[22] Compromisul de credință „A. Boca”: proba teologică, alături de proba instituțională. Actul final al acestei piese de teatru, darea de seamă în veșnicie. Acest compromis de credință nu va putea fi ascuns în vecii vecilor. Ferrara-Florența, Vekkoșii istoriei și BOR

Care este proba teologică a acestui compromis de credință? Articolele 20 si 21.

Care este proba instituțională a acestui compromis de credință? Articolele 13, 14, 15.

Care este preambulul și contextul general al discuției? Restul articolelor, care arată în mare cum acest compromis de credință a ajuns să fie instituționalizat, cum acest compromis de credință a ajuns să fie normalizat în BOR.

Se poate ascunde cineva de adevăr? Această canonizare va urmări pe mulți toată viața, în fiecare gând, dar și după. Până acum nimeni nu a reușit să se ascundă de ce a făcut în viață. Acest „adevăr instituțional” al canonizării lui A. Boca va urmări pe toți aceștia care au fost parte la acest adevăr și acum și în veacul urmator.

Cum de s-a ajuns să se canonizeze un eretic este greu de înțeles. Cu siguranță că cerul va înțelege la fel de bine explicațiile Sinodului, după cum nimeni din Biserică nu le-a înțeles până astăzi. Acolo, în cer, va fi dat încă un set de explicații, individuale, nu după cum aici, jos, se închide discuția și se închide ușa în fața Bisericii, în fața tuturor acestor întrebări legate de această canonizare.

Nu se dorește din partea Sinodului să se discute cu Biserica pe subiectul poziției istorice asupra necanonizării lui A. Boca? Nu este nicio problema, o să i se explice lui Hristos în detaliu cum A. Boca e curat și în adevărul de credință. O să le explice episcopii din Sinod în detaliu Sfinților Grigorie Palama, Patriarhului Fotie și Sfântului Marcu al Efesului, cum A. Boca e drept atunci când mărturisește catolicismul și toate ereziile sale. În fața acestora Sinodul Bisericii va trebui să explice Drăgănescu și toate ereziile acestuia. Să vedem cum le explică în câțiva ani ierarhia în fața acestor sfinți că A. Boca e drept și are „Ortodoxie neîntinată”. Sunt tare curios de discuția asta. Asta ca să nu se mai ascundă după deget fiecare cu mărunte scuze, că nu va exista socoteală.

Sunt curios cum li se va explica acestor trei sfinți „povestea A. Boca”. Sau o să fie trimiși la plimbare, așa cum se face cu Biserica astăzi? Scena aceasta, în fața acestor trei Sfinți și în fața celorlalți teologi ai Bisericii, explicându-se că A. Boca nu e eretic, apărându-l pe A. Boca și ereziile sale e interesantă. E un subiect de icoană: icoana judecății, pentru apărarea ereziilui lui A. Boca. Începând cu primul, până la ultimul.

Dacă rațiune nu mai există și aceasta a fost întunecată de patimă, există judecată. Și asta pentru fiecare. Biserica a fost trimisă la plimbare cu mare ușurință de Sinod, expediată pe motiv că Sinodul nu e interesat de a comunica analiza și fundamentarea făcute pentru Arsenie Boca. Sunt curios cum Îl va trimite la plimbare pe Hristos, pe acești trei Sfinți dar și pe toți ceilalți sfinți care vor apăra adevărul de credință. Am putea numi aceasta scena expedierii sfinților, pentru Arsenie Boca. Sau va fi invers?

Judecata lui Hristos va fi deosebită pentru compromisul de credință.  Explicații pentru ereziile lui A. Boca nici măcar proarseniștii nu au putut scoate și produce și au îngropat toate ereziile monumentale ale acestuia în scuze cu totul nepotrivite. A. Boca e un eretic unic în istoria Bisericii, cum doar în afara Bisericii găsești, un profet mincinos care și-a închipuit dogme și care a mers singur, de capul lui, după cum Hristos a profețit la sfârșitul zilelor că vor apare.

