiză statistică, să vadă ce subiecte mari abordează presa legat de Ortodoxie astăzi, să înțeleagă direcția în care mergem? Este asta Ortodoxie? Asta a băgat Sinodul în Biserică, să vedem în fiecare zi presa vuind despre noile profeții și luminițe ale lui Boca? Asta vom vedea în fiecare zi, „profețiile și luminițele lui Arsenie Boca”? Deja acestea au început să curgă pe bandă rulantă și își fac efectul în rândul credincioșilor.

Statistic acesta a fost fenomenul Boca în timpul lui și aceasta este experiența Boca, o deviere statistică de la mesajul Bisericii. Pentru că dacă tu schimbi comunicarea Bisericii de la 80% liturghie la 80% profeții, e clar că ajungi în protestantism. Asta este fenomenul Boca, o schimbare puternică de decor, de atenție și de priorități în Biserică. Din păcate asta nu se înțelege de către instituție, această schimbare puternică de atenție, vizibilă deja în media, care amplifică uriaș atenția Bisericii. Ce zice Biserica este oglindit de media integral, cu o lupă de amplificare uriașă. Și apoi credincioșii primesc acest lucru drept mesajul Bisericii. Dacă vrei să vezi mesajul Bisericii, uită-te în media, să vezi ce preia din Biserică.

Acesta este începutul unei epoci, care este deja confirmată de timp, în timpul vieții lui A. Boca. Nu este o noutate. Așa arăta acel timp, astăzi doar îl reînviem la nivelul întregii Biserici. Unii se bucură, pentru că își recunosc exaltarea, își regăsesc cu mare bucurie Maglavitul istoric, de care sunt atașați și se bucură când apare o luminiță, o profeție, când „sfântul” apare în prim plan. Doar asta este esența experinței lor, mediul în care au trăit, pe care îl vor în toată Biserica. S-au atașat de un idol și de o exaltare, au fost prinși într-o patologie religioasă, nu de spiritualitatea ortodoxă. Dar asta nu este Ortodoxia.

Asta a vrut Sinodul de la această canonizare, să avem în fiecare zi jurnalul profețiilor lui Boca? Va adopta Trinitas TV o emisiune zilnică, dedicată lui A. Boca, „profeția zilei”, sau profețiile lui A. Boca, pentru a fi în spiritul acestuia, pentru a continua moștenirea Boca? Este aceasta o direcție pentru Biserică? Este acesta discernământ duhovnicesc? A gândit cineva din Sinod problema asta de la un cap la coadă, așa cum am menționat toate acestea în volumul publicat? A înțeles cineva problema asta corect, de la cap la coadă?

Asta își dorește patriarhul Bisericii să lase în urmă, o Biserică în duhul lui Boca? În care în fiecare zi exaltați apar la televizor cu luminițe, profeții și iluzii care mai de care produse pe filiera Boca? Este aceasta Ortodoxie sau este Maglavit curat și cultul exagerat al unei personalități care nu a înțeles Ortodoxia și care a degenerat profund discuția ortodoxă de la o spiritualitate autentică?

S-a institutionalizat Maglavitul, exlatarea multimilor și acum multimile nu mai pot fi stăpânite. Duhul lui Boca, acest duh de exaltare este acum în toată Biserica. Dacă aceia nu au putut fi controlați și stăpâniți atunci, pot fi stăpâniți acum?

Trebuie spus că aceasta nu este Ortodoxie. Este doar exaltare pură, patologie religioasă de masă, îmbolnăvirea întregii Biserici cu o patologie religioasă profund greșită. Și media va amplifica uriaș de mult toată această degenerare existentă în fenomenul Boca. Media va crea un monstru din tot ce a produs A. Boca. Ahtiată de senzațional, va umfla și mai rău ce era deja degenerat la acesta.

Cine crede că poate stăpâni acest fenomen monstru și această degenerare se înșală. Nu a putut fi controlat istoric, atunci, în timpul lui A. Boca, acum nicidecum nu va putea fi controlat. Experimentul „Boca” de la nivelul întregii Biserici pare să fie un fel de experiment de controlare a unei patologii religioase, care a lucrat cu putere în timpul său, instituționalizată, care este exclus să poată fi controlată și gestionată cumva și care are o unică soluție, să fie curățată.

Asta este realitatea cotidiană a epocii Boca. Aceeași realitate din timpul său, scalată la nivelul întregii Biserici. Fenomenul și scandalul Boca, distragerea atenției Biserici, tulburarea  Bisericii, sunt acum generalizate.

