[14] Compromisul de credință A. Boca. Partea [2]. Dovedirea compromisului de credință din această canonizare. Adevărul acestei „canonizări”. Procedurile instituționalizare greșite pentru canonizare și sărirea procedurii de votare pentru înșelare. Cum a scăpat A. Boca printre crăpături în canonizare

(Continuarea primei părți a articolului)

 

 Dovedirea compromisului de credință din canonizarea lui Arsenie Boca

Cum s-a desfășurat acest compromis instituțional?

Pentru Arsenie Boca  există discuția de canonizare din 2011 (prima referință, făcută de Preasfințitul Bartolomeu Ananania), există mențiuni din 2012 legate de canonizare, dosarul este depus din 2019, în 2021 din nou nu apare în lista de canonizare. Ce este de observat este că textele liturgice abia sunt începute în 2024, în pragul canonizării și abia intră în lucru, la aproape 5 ani de când s-a depus dosarul de canonizare. Adică Patriarhia Română nu a considerat nici măcar o clipă începând cu 2014-2016, că A. Boca poate fi canonizat și nu a făcut nici măcar un gest aici. Aceasta are drept cauză faptul că Patriarhia nu avea de gând niciodată să îl canonizeze pe A. Boca, și a făcut asta în urma unui compromis.  Aceasta este una dintre probele factuale, pe lângă restul declarațiilor împotriva canonizării acestuia, adică total lipsă de activitate internă din Patriarhie pentru canonizare.

Se vede clar că aceste canonizări sunt cunoscute cu ani înainte de instituție, de ierarhie și sunt comunicate de Patriarhie, în responsabilitatea căreia rămân, după cum vedem în declarația din 2021 a preasfințitului Varlaam. Acești sfinți au fost anunțați cu 4 ani înainte pentru canonizare, încă din 2021, iar A. Boca era în discuții de mai mult de 10 ani.

De ce pentru o propunere de canonizare de zeci de ani se fac textele liturgice ca pentru ultimii veniți? Răspunsul este dat de Patriarhul Daniel în conferința preoțească: „Arsenie Boca a avut mari probleme în învățătura de credință”, Sinodul Bisericii a fost aliniat la poziția istorică de necanonizare a acestuia și acesta nu a fost considerat niciodată pentru canonizare.

Adică A. Boca nu a fost considerat niciodată pentru canonizare. Acesta este adevărul acestei canonizări. Canonizarea acestuia este doar un compromis instituțional.

Ce ne dovedește că Sinodul a susținut întotdeauna poziția de necanonizare și că acum asistăm la un compromis de credință:

1. 1. 1. Pentru A. Boca această etapă de redactare a textelor liturgice a fost activată atît de târziu, nejustificat, cu câteva zile înainte de apariția unei liste actualizate.
      2. Avem declarația mitropolitului Varlaam, din 2021, cu un orizont de canonizări pentru următorii 4-5 ani, care nu îl include pe A. Boca.
      3. Avem declarația din lista de canonizare a Patriarhiei din 1 Martie 2024.
      4. Avem declarația Patriarhului din cadrul conferințelor clericale.
      5. Avem declarațiile istorice ale Preasfințitului Bartolomeu Anania, dar și a altor ierarhi, precum Înaltul Pimen, dar și mențiunile din articolul lui Dragoș Popa, despre existența unui grup larg de ierarhi împotriva acestei canonizări.
      6. Necanonizarea acestuia timp de zeci de ani, A. Boca fiind cel mai mare „sfânt” al tarii conform propunerii Ardealuluui, este proba ultimă, confirmând alinierea Sinodului la poziția istorică de necanonizare.
      7. Nu au existat textele liturgice pentru acesta, ceea ce arată că instituția nu avea de gând (la 5 ani după propunerea oficială) să îl canonizeze niciodată.
      8. A existat un blocaj în instituție, timp de zeci de ani, blocaj instituțional cauzat de incompatibilitatea lui A. Boca pentru o canonizare, incompatibilitate cu motive enunțate clar, în mai multe locuri în timp.
      9. Avem nenumărate mărturii împotriva acestuia, adăugate în volum și pe acest site, https://ro, dar și o teologie largă, a mai mult clerici, teologi, pictori Biserici, cu binecuvântarea unor ierarhi, publicată pe site-ul https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/, teologie care arată motivele necanonizării acestuia, susținerii istorice a poziției de necanonizare.
      10. Timp de zeci de ani, repetat, Arsenie Boca este 1. condamnat de ierarhi în astfel de discuții, 2. nu apare în listele de canonizare, 3. nu apare în ajunul canonizarilor, 4. există o declarație a Patriarhului Biserii care circulă prin Biserică, declarație că nu va fi canonizat.

