[16] Moda canonizărilor în grup, pe listă. Banalizarea actului de canonizare, prin canonizările în bloc. Centenar, canonizări și A. Boca, o grămadă incoerentă de mesaje adunate laolată de instituție

A apărut o modă a canonizărilor pe bandă rulantă, în care se bonusează parcă a avea cât mai mulți sfinți canonizați, de parcă ar conta producția internă de sfinți a Bisericii. Mai are valoare în ochi credincioșilor un sfânt, dacă acest lucru este banalizat atât de tare încât se canonizează pe bandă rulantă, în grupuri uriașe, încât nu mai știi ce este acolo și care este valoarea individuală a fiecăruia? „Scarcity creates value”: raritatea creează distincție și valoare.

Astăzi distrugem instituția „sfântului” în aceste abordări de canonizare, în care credincioșii ajung să înțeleagă că sfântul e doar un oarecare, cu legături diverse cu credința, care a stat câțiva ani la închisoare și apoi a ajuns în calendar. Această abordare de banalizare a canonizărilor nu este sănătoasă pentru Biserică. Ar trebui o mare grijă în sublinierea fiecărei canonizări care ar trebui făcute cu mare acrivie și cu mare atenție, să fie înțelese corect de comunitate.

Canonizările au ajuns astăzi un banal act al Bisericii, fără valoare, în care credinciosul nici nu mai este interest de numele celui canonizat și asta printr-o practică excesivă, pentru dovedirea administrativă a instituției că „a canonizat mulți sfinți”.

Mai puțini sunt mai mulți în conștiința Bisericii. Mesajul transmis curent de institiție în acest șir nesfârșit de canonizări este unul simplu: credincioși la fel ca restul, care au stat în pușcărie,  pentru că în graba de a face sfinți instituția nu a mai articulat corect în conștiința crednicioșilor ce a făcut fiecare dintre cei propuși. A avut loc o devalorizare largă a instituției sfântului ortodox printr-o practică excesivă. Ce e prea mult e prea mult. Dar nimeni nu mai observă asta.

Trebuie și discernământ și să înțelegi precis cum transmiți în fiecare act făcut un mesaj corect Bisericii. Astfel de valuri de canonizări par frumoase, fiind parte dintr-un triumfalism instituțional, dar banalizează în conștiința credincioșilor acest act. Mai bine zero canonizări la centenar și acestea făcute într-un firesc al vieții Bisericii, mai bine pus accent pe un act corect, decât pe un show triumfal. Este mai importantă pentru o canonizare să fie făcută individual, pentru a nu banaliza și pentru a atrage atenția asupra acestui act distinct, asupra importanței pentru Biserică, decât să se marcheze de către instituție că a mai pus câțiva sfinți în lista de sfinți.

Astfel de abordări banalizează toată instituția sfinților și a actului de canonizare, procedându-se incorect de către instituție. X-ulescu e sfântul 12 din listă. Frumoasă abordare. Valoarea lui pentru Biserică este că e al 12-lea în listă. În loc să se sublinieze individualitatea, unicitatea, importanța sa pentru Biserică, să înțeleagă Biserica ce e cu el, sfinții sunt propuși într-o listă, cumva pierzându-și identitatea într-o listă atât de mare, în care nu mai poți avea o identitate. E de discutat cum prioritățile instituției de promovare sunt mai importante decât un discernământ ortodox sănătos, în care mai puțin e mai mult.

Canonizați, canonizați, dar a înțeles Biserica ce e cu aceștia individual? Ce au înțeles credincioșii din aceasta? Că este bine să fii într-o listă? Modelul de sfințenie „pe listă”?  Nu mai înțelege nimic Biserica din astfel de acte. Nu mai înțelege valoarea de model, de ce a fost pus acolo cel propus. Se pare că impusul administrativ instituțional șterge din discernământul teologic și duhovnicesc autentic ortodox și îl înlocuiește cu ceva ce nu este logică ortodoxă. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Maria Egipteanca, fiecare dintre aceștia sunt unici în Ortodoxie și aduc un mesaj unic. Biserica Ortodoxă subliniază această individualitate și model individual al fiecăruia.