S-a creat o nouă epocă, în care zilnic vom citi în presă despre Boca. Aceasta este Ortodoxia pe care a-ți creat-o, cea a lui A. Boca, una care domină acum întreaga discuție a Bisericii. S-a schimbat deplin discuția în Biserică, de la spiritualitatea ortodoxă la Boca. Astăzi nu mai vorbim în Biserică despre atenția la liturghie ci despre atenția la Boca, care prin statistica menționărilor devine un idol larg adoptat de Biserică. Biserica nu trebuia să permită crearea unor astfel de idoli și devierea atenției și de priorități.

9 Februarie 2025,

Doru Nastasă

[1] https://www.dcnews.ro/icoana-parintelui-arsenie-boca-a-stralucit-supranatural-la-centenarul-patriarhiei-romane-video-foto_985450.html.

[2] https://evz.ro/profetie-a-sfantului-arsenie-boca-confirmata-marturia-celui-vizat-de-netagaduit.html#google_vignette.

Deși mi-am dorit să fac întâi un podcast pentru a acoperi în detaliu o discuție mai amplă despre spiritualitatea ortodoxă și despre Sfântul Ilie Cleopa vs. Arsenie Boca, în care să discut aceste propuneri pentru canonizare, am ajuns să scriu întâi acest scurt post în blog. Îmi doresc totuși să acopăr într-un podcast viitor această discuție, care este una amplă.

Dacă facem un scurt rezumat al vieții acestora, ar fi în ca mai jos.

Părintele Ilie Cleopa s-a născut în 1912 și a intrat la 17 ani în mănăstire. Sub atentă ascultare și rugăciune stă aproape 15 ani în această ascultare la oi (poate cea mai joasă din mănăstire), iar apoi este chemat la 30 de ani la slujirea de egumen, în 1942, fiind cunoscut atent de stareț pentru duhovnicia și competența sa. În timpul ascultării parcurge biblioteca mănăstirii și învață cu mare atenție tot ce găsește acolo, petrecând ore întregi citind cărțile din bibliotecă.  Experiența sa ca duhovnic, ascultarea în una dintre cele mai mari și importante obști monahale ale Moldovei, i-au adus o experiență duhovnicească remarcabilă, fiind o mărturie vie a acestei școli monahale ortodoxe, a unei tradiții vii, păstrată în Moldova. Scrie mai multe lucrări, între care Despre credința ortodoxă (1981, reeditată de mai multe ori, o lucrare de mare maturitate teologică), Despre vise și vedenii (1993) și multe altele. Lucrarea sa despre Învățătura de credință ortodoxă primește o recomandare de la Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae și este publicată sub binecuvântarea mitropolitului Moldovei, actualul patriarh Ilie Ciobotea. Lucrarea este semnată și de mitropolitul Bartolomeu Anania dar și de părintele Ioanichie Bălan. Moare în mănăstire, clopotele catedralei patriarhale trăgându-se singure, timp de 12 ori, în ziua morții sale, pe 2 decembrie 1998. A fost un mare duhovnic, predicator și călăuzitor al sufletelor credincioșilor din Moldova dar și din toată țara.

Arsenie Boca s-a născut în 1910. Urmează studii de liceu între 1922-1929, studii teologice la Academia de Teologie din Sibiu între 1929-1933, iar în perioada 1933-1938 studiază la Academia de Belle-Arte din București, beneficiind de burse de studii. În 1939 călătorește pentru câteva luni în Athos, unde are parte de o experiență în urma căreia se presupune că a primit „mari daruri duhovnicești”. Între 1940-1959, timp de 20 de ani, este ieromonah în mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop, fiind exclus din monahism. Activează ca pictor duhovnicesc, pictând între 1968-1983 biserica de la Drăgănescu. Scrie mai multe lucrări, precum Cărarea Împărăției (1940-1948), Cuvinte vii și altele. Moare în 1989, la Sinaia. Are asociate nenumărate acuzații de ocultism, erezie, înșelare, neascultare, viață morală îndoielnică și multe altele. A fost izolat de mulți dintre părinți și teologi ai timpului său și a fost considerat un pericol de către aceștia.

Viețile și experiențele celor doi sunt radical diferite.

Primul este întruchiparea experienței monahale ortodoxe autentice, din care izvorăște o spiritualitate ortodoxă sănătoasă. Sfântul Părinte Ilie Cleopa avea o bogată cunoaștere teologică, monastică, duhovnicească și un bogat exercițiu de duhovnicie al credincioșilor. Întreaga Moldovă mergea pentru povățuire la dânsul, fiind povățuită cu mare discernământ de acesta.

