Lună: martie 2025

Din cuvântul înainte:

„Acest volum conține o colecție de articole publicate pe blogul unitateaortodoxa.ro, legate de istoria compromisului de credință „Arsenie Boca”. Volumul cuprinde pe scurt, contextul acestui compromis dar și probatoriul teologic și instituțional din care se vede cum s-au desfășurat în timp toate cele produse pentru ca această „canonizare” să fie posibilă. Volumul arată cum un mag și ucenicii acestuia au reușit să convingă o Biserică întreagă într-o canonizare, printr-o magie instituțională specifică celui canonizat.

Biserica trebuie să cunoască adevărul acestei canonizări a lui Arsenie Boca. Acest volum trebuie să rămână în istoria Bisericii drept o lucrare care păstrează istoria și memoria acestui compromis de credință. Trebuie să rămână în istoria Bisericii drept un act al Bisericii care să păstreze pe scurt evenimentele și toți responsabilii acestui compromis instituțional. Cei care au participat la acest compromis de credință și evenimentele acestui compromis trebuie să rămână sub privirea timpului, a istoriei, a adevărului, trebuie priviți în vecii vecilor de întreaga Biserică, în deplinătatea faptelor și a consecințelor, pentru a nu se putea ascunde acest compromis. Dorim să îi păstrăm pururea în atenția Bisericii pe toți aceștia care se ascund în spatele unor titulaturi, uitând că vor rămâne în conștiința Bisericii și că cerberul adevărului, timpul, nu va uita niciodată ce s-a întâmplat aici.

Doresc ca în acest volum să aduc pe scurt mărturia adevărată asupra acestei „canonizări”, pentru ca generațiile viitoare ale Bisericii să poată înțelege autentic cele despre A. Boca. O mare naivitate este să ascunzi adevărul și să te ascunzi de timp. În creștinism avem învățătura curățeniei și a pocăinței, nu a ascunderii. Mărturisirea este un act de curățire și de curățenie a conștiinței, pe care trebuie să o avem pururea. Trebuie să păstrăm curată conștiința Bisericii și Bisericii trebuie să i se spună ce s-a întâmplat în această canonizare. De aceea am scris acest volum, să nu se amăgească cineva că va putea ascunde acest lucru. Aceste 3 idei, compromis, A. Boca și Ferrara-Florența, trebuie să rămâna scrise în piatră, cu degetul adevărului.

Celor care se ascund și încearcă să ascundă adevărul acestei canonizari le trebuie spus că Biserica nu va uita! Aceștia sunt pururea în fața Bisericii, în conștiința Bisericii, așa cum acest volum va păstra de-a pururea adevărul despre compromisul de credință săvârșit pentru această canonizare. Vom păstra pentru totdeauna vie această amintire a acestui compromis de credință. Este datoria noastră, a Bisericii, a credincioșilor, să păstrăm adevărul, atunci când instituția nu mai are puterea să facă asta, atunci când instituția are o singură opțiune, compromisul, pentru a scăpa de gurile mulțimilor ahtiate după senzațional, pierdute în diferite miraje ale apocalipsei religioase actuale. Noi, credincioșii Bisericii, avem datoria să păstrăm adevărul, atunci când mirajul, închipuirile și diferiți magi ajung în Biserică și încearcă să corupă, să altereze învățătura și spiritualitatea ortodoxă.

Când nu mai rămâne nimic de făcut rămâne mărturisirea adevărului. Rămâne să păstrăm adevărul acestei canonizări. O să păstrăm vie în memoria Bisericii tot ce s-a făcut, o să îi ținem minte pururea pe toți cei care au participat la aceste evenimente, prin celebrarea anuală a acestui compromis, pe data de 12 iulie, printr-un praznic și printr-un Sinodicon al compromisurilor de credință, praznic care va fi sărbătorit în ziua publicării listei modificate de canonizare. Anual, vom recapitula evenimentele și toate numele acestui eveniment al Bisericii. Este necesar ca o dreptate morală să își spună cuvântul, dacă dreptatea instituțională s-a dovedit a nu mai putea răspunde în adevăr unor astfel de evenimente.

Unele articole au fost completate față de versiunile online, pentru a oferi o perspectivă mai dezvoltată asupra punctelor abordate.”

Doru Nastasă,

30 martie 2025

Link volum: https://www.unitateaortodoxa.ro/de-ce-biserica-ortodoxa-nu-il-poate-canoniza-pe-arsenie-boca/.

În aceste momente de restriște pentru Biserică, ale canonizării lui A. Boca, trebuie să ne amintim de învățătura și exemplul acestui mare Sfânt al Bisericii, Sfântul Marcu al Efesului, care afirma: „nu există compromis în materie de credință”. Acesta a învățat și ne-a adus propriul său exemplu de apărare a credinței, în contextul infamului Sinod de la Ferrara-Florența (1438-1439), unde ortodocșii au semnat un compromis de credință, au semnat acceptarea dogmelor catolice, și unde Sfântul a fost singurul care a refuzat acest compromis de credință.

Canonizarea lui Arsenie Boca este o copie identică a acelui infam Sinod de la Ferrara-Florența. Cu același decor, scenariu, personaje, cu aceeași piesă de teatru jucată de personaje nesemnificative în istoria Bisericii.

Pe scurt, povestea lui Arsenie Boca este povestea unui personaj ciudat, a unui liber cugetător, care din tinerețe avea în cap ideea că este „ales”, profet trimis de Dumnezeu și a unei misiuni divine pe care o avea cu neamul românesc. În liceu începe practica ocultistă la 12-19 ani, între 1922-1929. În facultăți se desăvârșește în hipnoză și ocultism, practicând toată ziua și ore întregi în fața oglinzii tehnici de hipnoză, conform mărturiilor timpului. Apoi petrece timpul în lume până la 30 de ani, acumulând și dezvoltând spectrul ocultismului, cu chiromanție, ghicit,  magnetism, influență și sugestie, dezvoltându-și o bibliotecă de cărți cu sute de volume de ocultism, bibliotecă pe care o ia apoi cu sine la mănăstire, la Sâmbăta de Sus. La 30 de ani, după 15-17 ani de hipnoză și ocultism, are în Athos un eveniment hotărâtor asupra destinului său, o „vedenie magică”, în urma căreia primește „puteri” dar și o privire pătrunzătoare, de hipnotist desăvârșit, puteri identice acestui guru indian, Babaji, care tot prin practica hipnozei făcea „minuni” asemenea lui Boca. Fără niciun fel de pregătire duhovnicească și cu prea puțină pregătire teologică, A. Boca este aruncat de ierarhie și sacrificat în misiunea Bisericii, pentru că „atrăgea mulțimile”. Stă 20 de ani în mănăstire și apoi se plictisește, renunțând la monahism și preoție, fiind însoțit în călugărie (20 de ani) dar și apoi, de o parteneră de viață, de o însoțitoare din umbră, doamna Constantinescu. Produce la Drăgănescu una dintre hulelele istorice și milenare asupra întregii Ortodoxii, o pictură care ar trebui pe loc ștearsă, un episod de tristă amintire.

A produs în timp și a lăsat în urmă un mare scandal în Biserică, o listă largă de erezii, a fost un personaj care a lucrat ca un pastor profet protestant, cu mult aplomb, cu multă siguranță de sine, („siguranță sectară”, după cum Părintele Dumitrul Stăniloae spunea) lăsând un dezastru teologic, de tulburare, sminteală și erezie în Biserică.  A lăsat în urmă o experiență care ține de scandal și nu de canonizare. A lăsat în urmă o mână de adepți care zeci de ani au alergat zi și noapte să îl canonizeze, să forțeze Biserica în canonizare, ucenici fără odihnă, care nu se pot odihni până nu își văd canonizat învățătorul de erezii.

A lăsat în urmă o experiență a unui mag, a unui profet precum cei din Apocalipsă, mag care muta munții în mințile credincioșilor, fiind canonizat pentru magia mutării personale în diferite locuri, dar și pentru popularitatea și populismul pe care magia timpului au căpătat-o în ochii credincioșilor. A reușit să rătăcească multe minți în Biserică de la atenția la mântuire, la atenția la magie și ocultism, la dispariții magice, ruperi de lanțuri, distrăgând atenția Bisericii de la actul de mântuire.

Timp de peste 15 ani discuțiile neoficiale pentru acesta au fost de condamnare din partea ierarhiei, de necanonizare. A fost exclus din toate listele de canonizare de dupa 2010, existând indirect în aceste liste o decizie de necanonizare. În 2021 și 2024, în listele de canonizare pentru centenarul din 2025, nu a apărut, fiind exclus din orizontul instituțional de canonizări pe termen nedefinit (în 2021 pentru 2025, deci într-un orizont de peste 5 ani). Există declarații ale ierarhilor că nu poate fi canonizat, că are probleme în învățătura de credință, inclusiv din partea patriarhului Bisericii. Patriarhul BOR a declarat în pragul canonizărilor (2023), cu câteva luni înainte de publicarea în martie 2024 a listei de canonizare, într-o conferință preoțească, aceea că A. Boca are probleme în învățătura de credință, și că a trăit viața ca un mirean, că nu poate fi canonizat – pe scurt a confirmat că analizele teologice sunt negative dar și poziția de necanonizare. Niciun text liturgic nu a fost produs de instituție pentru A. Boca, conform declarațiilor instituției, decât târziu în 2024, adică după aproape 15 ani de discuții de canonizare (2010-2024/2025).

Pur și simplu nu există vreo posibilitate de a gândi că instituția în dreptate l-a canonizat pe A. Boca. Toate semnele și declarațiile instituționale directe și indirecte ne arată acest compromis de credință, alături de probatoriul teologic. Are o listă de impedimente și erezii care nu pot fi contestate, listă care este subiectul unui compromis teologic și instituțional. A fost canonizat nu datorită „Ortodoxiei neîntinate”, ci datorită depășirii blocajului de necanonizarea din partea instituției, de o listă de impedimente și erezii, prin cedarea unei poziții de necanonizare.

Arsenie Boca a fost canonizat prin compromis instituțional, acceptat de Patriarhia Română, în urma unor discuții interne intense. Arsenie Boca a fost canonizat în sistem și stil Ferrara-Florența, prin acceptarea instituțională a unui compromis de credință, pentru un nevrednic, ocultist eretic și înșelat, dovedit de Biserică în toate dimensiunile.