Cine îi va salva în fața lui Hristos pe aceștia, pentru că nu vor avea ce explicații să dea acolo? Vor fi lepădați toți aceștia de toți sfinții la acea judecată și niciunul nu va putea ajuta pentru acest lucru. Pentru că au știut că A. Boca este eretic și totuși l-au canonizat.

Biserica știe toată povestea despre A. Boca. Credeți că cerul nu o cunoaște și o să o puteți ascunde acolo în veșnice? În sus nu vă uitați? Ca în povestea aceea, când tatăl și-a luat fiul și au plecat noaptea la furat porumb, iar tatăl i-a spus fiului să se uite să nu vină cineva. Iar fiul se uita în sus întâi, spre surpriza tatălui, spre mustrarea de conștiință a acestuia. În sus nu se uită nimeni în această poveste?

A fost apărată zeci de ani necanonizarea lui A. Boca, de ce a fost canonizat acum, ca să se dea explicații în câțiva ani în fața lui Hristos și a sfinților? Nu alții vor da explicații în veșnicie, nu cei care au propus, ci acela care a acceptat. În toată situația asta va fi un mare răspunzător în veșnicie. Ce se va face când veți fi în fața lui Hristos și a Sfinților Grigorie Palama, a Patriarhului Fotie și a Sfântului Marcu al Efesului? Puteți să ridicați privirea în fața acestora, pentru ce ați semnat aici, împotriva acestora trei?

De noi vă puteți ascunde, dar de veșnicie și de judecată nu. Mai bine este să vă faceți socoteală și pentru dumneavoastră, nu cum alții și-au făcut socoteala pe spinarea altora. Ar fi timpul fiecare să își facă o socoteală bună și pentru el, dacă alții îl trag încontinuu în locuri de osândă veșnică. Compromisul de credință este osândă veșnică.

Scena judecării pentru compromisul de credință: înfricoșătoare scenă. Păcat că puțini se gândesc la judecată. Dar acesta este următorul act și scenă importantă din această piesă de teatru începută în această canonizare.   Înfricoșătoarea judecată a lui Hristos îi va aștepta în veșnicie pe toți cei care au permis acest compromis de credință.

Această piesă de teatru nu s-a terminat încă. Mai sunt câteva acte în care cei care au jucat-o urmează să se arate în fața lui Hristos. Este interesantă pregătirea pentru acel act. Sunt curios de unde vor fi copiate explicațiile pentru ereziile lui A. Boca. De la partea proarsenistă, care a băgat totul sub preș, în stil „not exist”, în maniera „erezia e ceva desuet, e pentru bătrâni, nu pentru generația actuală”?

Nu doar Sinodul actual este Biserica (cum pare să se afirme astăzi), ci mai există o parte a Bisericii, în cer. Se pare că Sinodul uită că mai există ceva. Se va judeca și de către veșnicie tot ce se întâmplă aici – de data asta cu măsura autentică a adevărului și nu cu măsura compromisului. Iar veșnicia nu va accepta astfel de explicații ridicole, precum cele aduse pentru A. Boca, cum că erezia este adevăr de credință, că impedimentele de canonizare pot fi depășite.

A. Boca nu are niciun fel de scuză, lucrând toate acestea în miezul teologiei, lângă teologi de renume, de capul lui, sfidând Biserica, sfidând ierarhia, sfidând teologii. A lucrat continuu toate acestea. De aceea nu are scuză. A făcut toate acestea înconjurat de teologul neamului, de duhovnicii neamului, de mari duhovnici și părinți. Nu are niciun fel de scuză. A-l scuza pe A. Boca, înconjurat de mari teologi și duhovnici, este doar un nepotrivit teologic propus de proarseniști, pentru a mai reduce din durerea ereziilor acestora. A. Boca nu poate fi scuzat la nivelul ereziilor propuse. Învârtirea proarseniștilor în jurul scuzelor este nepotrivită. Se învârt în jurul unui șir lung de scuze, pentru a apărarea învățătorul ereziilor, A. Boca. Acest învățător de erezii nu poate fi scuzat.