Decizia de necanonizare a lui A. Boca e bătută în cuie de instituție în timp cu atât de multe probe paralele, coroborate, încât orice afirmație contrară e doar un neadevăr. În plus, mitropolitul Laurențiu Streza a făcut diferite declarații în paralel, că această canonizare poate fi sau „mâine sau nu se știe când”, și asta repetat, și în 2014, și în 2021 și în alte ocazii, arătând că blocajul nu este unul de analiză, ci instituțional, menționând indirect că este vorba despre 1. probleme care nu pot fi „depășite”, 2. un refuz instituțional de a fi canonizat.

În 2021 mitropolitul a declarat că nu știe nimic legat de o dată de canonizre (sau mai precis știa clar că nu va fi canonizat), preasfințitul Varlaam declarând în paralel paralel orizontul de canonizări al instituției pentru 4-5 ani și îl scoate pe A. Boca de orizontul de canonizări. Astfel se clarifică de fapt ce era în instituție legat de canonizarea acestuia, adică instituția nu avea în plan pentru următorii zeci de ani să îl canonizeze. Ce a zis de fapt mitropolitul a fost că este nevoie de o singură decizie, care poate fi luată foarte ușor, sau foarte greu.

Această excludere pe termen nedefinit a lui A. Boca din canonizare, pe motivele menționate public de patriarh, este de fapt decizia autentică pentru A. Boca, o decizie de necanonizare.

Marele mister al acestei canonizări este cum A. Boca a fost exclus pe termen nelimitat din canonizări și el totuși a fost canonizat. Și aici a apărut acest compromis instituțional, în pragul canonizarilor.

Dacă A. Boca nu a fost canonizat până în 2024 trebuie să ne uităm la articolul publicat în 2019 de Dragoș Popa în g4media.ro[1], să înțelegem că acela a fost în permanență contextul sinodal pentru următorii 5 ani. Articolul confirmă suplimentar că A. Boca nu va fi canonizat datorită opoziției puternice din Sinod, pentru „mari probleme”, după cum declara patriarhul în pragul canonizărilor.

Cine mai crede că a fost canonizare și nu a fost compromis instituțional, să parcurgă vocabularul cu care s-a comunicat din instituție în paralel, și să urmărească spaima instituțională de această canonizare. Preasfințitul Bartolomeu Anania a menționat „învățătură greșită”, patriarhul spune „mari probleme”, părinții Bisericii spuneau la fel, condamnare (părintele Arsenie Papacioc, Sfântul Ilie Cleopa și foarte mulți alții), ocultism, erezie și înșelare.

Pe scurt, ce trebuie să înțelegem din partea instituției este această oscilație de la poziția istorică a părinților și duhovnicilor Bisericii, de condamnare și necanonizare, la o poziție de canonizare. Iar vocabularul folosit în diferite comunicări istorice au arătat (cum și sfinții părinți au arătat la fel) gravitatea problemei acestei canonizări, dar și faptul că e un compromis grav de credință.

