(Continuarea articolului)
Cine a permis și cine a cedat poziția istorică de necanonizare? Cum s-a făcut tranziția de la poziția istorică de necanonizare la poziția actuală, de canonizare? Acestea sunt întrebări importante ale acestei discuții, cum am ajuns în acest compromis de credință. La un moment dat va trebui să confruntăm acest subiect, cine a propus și cine a accceptat acest compromis de credință. Și nu putem accepta acest răspuns generic, „Sinodul”, pentru că declarațiile mitropolitului Laurențiu Streza, în timp, contrazic acest lucru, dar și cele emise în paralel de Sinod. Trebuie să se citească istoria și declarațiile date de acesta în timp, pentru acest lucru și se verifică de fiecare cine a propus și cine a acceptat.
Unde a existat blocajul acestei canonizări? Care a fost parcursul instituțional al compromisului A. Boca? Trebuie să vedem clar istoria acestui eveniment, declarațiile publice instituționale cu privire la orizontul de canonizări al insitituției, declarațiile paralele, în timp, pentru a vedea clar cine a acceptat acest compromis de credință.
Cine a spus încontinuu „Poporul, Boca, Canonizare!”, sau „Boca, Mulțimi, Canonizare!”, de ne-am săturat de sloganul canonizării lui Boca? De aici ar trebui să pornim când discutăm despre această canonizare. Este vorba despre o inițiativă populară exagerată în Ortodoxie, de mișcare controlată a credincioșilor în mase mari către un dorit „sfânt”. Aici a stat inițiativa propunerii lui A. Boca în canonizare. Cu declarațiile pentru canonizarea lui A. Boca, făcute de mitropolitul Streza, se pot face mai multe volume, distincte, și arată de fapt presiunea pe care încontinuu mitropolitul a exercitat-o continuu în această canonizare.
Circumstanțele „canonizării” sunt foarte clare, centenarul, ajunul canonizărilor și a centenarului.
Rezerva instituțională continuă, timp de zeci de ani pentru canonizare, depunerea Ardealului foarte târzie, în 2019, a dosarului de canonizare, după ce încă din 2011 au existat discuții și dosarul a fost în lucru începând cu 2016, lipsa lui A. Boca din listele de canonizare din 2021 și 2024, arată rezerva instituției și decizia internă implicită de necanonizare (a se vedea și celelalte părți ale acestui articol). Instituția nu are pe siteul basilica.ro nici măcar un articol pozitiv pentru A. Boca (după 2010), decât ce s-a preluat de la episcopia Devei și atunci când acesta a fost apărat pentru problema legată de marca înregistrată „A. Boca”.
Problema instituțională A. Boca se poate reduce la două nume, care au discutat problema în contextul unor canonizări. Și un nume a fost nevoit să cedeze poziția de necanonizare, după zeci de ani de continuitate și de apărare a poziției sfinților duhovnici și părinți al Bisericii.
Există un singur nume în Sinod cu mai mare autoritate decât președintele comisiei de canonizare, gândindu-te la ierarhia Bisericii. Și mitropolitul L. Streza s-a erijat în permanență în spatele existenție unei autorități mai mari care nu aprobă canonizarea, făcând din aceasta un mesaj continuu, pe care la transmis public (a se vedea articolele anterioare), și aici nu a menționat Sinodul, dar i-a și mulțumit explicit patriarhului Daniel după ce canonizare a fost „aprobată”.
Iar mutarea lui A. Boca în canonizare de la nu la da, a stat în mâna patriarhului și nu a Sinodului. Și odată ce patriarhul a schimbat decizia, s-a votat încolonat la da. Ieri la nu, astăzi la da. Ca să înțeleagă și proarseniștii când folosesc retorica „Sinodului” cum au fost „Sinodul” și „Biserica” în această canonizare.
Pe scurt, pare că patriarhul a fost împins într-un compromis și a fost nevoit să cedeze poziția de necanonizare, în niște circumstanțe favorabile acestui lucru.
Cineva a trebuit totuși în Biserică să accepte ca un ocultist, eretic și înțelat să fie admisibil într-o discuție de canonizare, dar și propus pentru canonizare în pofida tuturor evidențelor pentru aceasta. Cineva a acceptat ca în lipsa audierilor corecte a zeci de martori (peste 30), cu un dosar de canonizare fals, părtinitor, incomplet, cu un dosar în care s-au colectat doar „minuni” și nimic altceva nu a fost audiat, cu un dosar care a fost păzit cu mare grija să nu se strecoare nimic altceva în el care să deranjeze, cu o atitudine instituțională de amânare zeci de ani a discuției cu martorii, până toți aceștia au murit (de aici și întârzierea depunerii dosarului de canonizare până în 2019). Este clar cum A. Boca a ajuns „canonizat”.