Al doilea, Arsenie Boca, a intrat în mănăstire în 1940, este făcut duhovnic imediat, în 4 luni și începe duhovnicia, lucrul cu credincioșii, fără o obște în care să aibă sprijin în activitate, tocmai datorită lipsei de duhovnici. Avea 30 de ani când și-a început activitatea de duhovnic și nu avea pregătire prealabilă. Reușește să aducă mulțimi mari la mănăstire, creând un fel de curent arsenist de mulțimi care îl ascultau. Impresionează mulțimile prin așa zisul dar al „profeției”, perceput în acest fel de mulțimi. În paralel experienței din fața scenei, în fundalul acestei scene se desfășoară un alt act, în care duhovnicii Bisericii încep să se îngrijoreze și să adune gesturi ciudate, acte, mențiuni despre legăturile acestuia cu ocultismul, despre exagerările și purtările sale ciudate. Însă popularitatea și carisma sa reușesc să acopere întotdeauna discuția despre legătura cu ocultismul, despre exagerările și neascultarea lui Arsenie Boca, despre înșelarea sa generală.

În 1959, după aproape 20 de ani de mănăstire este exclus din monahism. La Drăgănescu, este pictor timp de 15 ani și în paralel discută mult cu credincioșii. A lăsat în urmă o experiență extrem de controversată.

Trebuie să punem față în față aceste două experiențe, pentru a putea înțelege esența lor.

Prima este întruchiparea desăvârșită a experienței depline ascetice, monahale, teologice ortodoxe.

A doua este o experiență extrem de confuză, deplin nealiniată la un tipar ortodox. Tot ce se poate spune este că A. Boca a avut carismă, a fost foarte popular, a fost un orator care atrăgea și a fost primit de credincioși. Însă în paralel a avut o contestare largă, pentru ocultism erezie și înșelare, din partea duhovnicilor Bisericii. Lucrările sale teologice sunt controversate. Învățătura sa de credință are multe probleme și ajunge în afirmații repetate, profund eronate față de dogmele ortodoxe. Este acuzat des de înșelare, datorită și-a trăit viața ca un mirean, deși a depus voturile monahale și a fost sfătuit să se reîntoarcă în mănăstire.

Pentru Sfântul Ilie Cleopa argumentele canonizării sunt simple, dreptatea vieții, învățătura de credință, evlavia în sensul de recunoaștere avută de credincioși pentru ortodoxia sa și în sensul de lucrare deosebită în Biserică, dar și păstrarea și transmiterea curată a spiritualității ortodoxe.

De ce este canonizat totuși Arsenie Boca? Argumentul invocat de Sinod este popularitatea în rândul credincioșilor: popularitatea. Adică un argument confuz,  care poate masca multe nereguli și care este folosit ca argument dominant în discuție, pentru acoperirea discuției despre dreptatea și ortodoxia acestei experiențe.

Experiența Arsenie Boca a fost un fel de experiență religioasă populară, cu entuziasm popular larg, cu profeții, carismă, mulțimi, însă șubredă și eronată la nivelul spiritualității ortodoxe. Spun asta pentru că experiența Arsenie Boca a mizat mult pe exaltarea fără discernământ a mulțimilor (lucru care se vede și astăzi), pe un discurs oratoric foarte simplu, simbolic, care a prins și a entuziasmat, pe folosirea continuă a „profeției”, fără discernământ, fără a considera efectul acestui comportament și fenomen în Biserică, în rândul credincioșilor, printr-o cale individuală a lui A. Boca, ruptă de ascultarea și dreptatea Bisericii. Pe scurt, A. Boca a reușit să agite mulțimi, să entuziasmeze și să exalteze mulțimi, lucru apreciat de mulți. Dar care nu este suficient pentru o canonizare.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că A. Boca nu a avut parte de această școală monastică, nu a stat 15 ani în ascultare și a fost trimis pentru a fi folosit în misiune, fără a se considera pregătirea sa, ca om. A fost sacrificat, a fost folosit, fără a se considera lipsa sa de pregătire și necesitatea unei maturități ca om și ca duhovnic. La 30 de ani părintele Cleopa ajungea egumen, printr-o pregătire serioasă, de 15 ani, după ce fusese încercat atent de starețul său. La 30 de ani Arsenie Boca intră singur în duhovnicie, fără pregătire, după capul lui. Aici este diferența majoră între cele două experiențe, între cum s-au zidit fiecare înainte de a începe misiunea: părintele Ilie Cleopa prin ascultare atentă, prin studiu, intrând foarte de tânăr în mănăstire; iar Arsenie Boca s-a format în lume, într-o rânduială de sine, pe care o va păstra și în mănăstire. Acesta este „detaliul” pierdut al acestor două experiențe, care le schimbă radical. Cum s-au pregătit anterior cei doi. Unul în mănăstire, sub un stareț, unul în lume, rătăcind în diferite arte lumești, în rânduială proprie, după propria sa minte. Fiecare s-a maturizat cu totul altfel.

