Deși mi-am dorit să fac întâi un podcast pentru a acoperi în detaliu o discuție mai amplă despre spiritualitatea ortodoxă și despre Sfântul Ilie Cleopa vs. Arsenie Boca, în care să discut aceste propuneri pentru canonizare, am ajuns să scriu întâi acest scurt post în blog. Îmi doresc totuși să acopăr într-un podcast viitor această discuție, care este una amplă.
Dacă facem un scurt rezumat al vieții acestora, ar fi în ca mai jos.
Părintele Ilie Cleopa s-a născut în 1912 și a intrat la 17 ani în mănăstire. Sub atentă ascultare și rugăciune stă aproape 15 ani în această ascultare la oi (poate cea mai joasă din mănăstire), iar apoi este chemat la 30 de ani la slujirea de egumen, în 1942, fiind cunoscut atent de stareț pentru duhovnicia și competența sa. În timpul ascultării parcurge biblioteca mănăstirii și învață cu mare atenție tot ce găsește acolo, petrecând ore întregi citind cărțile din bibliotecă. Experiența sa ca duhovnic, ascultarea în una dintre cele mai mari și importante obști monahale ale Moldovei, i-au adus o experiență duhovnicească remarcabilă, fiind o mărturie vie a acestei școli monahale ortodoxe, a unei tradiții vii, păstrată în Moldova. Scrie mai multe lucrări, între care Despre credința ortodoxă (1981, reeditată de mai multe ori, o lucrare de mare maturitate teologică), Despre vise și vedenii (1993) și multe altele. Lucrarea sa despre Învățătura de credință ortodoxă primește o recomandare de la Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae și este publicată sub binecuvântarea mitropolitului Moldovei, actualul patriarh Ilie Ciobotea. Lucrarea este semnată și de mitropolitul Bartolomeu Anania dar și de părintele Ioanichie Bălan. Moare în mănăstire, clopotele catedralei patriarhale trăgându-se singure, timp de 12 ori, în ziua morții sale, pe 2 decembrie 1998. A fost un mare duhovnic, predicator și călăuzitor al sufletelor credincioșilor din Moldova dar și din toată țara.
Arsenie Boca s-a născut în 1910. Urmează studii de liceu între 1922-1929, studii teologice la Academia de Teologie din Sibiu între 1929-1933, iar în perioada 1933-1938 studiază la Academia de Belle-Arte din București, beneficiind de burse de studii. În 1939 călătorește pentru câteva luni în Athos, unde are parte de o experiență în urma căreia se presupune că a primit „mari daruri duhovnicești”. Între 1940-1959, timp de 20 de ani, este ieromonah în mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop, fiind exclus din monahism. Activează ca pictor duhovnicesc, pictând între 1968-1983 biserica de la Drăgănescu. Scrie mai multe lucrări, precum Cărarea Împărăției (1940-1948), Cuvinte vii și altele. Moare în 1989, la Sinaia. Are asociate nenumărate acuzații de ocultism, erezie, înșelare, neascultare, viață morală îndoielnică și multe altele. A fost izolat de mulți dintre părinți și teologi ai timpului său și a fost considerat un pericol de către aceștia.
Viețile și experiențele celor doi sunt radical diferite.
Primul este întruchiparea experienței monahale ortodoxe autentice, din care izvorăște o spiritualitate ortodoxă sănătoasă. Sfântul Părinte Ilie Cleopa avea o bogată cunoaștere teologică, monastică, duhovnicească și un bogat exercițiu de duhovnicie al credincioșilor. Întreaga Moldovă mergea pentru povățuire la dânsul, fiind povățuită cu mare discernământ de acesta.