Biserica asistă astăzi la repetarea acelui sinod infam Ferrara-Florența, în care o listă în adevăr a fost ignorată pentru a liniști patimile unora legate de o canonizare. Astăzi credincioșii BOR au avut ocazia să vadă în față acel Sinod de la Ferrara-Florența, într-o piesă de teatru românească, jucată de actori locali. În care toți actorii de la Ferrara-Florența au avut corespondenți locali, pentru a pune în mișcare acest compromis instituțional de credință.

De ce A. Boca nu poate fi canonizat? Pentru că în esență el luptă cu acești trei mari Sfinți ai Ortodoxiei, Sf. Grigorie Palama, Sf. Marcu al Efesului și Sf. Fotie. A. Boca luptă cu teologia acestora, în toate ereziile sale. Este un eretic de manual. Nu poate fi canonizat pentru toate ereziile sale. Pentru neascultare, sminteală, model greșit de viață. Pentru că acel eveniment Athos, în care stă toată experiența sa (care poate fi redusă la acel eveniment), a fost condamnat de părinții Bisericii. Pentru că s-a sustras sistematic de cercetarea Bisericii, a fugit de părintele Cleopa, de părintele Stăniloae, de ierarhie. (De ce oare acești părinți contemporani au fost o unitate, au fost în unitate, iar Boca nu a reușit să fie în această unitate a acestora?).

În viața Sfântului Simeon Stâlpnicul, părinții pustiei s-au dus la Sf. Simeon să îl cerceteze (având în minte că este de la Dumnezeu doar dacă ascultă), și i-au cerut să asculte și să se dea jos de pe stâlp, pentru cercetare și ascultare, ca acesta să dovedească prin ascultarea și cercetarea sa că este de la Dumnezeu. Iar A. Boca, în mod contrar învățăturii Bisericii, a persiflat tot ce a prins în cale, făcând Biserica subiectul propriei sale discreții, neavând idee despre ce înseamnă ascultarea, sustrăgându-se sistematic cercetării Bisericii, nevalidând nimic din propria experiență, nici Athos, nici înșelarea sa, ci mergând de unul singur prin Biserică, încercând să îi convingă pe toți că el este „alesul”, profetul ridicat de Dumnezeu de mic, pentru „a călăuzi” Biserica, catehizând Biserica încontinuu, după propriile concepții, după cum el însuși se promova în Biserică. Și tot felul de adepți convinși de carisma acestuia au umblat zeci de ani să-l canonizeze. În cercetarea contemporană a Bisericii se vede înșelarea acestuia, și nicidecum ce se invocă astăzi de către Sinod, că trebuie canonizat.

De departe canonizarea lui A. Boca este unul dintre dureroasele compromisuri de credință ale Bisericii, care nu trebuia făcut. Nu trebuia făcut un astfel de compromis de credință. Astfel de compromisuri schimbă destinul Bisericii pentru vecie. Rodul compromisului este stricăciunea, putreziciunea, păcatul și căderea. Să nu creadă cineva că un eretic, ocultist și înșelat ne va duce în altă parte.

Toate pânzele sus. Toate pânzele sus, sub cârma și comanda ierarhiei. Toate pânzele sus, cu toată viteza înainte. În aceste timpuri trebuie să navigăm mai precaut și nu cu toate pânzele sus. Calendarul, A. Boca, sunt o navigare în forță, în viteză, cu o plăsmuire în față, după miraje și pierdere a minții în halucinații, închipuri, în timp ce dedesubt, sub corabia Bisericii, sunt doar bolovani mari, gata-gata să o scufunde. În Ecumenism săpăm și navigăm cu o forță nebănuită. Către ce oare, către ce tărâmuri întunecate ne vor duce toate acestea, calendarul, Ecumenismul și A. Boca, toate aceste evenimente din ultimul secol? Sau suntem doar pe o traiectorie a unui Titanic instituțional, precum cele profețite în Apocalipsă?

Această canonizare este un act de sfidare și de trădare a acestor 7 Sinoade Ecumenice, afectate de ereziile lui A. Boca. Astăzi dogmele și aceste Sinoade Ecumenice nu mai contează, în fața unei instituții setată pe popularitate și populism, care a fost amăgită de o visare a unora, că dogma nu mai contează.

Dogma sau mulțimile? Sau astăzi sunt canonizate dogmele mulțimilor? Dogma mulțimilor este astăzi adevărul BOR, conform acestei canonizări. Dogma popularității, populismul, este noua dogmă a Bisericii, în care statistic te uiți ce zic cei mai mulți și muți Biserica după mulțimi, nu după adevăr. Or, tocmai asta a zis Sf. Marcu al Efesului, că de ar fi unul singur care mărturisește adevărul, să se meargă după adevăr, nu după mulțimi, noroade, populism și popularitate. Asta a zis Sf. Marcu, vorbind indirect și despre astfel de evenimente, precum cel de la Ferrara-Florența unde tot „mulțimi”, „noroade”, popularitatea și compromisul au lucrat: „să fie bine” pentru toți, dar prin compromis.

Pentru acoperirea dogmei, a adevărului, de asta auzi peste tot „mulțimi”. Altfel auzeam „adevărul de credință”. Pentru că nu mai este adevăr aici. Paradigmele adevărului și a mulțimilor sunt cele care se confruntă aici. Se pare că și instituția și-a pierdut rațiunea și s-a luat după gura mulțimilor, într-o pierdere de discernământ și de rațiune, cum doar la Ferrara-Florența și în astfel de evenimente unice ale istoriei găsești. Acestea sunt doar pierderi de rațiune, care nu vor duce decât în cădere și rătăcire. Compromisul de credință nu duce în altă parte.

Aceasta este o generație Ferrara-Florența, în care se recapitulează cu intensitate acel Sinod istoric. În care s-a diluat enorm de tare conștiința dogmatică ortodoxă, în contextul actual al Ecumenismului, care este o premisă pentru o mentalitate de compromis, care are roade precum cele văzute și în această canonizare.

Rugăm Sinodul BOR să nu mai ascundă un eretic de responsabilitatea faptelor sale, de ocultism erezie și înșelare, să nu îl mai ascundă în diferire cotloane întunecoase de scuze și nicidecum într-o canonizare. La lumina dogmelor și a Bisericii A. Boca este eretic și nu trebuia canonizat.

13 Martie 2025,

Doru Nastasă

Începând cu 12 iulie 2025 începem să comemorăm acest grozav compromis de credință Arsenie Boca, la un an de la publicarea listei de canonizare pe site-ul basilica, în data de 12 iulie 2024[1]. Ziua de 12 iulie va rămâne în istoria Bisericii drept ziua în care a fost săvârșit acest compromis de credință. În aceste zile ale praznicului va trebui să prăznuim în fiecare an și să reamintim întregii Biserici:

1. 1. 1. Întreaga poveste istorică despre Arsenie Boca
      2. Proba teologică a acestui compromis
      3. Proba instituțională a acestui compromis.

Va trebui în fiecare an să amintim toate evenimentele legate de această „canonizare”, împreună cu toți cei care au făcut-o. Praznicul compromisului de credință Arsenie Boca, deși instituția l-a trecut greșit pe 28 noiembrie, va fi trecut de Biserică în mod corect și cu semnul potrivit pe 12 iulie, când sau săvârșit toate aceste evenimente în Biserică. Acesta este praznicul în adevăr și prăznuirea adevărată legată de Arsenie Boca. O prăznuire în care compromisul și nu adevărul au fost promovate în Biserică.

Biserica nu va uita. Biserica a trecut deja în calendarul său neoficial acest eveniment, evenimentul în adevăr legat de acest compromis de credință. Și în fiecare an va reaminti tuturor această dată și va pomeni în vecii vecilor toate numele legate de acest conpromis de credință. Biserica va trece în sinodiconul compromisurilor de credință și această canonizare. Praznicul adevărului despre Arsenie Boca a fost pus de instituție în calendar cu adevărat, prin marcarea acestui eveniment, însă în calendarul adevărului, al istoriei adevărate legate de Arsenie Boca. Acest calendar al adevărului va fi prăznuit în cer, nu cel fals.

Biserica va ține minte acest compromis de credință în vecii vecilor. Și va prăznui corect data la care acest compromis a primit viață! Biserica nu va uita! Adevărul nu va uita că A. Boca nu trebuia canonizat.

Câteva rânduri pe care le putem scrie în acest Sinodicon:

Astăzi prăznuim compromisul de credință Arsenie Boca, săvârșit în zilele de 12 iulie 2024, de către autorii binecunoscuți, cu proba teologică, proba instituțională (dar și cu proba pe surse, a se vedea și articolul lui Dragoș Popa și declarațiile instituționale din alte articole).

În această zi prăznuim durerea compromisului de credință Arsenie Boca, care a fost canonizat instituțional pentru a se liniști patimile unora, care zeci de ani au alergat prin Biserică dorind o canonizare, pentru a canoniza un eretic, înșelat și ocultist, cunoscut de instituție drept astfel.

În această zi prăznuim data la care rătăcirea Arsenie Boca a fost instituționalizată.

În această zi prăznuim cum înșelarea a fost generalizată în Biserică, fiind propusă Bisericii drept adevăr.

În această zi prăznuim cum adevărul a fost călcat în picioare, batjocorit, cum adevărul de credință a fost batjocorit instituțional, deși se cunoștea deplin situația de fapt.

În această zi prăznuim toate aceste nume, care deși cunoșteau că A. Boca nu poate fi canonizat, au acceptat și au cedat o poziție de necanonizare.

În această zi prăznuim durerea unei Biserici întregi, care trebuia păstrată într-o sănătate duhovnicească și nu lăsată îmbolnăvirii prin fals, misticism bolnav, erezie și înșelare.

În această zi prăznuim o listă falsă, care s-a dorit să se introducă în Biserică drept adevăr.

În această zi prăznuim un altfel de centenar, în care toate acestea, calendarul, Ecumenismul, A. Boca, se adună nefericit într-un eveniment care ne arată apropierea Bisericii de cădere.

În această zi prăznuim piederea rațiunii teologice, în fața patimii unora și compromisului.