Acum urmează întreabarea esențială a discuției: este popularitatea criteriu de canonizare? Pentru că aceasta este invocată pentru A. Boca. Poate popularitatea să susțină o spiritualitate ortodoxă autentică? Nicidecum. Deși experiența A. Boca a fost o experiență populară, care a prins la unii (și aici trebuie menționat, datorită unei abordări neortodoxe a autorului, pentru că în Ortodoxie se evită o practică precum cea a lui A. Boca, de exaltare a mulțimilor), totuși nu este una relevantă pentru spiritualitatea ortodoxă.

Experiența A. Boca nu este una relevantă pe ansamblu. A. Boca a prins la credincioși prin diferite artificii care țin mai mult de protestantism decât de Ortodoxie. Dar nu îl putem canoniza pentru aceasta. Pentru că de fapt ce a rămas în urma sa (și asta din păcate asta este datorită unor ucenici care s-au grăbit să arunce material teologic în cărți creând o confuzie generală cu privire la acea experiență, stricând deplin întreaga experiență, dacă se putea alege ceva bun din aceasta), este o experiență deplin confuză, neortodoxă, greșită și eretică în esența ei. Această experiență nu este aliniată cu valorile și spiritualitatea ortodoxă. Aceasta este problema acestei canonizări, că experiența A. Boca, în ansamblul ei, alături de confuzia creată de tot acest volum uriaș de lucrări creat greșit pentru acesta, este una greșită și care duce credincioșii Bisericii într-o direcție greșită. A. Boca învață un anumit stil de Ortodoxie, cu trăsături specifice, deviate de la Ortodoxie.

Nefiind deplin în spiritul ortodox, pentru că avea nevoie de o experiență solidă de mănăstire, A. Boca a făcut de capul lui tot ce a considerat că e Ortodoxie. Și de asta se vede această lucrare, Cărarea Împărăției, care e scrisă între 1940 și 1948. Lucrarea are note personale, pe diferite subiecte, fiind o lucrare cu multe greșeli și devieri de la un spirit ortodox. Lucrarea ne arată cel mai mult că A. Boca era în căutare și căuta să își explice lui înșiși Ortodoxia. Și se văd multe întrebări acolo.

Ce a produs A. Boca e un fel propriu de Ortodoxie, care nu e chiar ce învață Biserica. De asta e periculos și greșit pentru Biserică să se transmită experiența și stilul Boca, mai ales la notorietatea acestuia – e profund greșită abordarea de a se transmite această experiență în Biserică. Ce este în Cărarea Împărției este o Ortodoxie greșită, cu multe probleme, care nu trebuie normată și nu trebuie transmisă credincioșilor. Aici este problema acestei discuții. Iar mentalitatea din Cărarea Împărăției se vede peste tot la acesta. A . Boca nu era la o maturitate suficientă pentru a învăța. Se vede în nunemăratele apoftegme produse de la sine și nu în învățăturile înțelese ale Sfinților Părinți.

Nu putem să transmitem Ortodoxia unui duhovnic care nu avea asumată corect Ortodoxia (de asta părintele Cleopa a stat 15 ani să învețe). A. Boca, la 30 de ani, fără pregătire, a fost pus să învețe. Iar el timp de 10 ani a căutat să înțeleagă ce e Ortodoxia.

A. Boca nu e la nivelul la care să poată producă o experiență transmisibilă Bisericii. Nu are ce să caute între discuție de canonizare. Și asta pentru că a sărit acest pas al învățării, școala ortodoxă, care se învață cel mai bine în mănăstire, unde se reglează și se aprofundează Ortodoxia. O Ortodoxie de pe băncile facultății, aprofundată de fiecare după capul lui, nu poate fi transmisă Bisericii, doar prin popularitate și carismă.

Aici sunt semnele diferite la părintele Cleopa și A. Boca. La părintele Cleopa se vede maturitatea în toate dimensiunile: teologică, atunci când învățătura sa de credință e recomandată de părintele Stăniloae, ca fiind necesară pentru Biserică, cu insistență și acesta menționează că este o dogmatică ortodoxă sănătoasă și solicită reeditarea în zeci de mii de exemplare (a se vedea în imaginea cu recomandarea, dintr-un articol anterior). La fel, în ucenicii săi, care sunt astăzi vrednici urmași și purtători cu cinste ai numelui părintelui. Și în nenumărații credincioși care merg drept pe această cale. Iar la A. Boca vorbim despre o cale pe care Boca singur a creat-o în Ortodoxie, despre un fel de Ortodoxie proprie, pentru că dacă nu a fost învățat, a învățat singur. Și aici i-a fost căderea, că a învățat singur, nu cu alții, crezând că Ortodoxia e teorie și nu viețuire împreună. De aici vine plictisirea lui A. Boca de monahism și preoție, după 20 de ani și neîntoarcerea sa în viața monahală. Nu a avut un fundament corect, viața aceasta monahală nu a fost aliniată cu temperamentul său.