Al doilea, Arsenie Boca, a intrat în mănăstire în 1940, este făcut duhovnic imediat, în 4 luni și începe duhovnicia, lucrul cu credincioșii, fără o obște în care să aibă sprijin în activitate, tocmai datorită lipsei de duhovnici. Avea 30 de ani când și-a început activitatea de duhovnic și nu avea pregătire prealabilă. Reușește să aducă mulțimi mari la mănăstire, creând un fel de curent arsenist de mulțimi care îl ascultau. Impresionează mulțimile prin așa zisul dar al „profeției”, perceput în acest fel de mulțimi. În paralel experienței din fața scenei, în fundalul acestei scene se desfășoară un alt act, în care duhovnicii Bisericii încep să se îngrijoreze și să adune gesturi ciudate, acte, mențiuni despre legăturile acestuia cu ocultismul, despre exagerările și purtările sale ciudate. Însă popularitatea și carisma sa reușesc să acopere întotdeauna discuția despre legătura cu ocultismul, despre exagerările și neascultarea lui Arsenie Boca, despre înșelarea sa generală.
În 1959, după aproape 20 de ani de mănăstire este exclus din monahism. La Drăgănescu, este pictor timp de 15 ani și în paralel discută mult cu credincioșii. A lăsat în urmă o experiență extrem de controversată.
Trebuie să punem față în față aceste două experiențe, pentru a putea înțelege esența lor.
Prima este întruchiparea desăvârșită a experienței depline ascetice, monahale, teologice ortodoxe.
A doua este o experiență extrem de confuză, deplin nealiniată la un tipar ortodox. Tot ce se poate spune este că A. Boca a avut carismă, a fost foarte popular, a fost un orator care atrăgea și a fost primit de credincioși. Însă în paralel a avut o contestare largă, pentru ocultism erezie și înșelare, din partea duhovnicilor Bisericii. Lucrările sale teologice sunt controversate. Învățătura sa de credință are multe probleme și ajunge în afirmații repetate, profund eronate față de dogmele ortodoxe. Este acuzat des de înșelare, datorită și-a trăit viața ca un mirean, deși a depus voturile monahale și a fost sfătuit să se reîntoarcă în mănăstire.
Pentru Sfântul Ilie Cleopa argumentele canonizării sunt simple, dreptatea vieții, învățătura de credință, evlavia în sensul de recunoaștere avută de credincioși pentru ortodoxia sa și în sensul de lucrare deosebită în Biserică, dar și păstrarea și transmiterea curată a spiritualității ortodoxe.
De ce este canonizat totuși Arsenie Boca? Argumentul invocat de Sinod este popularitatea în rândul credincioșilor: popularitatea. Adică un argument confuz, care poate masca multe nereguli și care este folosit ca argument dominant în discuție, pentru acoperirea discuției despre dreptatea și ortodoxia acestei experiențe.
Experiența Arsenie Boca a fost un fel de experiență religioasă populară, cu entuziasm popular larg, cu profeții, carismă, mulțimi, însă șubredă și eronată la nivelul spiritualității ortodoxe. Spun asta pentru că experiența Arsenie Boca a mizat mult pe exaltarea fără discernământ a mulțimilor (lucru care se vede și astăzi), pe un discurs oratoric foarte simplu, simbolic, care a prins și a entuziasmat, pe folosirea continuă a „profeției”, fără discernământ, fără a considera efectul acestui comportament și fenomen în Biserică, în rândul credincioșilor, printr-o cale individuală a lui A. Boca, ruptă de ascultarea și dreptatea Bisericii. Pe scurt, A. Boca a reușit să agite mulțimi, să entuziasmeze și să exalteze mulțimi, lucru apreciat de mulți. Dar care nu este suficient pentru o canonizare.