Scena trimisului la plimbare este simplă: cine are puterea, trimite la plimbare discreționar pe cei mici. Marea problemă este că scena se repetă și se întoarce în veșnicie. Și cei mici vor fi martori în veșnicie a acestui compromis, aceștia care au fost trimiși la plimbare astăzi, în această discuție. E vorba despre o amânare nu despre o soluție. Trimisul Bisericii la plimbare de către instituție nu se va putea face și în veșnicie. Dacă astăzi neadevărul este apărat prin forță instituțională, veșnicia va regla lucrurile la judecată.

Crede cineva că în veșnicie neadevărul va fi adevăr? Că și aceia de acolo vor putea fi trimiși la plimbare? Se poartă responsabilitatea acestui act și aici dar și în veșnicie. Și în fața lui Hristos dar și în fața tuturor acestor sfinți. Acolo nu există explicații. Exista doar actul săvârțit și curățenia acestuia.

Fiecare își așterne judecata singur. Va veni o judecată și pentru acest compromis de credință, în care un eretic a ajuns să fie canonizat în deplină cunoștință de cauză, într-o instituție în care totul devine posibil.

În Biserică, în dreapta, este un scaun arhieresc la care mă uit când merg să mă închin. Și mă gândesc că în fața unui scaun similar voi fi și eu la judecată. Și încep să îmi amintesc din păcatele, neputințele și justificările mele. Scena aceea când voi fi în fața lui Hristos și voi da socoteală pentru păcatele mele îmi mai vine în minte din când în când, când privesc icoana Deisis, dar și scaunul arhieresc din Biserică, fiind tot un fel de scaun, în fața căruia voi sta și eu la un moment dat. Pregătirea pentru acea întâlnire o faci toată viața, nu doar atunci, în clipele tensionate ale judecății. Și încerc să îmi pun în ordine explicațiile, o măruntă dare de seamă. Încerc să mă adun și mă tot gândesc de ar fi Maica Domnului în preajmă să mă ajute în acel ceas, să mă apere, să pot scoate și eu un cuvânt. Și ajung și la cuvântul vameșului, de fiecare dată, „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul”, pentru că de la un punct încolo explicațiile încetează. Încerc să fiu treaz și atent la păcatele mele și să mă gândesc să aduc îndreptare și pocăință înainte de acea judecată, să nu merg prin viață chiar prin toate greșelile posibile. Această repetiție a judecății este utilă, ca să nu fii cu totul surprins la judecata lui Hristos. Te ajută să te mai aduni din împrăștierea și neatenția în toate ale lumii, dacă este făcută cu discernământ. Sfinții ne învață că gândirea la moarte este o parte din înțelepciunea creștină.

Sunt curios, în fața acelui scaun, cum poate fi justificat un compromis de credință săvârșit în fața întregii Biserici. Sunt curios ce cuvinte se pot scoate în fața acelui scaun. Poate alții au aceste cuvinte, că eu nu găsesc niciunul. Și nici Maica Domnului și nici sfinții, nici aceștia nu vor veni în ajutor atunci. Va fi un fel de Deisis în care vei fi singur în fața lui Hristos, cu toți sfinții retrași și alungați de ereziile aduse și susținute în diferite compromisuri. Și nicio meșteșugire de cuvinte nu va putea fi folosită acolo. Asta mai ales când Biserica a spus de nenumărate ori „compromis, eretic”, când chiar cei canonizați recent au spus „condamnat”, când de peste tot s-a spus asta și însăși instituția a susținut enorm de mult timp această poziție de necanonizare. Te mai gândești și la acestea în viață, pentru că timpul trece. Mulți actori la această piese de teatru, un singur cap. Cine va răspunde în fața lui Hristos pentru acestea? Te mai uiți la scaunul acela din când în când și îți amintești că vei ajunge acolo nu peste mult timp. E cineva care a scăpat de acel scaun sau care nu s-a prezentat în fața acelui scaun?