O abordare sănătoasă asupra acestor acte era să nu fie acoperite de triumfalisme și evenimente de acest tip, precum un centenar instituțional, care este un eveniment important care trebuia legat de traseul Bisericii și nu încurcat cu diferite canonizări, pentru a nu se devia și disipa atenția Bisericii de la canonizare. O canonizare e un eveniment mai important decât un centenar. Mesajul transmis într-o canonizare e unul teologic, mesajul transmis într-un centenar e diferit. Nici din centenar nu s-a înțeles nimic, nici din canonizări nu a ieșit nimic. Un centenar care a avut de toate. Ca la români.

Găsești astăzi inițiative susținute cu hărnicie, găsești astăzi pregătiri de liste de sfinți ortodocși, dar nu găsești înțelegerea că fiecare canonizare este un mesaj individual și un act individual în Biserică, subliniind un lucru unic în Biserică, devenind un model pentru Biserică. Astăzi trăim pentru acest ciclu administrativ instituțional, o formă fără fond, trăim fără a mai fi cuplați la fondul ortodox al acestui tip de evenimente, pierdut undeva în această administrație care acoperă duhul ortodox al acestui tip de evenimente.

Ce înțeleg credincioșii din aceste canonizări? O devalorizare totală, în care dacă ai stat puțin în închisoare ești bun de canonizare. Indirect, astfel de mesaje se transmit credincioșilor, din împachetarea greșită a comunicărilor în astfel de evenimente. Întreb și eu, poate credinciosul să memoreze mai mult de 2 nume din acea listă și știe mai mult de 2 nume după această canonizare? De asta și A. Boca a putut fi canonizat, pentru că a fost strecurat undeva, într-o listă, pentru a nu atrage atenția prea mult.

Într-o canonizare se evidențiază personalitatea, unicitatea, importanța , nu blocul, nu lista, și asta ca să rămână în conștiința credinciosului actul de canonizare. Totuși este o performanță să ai 16 nume într-o listă. E multă muncă depusă în acea listă. Este cu siguranță o laudă internă instituțională pentru mulți această listă. Dar totul e disipat ca înțelegere în conștiința credincioșilor. Pentru că totul se diluează ca semnificație și relevanță. S-a făcut ceva împărțit la 16, nu înmulțit cu 16.

Au înțeles credincioșii ceva din fiecare canonizare, din viața celui canonizat? Cu siguranță că nu au avut timp și de astfel de amănunte. Doar detalii. 16 canonizări, zero asumări autentice de către Biserică. Poate doar a lui A. Boca, susținut de corul lui de susținători, care nu era interesat de lista de canonizări ci de acest idol. Mai ales A. Boca nu trebuia scăpat în această listă, pentru a nu distrage atenția de la eveniment și de la restul canonizărilor.

Iar canonizarea este un eveniment unic, să aibă timp mintea credinciosului să petreacă alături de sfânt, să înțeleagă de ce e relevantă viața acestuia, să capete evlavie, să învețe ceva de la el, să aibă și un efect pedagogic, să aibă timp credinciosul să se aplece cu atenție asupra acestui eveniment. Nu să parcurgă o listă de sfinți, dar fără relevanță și distincție, fără să fi asumat nimic. Și unde este acea bucurie a întâlnirii cu un Sfânt în canonizare, să ai timp să îl cinstești, să meditezi la viața lui, să gândești puțin experiența? Nu să ai disipată atenția în 16 locuri. Proslăvire, nu expediere într-o listă. Canonizări cu zero efect în rândul credincioșilor.

De asta ar trebui evitate blocurile de canonizări, să poată fi primite, receptate autentic de credincioși. Instituțional ai bifat undeva o bifă, că sunt canonizați;  și a înțeles poporul ceva din asta? Sau nu mai contează poporul, cât timp institiția și-a bifat agenda internă?