Instituția a repetat de atât de multe ori pentru A. Boca „nu este canonizabil” încât a afirma altceva este doar o încercare de a face din negru alb, în fața tuturor. Această canonizare este un proces de transformare a lui A. Boca din negru în alb, în fața întregii Biserici. Această „preschimbare minunată” a lui A. Boca, din negru în alb, s-a făcut în fața întregii Biserici.

 

Cum a fost scăpat A. Boca printre crăpături în canonizare?

În această secțiune voi încerca să explic ce trebuia să se întâmple instituțional, pentru ca A. Boca să nu fie scăpat în această canonizare.

Pentru A. Boca vorbim despre două lucruri distincte. Discutăm despre o acuzație de înșelare, dar și despre o propunere de canonizare. Trebuie neapărat făcută din capul locului această precizare.

Marea problemă a acestei discuții este că au fost gestionate la un loc, în cadrul procesului de canonizare și asta sub tutela fiului duhovnicesc al lui Arsenie Boca, mitropolitul Laurențiu Streza, președintele comisiei de canonizare și cel care l-a propus pentru canonizare.

Cum trebuia lucrat din punct de vedere organizațional-institițional pentru A. Boca în acest caz? Pentru că trebuie înțeleasă întâi procedura instituțională care trebuia să aibă loc și apoi să vedem pe unde A. Boca, prin ce crăpătură și fisură a scăpat în canonizare.

Instituțional discuția trebuia separată în două. Pentru acuzația de înșelare trebuia făcută o comisie distinctă, care să nu fie condusă de Ardeal și nicidecum de fiul duhovnicesc al acestuia (pentru a nu exista nici urmă de conflict de interese) și trebuia o procedură de veto. Astfel de situații (acuzații de ocultism, erezie și înșelare) sunt condamnate de Biserică în mod categoric, fiind vorba de înșelare, nu de vrednicie. Și deși acest lucru nu este astăzi explicit exprimat statutar, totuși exact acest lucru și această procedură a fost aplicată netransparent și pentru A. Boca. Pentru că exact de la această lipsă de separare vin nenumărate lipsuri din dosarul de canonizare (martori, audieri), lipsuri din procesul de canonizare dar și o posibilitate largă ca A. Boca să fie canonizat prin compromis.

Canonizarea acestuia a fost blocată timp de zeci de ani, prin diferite veto-uri și majorități ale multor ierarhi ai Sinodului Bisericii, după cum am menționat anterior și după cum se poate vedea și în volumul publicat. De aceea a existat acest blocaj, pentru că această procedură a fost împlinită implicit, deși nu există explicit menționată în statut. Cumva instituția s-a autoreglat și s-a autocalibrat/adaptat situației. Deși nu  a existat o procedură statutară pentru acest lucru, institiția a reacționat în mod natural la problema din fața acesteia și a procedat în mod firesc, blocând discuția prin veto. Asta trebuie înțeles în acest blocaj care a existat istoric în această discuție. Iar în volumul publicat, sunt menționate mai multe nume de ierarhi, care istoric au blocat prin veto această canonizare.

Canonizarea lui A. Boca a fost blocată istoric tot de o majoritate de ierarhi, chiar și în absența unei proceduri explicite de veto, pentru că indirect, era nevoie de o majoritate pentru a continua discuțiile pentru acesta. Adică în Sinod se vede clar că există o majoritate împotriva lui A. Boca, majoritate care nu a permis extrem de mult timp să se producă această canonizare, majoritate pe care o putem confirma cel puțin până la apariția primei liste de canonizare de anul trecut.

Canonizarea lui A. Boca trebuie făcută în spirit ortodox, pentru „ortodoxie neîntinată”, conform statutului Bisericii, după cum regăsim și într-un articol online al Pr. Prof. Liviu Stan, „Canonizarea sfinților după învățătura și după rânduielile Ortodoxie”[2], la condiții de fond pentru canonizare. De aceea A. Boca a fost respins de atâtea ori, datorită motivelor legate de ocultism, erezie și înșelare, care sunt motive de fond, pentru care A. Boca nu poate fi canonizat.