În această zi ne vom aminti în fiecare an tot ce s-a întâmplat legat de Arsenie Boca.

În special făptuitorii acestei canonizări vor fi pomeniți și comemorați în fiecare an de Biserică, amintindu-se în fața întregii Biserici actele lor, cum de la necanonizare au produs o canonizare, crezând că Biserica nu observă.

Cu litere grele se vor scrie în istoria și conștiința Bisericii aceste fapte și făptuitorii acestui compromis. Vor rămâne pe vecie și nu va fi nimic care să le șteargă. Acest compromis de credință nu va mai putea fi șters. A fost scris deja în conștiința Bisericii. Fraza esențială de reținut este că acest compromis de credință este scris deja în istoria Bisericii și nu va mai putea fi șters de acolo. Este un act consumat.

Oamenii mărunți ai istoriei, scufundați în păcatul compromisului, care nu au înțeles nimic din seriozitatea lui Hristos, găsesc astfel de „soluții” pentru diferite patimi ale lor. Vekkoșii istoriei repetă periodic ceea ce la Ferrara-Florența și în multe alte locuri s-a produs. Oamenii mărunți ai istoriei, care nu au puterea să stea verticali și să apere adevărul și doar se îndoaie în fața unor încercări, ajung în timp în diferite compromisuri. Cel mai de preț lucru al Bisericii, adevărul, este cel care trebuie păzit mai mult ca orice. Nu precum Vekkoșii istoriei, care vând adevărul pe nimic.

Hristos este de o seriozitate care trebuie văzută în cuvântul Înfricoșătoarea Judecată. Cu seriozitatea lui Hristos nu se joacă nimeni. Seriozitatea abordării problemelor de credință contrastează astăzi cu naivitatea semnării cu ușurință a unei canonizări, în care sunt găsite toate relele posibile. Când ați semnat depășirea listei de impedimente și erezii pentru Arsenie Boca nu v-ați uitat și în sus domnilor episcopi? Vocea lui Hristos va fi auzită la un moment dat de Sinod, probabil la Judecată, dacă acum Sinodul nu vrea să auda vocea părinților care au mărturisit ocultismul,  erezia și înșelarea lui A. Boca.

Această canonizare este o canonizare ca la români: merge și așa. Pentru că unii vor neapărat să îl aibă sfânt, deși a făcut ocultism de putea să susțină o facultate de ocultism ca decan, deși e eretic precum nu găsești eretici în istorie, deși e înșelat recunoscut de duhovnicii Bisericii, deși e opusul a ce se propune, deși viața sa este nedemnă pentru un călugăr.

Nu merge așa într-o canonizare. Aici nu e cum vrea fiecare. Aici e cum este adevărul. Canonizarea aceasta este una ca la români, făcută după spiritul românesc, dar nu după spiritul adevărului și dreptății Bisericii.

Aceasta vom prăznui de acum înainte în fiecare an, praznicul compromisului de credință Arsenie Boca. Un praznic neoficial al Bisericii, pentru că și noi suntem Biserica. În care vom prăznui și aminti toate cele săvârșite de instituție în această canonizare.

Biserica se va organiza să înceapă acest calendar neoficial de praznice, silită de instituție să adopte un calendar paralel, dupa ce calendarul instituției se strică tot mai mult, cu date noi, cu ecumenisme noi, cu rugăciuni împreună, cu așa ziși sfinți noi, un calendar și o agendă a Bisericii de te miri ce mai apare peste noapte în acesta. Este în plan să apară și papa Romei? Sau va apare în 2026 precum a apărut si A. Boca peste noapte, cu o justificare și motivație similară acestuia, „lucrarea și mulțimile”? (Probabil la catolici se poate invoca același argument ca la Boca, popularitatea și populismul.) La cum se întâmplă lucrurile în Biserică nimic nu mai este surprinzător. În ziua de astăzi în BOR neorânduielile au devenit o normalitate. Întorsul cârmei Bisericii la 180 de grade și pierderea credincioșilor căzuți din corabia Bisericii e o normalitate.

Crede cineva că poate schimba calendarul și agenda Bisericii și să nu se observe? Se observă fiecare schimbare, fiecare calendar apărut peste noapte, fiecare modificare incorectă în viața Bisericii. Biserica nu va uita toate acestea și le va ține minte pe toate. Biserica își începe o comemorare dar a adevărului asupra acestui act.

10 Martie 2025,

Doru Nastasă

[1] https://basilica.ro/comunicat-sinodul-bisericii-ortodoxe-romane-a-aprobat-16-canonizari/

Care este proba teologică a acestui compromis de credință? Articolele 20 si 21.

Care este proba instituțională a acestui compromis de credință? Articolele 13, 14, 15.

Care este preambulul și contextul general al discuției? Restul articolelor, care arată în mare cum acest compromis de credință a ajuns să fie instituționalizat, cum acest compromis de credință a ajuns să fie normalizat în BOR.

Se poate ascunde cineva de adevăr? Această canonizare va urmări pe mulți toată viața, în fiecare gând, dar și după. Până acum nimeni nu a reușit să se ascundă de ce a făcut în viață. Acest „adevăr instituțional” al canonizării lui A. Boca va urmări pe toți aceștia care au fost parte la acest adevăr și acum și în veacul urmator.

Cum de s-a ajuns să se canonizeze un eretic este greu de înțeles. Cu siguranță că cerul va înțelege la fel de bine explicațiile Sinodului, după cum nimeni din Biserică nu le-a înțeles până astăzi. Acolo, în cer, va fi dat încă un set de explicații, individuale, nu după cum aici, jos, se închide discuția și se închide ușa în fața Bisericii, în fața tuturor acestor întrebări legate de această canonizare.

Nu se dorește din partea Sinodului să se discute cu Biserica pe subiectul poziției istorice asupra necanonizării lui A. Boca? Nu este nicio problema, o să i se explice lui Hristos în detaliu cum A. Boca e curat și în adevărul de credință. O să le explice episcopii din Sinod în detaliu Sfinților Grigorie Palama, Patriarhului Fotie și Sfântului Marcu al Efesului, cum A. Boca e drept atunci când mărturisește catolicismul și toate ereziile sale. În fața acestora Sinodul Bisericii va trebui să explice Drăgănescu și toate ereziile acestuia. Să vedem cum le explică în câțiva ani ierarhia în fața acestor sfinți că A. Boca e drept și are „Ortodoxie neîntinată”. Sunt tare curios de discuția asta. Asta ca să nu se mai ascundă după deget fiecare cu mărunte scuze, că nu va exista socoteală.

Sunt curios cum li se va explica acestor trei sfinți „povestea A. Boca”. Sau o să fie trimiși la plimbare, așa cum se face cu Biserica astăzi? Scena aceasta, în fața acestor trei Sfinți și în fața celorlalți teologi ai Bisericii, explicându-se că A. Boca nu e eretic, apărându-l pe A. Boca și ereziile sale e interesantă. E un subiect de icoană: icoana judecății, pentru apărarea ereziilui lui A. Boca. Începând cu primul, până la ultimul.

Dacă rațiune nu mai există și aceasta a fost întunecată de patimă, există judecată. Și asta pentru fiecare. Biserica a fost trimisă la plimbare cu mare ușurință de Sinod, expediată pe motiv că Sinodul nu e interesat de a comunica analiza și fundamentarea făcute pentru Arsenie Boca. Sunt curios cum Îl va trimite la plimbare pe Hristos, pe acești trei Sfinți dar și pe toți ceilalți sfinți care vor apăra adevărul de credință. Am putea numi aceasta scena expedierii sfinților, pentru Arsenie Boca. Sau va fi invers?

Judecata lui Hristos va fi deosebită pentru compromisul de credință.  Explicații pentru ereziile lui A. Boca nici măcar proarseniștii nu au putut scoate și produce și au îngropat toate ereziile monumentale ale acestuia în scuze cu totul nepotrivite. A. Boca e un eretic unic în istoria Bisericii, cum doar în afara Bisericii găsești, un profet mincinos care și-a închipuit dogme și care a mers singur, de capul lui, după cum Hristos a profețit la sfârșitul zilelor că vor apare.

Cine îi va salva în fața lui Hristos pe aceștia, pentru că nu vor avea ce explicații să dea acolo? Vor fi lepădați toți aceștia de toți sfinții la acea judecată și niciunul nu va putea ajuta pentru acest lucru. Pentru că au știut că A. Boca este eretic și totuși l-au canonizat.

Biserica știe toată povestea despre A. Boca. Credeți că cerul nu o cunoaște și o să o puteți ascunde acolo în veșnice? În sus nu vă uitați? Ca în povestea aceea, când tatăl și-a luat fiul și au plecat noaptea la furat porumb, iar tatăl i-a spus fiului să se uite să nu vină cineva. Iar fiul se uita în sus întâi, spre surpriza tatălui, spre mustrarea de conștiință a acestuia. În sus nu se uită nimeni în această poveste?

A fost apărată zeci de ani necanonizarea lui A. Boca, de ce a fost canonizat acum, ca să se dea explicații în câțiva ani în fața lui Hristos și a sfinților? Nu alții vor da explicații în veșnicie, nu cei care au propus, ci acela care a acceptat. În toată situația asta va fi un mare răspunzător în veșnicie. Ce se va face când veți fi în fața lui Hristos și a Sfinților Grigorie Palama, a Patriarhului Fotie și a Sfântului Marcu al Efesului? Puteți să ridicați privirea în fața acestora, pentru ce ați semnat aici, împotriva acestora trei?

De noi vă puteți ascunde, dar de veșnicie și de judecată nu. Mai bine este să vă faceți socoteală și pentru dumneavoastră, nu cum alții și-au făcut socoteala pe spinarea altora. Ar fi timpul fiecare să își facă o socoteală bună și pentru el, dacă alții îl trag încontinuu în locuri de osândă veșnică. Compromisul de credință este osândă veșnică.

Scena judecării pentru compromisul de credință: înfricoșătoare scenă. Păcat că puțini se gândesc la judecată. Dar acesta este următorul act și scenă importantă din această piesă de teatru începută în această canonizare.   Înfricoșătoarea judecată a lui Hristos îi va aștepta în veșnicie pe toți cei care au permis acest compromis de credință.