Diferența este în cum au abordat fiecare experiența Ortodoxiei. Sunt produsul a două abordări diferite. Unul a avut o educație autentică, unul a încercat prin propriile puteri, prin rațiune, carismă și profeție să se ridice. Pentru că trebuie să înțelegem nu doar carisma și popularitatea ci și maturitatea experienței ortodoxe transmise de fiecare. Deși se invocă la A. Boca prezența unui duhovnic, nu se vede în lucrarea sa influența acestuia, decizii majore schimbate, referința la duhovnici. Părintele Cleopa a lucrat prin Biserică și ascultare, iar A. Boca prin sine. Sunt două abordări diferite, cu două rezultate diferite. Un duhovnic mai taie și cizelează din decizii și se vede asta în viața fiecăruia. Duhovnicul corectează și aliniază la calea ortodoxă viața creștinului, mai ales la monahi. La Boca e doar Boca în viața sa, de la un capat la altul.

De asta a durat atât de mult canonizarea și s-a opintit atât de rău, la fiecare discuție. A. Boca nu poate depăși niciuna dintre discuțiile despre spiritualitatea ortodoxă. Este o experiență profund ieșită din limitele ortodoxe, în mai multe dimensiuni.

Popularitatea invocată pentru A. Boca nu poate acoperi niciodată esența eronată a experinței Boca. Credincioșii Bisericii învață prin ce a lăsat în urmă o spiritualitate greșită, învață un duh greșit, care nu este al Bisericii. Nu învață o Ortodoxie curată.

Asta ne interesează într-o canonizare, păstrarea și transmiterea unei ortodoxii curate, către toți credincioșii Bisericii. Aceasta este esența unei canonizări. Ne interesează păstrarea învățăturii, practicii, spiritualității ortodoxe, în forma cea mai curată posibilă. La A. Boca din păcate degenerarea este atât de largă, încât nu poate fi vorba de o canonizare.

Experiența A. Boca a fost o experiență populară, dar nu o experiență curat ortodoxă. De aceea Arsenie Boca nu poate fi canonizat și nu trebuie canonizat.

9 Februarie 2025,

Doru Nastasă

Credincioșii trebuie să înțeleagă cum de avem această ascensiune fulminantă a lui Arsenie Boca și de ce astăzi întreaga Biserică vorbește numai despre acesta. „Succesul” acestei realizări nu este nicidecum poporul dreptcredincios ci un management editorial excepțional de bine pus la punct, organizat, concentrat în jurul mitropoliei Ardealului.

Începând cu anii 2.000, a început o campanie excepțional de puternică în presă și media pentru promovarea lui Arsenie Boca. După moartea marilor părinți și duhovnici ai Bisericii, care îl contestau și care blocau orice discuție despre canonizarea acestuia, a început această campanie, pe mai multe planuri.

Editorial, s-au publicat cărți pentru acesta într-un volum nemaiîntâlnit în Ortodoxie. Iar acest volum de cărți și prezența în mass-media, a generat ce vedem astăzi, obsesia pentru Arsenie Boca, acest curent arsenist, un nou Maglavit în Biserică. Pentru a vedea dimensiunea editorială o să adaug la sfârșit din lista de volume pe care eu personal le am, pentru a se înțelege cine și cum l-a crescut pe A. Boca în Ortodoxie.

Pe scurt, pentru Arsenie Boca s-au publicat între 2004-2009 un set inițial de 4-5 broșuri, pe baza cărora s-a dezvoltat acest mit. Pe baza acestora s-a construit și dezvoltat mitul Boca, cultul personalității, apărând lucrări în 4 dimensiuni:

1. 1. 1. Lucrări inițiale 4-5, axate creat volume cu un amalgam de informații, mărturii, bazate pe cultul personalității, diferite „minuni” și emotivitate religioasă
      2. Cultul personalității, peste 20 de lucrări
      3. Colaje din A. Boca, peste 20 de lucrări, conținând diferite adaptări și procesări ale învățăturii lui A. Boca
      4. Alte lucrări.