O formă fără fond. Una câte una, nu 100 odată. Așa nici centenarul nu l-a înțeles nimeni, pentru că nu a fost timp de discutat valoarea actului (și erau multe de menționat aici), nici pentru sfinți nu a fost timp de discutat cu Biserica ce este cu ei, nici pentru Boca nu a fost timp să se discute cu Biserica de ce s-a luat această decizie. Și s-a făcut o mare gramadă de evenimente, fiecare din instituție cu durerea lui și toate pe spinarea centenarului. Multe a dus centenarul acesta în spate, încărcat din greu, fiecare cu ce a putut să își rezolve din problemele avute. Lucruri făcute să fie făcute, nu să fie transmise Bisericii într-o ordine firească.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

[15] Compromisul de credință A. Boca. Partea [3]. Tranziția de la poziția de necanonizare la poziția de canonizare. Autoritățile care au permis un astfel de compromis. Parcursul instituțional al problemei A. Boca

(Continuarea articolului)

Cine a permis și cine a cedat poziția istorică de necanonizare? Cum s-a făcut tranziția de la poziția istorică de necanonizare la poziția actuală, de canonizare? Acestea sunt întrebări importante ale acestei discuții, cum am ajuns în acest compromis de credință. La un moment dat va trebui să confruntăm acest subiect, cine a propus și cine a accceptat acest compromis de credință. Și nu putem accepta acest răspuns generic, „Sinodul”, pentru că declarațiile mitropolitului Laurențiu Streza, în timp, contrazic acest lucru, dar și cele emise în paralel de Sinod. Trebuie să se citească istoria și declarațiile date de acesta în timp, pentru acest lucru și se verifică de fiecare cine a propus și cine a acceptat.

Unde a existat blocajul acestei canonizări? Care a fost parcursul instituțional al compromisului A. Boca? Trebuie să vedem clar istoria acestui eveniment, declarațiile publice instituționale cu privire la orizontul de canonizări al insitituției, declarațiile paralele, în timp, pentru a vedea clar cine a acceptat acest compromis de credință.

Cine a spus încontinuu „Poporul, Boca, Canonizare!”, sau „Boca, Mulțimi, Canonizare!”, de ne-am săturat de sloganul canonizării lui Boca? De aici ar trebui să pornim când discutăm despre această canonizare. Este vorba despre o inițiativă populară exagerată în Ortodoxie, de mișcare controlată a credincioșilor în mase mari către un dorit „sfânt”. Aici a stat inițiativa propunerii lui A. Boca în canonizare. Cu declarațiile pentru canonizarea lui A. Boca, făcute de mitropolitul Streza, se pot face mai multe volume, distincte, și arată de fapt presiunea pe care încontinuu mitropolitul a exercitat-o continuu în această canonizare.

Circumstanțele „canonizării” sunt foarte clare, centenarul, ajunul canonizărilor și a centenarului.

Rezerva instituțională continuă, timp de zeci de ani pentru canonizare, depunerea Ardealului foarte târzie, în 2019, a dosarului de canonizare, după ce încă din 2011 au existat discuții și dosarul a fost în lucru începând cu 2016, lipsa lui A. Boca din listele de canonizare din 2021 și 2024, arată rezerva instituției și decizia internă implicită de necanonizare (a se vedea și celelalte părți ale acestui articol). Instituția nu are pe siteul basilica.ro nici măcar un articol pozitiv pentru A. Boca (după 2010), decât ce s-a preluat de la episcopia Devei și atunci când acesta a fost apărat pentru problema legată de marca înregistrată „A. Boca”.

Problema instituțională A. Boca se poate reduce la două nume, care au discutat problema în contextul unor canonizări. Și un nume a fost nevoit să cedeze poziția de necanonizare, după zeci de ani de continuitate și de apărare a poziției sfinților duhovnici și părinți al Bisericii.

Există un singur nume în Sinod cu mai mare autoritate decât președintele comisiei de canonizare, gândindu-te la ierarhia Bisericii. Și mitropolitul L. Streza s-a erijat în permanență în spatele existenție unei autorități mai mari care nu aprobă canonizarea, făcând din aceasta un mesaj continuu, pe care la transmis public (a se vedea articolele anterioare), și aici nu a menționat Sinodul, dar i-a și mulțumit explicit patriarhului Daniel după ce canonizare a fost „aprobată”.