Orice devine posibil astăzi în Biserică prin această canonizare. Este o canonizare care arată că suntem aproape de erezie și de ce a profețit Scriptura, de Apocalipsa Bisericilor. Și asta pentru că erezia începe să umble prin Biserică, fiind permisă instituțional de oameni care lucrează pentru pacea majorității, statistic, pentru împăcarea unor conștiințe bolnave și nu pentru însănătoșirea conștiințelor credincioșilor din Biserică. Din păcate instituțional se gândește greșit, se gândește că e mai bine să îmbolnăvești Biserica, decât să rezolvi corect o problemă. A. Boca este un exemplu de soluționare prin strâmbătate a unei situații, în care boala unora este generalizată, pentru a liniști insistența unora pentru o canonizare. Conștiințe bolnave, de o boală statistică, de împăcarea mulțimilor bolnave, și nu conștiințe sănătoase, care să gândească la sănătatea duhovnicească a Bisericii, propun astfel de îmbolnăviri ale Bisericii, pentru „pacea unora”. Împăcarea unora prin compromis nu este dreptate, este boală, compromis și cădere.

Dacă A. Boca a fost posibil, orice este posibil de acum înainte în Biserică. Cei care au făcut acest lucru doar au deschis o cutie a Pandorei, legată de cădere, de erezie și înșelare. Aceasta este marea declarație greșită făcută în această canonizare, că erezia este la ea acasă și că vor urma pe acest precedent nenumărate alte „canonizări” și inițiative instituționale la fel de „drepte”, care vor completa pașii căderii finale ale Bisericii.

Cineva va trebui să explice fiecare dintre aceste puncte din lista de erezii și din lista de impedimente în fața lui Hristos și a acestor sfinți. Sunt curios cum vor fi explicate. Biserica e trimisă la plimbare când Sinodul e întrebat cum sunt explicate. Ce veți face în fața lui Hristos, Îl veți trimite la plimbare și pe Acesta? O să fie cam greu lucrul acesta, o să fie cam greu.

Ce zice Biserica nu mai contează în instituție. Dar în fața lui Hristos exact hârtia aceasta cu impedimentele de canonizare și erezie, punctele acestea vor fi prezentate ca fiind relevante în discuție. Atunci ce o se va face, că nu se poate răspunde la niciunul și niciunul nu poate și nu trebuia acoperit?

Variantele, opțiunile la judecată pentru această situație sunt zero. Sună un prieten? Care prieten, că de sfinți s-a ajuns la lepădare prin mărturisirea acestor erezii. Cine vă va ajuta acolo, pentru că în icoana Deisis va rămâne doar Hristos și toți sfinții se vor retrage și ajutorul va fi zero? Aviz amatorilor care semnează astfel de liste incorecte, când știu că acestea sunt doar liste Ferrara-Florența, care asta este, tot o listă de afirmații greșite.

Lista aceasta rămane până la judecata de apel. Va fi disponibilă și la acea judecată. Rămâne în această discuție, chiar dacă unii se prefac că nu există așa cum și la Ferrara-Florența tot „Sinodul” și ierarhia s-au prefăcut că „dogmele catolice” sunt bune și legitime. Aici poate fi ignorată de instituție, în veșnicie nu va fi ignorată de adevăr.  Adevărul nu va putea fi ignorat discreționar în veșnicie.

Aceasta este lista și subiectul acestui compromis de credință. Pe această listă vor fi judecați mulți, pentru că aceasta este lista ereziilor care nu trebuiau acceptate. Să vedem ce explicații își pregătesc în fața lui Hristos cei care vor ajunge acolo. Aviz amatorilor care semnează liste, fără sa înțeleagă ce își asumă.

În fața acelui scaun de judecată se va repeta și reciti această listă de impedimente și erezii din articolele anterioare. Și vor trebui să răspundă pentru ea cei care au semnat-o, ca fiind adevăr de credință. Grele vor fi acele momente pentru cei care astăzi au socotit lista asta ca o banalitatea cotidiană, parte din compromisurile actuale, „necesare” pentru a liniști patimile și bolile unora din Biserică. Grele vor fi acele momente pentru cei care astăzi se bucură și într-o veselie generală spun că au scăpat de listă.

