Că Dumnezeu nu le lasă ascunse pe cele tainice, mai ales pe cele folositoare pentru Biserică, este binecunoscut.
Sfântul Serafim de Sarov a fost rapid revendicat de antroposofii ruși, în 1913, după ce în 1912 Steiner s-a adresat în mod special unui public rus la Helsinki, iar în 1913 s-a constituit „Societatea Antroposofică Rusă”.
Adaug mai jos câteva citate dintr-un studiu făcut cu AI-ChatGPT, publicat alături de acest post, pentru Sfântul Serafim de Sarov și revendicare de către antroposofi și contextual acestei revendicări:
„Margarita Vasilievna Sabașnikova (mai târziu Voloșina, 1882–1973) a fost pictoriță, scriitoare și una dintre figurile timpurii ale antroposofiei ruse. A participat la construirea primului Goetheanum și a rămas implicată în mișcarea steineriană. În autobiografia sa, ea povestește că, în 1912, niște credincioși de rit vechi au cerut editurii moscovite Duhovnoe znanie o viață a lui Serafim lipsită de dulcegăria publicațiilor sinodale. Editura i-a încredințat proiectul.
Înainte de a scrie, Sabașnikova l-a întrebat pe Steiner. Ea îi atribuie răspunsul: „Sfântul Serafim este una dintre cele mai mari individualități. Dar în această încarnare nu a acționat prin gândire. Trebuie privite faptele lui. Mergeți acolo unde a trăit; atunci veți simți singură cum trebuie să scrieți despre el.” În iulie 1912, autoarea a mers la Sarov și Diveevo. Cartea a fost publicată la Moscova în 1913. […]
Varga accentuează structura antroposofică a cărții: editura, călătoria inspirată de Steiner, descrierea locurilor ca rezultate ale unor forțe spirituale și integrarea sfântului în misiunea viitoare a Rusiei. Bonețkaia pune frână unei etichetări totale. Pentru ea, volumul din 1913 este aproape o carte bisericească și teistă, impregnată mai ales de sofiologia lui Soloviov; elementul steinerian decisiv este teza că Serafim a tăcut fiindcă trupul și cultura rusă nu erau încă pregătite să exprime cea mai înaltă cunoaștere.
Cele două lecturi nu se exclud complet. Dacă prin „antroposofic” înțelegem vocabular explicit despre corpurile omului, karma și reîncarnare, Bonețkaia are dreptate: cartea este reținută. Dacă înțelegem o selecție și o orientare a materialului către istoriozofia lui Steiner, argumentul lui Varga este puternic. Concluzia echilibrată este că Sfântul Serafim reprezintă o fază de traducere: antroposofia se exprimă într-o limbă ortodox-sofiologică, fără să-și afișeze întregul aparat tehnic.
Încă din deschiderea cărții, Sabașnikova sugerează că locurile sfinte se nasc din combinații ale forțelor spirituale ale stelelor, pământului, aerului și apei. Limbajul nu este imposibil într-o proză religioasă simbolistă, dar în vecinătatea lui Steiner el capătă o rezonanță precisă: geografia este expresia vizibilă a unei configurații suprasensibile. Sarov nu este doar decorul ascezei; este un organism spiritual care poate fi „citit”.
Această sensibilitate justifică și sfatul de a merge la fața locului. Cercetarea nu este numai arhivistică. Autoarea trebuie să perceapă atmosfera, pelerinii, pădurea, izvoarele și ritmul ritual. În termeni antroposofici, fenomenul exterior conduce către realitatea spirituală. În termeni literari, metoda produce o hagiografie senzorială și modernă.
[Notă: mai găsim și legat de A. Boca mențiuni că recomanda tot felul de exerciții similare de „conectare”.]
[…]
Pentru a înțelege de ce Serafim a devenit util antroposofiei ruse trebuie citite conferințele lui Steiner despre Rusia și succesiunea epocilor culturale. În conferința adresată rușilor la Helsinki, la 11 aprilie 1912, Steiner afirmă că sufletul poporului rus tânjește după spirit și că Rusia are o sarcină specială în viitor. El îi avertizează pe ascultători că această misiune nu se va împlini prin naționalism, ci prin asumarea responsabilă a impulsului spiritual venit, în acel moment, prin Europa Centrală.
