În aceste momente de restriște pentru Biserică, ale canonizării lui A. Boca, trebuie să ne amintim de învățătura și exemplul acestui mare Sfânt al Bisericii, Sfântul Marcu al Efesului, care afirma: „nu există compromis în materie de credință”. Acesta a învățat și ne-a adus propriul său exemplu de apărare a credinței, în contextul infamului Sinod de la Ferrara-Florența (1438-1439), unde ortodocșii au semnat un compromis de credință, au semnat acceptarea dogmelor catolice, și unde Sfântul a fost singurul care a refuzat acest compromis de credință.
Canonizarea lui Arsenie Boca este o copie identică a acelui infam Sinod de la Ferrara-Florența. Cu același decor, scenariu, personaje, cu aceeași piesă de teatru jucată de personaje nesemnificative în istoria Bisericii.
Pe scurt, povestea lui Arsenie Boca este povestea unui personaj ciudat, a unui liber cugetător, care din tinerețe avea în cap ideea că este „ales”, profet trimis de Dumnezeu și a unei misiuni divine pe care o avea cu neamul românesc. În liceu începe practica ocultistă la 12-19 ani, între 1922-1929. În facultăți se desăvârșește în hipnoză și ocultism, practicând toată ziua și ore întregi în fața oglinzii tehnici de hipnoză, conform mărturiilor timpului. Apoi petrece timpul în lume până la 30 de ani, acumulând și dezvoltând spectrul ocultismului, cu chiromanție, ghicit, magnetism, influență și sugestie, dezvoltându-și o bibliotecă de cărți cu sute de volume de ocultism, bibliotecă pe care o ia apoi cu sine la mănăstire, la Sâmbăta de Sus. La 30 de ani, după 15-17 ani de hipnoză și ocultism, are în Athos un eveniment hotărâtor asupra destinului său, o „vedenie magică”, în urma căreia primește „puteri” dar și o privire pătrunzătoare, de hipnotist desăvârșit, puteri identice acestui guru indian, Babaji, care tot prin practica hipnozei făcea „minuni” asemenea lui Boca. Fără niciun fel de pregătire duhovnicească și cu prea puțină pregătire teologică, A. Boca este aruncat de ierarhie și sacrificat în misiunea Bisericii, pentru că „atrăgea mulțimile”. Stă 20 de ani în mănăstire și apoi se plictisește, renunțând la monahism și preoție, fiind însoțit în călugărie (20 de ani) dar și apoi, de o parteneră de viață, de o însoțitoare din umbră, doamna Constantinescu. Produce la Drăgănescu una dintre hulelele istorice și milenare asupra întregii Ortodoxii, o pictură care ar trebui pe loc ștearsă, un episod de tristă amintire.
A produs în timp și a lăsat în urmă un mare scandal în Biserică, o listă largă de erezii, a fost un personaj care a lucrat ca un pastor profet protestant, cu mult aplomb, cu multă siguranță de sine, („siguranță sectară”, după cum Părintele Dumitrul Stăniloae spunea) lăsând un dezastru teologic, de tulburare, sminteală și erezie în Biserică. A lăsat în urmă o experiență care ține de scandal și nu de canonizare. A lăsat în urmă o mână de adepți care zeci de ani au alergat zi și noapte să îl canonizeze, să forțeze Biserica în canonizare, ucenici fără odihnă, care nu se pot odihni până nu își văd canonizat învățătorul de erezii.
A lăsat în urmă o experiență a unui mag, a unui profet precum cei din Apocalipsă, mag care muta munții în mințile credincioșilor, fiind canonizat pentru magia mutării personale în diferite locuri, dar și pentru popularitatea și populismul pe care magia timpului au căpătat-o în ochii credincioșilor. A reușit să rătăcească multe minți în Biserică de la atenția la mântuire, la atenția la magie și ocultism, la dispariții magice, ruperi de lanțuri, distrăgând atenția Bisericii de la actul de mântuire.