Această piesă de teatru nu s-a terminat încă. Mai sunt câteva acte în care cei care au jucat-o urmează să se arate în fața lui Hristos. Este interesantă pregătirea pentru acel act. Sunt curios de unde vor fi copiate explicațiile pentru ereziile lui A. Boca. De la partea proarsenistă, care a băgat totul sub preș, în stil „not exist”, în maniera „erezia e ceva desuet, e pentru bătrâni, nu pentru generația actuală”?

Nu doar Sinodul actual este Biserica (cum pare să se afirme astăzi), ci mai există o parte a Bisericii, în cer. Se pare că Sinodul uită că mai există ceva. Se va judeca și de către veșnicie tot ce se întâmplă aici – de data asta cu măsura autentică a adevărului și nu cu măsura compromisului. Iar veșnicia nu va accepta astfel de explicații ridicole, precum cele aduse pentru A. Boca, cum că erezia este adevăr de credință, că impedimentele de canonizare pot fi depășite.

A. Boca nu are niciun fel de scuză, lucrând toate acestea în miezul teologiei, lângă teologi de renume, de capul lui, sfidând Biserica, sfidând ierarhia, sfidând teologii. A lucrat continuu toate acestea. De aceea nu are scuză. A făcut toate acestea înconjurat de teologul neamului, de duhovnicii neamului, de mari duhovnici și părinți. Nu are niciun fel de scuză. A-l scuza pe A. Boca, înconjurat de mari teologi și duhovnici, este doar un nepotrivit teologic propus de proarseniști, pentru a mai reduce din durerea ereziilor acestora. A. Boca nu poate fi scuzat la nivelul ereziilor propuse. Învârtirea proarseniștilor în jurul scuzelor este nepotrivită. Se învârt în jurul unui șir lung de scuze, pentru a apărarea învățătorul ereziilor, A. Boca. Acest învățător de erezii nu poate fi scuzat.

Scena trimisului la plimbare este simplă: cine are puterea, trimite la plimbare discreționar pe cei mici. Marea problemă este că scena se repetă și se întoarce în veșnicie. Și cei mici vor fi martori în veșnicie a acestui compromis, aceștia care au fost trimiși la plimbare astăzi, în această discuție. E vorba despre o amânare nu despre o soluție. Trimisul Bisericii la plimbare de către instituție nu se va putea face și în veșnicie. Dacă astăzi neadevărul este apărat prin forță instituțională, veșnicia va regla lucrurile la judecată.

Crede cineva că în veșnicie neadevărul va fi adevăr? Că și aceia de acolo vor putea fi trimiși la plimbare? Se poartă responsabilitatea acestui act și aici dar și în veșnicie. Și în fața lui Hristos dar și în fața tuturor acestor sfinți. Acolo nu există explicații. Exista doar actul săvârțit și curățenia acestuia.

Fiecare își așterne judecata singur. Va veni o judecată și pentru acest compromis de credință, în care un eretic a ajuns să fie canonizat în deplină cunoștință de cauză, într-o instituție în care totul devine posibil.

În Biserică, în dreapta, este un scaun arhieresc la care mă uit când merg să mă închin. Și mă gândesc că în fața unui scaun similar voi fi și eu la judecată. Și încep să îmi amintesc din păcatele, neputințele și justificările mele. Scena aceea când voi fi în fața lui Hristos și voi da socoteală pentru păcatele mele îmi mai vine în minte din când în când, când privesc icoana Deisis, dar și scaunul arhieresc din Biserică, fiind tot un fel de scaun, în fața căruia voi sta și eu la un moment dat. Pregătirea pentru acea întâlnire o faci toată viața, nu doar atunci, în clipele tensionate ale judecății. Și încerc să îmi pun în ordine explicațiile, o măruntă dare de seamă. Încerc să mă adun și mă tot gândesc de ar fi Maica Domnului în preajmă să mă ajute în acel ceas, să mă apere, să pot scoate și eu un cuvânt. Și ajung și la cuvântul vameșului, de fiecare dată, „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul”, pentru că de la un punct încolo explicațiile încetează. Încerc să fiu treaz și atent la păcatele mele și să mă gândesc să aduc îndreptare și pocăință înainte de acea judecată, să nu merg prin viață chiar prin toate greșelile posibile. Această repetiție a judecății este utilă, ca să nu fii cu totul surprins la judecata lui Hristos. Te ajută să te mai aduni din împrăștierea și neatenția în toate ale lumii, dacă este făcută cu discernământ. Sfinții ne învață că gândirea la moarte este o parte din înțelepciunea creștină.

Sunt curios, în fața acelui scaun, cum poate fi justificat un compromis de credință săvârșit în fața întregii Biserici. Sunt curios ce cuvinte se pot scoate în fața acelui scaun. Poate alții au aceste cuvinte, că eu nu găsesc niciunul. Și nici Maica Domnului și nici sfinții, nici aceștia nu vor veni în ajutor atunci. Va fi un fel de Deisis în care vei fi singur în fața lui Hristos, cu toți sfinții retrași și alungați de ereziile aduse și susținute în diferite compromisuri. Și nicio meșteșugire de cuvinte nu va putea fi folosită acolo. Asta mai ales când Biserica a spus de nenumărate ori „compromis, eretic”, când chiar cei canonizați recent au spus „condamnat”, când de peste tot s-a spus asta și însăși instituția a susținut enorm de mult timp această poziție de necanonizare. Te mai gândești și la acestea în viață, pentru că timpul trece. Mulți actori la această piese de teatru, un singur cap. Cine va răspunde în fața lui Hristos pentru acestea? Te mai uiți la scaunul acela din când în când și îți amintești că vei ajunge acolo nu peste mult timp. E cineva care a scăpat de acel scaun sau care nu s-a prezentat în fața acelui scaun?

Orice devine posibil astăzi în Biserică prin această canonizare. Este o canonizare care arată că suntem aproape de erezie și de ce a profețit Scriptura, de Apocalipsa Bisericilor. Și asta pentru că erezia începe să umble prin Biserică, fiind permisă instituțional de oameni care lucrează pentru pacea majorității, statistic, pentru împăcarea unor conștiințe bolnave și nu pentru însănătoșirea conștiințelor credincioșilor din Biserică. Din păcate instituțional se gândește greșit, se gândește că e mai bine să îmbolnăvești Biserica, decât să rezolvi corect o problemă. A. Boca este un exemplu de soluționare prin strâmbătate a unei situații, în care boala unora este generalizată, pentru a liniști insistența unora pentru o canonizare. Conștiințe bolnave, de o boală statistică, de împăcarea mulțimilor bolnave, și nu conștiințe sănătoase, care să gândească la sănătatea duhovnicească a Bisericii, propun astfel de îmbolnăviri ale Bisericii, pentru „pacea unora”. Împăcarea unora prin compromis nu este dreptate, este boală, compromis și cădere.

Dacă A. Boca a fost posibil, orice este posibil de acum înainte în Biserică. Cei care au făcut acest lucru doar au deschis o cutie a Pandorei, legată de cădere, de erezie și înșelare. Aceasta este marea declarație greșită făcută în această canonizare, că erezia este la ea acasă și că vor urma pe acest precedent nenumărate alte „canonizări” și inițiative instituționale la fel de „drepte”, care vor completa pașii căderii finale ale Bisericii.

Cineva va trebui să explice fiecare dintre aceste puncte din lista de erezii și din lista de impedimente în fața lui Hristos și a acestor sfinți. Sunt curios cum vor fi explicate. Biserica e trimisă la plimbare când Sinodul e întrebat cum sunt explicate. Ce veți face în fața lui Hristos, Îl veți trimite la plimbare și pe Acesta? O să fie cam greu lucrul acesta, o să fie cam greu.

Ce zice Biserica nu mai contează în instituție. Dar în fața lui Hristos exact hârtia aceasta cu impedimentele de canonizare și erezie, punctele acestea vor fi prezentate ca fiind relevante în discuție. Atunci ce o se va face, că nu se poate răspunde la niciunul și niciunul nu poate și nu trebuia acoperit?

Variantele, opțiunile la judecată pentru această situație sunt zero. Sună un prieten? Care prieten, că de sfinți s-a ajuns la lepădare prin mărturisirea acestor erezii. Cine vă va ajuta acolo, pentru că în icoana Deisis va rămâne doar Hristos și toți sfinții se vor retrage și ajutorul va fi zero? Aviz amatorilor care semnează astfel de liste incorecte, când știu că acestea sunt doar liste Ferrara-Florența, care asta este, tot o listă de afirmații greșite.

Lista aceasta rămane până la judecata de apel. Va fi disponibilă și la acea judecată. Rămâne în această discuție, chiar dacă unii se prefac că nu există așa cum și la Ferrara-Florența tot „Sinodul” și ierarhia s-au prefăcut că „dogmele catolice” sunt bune și legitime. Aici poate fi ignorată de instituție, în veșnicie nu va fi ignorată de adevăr.  Adevărul nu va putea fi ignorat discreționar în veșnicie.

Aceasta este lista și subiectul acestui compromis de credință. Pe această listă vor fi judecați mulți, pentru că aceasta este lista ereziilor care nu trebuiau acceptate. Să vedem ce explicații își pregătesc în fața lui Hristos cei care vor ajunge acolo. Aviz amatorilor care semnează liste, fără sa înțeleagă ce își asumă.

În fața acelui scaun de judecată se va repeta și reciti această listă de impedimente și erezii din articolele anterioare. Și vor trebui să răspundă pentru ea cei care au semnat-o, ca fiind adevăr de credință. Grele vor fi acele momente pentru cei care astăzi au socotit lista asta ca o banalitatea cotidiană, parte din compromisurile actuale, „necesare” pentru a liniști patimile și bolile unora din Biserică. Grele vor fi acele momente pentru cei care astăzi se bucură și într-o veselie generală spun că au scăpat de listă.

Veselie, veselie, până la judecată. Acea listă este înregistrată și în cer, la instanța superioară, de apel, în caz că în instituție a fost îngropată undeva, într-un dosar. Veselie, veselie, până la plâns. Atunci când se va citi în cer lista, se va cam termina veselia celor care astăzi, într-o veselie generală aleargă prin Biseică dupa luminițele și reflecțiile solare aduse drept „minunile” lui Boca.