În ciclurile despre evoluția omenirii, Steiner descrie cultura contemporană drept a cincea epocă postatlanteană și anticipează o a șasea epocă, asociată cu frăția, libertatea gândirii religioase și o cunoaștere directă a spiritului. Elementul slav, în special cel rus, este descris drept germene al acestei culturi viitoare și purtător potențial al Spiritului-Sine. Steiner adaugă constant avertismentul că o asemenea chemare nu legitimează orgoliul național.
[…]
Unele lecturi apologetice susțin că antroposofia doar recunoaște în Serafim aceeași realitate spirituală pe care Ortodoxia o numește har. Textele lui Steiner nu permit o identificare atât de simplă. În conferința din 15 mai 1915, el leagă elementul rus de viitorul Spirit-Sine, dar caracterizează păstrarea unei forme religioase ortodoxe dincolo de timpul ei ca pericol luciferic. Așadar, cadrul său nu este subordonat eclesiologiei ortodoxe; el evaluează Ortodoxia din exterior, în funcție de schema evoluției spirituale.
Verdict formulat cu maximă precizie
Serafim de Sarov a fost revendicat de o parte a antroposofiei ruse în sens cultural, hermeneutic și istoriozofic. Figura lui a fost folosită pentru a demonstra că Rusia posedă deja, în formă trăită și tăcută, germenii unei cunoașteri spirituale pe care antroposofia o va exprima conceptual. Această operațiune este vizibilă în proiectul Sabașnikovei, radicalizată poetic de Voloșin și normalizată ulterior în exegeza antroposofică.”
Articolul complet este atașat la acest post.
Concluzia imediată a discuției despre A. Boca și Sfântul Serafim din Sarov, în experiența din Athos, pare să fie că A. Boca pare să își fi ales „în duh” nu un duhovnic, ci un „spirit antroposof”, cu care să comunice pe linie spiritistă, și cu care să se consulte pe teme „duhovnicești”, dar nu duhovnicești-ortodoxe, ci duhovnicești-antroposofe. A. Boca s-a adresat „Sfântului Serafim de Sarov” dar pe linie spiritistă-antroposofă, nicidecum pe linie ortodoxă – adică în acea experiență, cu siguranță că nu vorbim despre Ortodoxie, ci despre antroposofie și spiritism. Acolo au fost cu totul alte duhuri, nicidecum vreun Sfânt ortodox. Au fost „sfinți” din antroposofie.
Este binecunoscut că antroposofii practică spiritismul, după cum și A. Boca, în „Cărarea Împărăției” dedică un capitol larg acestui lucru, condamnând, dar de fapt disimulând un mesaj pentru ucenicii săi care cunosc cheia de interpretare a cărții, că spiritismul ascunde câteva pericole.
Egal, și Sfântul Serghei de Radonej este revendicat egal de antroposofi, este discutat prin Pavel Florenski ca „înger păzitor al Rusiei”, în comparație cu modul antroposofic de a descrie realitățile spirituale
Rudolf Steiner și spiritismul, GA-uri importante:
- Rudolf Steiner, Punte între vii și morți, GA140
„În GA 140, Links Between the Living and the Dead, Steiner spune explicit că în Mișcarea antroposofică se practică ceea ce numește „reading to the dead”. Procedura descrisă de el este foarte concretă: practicantul își îndreaptă gândurile către o persoană decedată, o reprezintă mental în fața sa și parcurge interior un text spiritual, considerând că mortul participă la acele gânduri. Steiner afirmă că acest lucru ar constitui un ajutor real pentru sufletul mortului.
Mai mult, el relatează cazul unui membru al cercului său care, după moartea tatălui, ar fi primit indicația de a-i „citi” acestuia un ciclu antroposofic despre Evanghelia după Ioan. Steiner susține că sufletul mortului ar fi fost astfel ajutat.”
- Rudolf Steiner, Moartea timpurie și viața cosmică, GA181
„În GA 181, Earthly Death and Cosmic Life, Steiner descrie momentele adormirii și trezirii ca ferestre de comunicare cu morții.
La adormire, omul ar putea adresa întrebări mortului; la trezire ar putea primi răspunsurile acestuia, care apar în conștiință ca și cum ar proveni din propria interioritate. Steiner afirmă chiar că oamenii se află într-o „corespondență și contact” continuu cu cei morți, numai că în mod obișnuit nu sunt conștienți de aceasta.”