Veselie, veselie, până la judecată. Acea listă este înregistrată și în cer, la instanța superioară, de apel, în caz că în instituție a fost îngropată undeva, într-un dosar. Veselie, veselie, până la plâns. Atunci când se va citi în cer lista, se va cam termina veselia celor care astăzi, într-o veselie generală aleargă prin Biseică dupa luminițele și reflecțiile solare aduse drept „minunile” lui Boca.

Surpriză, lista îi așteaptă în fața lui Hristos pe toți aceștia. E pregătită acolo, pentru cei care au asumat-o în canonizare. Nu se poate scăpa de această listă. Și acolo nu poate să fie „rezolvată” instituțional. Acolo va fi judecată în adevăr, nu va fi clasificată, ca fiind nerelevantă pentru discuție. Ce s-a clasificat de instituție, va fi declasificat acolo, pentru a se revedea, dar cu măsura dreptății și nu cu măsura compromisului.

Această listă de impedimente, fără niciun fel de posibilitate de discuție, va fi discutată în veșnicie. Acest act al aceste piese și discuții, actul final de judecată, nu va putea fi eludat și sărit instituțional. Acolo e o altă instanță, superioară celei de aici. Un fel de instanță de apel, finală, cu o judecată mai corectă decât la instanțele inferioare, care după bunul plac fac negrul alb și în loc să fi judecat corect au procedat cu totul incorect.

Ce a făcut instanța inferioară în acest caz? A așteptat să moară martorii acestei discuții. Nu a adus martorii la timp. A evitat la maxim martorii discuției. S-a creat un dosar incomplet, un dosar fără să fi fost chemați martorii autentici ai acestei discuții, un dosar cu hârtii produse de o singură parte. A acceptat să îl judece pe Boca pe ce a spus o singură parte. A acceptat un compromis. A ignorat o listă largă de impedimente de canonizare și erezii. A ignorat adevărul de credință, lista de impedimente. A ignorat această listă.

Instanța superioară și finală de judecată va relua acest dosar de canonizare produs undeva, cu tot felul de hârtii și va aduce toți martorii, inclusiv cei canonizați. Și va relua judecarea lui A. Boca. Pentru că martorii sunt toți acolo sus acum. Sunt deja de față la instanța superioră. Surprinză, au apărut la instanța superioară cu toții. Instanța inferioară nu i-a vrut, nu ajutau discuției părtinitoare, adusă de o singură parte. Să vedem atunci, la instanța superioară, cum va fi judecat cazul A. Boca și dacă se va mai susține o cirtă din ce s-a spus la instanța inferioară. Să vedem la instanța supremă ce dosar va fi folosit, cel făcut de părinții Bisericii sau hârtiile produse undeva, care au evitat să adune mărturia corectă pentru A. Boca.

Instanța finală va judeca din nou, va judeca în adevăr acest caz. Cu toți care trebuiau implicați și nu în simulacrul instituțional, în care A. Boca a ieșit nevinovat doar pentru că martorii au murit, au trecut 15-20 de ani și instituțional a existat o fereastră deschisă undeva, în spate, pe unde A. Boca a fost împins cu greutate într-o încăpere a canonizărilor, unde niciodată nu a fost primit pe ușa din față.

Acestea vor trebui explicate în fața lui Hristos, în caz că cineva crede că e totul îngropat și că lista aceasta de impedimente și erezii bine mersi a fost așezată la fundul unui dosar și nimeni nu se va uita pe ea. Surpriză, este prima pagină într-un dosar în cer. În cer e prima pagină, nu ultima și de la această listă se va începe discuția acolo, nu de la luminițele lui Boca. Cerul nu va începe discuția Boca după închipuirile instituționale ci după această listă. După tot ce trebuia să fie în adevărul de credință și e doar erezie pură. Aceasta va fi lista de discuție în cer legată de A. Boca, aceeași listă făcută de sfinții părinți ai Bisericii pentru acesta.