Surpriză, lista îi așteaptă în fața lui Hristos pe toți aceștia. E pregătită acolo, pentru cei care au asumat-o în canonizare. Nu se poate scăpa de această listă. Și acolo nu poate să fie „rezolvată” instituțional. Acolo va fi judecată în adevăr, nu va fi clasificată, ca fiind nerelevantă pentru discuție. Ce s-a clasificat de instituție, va fi declasificat acolo, pentru a se revedea, dar cu măsura dreptății și nu cu măsura compromisului.

Această listă de impedimente, fără niciun fel de posibilitate de discuție, va fi discutată în veșnicie. Acest act al aceste piese și discuții, actul final de judecată, nu va putea fi eludat și sărit instituțional. Acolo e o altă instanță, superioară celei de aici. Un fel de instanță de apel, finală, cu o judecată mai corectă decât la instanțele inferioare, care după bunul plac fac negrul alb și în loc să fi judecat corect au procedat cu totul incorect.

Ce a făcut instanța inferioară în acest caz? A așteptat să moară martorii acestei discuții. Nu a adus martorii la timp. A evitat la maxim martorii discuției. S-a creat un dosar incomplet, un dosar fără să fi fost chemați martorii autentici ai acestei discuții, un dosar cu hârtii produse de o singură parte. A acceptat să îl judece pe Boca pe ce a spus o singură parte. A acceptat un compromis. A ignorat o listă largă de impedimente de canonizare și erezii. A ignorat adevărul de credință, lista de impedimente. A ignorat această listă.

Instanța superioară și finală de judecată va relua acest dosar de canonizare produs undeva, cu tot felul de hârtii și va aduce toți martorii, inclusiv cei canonizați. Și va relua judecarea lui A. Boca. Pentru că martorii sunt toți acolo sus acum. Sunt deja de față la instanța superioră. Surprinză, au apărut la instanța superioară cu toții. Instanța inferioară nu i-a vrut, nu ajutau discuției părtinitoare, adusă de o singură parte. Să vedem atunci, la instanța superioară, cum va fi judecat cazul A. Boca și dacă se va mai susține o cirtă din ce s-a spus la instanța inferioară. Să vedem la instanța supremă ce dosar va fi folosit, cel făcut de părinții Bisericii sau hârtiile produse undeva, care au evitat să adune mărturia corectă pentru A. Boca.

Instanța finală va judeca din nou, va judeca în adevăr acest caz. Cu toți care trebuiau implicați și nu în simulacrul instituțional, în care A. Boca a ieșit nevinovat doar pentru că martorii au murit, au trecut 15-20 de ani și instituțional a existat o fereastră deschisă undeva, în spate, pe unde A. Boca a fost împins cu greutate într-o încăpere a canonizărilor, unde niciodată nu a fost primit pe ușa din față.

Acestea vor trebui explicate în fața lui Hristos, în caz că cineva crede că e totul îngropat și că lista aceasta de impedimente și erezii bine mersi a fost așezată la fundul unui dosar și nimeni nu se va uita pe ea. Surpriză, este prima pagină într-un dosar în cer. În cer e prima pagină, nu ultima și de la această listă se va începe discuția acolo, nu de la luminițele lui Boca. Cerul nu va începe discuția Boca după închipuirile instituționale ci după această listă. După tot ce trebuia să fie în adevărul de credință și e doar erezie pură. Aceasta va fi lista de discuție în cer legată de A. Boca, aceeași listă făcută de sfinții părinți ai Bisericii pentru acesta.

Acestea vor fi punctele principale de discutat în cer. Și acolo va fi judecată, dar în adevărul cel de sus, nu în „adevărul” cel de jos. Acolo Adevărul va judeca, nu compromisul. Judecătorul drept trebuia să fie adevărul, și nu compromisul să fie părintele acestei judecăți.

Ne vedem la instanța supremă. Aici am pierdut pe nedrept acest caz. Acolo avem nădejde că însuși Hristos va judeca întru dreptate ce trebuia să fie judecat în dreptate de slujitorii săi aici. Acolo nu ni se va mai putea spune ca negrul este alb, ca la prima instanță. Acolo negrul va fi negru și va merge în focul veșnic cu toți cei care intenționat nu mai recunosc negrul de alb și lasă Biserica prada întunericului.

Aceste liste sunt definitorii pentru Biserică și nu trebuie aranjate instituțional, pentru că vor fi clarificate în veci. Aranjamentele acestea sunt doar automințiri ale unora, care în stări de euforie și entuziasm și nu de discernământ, cred că au „rezolvat” ceva, când doar s-au îngropat în compromisuri. Cu mare naivitate cineva se bucură undeva că lista a fost mutată de unde era, de la vedere. Dar în cer nu se uită nimeni că este lipită pe coperta dosarului de „canonizare”? Sau mai bine zis e lipită pe dosarul de ocultism, erezie și înșelare făcut lui Arsenie Boca în timp.

Cerul nu rabdă batjocorirea credinței, cum astăzi a devenit cotidian, ca oricine să își permită să canonizeze orice, inclusiv eretici. Acel dosar de canonizare va fi folosit în cer pentru a acuza pe mulți. Să nu ne mințim cu privire la semnificația acelui dosar, care este cu mult mai mare decât a unei superficiale „mărturii de canonizare”.

A. Boca este un exemplu în care instituția a judecat că pacea unora bolnavi este mai importantă decât sănătatea Bisericii. A. Boca ne arată că astăzi orice este posibil. Este un nou început pentru Biserică, în care și erezia este posibilă în instituție, alături de adevăr. Ca să înțeleagă și ierarhia ce moștenire lasă Bisericii astăzi în această canonizare.

Cu suficientă insistență astăzi și erezia este posibilă în Biserică. Acești înaintemergători ai ereziei și Apocalipsei Bisericilor sunt cei care deschid în Biserică acest parcurs, al compromisului și ereziei. Aceștia sunt înaintemergătorii generalizării ereziei în Bisericii. Despre aceștia vorbește Apocalipsa, aceștia sunt preambulul căderii Bisericilor.

Astăzi sunt posibile și canonizările ereticilor, din nefericire, cu sprijinul ierarhiei. Tot ce a făcut A. Boca a făcut în mijlocul Bisericii, a teologilor, a duhovnicilor. Și vedem continuu acest apel de îndreptare adresat acestuia, de ierarhie (la Drăgănescu), de teologi (părintele D. Stăniloae), de duhovnici (părintele Ilie Cleopa). A. Boca nu are nicio scuză în nicio direcție. Nu poate fi scuzat pentru niciuna dintre ereziile sale. Din nefericire, datorită zburatului prin Biserică, a levitațiilor și disparițiilor magice, se pierd mințile în Biserică și se trece cu vederea orice erezie, deoarce magul care a lucrat toate acestea este mai înțelept decât toată Biserica.

A. Boca este un caz deosebit, în care un mag a reușit să convingă o Biserică aceea că magia sa este superioară dogmei, adevărului Bisericii. Ca să vedem până unde a scăzut mintea Bisericii, care a ajuns să se închine astăzi unui mag, asemea amăgitorilor din Apocalipsă, care vor fi magi ca acesta, care vor muta „munți” în văzul mulțimilor pentru încântarea multora, precum și Boca amăgea mulțimile în diferite spectacole care au furat mințile credincioșilor până la a-l vedea drept sfânt.

Povestea lui A. Boca este cum un mag ascuns bine sub o haină clericală a reușit să convingă Biserica aceea că ocultismul erezia și înșelarea sunt adevăr de credință. Cruntă și tragică poveste avem astăzi în Biserică. Aceste „mutări de munți” săvârșite de magi au început să se întâmple în văzul tuturor și mulțimile fug după acestea, întocmai cum Scriptura a profețit. În fond asta ni se spune despre Boca, că mulțimile fug după disparițiile sale și după toată magia sa. Suntem între primele Biserici ale Ortodoxiei care a început să fugă deja după astfel de magi și mărturii precum cele descrise în Apocalipsă, călăuzită mai nou de diferiți magi în noi realități, precum cea de la Drăgănescu.

Această canonizare arată că astăzi nu se mai cuplează la adevărul de credință, că nu mai există puterea de a se recunoaște și susține adevărul de credință. Incapacitatea ierarhică de recunoaștere și susținere a adevărului de credință devine o realitate cotidiană. Incapacitatea ierarhică de orientare în credință o vedem în fața noastră. Adevărul de credință nu mai este văzut nici când este scris în față. Și nici erezia. Tot ce contează  astăzi este patima instituțională. Fețele bisericești nu sunt în stare să identifice adevărul de credință nici cu adevărul scris curat în față. Nici cu adevărul în față nu sunt în stare să îl recunoască. Nici cu lumina aprinsă nu sunt în stare să găsească o cale dreaptă. Sau nu mai vor să îl vadă?

Ați canonizat un eretic domnilor episcopi. Și asta va rămâne scris în istoria Bisericii. Ce a lăsat în urmă A. Boca este o moștenire eretică. Iar acest compromis de credință nu va putea fi ascuns în vecii vecilor. Unde credeți că îl veți ascunde la judecata lui Hristos?

Biserica va ține minte toată această poveste. Toți aceștia vor fi pe tapetul Bisericii și se va uita Biserica la toți aceștia ca la Ferrara-Florența, cum s-a uitat la toți acei episcopi care au săvârșit cele de atunci. Biserica a făcut deja icoana acestui compromis, cu toate personajele și actele acestuia. Și această icoană va rămâne drept adevărul despre acest compromis de credință. Va rămâne în conștiința Bisericii.

Cine în Biserică a văzut și a aprobat așa ceva? Sub ochii cui a fost în permanență acest compromis de credință? Cine l-a aprobat? Cine a avut în față aceste linii și cuvinte și spus de nevoie „Axios”? Cine este autorul acestui compromis de credință? Cine a cedat poziția de necanonizare? Cine a ținut blocat acest proces zeci de ani și apoi peste noapte a fost nevoit să accepte un compromis de credință?

În istoria Bisericii va rămâne și trebuie să rămână un nume legat de acest compromis de credință. Numele autorului acestui compromis de credință va fi pururea pomenit de Biserică, în dreptul compromisului de credință, dar și de fiecare dată când se va discuta despre Ferrara-Florența și despre acte asemenea acestora, când va apărea și numele și moștenirea acestuia. Și acum dar și în veșnicie și la judecata lui Hristos. Acest nume a avut toate acestea în față și totuși a decis să meargă înainte.