Imaginea lui Arsenie Boca a fost construită în două dimensiuni, personalitate și „sfințenie”. Astăzi de fapt nu este canonizat un „sfânt”, ci o personalitate, pe care Ardealul a considerat-o importantă în parcursul său bisericesc.

Literatura produsă pentru A. Boca se vede cum a fost construită, fiind făcută să fie create lucrări, cu cât mai mult pentru acesta cu atât mai bine, pentru a justifica un dosar de canonizare. Se vede clar intenția din spatele acestei literaturi, prin conținutul multor cărți, orientată mult pe cultul personalității, supraaccentuând puterea și carisma acestuia, iar apoi menționând din diferitele „minuni” ale acestuia.

„Minunile” acestuia cuprind o diversitate largă de fenomene și manifestări, în care putem menționa frecvent plânsete, vederi de luminițe, închipuiri că este Sf. Ioan Botezătorul și altele asemenea. Este un amalgam de superstiții, iluzii, închipuiri, amăgiri, profeții venite cu siguranță din practica ocultistă și hipnotistă a acestuia (A. Boca fiind un practicand de hipnoză, prin care mulți „profeți” obțin în transă „profeții”), un amalgam de levitații, dispariții din Biserică, ieșiri din lanțuri, apariții in diferite locuri, în mare închipuiri precum cea recentă, de la canonizarea acestuia. Sunt o experiență cu totul diferită de spiritualitatea și mistica ortodoxă autentică.

Volumele acestea evită și nu discută poziția istorică a marilor duhovnici și părinți ai Bisericii, fiind făcute prin omisiune gravă de informație. Pe scurt, această literatură încurcă deplin credincioșii ortodocși din calea mântuirii, propunând o experiență confuză, ambiguă, greșită, cu privire la spiritualitatea ortodoxă.

Pe această literatură A. Boca a crescut în Biserică, până a ajuns unde este astăzi. Dacă pentru fiecare carte tipărită socotim  că s-a publicat un tiraj de 20.000 de volume, atunci vedem că pentru A. Boca în Ortodoxia românească au ajuns 1.000.000 de volume. Aceasta este explicația „sfințeniei” lui A. Boca, dar și a cozilor de la Prislop.

Acestea toate trebuie menționate, iar credincioșii au nevoie să fie informați, pentru a nu fi subiecții unui fenomen amplu de propagandă coordonată, fiind vorba de câteva edituri care au produs aceste cărți, centrate în jurul mitropoliei Ardealului.

Calitatea cărților și a materialului teologic pentru A. Boca nu este una bună, potrivită pentru a fi distribuită în teologie. În acest sens este de atras atenția că acestea nu sunt susținute teologic de nume de rezonanță teologică, fiind problematice – lucru care se poate verifica imediat. Nu au susținere teologică largă, având probleme și fiind greșit gândite.  Nu sunt potrivite pentru exercițiul teologic al Bisericii și ar trebui evitate, călăuzind greșit Biserica și credincioșii în discuția despre Biserică și mântuire. Cărțile au priză mare la diferite mase care nu înțeleg fenomenul Arsenie Boca, nicidecum la teologi.

În acest sens aș aduce ca un contraexemplu cartea Sfântului Ilie Cleopa, „Învățătură de credință ortodoxă”, publicată în cel puțin 4 ediții, între 1980 si 2000, în zeci de mii de exemplare, cu o recomandare și o prefață de la Sfântul Dumitru Stăniloae, cu un cuvânt înainte din partea preasfințitului Bartolomeu Anania, cu alte mențiuni din partea părintelui Ioanichie Bălan. Volumele lui A. Boca nu au niciun gir teologic, fiind un fel de literatură teologică evitată de teologi, bună doar pentru mase, pentru încântarea acestora.

Volumele sunt făcute pentru a justifica o canonizare și un entuziasm popular pentru Boca. La asta te uiți în primul rând la aceste cărți, la girul teologic. Arsenie Boca a fost contemporan cu teologii și duhovnicii Bisericii și nu a avut girul acestora. Din păcate nu găsim acest gir teologic din partea unor nume mari din teologie, ci din contra, sunt foarte mulți teologi care îi condamna lucrările. Pe scurt, tot ce s-a produs pentru A. Boca nu are acest gir teologic mult necesar, așa cum se invocă pentru un „mare sfânt”, cum se propune în canonizarea acestuia.

A. Boca este o bulă mediatică, produsă în Ortodoxie, nu este un fenomen spiritual ortodox sănătos, să fi trecut prin filtrul teologic și spiritual al Ortodoxiei. A fost produs cumva în spatele privirilor Bisericii, cu binecuvântări date pe fugă, pe lucrări făcute să se adune ceva pentru „sfânt”. Lucrările sunt un fel de compilație generală, în care fiecare entuziast a zis să producă ceva.