Timp de peste 15 ani discuțiile neoficiale pentru acesta au fost de condamnare din partea ierarhiei, de necanonizare. A fost exclus din toate listele de canonizare de dupa 2010, existând indirect în aceste liste o decizie de necanonizare. În 2021 și 2024, în listele de canonizare pentru centenarul din 2025, nu a apărut, fiind exclus din orizontul instituțional de canonizări pe termen nedefinit (în 2021 pentru 2025, deci într-un orizont de peste 5 ani). Există declarații ale ierarhilor că nu poate fi canonizat, că are probleme în învățătura de credință, inclusiv din partea patriarhului Bisericii. Patriarhul BOR a declarat în pragul canonizărilor (2023), cu câteva luni înainte de publicarea în martie 2024 a listei de canonizare, într-o conferință preoțească, aceea că A. Boca are probleme în învățătura de credință, și că a trăit viața ca un mirean, că nu poate fi canonizat – pe scurt a confirmat că analizele teologice sunt negative dar și poziția de necanonizare. Niciun text liturgic nu a fost produs de instituție pentru A. Boca, conform declarațiilor instituției, decât târziu în 2024, adică după aproape 15 ani de discuții de canonizare (2010-2024/2025).
Pur și simplu nu există vreo posibilitate de a gândi că instituția în dreptate l-a canonizat pe A. Boca. Toate semnele și declarațiile instituționale directe și indirecte ne arată acest compromis de credință, alături de probatoriul teologic. Are o listă de impedimente și erezii care nu pot fi contestate, listă care este subiectul unui compromis teologic și instituțional. A fost canonizat nu datorită „Ortodoxiei neîntinate”, ci datorită depășirii blocajului de necanonizarea din partea instituției, de o listă de impedimente și erezii, prin cedarea unei poziții de necanonizare.
Arsenie Boca a fost canonizat prin compromis instituțional, acceptat de Patriarhia Română, în urma unor discuții interne intense. Arsenie Boca a fost canonizat în sistem și stil Ferrara-Florența, prin acceptarea instituțională a unui compromis de credință, pentru un nevrednic, ocultist eretic și înșelat, dovedit de Biserică în toate dimensiunile.
Biserica asistă astăzi la repetarea acelui sinod infam Ferrara-Florența, în care o listă în adevăr a fost ignorată pentru a liniști patimile unora legate de o canonizare. Astăzi credincioșii BOR au avut ocazia să vadă în față acel Sinod de la Ferrara-Florența, într-o piesă de teatru românească, jucată de actori locali. În care toți actorii de la Ferrara-Florența au avut corespondenți locali, pentru a pune în mișcare acest compromis instituțional de credință.
De ce A. Boca nu poate fi canonizat? Pentru că în esență el luptă cu acești trei mari Sfinți ai Ortodoxiei, Sf. Grigorie Palama, Sf. Marcu al Efesului și Sf. Fotie. A. Boca luptă cu teologia acestora, în toate ereziile sale. Este un eretic de manual. Nu poate fi canonizat pentru toate ereziile sale. Pentru neascultare, sminteală, model greșit de viață. Pentru că acel eveniment Athos, în care stă toată experiența sa (care poate fi redusă la acel eveniment), a fost condamnat de părinții Bisericii. Pentru că s-a sustras sistematic de cercetarea Bisericii, a fugit de părintele Cleopa, de părintele Stăniloae, de ierarhie. (De ce oare acești părinți contemporani au fost o unitate, au fost în unitate, iar Boca nu a reușit să fie în această unitate a acestora?).
În viața Sfântului Simeon Stâlpnicul, părinții pustiei s-au dus la Sf. Simeon să îl cerceteze (având în minte că este de la Dumnezeu doar dacă ascultă), și i-au cerut să asculte și să se dea jos de pe stâlp, pentru cercetare și ascultare, ca acesta să dovedească prin ascultarea și cercetarea sa că este de la Dumnezeu. Iar A. Boca, în mod contrar învățăturii Bisericii, a persiflat tot ce a prins în cale, făcând Biserica subiectul propriei sale discreții, neavând idee despre ce înseamnă ascultarea, sustrăgându-se sistematic cercetării Bisericii, nevalidând nimic din propria experiență, nici Athos, nici înșelarea sa, ci mergând de unul singur prin Biserică, încercând să îi convingă pe toți că el este „alesul”, profetul ridicat de Dumnezeu de mic, pentru „a călăuzi” Biserica, catehizând Biserica încontinuu, după propriile concepții, după cum el însuși se promova în Biserică. Și tot felul de adepți convinși de carisma acestuia au umblat zeci de ani să-l canonizeze. În cercetarea contemporană a Bisericii se vede înșelarea acestuia, și nicidecum ce se invocă astăzi de către Sinod, că trebuie canonizat.