În vecii vecilor Biserica nu va uita poziția în adevăr asupra acestei canonizări. Și această poziție trebuie să rămână scrisă, pentru ca memoria Bisericii să o folosească la timpul cuvenit, dar și să îi amintească pe toți cei care au lucrat acest compromis, unde li se cuvine.

Mâine nu este ce este astăzi. Generația de mâine va da mai multă valoare adevărului de credință și îi va privi pe aceștia de astăzi mai atent legat de cum au procedat aici. Astfel de întâmplări vor fi sedimentate de Biserică în timp la locul lor. Biserica nu va asuma acest compromis de credință. Să nu își facă speranțe deșarte cei care l-au împlinit.

8 Martie 2025,

Doru Nastasă

Găsiți în acest blog foarte pe scurt dovedirea compromisului acestei canonizări. Iar în volumul publicat dar și pe canalul de youtube unitateaortodoxă găsiți dovedirea publică a acestui compromis de credință, care a fost făcut în văzul Bisericii.

(Continuarea primei părți a articolului)

Toate aceste puncte ridicate pentru A. Boca nu sunt eretice? Toate acestea nu sunt doar „scăpări”, sunt parte din gândirea și mentalitatea eretică a lui A. Boca. Arsenie Boca este unul dintre marii eretici ai Bisericii. Este un eretic de manual.

Arsenie Boca a spus toate acestea în mijlocul teologiei, al teologilor, la 30 km de centrul capitalei, lângă Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae, lângă o mare facultate de teologie și lângă Patriarhie. Nu a făcut A. Boca toate acestea lângă toți duhovnicii țării și lângă toți teologii? Cum de a fost scuzat A. Boca pentru atâta amar de erezie, când a întors toata dogmatică ortodoxă pe dos? Cunoștea suficient dogmatica, pentru că lucrarea „Cărarea Împărăției” este o mică dogmatică, în care vorbește despre Biserică, mântuire, taine, pocăință.

De ce s-a făcut acest compromis de credință evident? De ce ați canonizat un eretic? De ce s-a acceptat ca erezia să intre în Biserică? Doar pentru că s-a cedat la insistențele de 20 de ani ale mitropoliei Ardealului? Pentru a avea liniște în Biserică, dar prin compromis?

Cu toate acestea scrise, mai poate cineva să creadă că nu a fost vorba despre un compromis de credință?  Aceasta este proba teologică a acestui compromis de credință, această lista largă de impedimente și erezii ale lui A. Boca. Această listă completează proba adusă anterior, proba compromisului instituțional, confirmată prin situația de fapt teologică. Dacă cineva nu crede discuția politică și în mărturia politică, în care există dovada clară a compromisului, în contradicțiile instituționale din timp, când s-a avut o constantă în declarații, că nu va fi canonizat, și apoi cu câteva luni înainte de canonizare a apărut și marea canonizare, aici, în lista de impediemente teologice se vede curat compromisul de credință făcut pentru A. Boca, existența pentru acesta a aceste lungi liste de erezii și a unei liste generale de impedimente.

Credeți domnilor episcopi că pentru restul istoriei Bisericii aceste pasaje vor rămâne altceva decât erezie și că A. Boca va fi altceva decât un eretic? Poate fi poleit și vopsit de zeci de ori A. Boca, cu o vopsea instituțională, poate fi dat cu trafaletul instituțional de oricâte ori va dori instituția, se pot pune oricâte cruci de binecuvântare peste această situație, pentru că realitatea internă a acesteia rămâne aceeași: croncăne această situație neagră vopsită în alb, peste care se speră că vopseaua, crucile de binecuvântare, vor acoperi duhul interior al acesteia. Și peste ani strigătul și croncănitul interior al situației nu va putea fi acoperit. Esența ei va rămâne la fel. Puteți să o vopsiți cu trafaletul de oricâte ori, puteți să puneți cruci peste cruci, puteți să spuneți orice pentru apărarea acesteia. Această situația nu va putea fi mistificată în vecii vecilor, precum se încearcă acum. Nu e porumbel în Duhul Sfânt, e doar o situație care croncăne în interior. Pe limba ei, e doar o situație neagră, vopsită în alb, pentru liniștirea unor ierarhi.

Timpul duce vopseaua falsă care cu stăruință se încearcă de către mulți să fie așezată pe această discuție. Timpul va șterge astfel de false vopseluri, așezate peste ceva negru, care nu va putea fi în veci făcut alb. Este negru, nu este alb. Este erezie curată. Arsenie Boca este un eretic de manual. Păcat că mulți teologi nu mai vor să vadă negrul, ci la sugestia și influența multora (lucrare aidoma celei a lui A. Boca) făcută pentru această „canonizare”, văd negrul drept alb. Păcat că patima transformă negrul în alb și orbește pe mulți. Dacă aplici învățătura din manualul de dogmatică, A. Boca este eretic de manual.

Va face parte din moștenirea lăsată Bisericii această situație. Această moștenire nu va fi uitată. Va fi scrisă alături de tot ce s-a făcut în acest timp în Biserică. Va acoperi și întuneca multe din cele făcute în Biserică. În veci așa ceva nu va fi uitat de Biserică, în caz că se gândește cineva că se va putea ascunde acest lucru sub uitarea timpului. Asta în caz că trece cuiva prin minte că se va putea uita o nedreptate făcut împotriva adevărul de credință sau acest compromis instituțional.

Dacă tot s-a deschis cutia lui A. Boca să stiți că aceasta va rămâne deschisă. Și spun dinainte că se va afla adevărul în toată Biserica și până la urmă toți vor ajunge la concluzia Sfinților Părinți, care au mărturisit împotriva acestuia. Nu există altă variantă și alt destin pentru acest lucru, așa cum există astăzi această automințire instituțională și complacere în propunerea făcută de Ardeal, de canonizare a unui eretic. Biserica va lucra intern pentru aflarea adevărului, chiar dacă instituțional neadevărul pare să triumfe astăzi.

Biserica nu va uita acest lucru. Îl va pune în testamentul lăsat Bisericii lăsat în urmă de actuala ierarhie. Se lasă în urmă un eretic canonizat. Din păcate e o durere ce lăsați aici, nu un motiv de bucurie. Biserica va avea grijă să fie scris acest compromis de credință și să se afle în detaliu toate despre acesta.

Acest compromis de credință nu va putea fi îngropat, de ar fi eforturile instituționale ca la catedrala Mântuirii Neamului. Probatoriul lăsat în urmă nu va permite așa ceva. Și pietrele mărturisesc adevărul în astfel de situații. Se vor găsi în Biserică suficienți care să continue moștenirea Sfântului Ilie Cleopa, a părintelui Arsenie Papacioc, a arhimandritului Paulin Lecca. Să nu se uite că duhul acestor părinți este viu în Biserică și va continua această moștenire de drept a Bisericii, de care s-a uitat și care a fost lepădată în vâltoarea unor discuții neoneste.

A. Boca a fost canonizat neonest. Pentru că toate acestea sunt cunoscute și nu sunt izolate. Boca va rămane în istoria Bisericii drept un compromis de credință. Nu are alt destin de ar face instituția orice efort. Biserica a înțeles asta, va cunoaște asta, spune asta de peste 75 de ani și va ține vie această teză a compromisului de credință făcut. Teza compromisului de credință făcut instituțional pentru Arsenie Boca este ce se dezvoltă în Biserică astazi și va rămâne parte din moștenirea Bisericii.

10 catedrale nu vor putea acoperi un compromis. Cu cartea de dogmatică în mână se dovedește acest compromis cu mare ușurință. Atât teologic cât și instituțional se vede de la mare depărtare că este vorba despre un compromis de credință. Istoria Bisericii va ține minte ce s-a întâmplat aici. Iar cei care au făcut această canonizare sunt la fel cu cei care au lucrat alături de patriarhul Ioan Vekkos, care la fel, cugeta despre neadevărul catolic la fel ca A. Boca, care a acceptat astfel de dogme și care a început prigoana împotriva Bisericii pentru a apăra catolicismul. Se pare că asta va urma în continuare în Biserică, prigonirea celor care nu acceptă catolicismul și erezia lui Arsenie Boca.

Aceasta este soarta celor care mărturisesc ereziile catolicilor și care aduc în Biserică astfel de catolicisme, erezie ocultisme și înșelări. Toți aceștia vor fi precum cei 7 monahi care au slujit împreună cu patriarhul Ioan Vekkos în trădarea și vânzarea adevărului de credință. Vekkoșii istoriei vor fi adunați de istorie la un loc în veșnicie, în locul unde și cei 7 monahi sunt neputreziți, înnegriți, o „privire îngrozitoare”, mărturisind pentru vecie ce înseamnă alipirea și asocierea cu astfel de erezii. Articolul „Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea și prigonirea Athoniților” ne povește pe scurt această poveste. Este una care trezește conștiințele adormite,  mai ales în astfel de momente. Articolul poate fi citit în linkul adăugat [1].

Așa vor fi găsiți toți cei care mărturisesc împotriva adevărului de credință, precum monahii dezgropați și care arătau înfiorător după ce mărturisiseră compromisul patriarhului Vekkos, precum cei care acceptă compromisurile dar și mărturisirile eretice de credință. Înfricoșătoare și grozavă întâmplare, care trebuie amintită în acest caz, pentru a ne gândi și la dezgroparea celor care au făcut compromisuri de credință și la trupurile acestora, priveliște îngrozitoare de văzut, care mărturisește necinstea cu care Dumnezeu i-a dovedit pentru compromisuri și astfel de trădări ale Ortodoxiei. Sau acelea sunt doar povestiri și nu se mai întâmplă astăzi? Vekkoșii acestor timpuri lucrează și vor avea aceeași plată ca Vekkoșii acelui timp. Lucrarea lor e aceeași. Toți cei care fac astfel de compromisuri de credință ajung ca Vekkoșii timpurilor și vor fi dezgropți la fel ca ei.

Cum de s-a ajuns să fie canonizat un eretic? Este simplu, un mitropolit a alerg peste 15 ani în Patriarhie și a insistat atât de mult cu această canonizare până această presiune internă a dat roade. A se vedea aici listă largă de declarații prezentă în celelalte articole.