Literatura produsă pentru A. Boca este o masă teologică amorfă, incoerentă, cu de toate, pentru a promova o personalitate. Această literatură este un fenomen teologic unic în Ortodoxie, în care s-a produs teologie ca să se producă, ceva din care nu mai înțelegi nimic, într-un entuziasm teologic general, de mase care s-au apucat peste noapte de teologie urmând îndemnul sfântului de entuziasm dar și exemplul celorlalți care au produs teologie, literatură care induce deplin în eroare credincioșii cu privire la esența experienței ortodoxe. Am putea numi acest fenomen teologie populară, în care fiecare din Biserică a devenit teolog peste noapte, pentru a scrie pentru „sfânt”. Fotografiile sunt relevante cu privire la maniera în care s-au produs lucrări pentru Boca, formatul și calitatea acestora.

Este o diferență uriașă între ce s-a produs pt A. Boca și ce s-a produs pentru Sfântul Ilie Cleopa, rezultatul muncii acestuia (aceasta conținând predici și învățături ale acestuia), nu compilații produse pentru acesta. Și aici trebuie să facem diferența între exagerare și exaltare religioasă și discernământ teologic, între o construcție religioasă greșită, populism teologic și discernământ teologic.

Aici facem diferența între populism teologic și calitate-discernământ teologic. Boca este canonizat pe baza acestui populism teologic nu pe baza unui discernămân teologic. Boca a fost canonizat pentru că a fost „mai popular”, pentru popularitate, dar și pentru populism, pentru a face pe plac mulțimilor, după cum se vede și în literatura produsă pentru el. Acesta este argumentul canonizării, a avut priză bună la credincioși.

Mai jos adaug o parte din lista de volume la care am avut acces în această discuție, lista fiind cu mult mai mare decât ce este menționat mai jos.

8 Februarie 2025,

Doru Nastasă

Bibliografie produsă pentru Arsenie Boca, în ordinea binecuvântării arhierești și a anului de apariție:

1. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Ediție îngrijită de Ioan Cișmileanu, Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, 3, Ediție reviziuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2008
2. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Ediție îngrijită de Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca, o viață închinată schimbării vieții noastre, Ediția a II-a, revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2012
3. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Părintele Arsenie Boca. Marele examen, Un manuscris al Maicii Magdalena Ivan (Mănăstirea Tismana), Editura Agnos, Sibiu, 2014
4. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Volum coordona de Romeo Petrașciuc, Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Ediția a II-a, Editura Agnos, Sibiu, 2015
5. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Cornel Todeasă, Pr. Dr, Așa l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, Sfântul Ardealului, Amintiri, Deslușiri, Lecturi, Editura Andreiana, Sibiu, 2019
6. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Sergiu Ciocârlan, Chipul cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Editura Andreiana, Sibiu, 2021
7. Apare cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Mitropolia Ardealului, Arhiepiscopia Sibiului, Învățături ale Părintelui Arsenie Boca pentru fiecare zi, Editura Andreiana, Sibiu, 2024
8. Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Conținut adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Ucigașa cetate, Editura Credința strămoșească, 2002
9. Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Conținut adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, 2004
10. Apare cu binecuvântarea PS. Părinte Andrei Episcopul Covasnei și Harghitei, Daniel Întuneric, Părintele Arsenie Boca, De la Vața de Sus spre Prislop, Scurtă biografie, Editura Agaton, Făgăraș, 2004
11. Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Dr. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu, Capela sixtină a Ortodoxiei românești, Deva, 20005
12. Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Conținut adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Despre durerile oamenilor, Vol. 5, Ateism și creștinism, Editura Credința strămoșească, 2006
13. Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Dr. Tiomtei Seviciu, Episcopul Aradului și Hunedoarei, Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2006
14. Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Dr. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva, 2006
15. Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Conținut adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Mărgăritare duhovnicești, Ediția a II-a revizuită, Editura Credința strămoșească, 2008
16. Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Conținut adunat de Părintele Arhimandrit Serafim Popescu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, Familia și compii născuți în lanțuri, Ediția a II-a revizuită și îmbunătățită, Editura Credința strămoșească, 2008
17. Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie, Editura Credința strămoșească, 2009.
18. Apare cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Ieromonahul Teognost, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Despre îndumnezeirea omului prin Har, Volumul I, Editura Credința strămoșească, 2005
19. Apare cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Învățături ale Părintelui Arsenie Boca, 1, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2013
20. Apare cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Învățături ale Părintelui Arsenie Boca, 2, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2014
21. Apare cu binecuvântarea Bartolomeu al Clujului, Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Editura Babel, 2014
22. Prefață de Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix, Ediție îngrijită de Natalia Corlean, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Antologie de cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca, Editura Agaton, Făgăraș, 2014
23. Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Dr. Gurie Episcopul Devei și Hunedoarei, Părintele Arsenie Boca, Practica vieții monahale, Editura Charisma, Deva, 2019
24. Apare cu binecuvântarea PS. Dr. Daniil Stoenescu, Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca – o Biografie, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Floare Albă de Colț, București, 2019
25. Apare cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sergiu Ciocârlan, Calea pocăinței lăuntrice în viața și scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Editura Doxologia, Iași, 2022
26. Ediție îngrijită de Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca, Editura Agaton, Făgăraș, 2004
27. Ediție îngrijită de Ioan Cișmileanu, Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, 2, Ediție reviziuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2005
28. Pravila albă. Sfaturi pentru cei căsătoriți, Editura Agaton, Făgăraș, 2006
29. Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009.
30. Arsenie Boca, Ieromonah, Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, Ediția a II-a îmbunătățită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009
31. Ediție îngrijită de Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca, un om mai presus de oameni, Editura Agaton, Făgăraș, 2011
32. Ediție îngrijită de Vlad Herman, De dincolo am să vă ajut mai mult! Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Editura Agaton, Făgăraș, 2014