Acestea vor fi punctele principale de discutat în cer. Și acolo va fi judecată, dar în adevărul cel de sus, nu în „adevărul” cel de jos. Acolo Adevărul va judeca, nu compromisul. Judecătorul drept trebuia să fie adevărul, și nu compromisul să fie părintele acestei judecăți.

Ne vedem la instanța supremă. Aici am pierdut pe nedrept acest caz. Acolo avem nădejde că însuși Hristos va judeca întru dreptate ce trebuia să fie judecat în dreptate de slujitorii săi aici. Acolo nu ni se va mai putea spune ca negrul este alb, ca la prima instanță. Acolo negrul va fi negru și va merge în focul veșnic cu toți cei care intenționat nu mai recunosc negrul de alb și lasă Biserica prada întunericului.

Aceste liste sunt definitorii pentru Biserică și nu trebuie aranjate instituțional, pentru că vor fi clarificate în veci. Aranjamentele acestea sunt doar automințiri ale unora, care în stări de euforie și entuziasm și nu de discernământ, cred că au „rezolvat” ceva, când doar s-au îngropat în compromisuri. Cu mare naivitate cineva se bucură undeva că lista a fost mutată de unde era, de la vedere. Dar în cer nu se uită nimeni că este lipită pe coperta dosarului de „canonizare”? Sau mai bine zis e lipită pe dosarul de ocultism, erezie și înșelare făcut lui Arsenie Boca în timp.

Cerul nu rabdă batjocorirea credinței, cum astăzi a devenit cotidian, ca oricine să își permită să canonizeze orice, inclusiv eretici. Acel dosar de canonizare va fi folosit în cer pentru a acuza pe mulți. Să nu ne mințim cu privire la semnificația acelui dosar, care este cu mult mai mare decât a unei superficiale „mărturii de canonizare”.

A. Boca este un exemplu în care instituția a judecat că pacea unora bolnavi este mai importantă decât sănătatea Bisericii. A. Boca ne arată că astăzi orice este posibil. Este un nou început pentru Biserică, în care și erezia este posibilă în instituție, alături de adevăr. Ca să înțeleagă și ierarhia ce moștenire lasă Bisericii astăzi în această canonizare.

Cu suficientă insistență astăzi și erezia este posibilă în Biserică. Acești înaintemergători ai ereziei și Apocalipsei Bisericilor sunt cei care deschid în Biserică acest parcurs, al compromisului și ereziei. Aceștia sunt înaintemergătorii generalizării ereziei în Bisericii. Despre aceștia vorbește Apocalipsa, aceștia sunt preambulul căderii Bisericilor.

Astăzi sunt posibile și canonizările ereticilor, din nefericire, cu sprijinul ierarhiei. Tot ce a făcut A. Boca a făcut în mijlocul Bisericii, a teologilor, a duhovnicilor. Și vedem continuu acest apel de îndreptare adresat acestuia, de ierarhie (la Drăgănescu), de teologi (părintele D. Stăniloae), de duhovnici (părintele Ilie Cleopa). A. Boca nu are nicio scuză în nicio direcție. Nu poate fi scuzat pentru niciuna dintre ereziile sale. Din nefericire, datorită zburatului prin Biserică, a levitațiilor și disparițiilor magice, se pierd mințile în Biserică și se trece cu vederea orice erezie, deoarce magul care a lucrat toate acestea este mai înțelept decât toată Biserica.

A. Boca este un caz deosebit, în care un mag a reușit să convingă o Biserică aceea că magia sa este superioară dogmei, adevărului Bisericii. Ca să vedem până unde a scăzut mintea Bisericii, care a ajuns să se închine astăzi unui mag, asemea amăgitorilor din Apocalipsă, care vor fi magi ca acesta, care vor muta „munți” în văzul mulțimilor pentru încântarea multora, precum și Boca amăgea mulțimile în diferite spectacole care au furat mințile credincioșilor până la a-l vedea drept sfânt.