După ce discuțiile despre canonizarea pentru A. Boca sunt din 2011 și tu îl canonizezi în 2025, tot ce se spune de către instituție este un mare fals instituțional. A. Boca este un compromis de credință al BOR, posibil printr-un complet care a a facilitat, permis și acceptat acest compromis de credință.
Trebuie recapitulată toată povestea A. Boca în fața întregii Biserici. Este deja problema întregii Biserici, nu o problemă a unui Sinod. Sinodul a fost depășit deplin de această problemă și fiind supus unui asalt istoric de presiune populară, este forțat să cedeze o poziție de necanonizare, deși a apărat timp de peste 15 ani necanonizarea lui A. Boca, având o succesiune de declarații publice clare, unitare pe aceste subiect.
Sinodul BOR a făcut un compromis de credință în fața întregii Biserici. Și acest compromis de credință trebuie recuperat, trebuie corectat. A. Boca nu este canonizat. Acesta este adevărul suprem al discuției. Restul este compromis instituțional, pentru ca presiunea Ardealului să înceteze, printr-o cedare a unei poziții instituționale de necanonizare.
Zilele pe care le trăim astăzi sunt aceleași zile pe care le-a trăit Biserica după Sinodul de la Ferrara-Florența. În care tot „Sinodul” a lucrat în spatele Bisericii și a produs una dintre cele mai infame pagini ale istoriei Bisericii, pagină rămasă până astăzi ca fiind arhetipul „lucrăturilor” de acest timp.
Și acela de la Ferrara-Florența a fost tot „Sinodul”, ca să înțeleagă și credincioșii că trebuie să fie atenți când se discută diferite probleme în Biserică, și că ascunderea sub trena Sinodului nu e o soluție. Există momente în care nu ar trebui să se bage capul în nisip. Sunt momente în care credincioșii nu trebuie să își blocheze rațiunea în fața unor afirmații ilogice, doar pentru că sunt emise de un Sinod.
Astazi Sinodul BOR nu a găsit pentru problema Boca soluția corectă și tot ce a reușit a fost să copieze modelul Ferrara-Florența pentru a rezolva presiunea Ardealului din această canonizare. Soluția corectă pentru A. Boca era datorită celor 15 ani de necanonizare și de opoziție internă largă din Sinod asupra acestei canonizări, datorită vetoruilor repetate ale multor ierarhi contemporani acelor timpuri, datorită opoziției Bisericii, datorită tulburării aduse în Biserică de această canonizare, datorită declarațiilor patriarhului în timp, să fi existat un patriarh responsabil care să emită un act de veto definitiv, de necanonizare definitivă pentru A. Boca.
Pentru A. Boca decizia constantă a Bisericii este de necanonizare. Și aceasta este decizia care trebuie păstrată. Erijarea instituțională în Ferrara-Florența nu este o soluție.
M-am tot întrebat cine are acces la atâtea resuse editoriale, tipografie, mass-media, de a putut pune în mișcare un asemenea aparat de promovare în mass-media, editorial, iar instituțional să aibă atâta autoritate, să fie în conducerea unei inițiave de producere a unui sfânt, inițiativă fără precedent în Biserică. Este grav ca din interiorul Bisericii să se permită angrenarea a atât de multe resurse, canale de comunicare mass-media, pentru o astfel de inițiativă, fără acordul și supervizarea Sinodului, punându-se întreaga Biserică în situația de a fi expusa unui asalt mediatic continuu pro-Boca, asupra unui partizanat puternic media pentru Boca, dar și pentru promovarea unui stil Boca de Ortodoxie. Cum am publicat volumul împotriva lui Boca, a doua zi a apărut în media o încercare de detractare a acestuia. A fost contestat A. Boca? A doua zi în evz.ro a apărut un articol de apărare a acestuia. A apărut „minunea” lui A. Boca? Imediat 3 ziare și câteva televiziuni pe loc au luat și au promovat marea iluzie optică produsă cu acea ocazie. Cineva în Biserică ar fi trebuit să se fi sesizat la tot ce s-a angrenat în timp pentru promovarea lui A. Boca.