(Alte volume)

33. Florin Duțu, Drd., Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop în epoca torționarilor comuniști, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Floare Albă de Colț, București, 2015
34. Florin Duțu, Viața Părintele Arsenie Boca de la Prislop, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Floare Albă de Colț, București, 2016
35. Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca Pictor Bisericesc la Drăgănescu, Editura Floare Albă de Colț, București, 2017
36. Maria Ballasch, Helmut Roth, Ekaterina Roth, Părintele Arsenie Boca, Chemarea la Înviere, Editura Accent Print, 2019
37. Florin Duțu, Părintele și Pictorul Bisericesc Arsenie Boca (1910-1989), Monografie, Teză de doctorat, Editura Floare Albă de Colț, București, 2021
38. Colectiv redacțional, Părintele Arsenie Boca, Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă, Editura Cristimpuri, 2013
39. Altfel despre arta părintelui Arsenie Boca, în convorbiri realizate cu Marius Vasileanu, Editura Școala Ardealană, Cluj-Napoca, 2019
40. Volum îngrijit de Dan Alecu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Meteor Press, 2015
41. Volum îngrijit de Dan Alecu, Părintele Arsenie Boca, Despre nevoința în închisoare, Meteor Press, 2015
42. Părintele Arsenie Boca, Mărturia părintelui Pantelimon, Editura Cristimpuri, 2011
43. Preot Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca, Mărturia mea, Arad, 2012
44. Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete, Cluj Napoca, 2002
45. Preotul Ioan Peană, Părintele Arsenie Boca, Duhovnicul de taină, Editura Accent Print, 2014
46. Semințe duhovnicești, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea credinței, Bucureștim 2012
47. Preotul Ioan Sofonea, Am auzit un sfânt vorbind, Părintele Arsenie Boca, Editura Accent Print, 2013
48. Părintele Arsenie Boca, Misiunea în Ardeal, Manuscris inedit, Editura Floare albă de colț, București, 2017
49. Va lua țara foc din Prislop, Editura Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, 2016
50. Părintele Arsenie Boca ne cheamă la el. Mărturii de la Prislop, Editura Ortodoxia, 2014
51. Petrescu Oțel, Aspazia, Adusu-mi-am aminte. Ediția a doua, Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, 2016.

Diferite resurse online:

1. ÎPS Laurențiu Streza Despre Părintele Arsenie Boca, https://www.youtube.com/watch?v=E3jvkRLdaT8
2. ÎPS Laurențiu Streza, Părintele Arsenie Boca – omul lui Dumnezeu 25.11.2021, https://www.youtube.com/watch?v=GVfzkZMADN4
3. ÎPS Laurențiu Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, https://www.youtube.com/watch?v=i-rL2s40oco
4. ÎPS Laurențiu Streza, Să înlăturăm din inima noastră frica | Până la canonizare, facem parastas, https://www.youtube.com/watch?v=AHFb7rL1jEs&t=24s
5. ÎPS Serafim Joantă, Interviu despre Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre (Nürnberg, 2012), https://mitropolia-ro.de/interviu-despre-parintele-arsenie-boca/, interviu unde se analizează sfințenia lui Arsenie Boca pe baza cozilor de la Prislop

Mai multe referințe bibliografice pot fi găsite în volumul „De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca”.