Povestea lui A. Boca este cum un mag ascuns bine sub o haină clericală a reușit să convingă Biserica aceea că ocultismul erezia și înșelarea sunt adevăr de credință. Cruntă și tragică poveste avem astăzi în Biserică. Aceste „mutări de munți” săvârșite de magi au început să se întâmple în văzul tuturor și mulțimile fug după acestea, întocmai cum Scriptura a profețit. În fond asta ni se spune despre Boca, că mulțimile fug după disparițiile sale și după toată magia sa. Suntem între primele Biserici ale Ortodoxiei care a început să fugă deja după astfel de magi și mărturii precum cele descrise în Apocalipsă, călăuzită mai nou de diferiți magi în noi realități, precum cea de la Drăgănescu.

Această canonizare arată că astăzi nu se mai cuplează la adevărul de credință, că nu mai există puterea de a se recunoaște și susține adevărul de credință. Incapacitatea ierarhică de recunoaștere și susținere a adevărului de credință devine o realitate cotidiană. Incapacitatea ierarhică de orientare în credință o vedem în fața noastră. Adevărul de credință nu mai este văzut nici când este scris în față. Și nici erezia. Tot ce contează  astăzi este patima instituțională. Fețele bisericești nu sunt în stare să identifice adevărul de credință nici cu adevărul scris curat în față. Nici cu adevărul în față nu sunt în stare să îl recunoască. Nici cu lumina aprinsă nu sunt în stare să găsească o cale dreaptă. Sau nu mai vor să îl vadă?

Ați canonizat un eretic domnilor episcopi. Și asta va rămâne scris în istoria Bisericii. Ce a lăsat în urmă A. Boca este o moștenire eretică. Iar acest compromis de credință nu va putea fi ascuns în vecii vecilor. Unde credeți că îl veți ascunde la judecata lui Hristos?

Biserica va ține minte toată această poveste. Toți aceștia vor fi pe tapetul Bisericii și se va uita Biserica la toți aceștia ca la Ferrara-Florența, cum s-a uitat la toți acei episcopi care au săvârșit cele de atunci. Biserica a făcut deja icoana acestui compromis, cu toate personajele și actele acestuia. Și această icoană va rămâne drept adevărul despre acest compromis de credință. Va rămâne în conștiința Bisericii.

Cine în Biserică a văzut și a aprobat așa ceva? Sub ochii cui a fost în permanență acest compromis de credință? Cine l-a aprobat? Cine a avut în față aceste linii și cuvinte și spus de nevoie „Axios”? Cine este autorul acestui compromis de credință? Cine a cedat poziția de necanonizare? Cine a ținut blocat acest proces zeci de ani și apoi peste noapte a fost nevoit să accepte un compromis de credință?

În istoria Bisericii va rămâne și trebuie să rămână un nume legat de acest compromis de credință. Numele autorului acestui compromis de credință va fi pururea pomenit de Biserică, în dreptul compromisului de credință, dar și de fiecare dată când se va discuta despre Ferrara-Florența și despre acte asemenea acestora, când va apărea și numele și moștenirea acestuia. Și acum dar și în veșnicie și la judecata lui Hristos. Acest nume a avut toate acestea în față și totuși a decis să meargă înainte.

În vecii vecilor Biserica nu va uita poziția în adevăr asupra acestei canonizări. Și această poziție trebuie să rămână scrisă, pentru ca memoria Bisericii să o folosească la timpul cuvenit, dar și să îi amintească pe toți cei care au lucrat acest compromis, unde li se cuvine.

Mâine nu este ce este astăzi. Generația de mâine va da mai multă valoare adevărului de credință și îi va privi pe aceștia de astăzi mai atent legat de cum au procedat aici. Astfel de întâmplări vor fi sedimentate de Biserică în timp la locul lor. Biserica nu va asuma acest compromis de credință. Să nu își facă speranțe deșarte cei care l-au împlinit.

8 Martie 2025,

Doru Nastasă

Găsiți în acest blog foarte pe scurt dovedirea compromisului acestei canonizări. Iar în volumul publicat dar și pe canalul de youtube unitateaortodoxă găsiți dovedirea publică a acestui compromis de credință, care a fost făcut în văzul Bisericii.