Iar mutarea lui A. Boca în canonizare de la nu la da, a stat în mâna patriarhului și nu a Sinodului. Și odată ce patriarhul a schimbat decizia, s-a votat încolonat la da. Ieri la nu, astăzi la da. Ca să înțeleagă și proarseniștii când folosesc retorica „Sinodului” cum au fost „Sinodul” și „Biserica” în această canonizare.

Pe scurt, pare că patriarhul a fost împins într-un compromis și a fost nevoit să cedeze poziția de necanonizare, în niște circumstanțe favorabile acestui lucru.

Cineva a trebuit totuși în Biserică să accepte ca un ocultist, eretic și înțelat să fie admisibil într-o discuție de canonizare, dar și propus pentru canonizare în pofida tuturor evidențelor pentru aceasta. Cineva a acceptat ca în lipsa audierilor corecte a zeci de martori (peste 30), cu un dosar de canonizare fals, părtinitor, incomplet, cu un dosar în care s-au colectat doar „minuni” și nimic altceva nu a fost audiat, cu un dosar care a fost păzit cu mare grija să nu se strecoare nimic altceva în el care să deranjeze, cu o atitudine instituțională de amânare zeci de ani a discuției cu martorii, până toți aceștia au murit (de aici și întârzierea depunerii dosarului de canonizare până în 2019). Este clar cum A. Boca a ajuns „canonizat”.

După ce discuțiile despre canonizarea pentru A. Boca sunt din 2011 și tu îl canonizezi în 2025, tot ce se spune de către instituție este un mare fals instituțional. A. Boca este un compromis de credință al BOR, posibil printr-un complet care a a facilitat, permis și acceptat acest compromis de credință.

Trebuie recapitulată toată povestea A. Boca în fața întregii Biserici. Este deja problema întregii Biserici, nu o problemă a unui Sinod. Sinodul a fost depășit deplin de această problemă și fiind supus unui asalt istoric de presiune populară, este forțat să cedeze o poziție de necanonizare, deși a apărat timp de peste 15 ani necanonizarea lui A. Boca, având o succesiune de declarații publice clare, unitare pe aceste subiect.

Sinodul BOR a făcut un compromis de credință în fața întregii Biserici. Și acest compromis de credință trebuie recuperat, trebuie corectat. A. Boca nu este canonizat. Acesta este adevărul suprem al discuției. Restul este compromis instituțional, pentru ca presiunea Ardealului să înceteze, printr-o cedare a unei poziții instituționale de necanonizare.

Zilele pe care le trăim astăzi sunt aceleași zile pe care le-a trăit Biserica după Sinodul de la Ferrara-Florența. În care tot „Sinodul” a lucrat în spatele Bisericii și a produs una dintre cele mai infame pagini ale istoriei Bisericii, pagină rămasă până astăzi ca fiind arhetipul „lucrăturilor” de acest timp.

Și acela de la Ferrara-Florența a fost tot „Sinodul”, ca să înțeleagă și credincioșii că trebuie să fie atenți când se discută diferite probleme în Biserică, și că ascunderea sub trena Sinodului nu e o soluție. Există momente în care nu ar trebui să se bage capul în nisip. Sunt momente în care credincioșii nu trebuie să își blocheze rațiunea în fața unor afirmații ilogice, doar pentru că sunt emise de un Sinod.

Astazi Sinodul BOR nu a găsit pentru problema Boca soluția corectă și tot ce a reușit a fost să copieze modelul Ferrara-Florența pentru a rezolva presiunea Ardealului din această canonizare. Soluția corectă pentru A. Boca era datorită celor 15 ani de necanonizare și de  opoziție internă largă din Sinod asupra acestei canonizări, datorită vetoruilor repetate ale multor ierarhi contemporani acelor timpuri, datorită opoziției Bisericii, datorită tulburării aduse în Biserică de această canonizare, datorită declarațiilor patriarhului în timp, să fi existat un patriarh responsabil care să emită un act de veto definitiv, de necanonizare definitivă pentru A. Boca.