De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că A. Boca nu a avut parte de această școală monastică, nu a stat 15 ani în ascultare și a fost trimis pentru a fi folosit în misiune, fără a se considera pregătirea sa, ca om. A fost sacrificat, a fost folosit, fără a se considera lipsa sa de pregătire și necesitatea unei maturități ca om și ca duhovnic. La 30 de ani părintele Cleopa ajungea egumen, printr-o pregătire serioasă, de 15 ani, după ce fusese încercat atent de starețul său. La 30 de ani Arsenie Boca intră singur în duhovnicie, fără pregătire, după capul lui. Aici este diferența majoră între cele două experiențe, între cum s-au zidit fiecare înainte de a începe misiunea: părintele Ilie Cleopa prin ascultare atentă, prin studiu, intrând foarte de tânăr în mănăstire; iar Arsenie Boca s-a format în lume, într-o rânduială de sine, pe care o va păstra și în mănăstire. Acesta este „detaliul” pierdut al acestor două experiențe, care le schimbă radical. Cum s-au pregătit anterior cei doi. Unul în mănăstire, sub un stareț, unul în lume, rătăcind în diferite arte lumești, în rânduială proprie, după propria sa minte. Fiecare s-a maturizat cu totul altfel.
Acum urmează întreabarea esențială a discuției: este popularitatea criteriu de canonizare? Pentru că aceasta este invocată pentru A. Boca. Poate popularitatea să susțină o spiritualitate ortodoxă autentică? Nicidecum. Deși experiența A. Boca a fost o experiență populară, care a prins la unii (și aici trebuie menționat, datorită unei abordări neortodoxe a autorului, pentru că în Ortodoxie se evită o practică precum cea a lui A. Boca, de exaltare a mulțimilor), totuși nu este una relevantă pentru spiritualitatea ortodoxă.
Experiența A. Boca nu este una relevantă pe ansamblu. A. Boca a prins la credincioși prin diferite artificii care țin mai mult de protestantism decât de Ortodoxie. Dar nu îl putem canoniza pentru aceasta. Pentru că de fapt ce a rămas în urma sa (și asta din păcate asta este datorită unor ucenici care s-au grăbit să arunce material teologic în cărți creând o confuzie generală cu privire la acea experiență, stricând deplin întreaga experiență, dacă se putea alege ceva bun din aceasta), este o experiență deplin confuză, neortodoxă, greșită și eretică în esența ei. Această experiență nu este aliniată cu valorile și spiritualitatea ortodoxă. Aceasta este problema acestei canonizări, că experiența A. Boca, în ansamblul ei, alături de confuzia creată de tot acest volum uriaș de lucrări creat greșit pentru acesta, este una greșită și care duce credincioșii Bisericii într-o direcție greșită. A. Boca învață un anumit stil de Ortodoxie, cu trăsături specifice, deviate de la Ortodoxie.
Nefiind deplin în spiritul ortodox, pentru că avea nevoie de o experiență solidă de mănăstire, A. Boca a făcut de capul lui tot ce a considerat că e Ortodoxie. Și de asta se vede această lucrare, Cărarea Împărăției, care e scrisă între 1940 și 1948. Lucrarea are note personale, pe diferite subiecte, fiind o lucrare cu multe greșeli și devieri de la un spirit ortodox. Lucrarea ne arată cel mai mult că A. Boca era în căutare și căuta să își explice lui înșiși Ortodoxia. Și se văd multe întrebări acolo.
Ce a produs A. Boca e un fel propriu de Ortodoxie, care nu e chiar ce învață Biserica. De asta e periculos și greșit pentru Biserică să se transmită experiența și stilul Boca, mai ales la notorietatea acestuia – e profund greșită abordarea de a se transmite această experiență în Biserică. Ce este în Cărarea Împărției este o Ortodoxie greșită, cu multe probleme, care nu trebuie normată și nu trebuie transmisă credincioșilor. Aici este problema acestei discuții. Iar mentalitatea din Cărarea Împărăției se vede peste tot la acesta. A . Boca nu era la o maturitate suficientă pentru a învăța. Se vede în nunemăratele apoftegme produse de la sine și nu în învățăturile înțelese ale Sfinților Părinți.
Nu putem să transmitem Ortodoxia unui duhovnic care nu avea asumată corect Ortodoxia (de asta părintele Cleopa a stat 15 ani să învețe). A. Boca, la 30 de ani, fără pregătire, a fost pus să învețe. Iar el timp de 10 ani a căutat să înțeleagă ce e Ortodoxia.