De departe canonizarea lui A. Boca este unul dintre dureroasele compromisuri de credință ale Bisericii, care nu trebuia făcut. Nu trebuia făcut un astfel de compromis de credință. Astfel de compromisuri schimbă destinul Bisericii pentru vecie. Rodul compromisului este stricăciunea, putreziciunea, păcatul și căderea. Să nu creadă cineva că un eretic, ocultist și înșelat ne va duce în altă parte.
Toate pânzele sus. Toate pânzele sus, sub cârma și comanda ierarhiei. Toate pânzele sus, cu toată viteza înainte. În aceste timpuri trebuie să navigăm mai precaut și nu cu toate pânzele sus. Calendarul, A. Boca, sunt o navigare în forță, în viteză, cu o plăsmuire în față, după miraje și pierdere a minții în halucinații, închipuri, în timp ce dedesubt, sub corabia Bisericii, sunt doar bolovani mari, gata-gata să o scufunde. În Ecumenism săpăm și navigăm cu o forță nebănuită. Către ce oare, către ce tărâmuri întunecate ne vor duce toate acestea, calendarul, Ecumenismul și A. Boca, toate aceste evenimente din ultimul secol? Sau suntem doar pe o traiectorie a unui Titanic instituțional, precum cele profețite în Apocalipsă?
Această canonizare este un act de sfidare și de trădare a acestor 7 Sinoade Ecumenice, afectate de ereziile lui A. Boca. Astăzi dogmele și aceste Sinoade Ecumenice nu mai contează, în fața unei instituții setată pe popularitate și populism, care a fost amăgită de o visare a unora, că dogma nu mai contează.
Dogma sau mulțimile? Sau astăzi sunt canonizate dogmele mulțimilor? Dogma mulțimilor este astăzi adevărul BOR, conform acestei canonizări. Dogma popularității, populismul, este noua dogmă a Bisericii, în care statistic te uiți ce zic cei mai mulți și muți Biserica după mulțimi, nu după adevăr. Or, tocmai asta a zis Sf. Marcu al Efesului, că de ar fi unul singur care mărturisește adevărul, să se meargă după adevăr, nu după mulțimi, noroade, populism și popularitate. Asta a zis Sf. Marcu, vorbind indirect și despre astfel de evenimente, precum cel de la Ferrara-Florența unde tot „mulțimi”, „noroade”, popularitatea și compromisul au lucrat: „să fie bine” pentru toți, dar prin compromis.
Pentru acoperirea dogmei, a adevărului, de asta auzi peste tot „mulțimi”. Altfel auzeam „adevărul de credință”. Pentru că nu mai este adevăr aici. Paradigmele adevărului și a mulțimilor sunt cele care se confruntă aici. Se pare că și instituția și-a pierdut rațiunea și s-a luat după gura mulțimilor, într-o pierdere de discernământ și de rațiune, cum doar la Ferrara-Florența și în astfel de evenimente unice ale istoriei găsești. Acestea sunt doar pierderi de rațiune, care nu vor duce decât în cădere și rătăcire. Compromisul de credință nu duce în altă parte.
Aceasta este o generație Ferrara-Florența, în care se recapitulează cu intensitate acel Sinod istoric. În care s-a diluat enorm de tare conștiința dogmatică ortodoxă, în contextul actual al Ecumenismului, care este o premisă pentru o mentalitate de compromis, care are roade precum cele văzute și în această canonizare.
Rugăm Sinodul BOR să nu mai ascundă un eretic de responsabilitatea faptelor sale, de ocultism erezie și înșelare, să nu îl mai ascundă în diferire cotloane întunecoase de scuze și nicidecum într-o canonizare. La lumina dogmelor și a Bisericii A. Boca este eretic și nu trebuia canonizat.
13 Martie 2025,
Doru Nastasă