Din interiorul Bisericii se umflă exagerat o situație, folosind orice mijloc media posibil. Acest lucru este evident și trebuie să înceteze, pentru că distruge ethosul ortodox și distrage atenția Bisericii. Este un aparat de propagandă exagerat, care afectează Biserica și percepția credincioșilor cu privire la credință. Acest asalt media pentru promovarea lui A. Boca, apariția asfixiantă peste tot în media a lui A. Boca, la comandă, trebuie să înceteze pentru că nu este spre interesul Bisericii.
Pentru A. Boca avem o comunicare instituțională deosebită: după o așteptare de 15 ani (după 2011), Biserica a fost notificată „este canonizat”. Scurt și sec, exact în spiritul Ortodoxiei, în spiritul dialogului intern al Bisericii. Această mare canonizare stă în 4 cuvinte, publicate pe siteul basilica.ro. Și apoi să facă fiecare ce vrea cu A. Boca, sau mai bine zis să facă ce au zis cărțile produse pentru acesta.
Noua Ortodoxie a mileniului 3, scurt și sec: A. Boca este canonizat. Acesta este nivelul de dialog produse astăzi de Sinod, 4 cuvinte pe un site și o apariție într-o listă de canonizare. Cam acesta este dialogul intern al Bisericii, o reducere a acestuia la minim, la 4 cuvinte, pentru ca instituția să nu se poată încurca în explicații apoi legat de ce nu a fost canonizat timp de 15 ani. Atâta merită Biserica astăzi, după 2 milenii de credință, 4 cuvinte aruncate pe siteul basilica.ro și predici fulminante despre faimosul „dialog” intern al Bisericii. (Oare unde o fi ascuns acest dialog?)
Canonizarea lui A. Boca este o radiografie a modului în care în instituție se gândește și se acționează. Adică nu în spirit ortodox, ci în spirit „Ferrara-Florența”. Să ne ajute bunul Dumnezeu să supraviețuim acestei ierarhii și compromisurilor care se pare că viețuiesc în instituție.
Nu aveți judecător aici pe pământ? Nu vă faceți grijă domnilor episcopi, ne vom judeca pentru adevărul de credință în fața lui Hristos, la judecata Acestuia. Vom fi cu toții în fața lui Hristos, la judecata Acestuia. Obligatoriu va exista o judecată și o dare de seamă pentru ce s-a făcut în acest caz, în timpul veșniciei. Aici avem o singură putere, a cuvântului, și avem mâinile complet legate. Dar în veșnicie vor rămâne aceste cuvinte și mărturia noastră, drept adevăr de credință. Veșnicia va păstra această mărturie adusă pentru adevărul de credință, pentru compromisul din această canonizare.
În veșnicie nu va putea fi ascuns adevărul, așa cum se încearcă astăzi. Și acolo va fi o judecată cu martori, cu cei mutați la Domnul, chiar cu cei care au fost canonizați – aceia vor fi de față atunci, pentru că au fost martorii discuției istorice despre A. Boca. Acolo nu se mai putea evita aducerea martorilor autentici ai discuției, cum s-a făcut aici, dosarul de canonizare fiind incomplet. Acolo va fi judecată și dreptate, dar nu pe un dosar cu jumătate de mărturie. Acolo vor fi față în fața cei care au mărturisit adevărul astăzi, cu cei care au făcut acest compromis de credință. Vor fi martori, nu hârtii.
Nu este astăzi, este mâine înfricoșătoarea judecată a lui Hristos domnilor episcopi. Pentru că toți sunteți trecuți de 60 de ani. Judecata adevărată vă așteptă pe lumea cealaltă. Ce sărbătorește Sinodul astăzi, propria judecare de către Hristos, în câțiva ani? Timpul trece, de veșnicie nu scapă nimeni. Clepsidra a fost întoarsă deja pentru acea judecată a lui Hristos. A fost întoarsă chiar de Sinod, chiar pentru sine, atunci când l-a canonizat pe A. Boca.
Fiecare episcop va trebui să își pregătească lista cu cele 5 mari întrebări la care va răspunde în fața lui Hristos. Între ele va fi și apărarea adevărului de credință și în special în această speță. În curând va fi nevoie de aceste scuze și explicații. Și acolo nu va nimeni să te salveze în fața unui compromis de credință.
Nu este nimeni care să scape de judecata dreaptă în acest caz. Din păcate Biserica va suferi mult din cauza acestei decizii. Oricum întorci problema asta tot va fi judecată undeva în adevăr. La subsol, la mititica pentru veșnicie, citirea cotidianului „Iadul” pentru veșnicie, cam aceasta este opțiunea pentru cei care se joacă astăzi cu astfel de compromisuri, crezând că acestea au altă soartă decât o condamnare veșnică.