Ce trebuie să se întâmple într-o votare de canonizare? Se votează vrednicia și valoarea pozitivă a candidatului, se evaluează dacă acesta păstrează și transmite curat Ortodoxia, dacă este un exemplu pentru Biserică – vrednicia este evaluată de o plenitudine a ierarhilor. Însă o astfel de votare trebuie să aibă deja un semn pozitiv pentru a se putea permite o astfel de votare. Semnul pozitiv este o precerință pentru votare. Or, este clar că pentru A. Boca există un vot de veto implicit în Sinod, care a oprit și care a blocat până recent toată canonizarea acestuia, adică există o decizie pentru semnul negativ al experienței.

Pe scurt, pentru A. Boca există în Sinod un vot de veto implicit, care și istoric dar și până în 2024, până la apariția primei liste de canonizare a blocat această canonizare.  Instituțional trebuia reglementată discuția asta și trebuiau să fi fost explicite aceste votări, trebuia să existe o votare pentru înșelare, pentru a nu se mai putea eluda o votare pentru înșelare și acoperirea acesteia de o votare pentru canonizare.

Să credem că aceste comunicări făcute de instituție în tot aceste timp sunt cu totul întâmplatoare și nu arată decizia de necanonizare existentă intern în instituție pentru A. Boca ar fi de o naivitate uimitoare.

Compromisul instituțional de credință constă în facilitarea acestei canonizări, în pofida faptului că instituția cunoștea că Boca nu poate fi canonizat. Poziția autentică a Bisericii asupra lui A. Boca este de necanonizare. Adică este cea a părinților Bisericii. Restul este doar compromis instituțional binecunoscut și asumat de instituție. Și această tranziție de la necanonizare la canonizare, a fost făcută într-un context instituțional vulnerabil, în care se puteau bloca toate canonizările, în pragul canonizărilor, în vara lui 2024.

Conștiința Bisericii trebuie să păstreze adevărul acestei așa zise „canonizări”, pentru ca la un moment dat, cineva în duh ortodox, să aibă puterea să corecteze aceste compromis de credință. Așa cum la Ferrara-Florența credincioșii au semnalat că a fost vorba despre un compromis de credință, la fel și aici credincioșii trebuie să semnaleze un compromis similar, de o gravitate identică celei de la Ferrara-Florența.

Poate fi explicată schimbarea instituțională de poziție, după zeci de ani de necanonizare? Este exclus așa ceva, să poată veni instituția cu o explicație care să se lege și să aibă sens. A trecut de mult timpul în care se putea veni cu o explicație.

Astăzi există un singur curs instituțional fezabil pentru „canonizarea” lui A. Boca, să se refacă lista autentică de canonizare în spiritul poziției autentice a Bisericii legat de această canonizare. soluția despre care discutăm aici este să se refacă lista autentică de canonizare în care A. Boca nu era canonizat.

Poziția de necanonizare a lui A. Boca este poziția autentică a Bisericii. Dacă patriarhul Daniel este insensibil la astfel de abordări prin compromis, cineva în istoria Bisericii va trebui să corecteze această nedreptate făcută Bisericii.

Să fie clar: A. Boca nu a fost canonizat, ci doar s-a cedat poziția de necanonizare pentru acesta. Este o datorie morală față de Biserică să se consemneze în istoria Bisericii acest compromis de credință. În fața Adevărului avem această obligație de a mărturisi această nedreptate făcută întregii Biserici.