Pentru A. Boca decizia constantă a Bisericii este de necanonizare. Și aceasta este decizia care trebuie păstrată. Erijarea instituțională în Ferrara-Florența nu este o soluție.

M-am tot întrebat cine are acces la atâtea resuse editoriale, tipografie, mass-media, de a putut pune în mișcare un asemenea aparat de promovare în mass-media, editorial, iar instituțional să aibă atâta autoritate, să fie în conducerea unei inițiave de producere a unui sfânt, inițiativă fără precedent în Biserică.  Este grav ca din interiorul Bisericii să se permită angrenarea a atât de multe resurse, canale de comunicare mass-media, pentru o astfel de inițiativă, fără acordul și supervizarea Sinodului, punându-se întreaga Biserică în situația de a fi expusa unui asalt mediatic continuu pro-Boca, asupra unui partizanat puternic media pentru Boca, dar și pentru promovarea unui stil Boca de Ortodoxie. Cum am publicat volumul împotriva lui Boca, a doua zi a apărut în media o încercare de detractare a acestuia. A fost contestat A. Boca? A doua zi în evz.ro a apărut un articol de apărare a acestuia. A apărut „minunea” lui A. Boca? Imediat 3 ziare și câteva televiziuni pe loc au luat și au  promovat marea iluzie optică produsă cu acea ocazie. Cineva în Biserică ar fi trebuit să se fi sesizat la tot ce s-a angrenat în timp pentru promovarea lui A. Boca.

Din interiorul Bisericii se umflă exagerat o situație, folosind orice mijloc media posibil. Acest lucru este evident și trebuie să înceteze, pentru că distruge ethosul ortodox și distrage atenția Bisericii. Este un aparat de propagandă exagerat, care afectează Biserica și percepția credincioșilor cu privire la credință. Acest asalt media pentru promovarea lui A. Boca, apariția asfixiantă peste tot în media a lui A. Boca, la comandă, trebuie să înceteze pentru că nu este spre interesul Bisericii.

Pentru A. Boca avem o comunicare instituțională deosebită: după o așteptare de 15 ani (după 2011), Biserica a fost notificată „este canonizat”. Scurt și sec, exact în spiritul Ortodoxiei, în spiritul dialogului intern al Bisericii. Această mare canonizare stă în 4 cuvinte, publicate pe siteul basilica.ro. Și apoi să facă fiecare ce vrea cu A. Boca, sau mai bine zis să facă ce au zis cărțile produse pentru acesta.

Noua Ortodoxie a mileniului 3, scurt și sec: A. Boca este canonizat. Acesta este nivelul de dialog produse astăzi de Sinod, 4 cuvinte pe un site și o apariție într-o listă de canonizare. Cam acesta este dialogul intern al Bisericii, o reducere a acestuia la minim, la 4 cuvinte, pentru ca instituția să nu se poată încurca în explicații apoi legat de ce nu a fost canonizat timp de 15 ani. Atâta merită Biserica astăzi, după 2 milenii de credință, 4 cuvinte aruncate pe siteul basilica.ro și predici fulminante despre faimosul „dialog” intern al Bisericii. (Oare unde o fi ascuns acest dialog?)

Canonizarea lui A. Boca este o radiografie a modului în care în instituție se gândește și se acționează. Adică nu în spirit ortodox, ci în spirit „Ferrara-Florența”. Să ne ajute bunul Dumnezeu să supraviețuim acestei ierarhii și compromisurilor care se pare că viețuiesc în instituție.

Nu aveți judecător aici pe pământ? Nu vă faceți grijă domnilor episcopi, ne vom judeca pentru adevărul de credință în fața lui Hristos, la judecata Acestuia. Vom fi cu toții în fața lui Hristos, la judecata Acestuia. Obligatoriu va exista o judecată și o dare de seamă pentru ce s-a făcut în acest caz, în timpul veșniciei. Aici avem o singură putere, a cuvântului, și avem mâinile complet legate. Dar în veșnicie vor rămâne aceste cuvinte și mărturia noastră, drept adevăr de credință. Veșnicia va păstra această mărturie adusă pentru adevărul de credință, pentru compromisul din această canonizare.