8 Martie 2025,

Doru Nastasă

[1] Traducere Mihail Ilie, Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea și prigonirea Athoniților, https://www.impantokratoros.gr/prigoana_atonitilor.ro.aspx.

Este important în această discuție despre compromisul de credință din canonizarea lui Arsenie Boca să avem o listă pe scurt, a impedimentelor ;i ereziilor majore pe care Arsenie Boca le-a enunțat în acest timp.

Această listă a impedimentelor de canonizare este de fapt lista care a blocat, împiedicat timp de aproape 15 ani canonizarea acestuia. Este lista activă care blochează pentru Arsenie Boca orice discuție de canonizare. Această listă este subiectul teologic al acestui compromis de credință și este lista care a trebuit să fie depășită prin compromis instituțional.

Alături de proba instituțională a compromisului de credință, enunțată în alte articole (13, 14 și 15), această listă este parte din probatoriul teologic al compromisului de credință săvârșit pentru canonizarea lui Arsenie Boca.

Pentru lista ereziilor, sunt câteva puncte mari de acoperit aici, în această discuție:

1. 1. 1. Lista ereziilor enunțate în timp de Arsenie Boca
      2. De ce ereziile trebuie asumate drept erezii și nu cădere teologică. Arsenie Boca nu poate fi scuzat pentru această repetare și persistență în erezie
      3. Lucrările teologice în care aceste erezii au fost dezvătuite și argumentate pe larg.

Mai jos sunt prezentate aceste puncte.

A. Lista ereziilor enunțate în timp de Arsenie Boca:

1. 1. 1. Negarea unicității Bisericii, negarea întregii eclesiologice a unicității Bisericii. Prin acceptarea greco-catolicilor, prin acceptarea catolicilor, prin acceptarea protestanților ca fiind în comuniune (Sundar Singh), neagă întreaga teologie ortodoxă, întreaga dogmă ortodoxă.[1] În lucrarea „Cărarea Împărăției”, în dar și în pictura de la Drăgănescu, Arsenie Boca a negat unicitatea Bisericii. Aceasta este de departe principala sa erezie.
      2. Negarea teologiei ortodoxe a Sfinților Grigorie Palama, Marcu al Efesului și a Sfântului Patriarh Fotie, dar și a teologie Sfântului Ignatie Briancianinov. Prin pictarea lui Francisc de Assisi, după toate normele de sfințenie, în rândul sfinților ortodocși, Arsenie Boca neagă o serie largă de teologii ortodoxe, întruchipate în Francisc de Assisi și în dogma catolică.
      3. Negarea unor teologii clarificate la cele 7 Sinoade Ecumenice, ca ma jos.
      4. Monofizitismul: „Iată de ce creștinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului și dogma trinitară”[2]. Găsim aici dogma monofizitismului, explicată în detaliu în articolele menționate mai jos.
      5. Nestorianismul: „El personal, întrupat în persoană omenească a venit la noi să ne spună toate despre soarta noastră”[3], problemă explicată în detaliu în articolele menționate.
      6. Învățătura ariană, promovată de Origen: „pentru că Iisus e singurul om care nu și-a dezmințit nicipdată obârșia divină”[4], alături de învățătura reîncarnării, de sincretismul religios, de viziunea extinsă asupra comuniunii, dar și de prezența ereticului semiarian Ulfilla, ne obligă să citim acest pasaj drept parte dintr-o erminie ariană, chiar dacă în alte părți A. Boca afirmă că Domnul nostru Iisus Hristos este și Dumnezeu[5].
      7. Învățătura origenistă, dată anatema la al 5-lea Sinod Ecumenic: „De faptul că suntem oarecum anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, …”[6] Această învățătură face parte din erorile lui Origen, care a susținut preexistența sufletelor.
      8. Pelaghianismul, dat anatema la Sinoadele 4, 6 și 7 Ecumenice: „În vremea aceasta, lucrează saupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoințele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii și le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această convertire și armonie lăuntrică a puterilor, vine și lucrarea cea mai presus de fire și ajută creșterea și rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare.”[7]
      9. Erezia Filioque, purcederea Fiului și de la Tatăl. Crezul greco-catolic (unele versiuni ale crezului greco-catolic au Filioque[8], iar prin unirea cu Roma, uniații au acceptat dogmele lor, inclusiv dogma Filioque) și crezul romano-catolic, mărturisesc această erezie, acceptată de A. Boca, prin acceptarea uniatismului și a catolicismului.
      10. Reîncarnarea-mentempsihoză, învățătură spiritistă: „Taina lui Ilie și Ioan […] Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie?”. Învățătura despre reîncarnare este confirmată și de un ieromonah care a mărturisit cum l-a auzit pe A. Boca spunând că „mai fusese pe acele meleaguri acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”, de părintele Arsenie Papacioc, care afirma că „A. Boca credea în metempsihoză” și o găsim și în fundalul de studii despre spiritism, antroposofie și ezoterism, unde este o învățătură fundamentală a unei viziuni extinse de comuniune.
      11. Negarea infailibilității Bisericii și promovarea „revelații directe, individuale, pentru actualizarea și corectarea dogmelor”. Refuzând să asculte de Biserică, de dogmele istorice ale Bisericii, de povaza ierarhilor care i-au spus să îndrepte erorile sale și învocând că inspirația directă este superioară dogmelor Bisericii, neagă de fapt o istorie de două milenii a Bisericii, neagă insuflarea Duhului Sfânt și promovează individualismul eretic de tip sectar.

 

„Din câte observăm învățăturile sfinției sale sunt date anatema la toate Sfintele Sinoade Ecumenice. De acea nu are cum să fie model de sfințenie în Ortodoxie” (citat din articolele menționat mai jos).

12. În finalul listei, trebuie să menționăm și câteva dintre caracteristicile lucrării „Cărarea Impărăției”, o lucrare deviată de la învățătura ortodoxă, o speculație teologică, fiind un sincretism între teologie, filosofie, ocultism-spiritism, biologie și alte științe:

1. 1. 1. Lucrarea folosește un simbolism excesiv (a se vedea titlurile capitolelor, ”Pui de om în pui de cer, Oameni din iad, Un răspuns fioros, Destinul talanților, Crinul de pe cruce”, toate titlurile capitolelor fiind la fel), fiind scrisă într-un stil protestant, de a impresiona cititorul prin simbolism exacerbat. Simbolismul excesiv este omniprezent în fiecare paragraf și creează un stil patologic de exprimare teologică, de îmbolnăvire și impresionare prin exagerare de stil a credincioșilor. Nu este un stil teologic potrivit pentru o lucrare teologică.
      2. Lucrarea este împărțită în câteva capitole, din care se deviază puternic în diferite divagații greșite. De exemplu, în al 2-lea capitol, care ar dori să prezinte în mare conceptul de pocăință, se ajunge în final la o divagație largă despre spiritism, întinsă în peste 10 pagini, capitolul despre spiritism fiind cel mai întins din întregul volum.
      3. Conceptele prezentate în lucrare sunt prezentate într-o abordare confuză, în care de exemplu conceptul de spovedire este prezentat acoperit, în capitolul 2, „Învățămintele regilor”, unde se încearcă să se explice cum pocăința și spovedirea pot fi asemănate pocăinței regelui David. Din nou, găsim un simbolism exagerat, care confuzează deplin cititorul, titlurile capitolelor fiind relevante: „Lumina suferinței, Soarele smereniei, Tirani în pocăință”. Vedem exagerare și simbolism care arată clar că autorul a folosit un stil pentru exagerare, pentru impresionare.
      4. Duritate în limbaj, exagarerare, limbaj popular, violent pe alocuri: „Când războiul nevăzut între iubire și ură a ajuns aici, Iisus bate pe diavol – tot ca om, să nu uităm” (p. 32), „Trebuie să ne batem; cel ce va fugi de luptă va pierde în chip necesar libertatea împreună cu viața.” (p. 168). Duritatea în limbaj și în comportament sunt omniprezente în mărturiile despre A. Boca, între care și în cele în care cu multă duritate trata credincioșii la spovedanie. A promovat un stil dur de Ortodoxie, o Ortodoxie personală, dură, intransigentă, într-un duh neortodox.
      5. În capitolul 5 autorul filosofează despre diferite lucruri, capitol introdus ca parte a unei lucrări care încearcă să aibă o structură dogmatică (Biserică, mărturisire, taine), capitol care strică deplin orice abordare dorită dogmatică, neputând fi pus într-o lucrare dogmatică, încurcând credincioșii în a înțelege ceva din dogmatica Bisericii. În acest capitol găsim teorii proprii și filosofări pe diferite teme: „Teoria cromozomică”, „O muscă pricinuiește premiul Nobel”, „Cad copiii între tâlhari”, „Endocrinologie, neurologie și psihologie”, arătând de fapt natura lucrării „Cărarea Împărăției”, care este doar un sincretism al autorului între teologie și alte științe, o speculație pe diferite subiecte. Ne arată că o astfel de lucrare nu ar trebui pusă în uzul credincioșilor Bisericii. O astfel de abordare induce ideea că de fapt învățătura Bisericii se axează mult pe aceste științe, dar credincioșii nu au access încă la această înțelegere superioară a credinței, nefiindu-le încă explicate conceptele „superioare”, legate de știință.
      6. În capitolul „Războiul nevăzut”, pagina 153, găsim detalii despre „construcția psiho-fizică a omului, în ansamblul ei, e de un mecanism și inter-relație extrem de complicate. […] În creier funcționează un centru de cenzură […] capabil să aprobe sau să frâneze […] ia mai presus de acestea sosesc aci și directivele conștiinței.” Pe scurt, aceste divagații largi, induc ideea că biologia este importantă în credință, prin accentul pus pe explicațiile biologice, și promovează un mod eronat de a explica relația har-suflet-biologie, fiind o erezie nouă, specifică autorului, în care acesta încearcă o teorie proprie de explicare a relației har-suflet-biologie. Divagațiile duc credincioșii într-o direcție greșită, cu un accent puternic pe biologie și mecanismele biologice, distrăgând atenția de la lucrarea divină și de ajutorul lui Dumnezeu prin har.
      7. Textul lucrării are un limbaj greoi, un stil foarte greu de citit, nefiind pretabil unor cititori simpli, nefiind pretabil credincioșilor Bisericii. Textul lucrării este dificil de înțeles. Pentru a se înțelege ceva dintr-un capitol acesta trebuie parcurs de mai multe ori, capitolele fiind prezentate într-o manieră simbolică, prea pe scurt, neînțelegându-se ce se vrea din fiecare capitol. De exemplu, capitolul 2, „Învățăturile regilor”, este în mare despre spovedanie, prezentându-l pe împăratul David, apoi datoria acestuia, fiind deosebit de dificil de înțeles, discuția despre taina spovedaniei fiind abordată confuz și greșit. Nu este un text și o prezentare corectă a unei teme religioase.
      8. Pe scurt, lucrarea este confuză, cu erori, cu 20-30% din conținut reprezentat de divagații și filosofări interpolate greșit în teme dogmatice, cu o prezentarea dificilă a unor concepte ortodoxe, cu deviații largi în diferite subiecte, cu aducerea în spectrul discuției Bisericii a teme greșite, într-o manieră incorectă. Lucrarea rătăcește credincioșii de la Ortodoxie. Nu este o lucrare care să poată să fie pusă la dispoziție credincioșilor Bisericii. Nu a fost analizată la nivel de stil teologic, la nivel de proprietate a mesajului teologic, ci este promovată doar datorită aurei celui care a scris-o, nefiind însă o lucrare care să fie expusă credincioșilor Bisericii. Este o lucrare de căutare personală a autorului, nu este o lucrare de maturitate teologică, să poată să fie expusă tuturor credincioșilor Bisericii. Fiind scrisă între 1940-1948, imediat cum a intrat în mănăstire, dar și după terminarea facultății de teologie, ne arată că A. Boca a încercat să își sedimenteze cunoștințele teologice, producând o lucrare insuficientă pentru a putea fi expusă credincioșilor, nefiind o lucrare de maturitate teologică, fiind doar o căutare personală pe diferite subiecte.