A. Boca nu e la nivelul la care să poată producă o experiență transmisibilă Bisericii. Nu are ce să caute între discuție de canonizare. Și asta pentru că a sărit acest pas al învățării, școala ortodoxă, care se învață cel mai bine în mănăstire, unde se reglează și se aprofundează Ortodoxia. O Ortodoxie de pe băncile facultății, aprofundată de fiecare după capul lui, nu poate fi transmisă Bisericii, doar prin popularitate și carismă.
Aici sunt semnele diferite la părintele Cleopa și A. Boca. La părintele Cleopa se vede maturitatea în toate dimensiunile: teologică, atunci când învățătura sa de credință e recomandată de părintele Stăniloae, ca fiind necesară pentru Biserică, cu insistență și acesta menționează că este o dogmatică ortodoxă sănătoasă și solicită reeditarea în zeci de mii de exemplare (a se vedea în imaginea cu recomandarea, dintr-un articol anterior). La fel, în ucenicii săi, care sunt astăzi vrednici urmași și purtători cu cinste ai numelui părintelui. Și în nenumărații credincioși care merg drept pe această cale. Iar la A. Boca vorbim despre o cale pe care Boca singur a creat-o în Ortodoxie, despre un fel de Ortodoxie proprie, pentru că dacă nu a fost învățat, a învățat singur. Și aici i-a fost căderea, că a învățat singur, nu cu alții, crezând că Ortodoxia e teorie și nu viețuire împreună. De aici vine plictisirea lui A. Boca de monahism și preoție, după 20 de ani și neîntoarcerea sa în viața monahală. Nu a avut un fundament corect, viața aceasta monahală nu a fost aliniată cu temperamentul său.
Diferența este în cum au abordat fiecare experiența Ortodoxiei. Sunt produsul a două abordări diferite. Unul a avut o educație autentică, unul a încercat prin propriile puteri, prin rațiune, carismă și profeție să se ridice. Pentru că trebuie să înțelegem nu doar carisma și popularitatea ci și maturitatea experienței ortodoxe transmise de fiecare. Deși se invocă la A. Boca prezența unui duhovnic, nu se vede în lucrarea sa influența acestuia, decizii majore schimbate, referința la duhovnici. Părintele Cleopa a lucrat prin Biserică și ascultare, iar A. Boca prin sine. Sunt două abordări diferite, cu două rezultate diferite. Un duhovnic mai taie și cizelează din decizii și se vede asta în viața fiecăruia. Duhovnicul corectează și aliniază la calea ortodoxă viața creștinului, mai ales la monahi. La Boca e doar Boca în viața sa, de la un capat la altul.
De asta a durat atât de mult canonizarea și s-a opintit atât de rău, la fiecare discuție. A. Boca nu poate depăși niciuna dintre discuțiile despre spiritualitatea ortodoxă. Este o experiență profund ieșită din limitele ortodoxe, în mai multe dimensiuni.
Popularitatea invocată pentru A. Boca nu poate acoperi niciodată esența eronată a experinței Boca. Credincioșii Bisericii învață prin ce a lăsat în urmă o spiritualitate greșită, învață un duh greșit, care nu este al Bisericii. Nu învață o Ortodoxie curată.
Asta ne interesează într-o canonizare, păstrarea și transmiterea unei ortodoxii curate, către toți credincioșii Bisericii. Aceasta este esența unei canonizări. Ne interesează păstrarea învățăturii, practicii, spiritualității ortodoxe, în forma cea mai curată posibilă. La A. Boca din păcate degenerarea este atât de largă, încât nu poate fi vorba de o canonizare.
Experiența A. Boca a fost o experiență populară, dar nu o experiență curat ortodoxă. De aceea Arsenie Boca nu poate fi canonizat și nu trebuie canonizat.
9 Februarie 2025,
Doru Nastasă