Compromisul cu adevărul de credință a devenit o modă în Biserică. Însă judecata lui Hristos va clarifica acestea toate. De aceasta nu scapă niciunul din cei care se ating de astfel de compromisuri. Astăzi discutăm despre cei care acum câteva veacuri, la Ferrara-Florența, 1438-1439, au făcut acele compromisuri. Astfel de compromisuri rămân peste veacuri și nu vor uitate în veci de Biserică. Și acest compromis de credință actual, va rămâne în memoria Bisericii, precum compromisul de la Ferrara-Florența.
17 Februarie 2025,
Doru Nastasă
Da, este o situație foarte ciudată, poate fără precedent în istoria Bisericii. Ineditul acestei situații este dat în primul rând de confuzia generală care a fost creată. Ierarhii din BOR nu propovăduiesc o erezie explicită ca în alte cazuri din istoria Bisericii.
În schimb ei au canonizat un eretic, înșelat, practicant al ocultismului, etc. Problema mare este că din cauza propagandei acerbe a Ardealului și grija lor de a ascunde tot ce este negativ în legătură cu Arsenie Boca, chiar și acum la ora actuală sunt foarte mulți din Biserica care nu cunosc adevărul iar dacă li se spune câte ceva, pro-arseniștii au grijă să-i liniștească repede.
Eu cunosc personal cazuri de preoți foarte dedicați lucrării pastorale și care din lipsa de timp au neglijat studierea problemei Arsenie Boca iar în momentul canonizării au fost ezitanți și au ales să meargă pe mâna Sinodului. Aceeași situație și la mulți credincioși.
Bineînțeles sunt și unii care refuză să cerceteze faptele din lene deși sunt deja atâtea materiale, mărturii ale marilor duhovnici, cărți publicate despre Arsenie Boca. Cum va judeca Dumnezeu lenea lor și lașitatea… este o altă discuție.
Datorita acestei confuzii apar foarte multe întrebări la care este foarte greu de răspuns: cum sunt judecați în fața lui Dumnezeu clericii și ierarhii care știu adevărul despre Boca și ereziile lor dar au acceptat acest compromis instituțional? Mai lucrează tainele lor? Dacă la slujbele lor vin credincioși nevinovați, cu evlavie curată, care nu au avut acces la informație și nu cunosc problema Boca cum va judeca Dumnezeu situația lor? Sunt unii care spun că prin iconomie și pentru acești oameni nevinovați, pentru poporul neștiutor, Harul se coboară și personal și eu înclin spre poziția aceasta (poate greșesc, nu știu…).
Din cauza confuziei create nici nu mai știi cum să aplici sfintele canoane.
Apoi faptul că ziua propriu-zisă a prăznuirii lui Boca este tocmai în noiembrie creează și amână și mai mult tranșarea problemei. Pentru că sunt unii clerici care știu adevărul situației dar tac zicând că „este treaba sinodului, eu nu îl voi cinsti ca sfânt când va fi prăznuit”. Aceeași poziție o au și unii mireni. Un prieten teolog mi-a spus: „accept decizia sinodului dar nu mă voi gândi la Boca și nu îl voi cinstii ca sfânt”.
Unii au văzut ca un lucru bun aceasta, și eu inițial am fost ispitit să gândesc așa. Dar cred că în realitate tăcerea aceasta și băgarea capului în nisip nu face decât să înrăutățească problema, cu cât trece mai mult timp cu Boca în calendar cu atât lucrurile vor deveni mai greu de dezlegat pentru că Arsenie Boca se va cimenta deja în conștiința maselor ca sfânt.
Clericii care știu adevărul ar trebui sa ia poziție publică dar tac cu lașitate. După cum v-am mai spus deja, am cunoștință de mai mulți clerici din București care cunosc problema, cunosc inclusiv doi ieromonahi de la mănăstirile din capitală care au fost din totdeauna împotriva lui Arsenie Boca, cunosc poziția lor de la ucenicii lor care se spovedesc la ei.
Din nefericire au ales să tacă și înainte de canonizare și tac și acum.
Eu înțeleg că nouă care nu suntem clerici ne este mai ușor să vorbim pentru că nu riscăm ca ei, dar ar trebui să se gândească cum vede Dumnezeu tăcerea lor, că vor răspunde în fața lui Dumnezeu, vor avea de dat răspuns înfricoșător.
Dumnezeu să ajute la lămurirea cât mai grabnică a acestei situații nemaiîntâlnite, deja s-a făcut mult rău Bisericii și va fi și mai rău.
Mulțumim pentru efortul depus în analiza asupra parcursului canonizarii.
Doamne ajuta!