2. De ce ereziile acestuia trebuie asumate ca erori legitime. Arsenie Boca nu poate fi scuzat pentru această repetare și persistență în erezie

Contexul în care au fost emise aceste învațături este esențial, pentru că arată modul în care trebuie să le privim, ca erezie sau ca erori nevinovate, care pot fi scuzate. Zeci de ani, în mijlocul Bisericii, înconjurat de duhovnici, de teologi și ierarhi, A. Boca a lucrat toate acestea. Nu pot fi scuzate aceste erezii, fiind lucrate în mijlocul Bisericii, timp de o viață.

Arsenie Boca a scris, a pictat Drăgănescu, a lucrat toate acestea în mijlocul Bisericii. Se vede continuu un apel de la duhovnici și părinții Bisericii (părintele Ilie Cleopa), de la teologii Bisericii (părintele Dumitru Stăniloae), de la ierarhii de la Patriarhie (ierarhul care l-a povățuit la Drăgănescu) să se îndreptate. A. Boca a pictat Drăgănescu la 30 de kilometri de București, cărțile scrise de acesta au fost lucrate fără povățuire.

Ce îl acuză pe Arsenie Boca în aceste erori, este aroganța sa continuă, este sfidarea sa cumplită și continuă cu care i-a tratat pe cei din jurul său care au încercat să-l povățuiască. Pe ierarhul Patriarhiei l-a trimis la plimbare când a încercat să-l povățuiască, nefiind capabil de un minim dialog cu acesta, pe părintele Ilie Cleopa l-a trimis la plimbare spunându-i că „ne înveți pe noi călugăria moldovene”, pe părintele Stăniloae nu a vrut să îl mai vadă când i-a atras atenția că nu este bună orânduiala de sine și dorința de a face o mănăstire de maici. A. Boca nu accepta să fie învățat de alții, era tipul învățătorului superior altora. Această superioritate, aroganță și sfidare văzute continuu la acesta, față de cei care au încercat să îl povățuiască, incapacitatea de a avea un dialog cu aceștia, este ceea ce îl acuză și condamnă pe A. Boca în toate aceste lucruri.

3. Lucrările în care aceste erezii au fost dezvăluite deplin și în care găsim fundamentări largi pentru ereziile acestuia

Pe larg, lista ereziilor promovate de Arsenie Boca, poate fi găsită în lucrările:

1. 1. 1. Articolul online „Învățăturile eretice scrise ale Părintelui Arsenie Boca”[9], articol care enumeră pe scurt ereziile acestuia.
      2. Lucrări precum: „Învățăturile schismatice și eretice ale părintelui Arsenie Boca, în lumina Sfinților Părinți”[10], „Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu, în lumina Sfinților Părinți, pe scurt”[11], „Înșelarea Părintelui Arsenie Boca și falsele lui minuni, în lumina Sfinților Părinți”[12], „Erezii din Cărarea Împărăției”[13], „Erezii din Cuvinte Vii”[14], dar și în toate lucrările găsite pe site-ul Adevărul despre Părintele Arsenie Boca[15].
      3. Alte lucrări precum volumul, „De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca”, lucrarea părintelui Anițulesei Gheorghe „Fenomenul Arsenie Boca”, lucrarea „Ieromonahul Arsenie Boca, între adevăr și legendă”, dar și articolul „Mândrie și erezie”, din revista Icoana din Adânc, lucrări și articole care tratează pe larg acestă listă de erezii găsită la Arsenie Boca.

Primele lucrări menționate sunt studii online, făcute „de un grup de clerici și mireni, iconari și teologi, monahi și preoți, din țară și de peste hotare (chiar și de la Sfântul Munte), cu blagoslovenie arhierească, din râvnă pentru adevăr și discernământ. S-a făcut în timp îndelungat, prin cercetarea amănunțită a mărturiilor ucenicilor, scrierilor și picturilor Părintelui Arsenie Boca, și a manifestărilor contemporane în jurul sfinției sale, dorindu-se a se evita superficialitatea în tratarea unui fenomen atât de complex și delicat, fierbinte pentru mințile Ortodocșilor Români de azi.”, după cum găsim menționat în aceste volume. Acestea sunt doar câteva dintre volumele produse de acest grup de teologi, informația existentă pe acest subiect fiind deosebit de largă.

B. Pentru lista impedimentelor de canonizare, pentru care nu a fost canonizat până acum, găsim condiții de fond, pentru care nu poate fi canonizat:

1. 1. 1. Erezii, după cum sunt menționate anterior
      2. Mărturisire eretică de credință, după cum vedem la Drăgănescu
      3. Viață incorectă, trăind viața ca un mirean, deși a fost monah. A renunțat la viața și voturile monahale, s-a lepădat de monahism.
      4. Denaturarea spiritualității ortodoxe, prin mărturia vieții acestuia, care este un amalgam de erezie, abateri, duritate, căderi, nepocăință, aroganță și sfidare față de Biserică, dar și față de cei din jur. Mărturia vieții acestuia, care este al doilea capitol al învățăturii transmise de Arsenie Boca Bisericii, este o mărturie care ne arată o cădere groaznică, o lepădare de Biserică, o sfidare și rupere continuă de duhovnicii Bisericii, de teologi și de ierarhi.
      5. Nu poate fi pus ca exemplu pentru Biserică, nu poate fi normată și adoptată la nivelul întregii Biserici această experiență.

Atributul de „Ortodoxie neîndoielnică”[16], fundamentul discuției despre canonizare, este un atribut care spune în mare că experiența propusă Bisericii prin acest sfânt trebuie să păstreze intactă învățătura și spiritualitatea ortodoxă dar și să transmită întregii Bisericii această spiritualitate, în integralitatea sa. Ce spune în mare acest atribut este că trebuie regăsită, preluată și transmisă integral o învățătură care să cuprindă autentic și nu alterat întreaga spiritualitate ortodoxă. Formularea scurtă „Ortodoxie neîndoielnică” se referă la calea asumată de Biserică prin această canonizare, care trebuie să fie o cale identică celei ortodoxe și să nu ducă în altă parte.

Prin experiența A. Boca putem spune fără îndoială că ajungem doar într-o experiență de tip „Drăgănescu”, într-o realitate alterată a Bisericii, cu erezie, neascultare, aroganță, sfidare, în rupere de Biserică, în exact ce a trăit A. Boca toată viața, fără să se pocăiască.

De aceea, aceste liste de erezii și de impedimente, sunt baza discuției despre de ce teologic A. Boca nu a fost canonizat atâta timp, de ce a existat o atât de mare ezitare pentru canonizarea acestuia în tot acest timp. Acestea sunt probleme teologice ale acestui compromis de credință săvârșit în această canonizare. Acestea fac parte din discuția paralelă, neoficială, care a însoțit în permanență această canonizare. Asta s-a discutat în fundal despre Arsenie Boca deși instituțional s-a evitat comunicarea publică a acestor probleme. Aceste „probleme” s-a evitat instituțional să fie comunicate, pentru a nu tulbura credincioșii, pentru a ține departe credincioșii Bisericii de astfel de discuții.

8 Martie 2025,

Doru Nastasă

[1] Doru Nastasă, De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca, Ediția a II-a, Editura Smart Publishing, București, 2024, p. 232.

[2] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006, p. 50.

[3] PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelniță de aur, Ed. Charisma, Deva, 2009, p. 276.

[4] [4] PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină …, p. 5.

[5] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2003, p. 145.

[6] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 145.

[7] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 33.

[8] https://ro.wikisource.org/wiki/Crezul_greco-catolic.

[9] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/f-invataturile-eretice-scrise-ale-parintelui-arsenie-boca/.

[10] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/wp-content/uploads/2016/03/invataturile-schismatice-si-eretice-ale-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti1.pdf.

[11] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/wp-content/uploads/2016/03/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-in-lumina-sfintilor-parinti-pe-scurt1.pdf.

[12] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/wp-content/uploads/2016/03/inselarea-parintelui-arsenie-boca-si-falsele-lui-minuni-in-lumina-sfintilor-parinti1.pdf.

[13] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/j-erezii-din-cararea-imparatiei/.

[14] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/k-erezii-din-cuvinte-vii/.

[15] https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/.

[16] A se vedea articolul „Dreptul Canonic Ortodox”, unde se găsește prezentată această listă, la adresa https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/.