Memoria Bisericii trebuie să țină minte autorii acestui compromis, cine a cedat poziția istorică de necanonizare și cine a permis această canonizare. În fața istoriei trebuie să rămână scris acest adevăr, pe care nu putem să îl îndulcim sau să îl ascundem meșteșugit, după felurite cuvinte, pentru a menaja și dilua o situație. Trebuie să rămână scris așa cum s-a întâmplat, pentru istoria Bisericii. În istoria Bisericii se vor găsi cu siguranță alți ierarhi responsabili, care să corecteze pe baza a ce a rămas scris în această  canonizare, fiind suficient de multe scrise legat de acest compromis. Biserica nu va lasa astfel de acte necorectate, chiar dacă astăzi acestea sunt permise în diferite circumstanțe.

Totuși Sinodul Bisericii are de dat o explicație foarte grea în fața Bisericii, legat de acest compromis. Cum de o necanonizare timp de 10 ani a fost posibilă în ultimele ceasuri ale canonizărilor, nimic nu a fost pregătit în paralel pentru canonizare, iar timp de ani de zile au fost nenumărate declarații de necanonizare. S-a ajuns peste noapte la canonizare într-un mod stupefiant, cu declarații de necanonizare și de condamnare a celui propus pentru canonizare. Este o explicație extrem de grea, pe care Sinodul trebuie să o dea Biserici și asta dupa ce în Biserică s-a auzit că acest lucru a fost posibil doar datorită acestui context nefericit de blocare a tuturor canonizărilor.

Arsenie Boca a scăpat în canonizare prin această crăpătură instituțională, prin exploatarea unor fisuri:

1. 1. 1. Primul pas a fost în inexistența unei proceduri clare pentru înșelare – adică nu a existat o comisie care să gestioneze distinct acest lucru și votarea în acest caz.
      2. Apoi procedura confuză de canonizare a permis ca președintele comisiei de canonizare, mitropolitul Laurențiu Streza, în vădit conflict de interese în subiect, să controleze și discuția despre auzația de înșelare și să o minimizeze, cumva reușind să disipeze discuția, pe care a controlat-o, la fel, prin neaudirea explicită a peste 30 de martori care trebuiau să fie prezenți în dosarul de canonizare și printr-un dosar de canonizare fals, incomplet și părtinitor. (Dovada, lipsa audierii largi a martorilor, dosarul incomplet de canonizare, făcut prin omisiune, fiind „creat” pentru canonizare.)
      3. Apoi în circumstanțele de anul trecut, când trebuiau închise discuțiile pentru canonizarea celor 15 sfinți, fiind un context instituțional limită care a facilitat un compromis pentru această canonizare.

Acestea sunt fisurile instituționale prin care A. Boca a reușit să treacă și să ajungă în canonizare.

A. Boca nu este de facto canonizat, ci este pierdut într-o listă de canonizare, este adăugat inoportun în această listă. Aceasta este povestea „apariției minunate” a lui A. Boca în a doua listă de canonizare din 2024.

„Canonizarea” lui A. Boca este încă una dintre „minunile” săvârșite de el, în stilul său personal. Și a reușit să ajungă acolo prin câteva crăpături și fisuri instituționale, prin proceduri nepuse corect la punct, printr-un conflict evident de interese și printr-un context de evenimente care a permis propulsarea lui A. Boca în discuție.

Întreaga Biserică trebuie să înțeleagă aceste crăpături și fisuri instituționale, prin care A. Boca a ajuns să fie canonizat. Este un adevăr capital al acestei discuții. Și mai trebuie să înțeleagă că există în Sinod o opoziție largă împotriva acestei canonizări, opoziție confirmată în prima listă de canonizare și istoric.

A. Boca nu este canonizat de facto, el este doar pierdut într-o listă, adăugat inportun într-o listă de canonizare.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

[1] https://www.g4media.ro/parintele-arsenie-boca-aproape-de-sanctificare-dosarul-de-canonizare-a-fost-inaintat-sfantului-sinod-care-va-avea-ultimul-cuvant.html.

[2] https://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/canonizarea-sfintilor-dupa-invatatura-dupa-randuielile-ortodoxiei-69966.html.