În veșnicie nu va putea fi ascuns adevărul, așa cum se încearcă astăzi. Și acolo va fi o judecată cu martori, cu cei mutați la Domnul, chiar cu cei care au fost canonizați – aceia vor fi de față atunci, pentru că au fost martorii discuției istorice despre A. Boca. Acolo nu se mai putea evita aducerea martorilor autentici ai discuției, cum s-a făcut aici, dosarul de canonizare fiind incomplet. Acolo va fi judecată și dreptate, dar nu pe un dosar cu jumătate de mărturie. Acolo vor fi față în fața cei care au mărturisit adevărul astăzi, cu cei care au făcut acest compromis de credință. Vor fi martori, nu hârtii.

Nu este astăzi, este mâine înfricoșătoarea judecată a lui Hristos domnilor episcopi. Pentru că toți sunteți trecuți de 60 de ani. Judecata adevărată vă așteptă pe lumea cealaltă. Ce sărbătorește Sinodul astăzi, propria judecare de către Hristos, în câțiva ani? Timpul trece, de veșnicie nu scapă nimeni. Clepsidra a fost întoarsă deja pentru acea judecată a lui Hristos. A fost întoarsă chiar de Sinod, chiar pentru sine, atunci când l-a canonizat pe A. Boca.

Fiecare episcop va trebui să își pregătească lista cu cele 5 mari întrebări la care va răspunde în fața lui Hristos. Între ele va fi și apărarea adevărului de credință și în special în această speță. În curând va fi nevoie de aceste scuze și explicații. Și acolo nu va nimeni să te salveze în fața unui compromis de credință.

Nu este nimeni care să scape de judecata dreaptă în acest caz. Din păcate Biserica va suferi mult din cauza acestei decizii. Oricum întorci problema asta tot va fi judecată undeva în adevăr. La subsol, la mititica pentru veșnicie, citirea cotidianului „Iadul” pentru veșnicie, cam aceasta este opțiunea pentru cei care se joacă astăzi cu astfel de compromisuri, crezând că acestea au altă soartă decât o condamnare veșnică.

Compromisul cu adevărul de credință a devenit o modă în Biserică. Însă judecata lui Hristos va clarifica acestea toate. De aceasta nu scapă niciunul din cei care se ating de astfel de compromisuri. Astăzi discutăm despre cei care acum câteva veacuri, la Ferrara-Florența, 1438-1439, au făcut acele compromisuri. Astfel de compromisuri rămân peste veacuri și nu vor uitate în veci de Biserică. Și acest compromis de credință actual, va rămâne în memoria Bisericii, precum compromisul de la Ferrara-Florența.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

[14] Compromisul de credință A. Boca. Partea [2]. Dovedirea compromisului de credință din această canonizare. Adevărul acestei „canonizări”. Procedurile instituționalizare greșite pentru canonizare și sărirea procedurii de votare pentru înșelare. Cum a scăpat A. Boca printre crăpături în canonizare

(Continuarea primei părți a articolului)

 

 Dovedirea compromisului de credință din canonizarea lui Arsenie Boca

Cum s-a desfășurat acest compromis instituțional?

Pentru Arsenie Boca  există discuția de canonizare din 2011 (prima referință, făcută de Preasfințitul Bartolomeu Ananania), există mențiuni din 2012 legate de canonizare, dosarul este depus din 2019, în 2021 din nou nu apare în lista de canonizare. Ce este de observat este că textele liturgice abia sunt începute în 2024, în pragul canonizării și abia intră în lucru, la aproape 5 ani de când s-a depus dosarul de canonizare. Adică Patriarhia Română nu a considerat nici măcar o clipă începând cu 2014-2016, că A. Boca poate fi canonizat și nu a făcut nici măcar un gest aici. Aceasta are drept cauză faptul că Patriarhia nu avea de gând niciodată să îl canonizeze pe A. Boca, și a făcut asta în urma unui compromis.  Aceasta este una dintre probele factuale, pe lângă restul declarațiilor împotriva canonizării acestuia, adică total lipsă de activitate internă din Patriarhie pentru canonizare.

Se vede clar că aceste canonizări sunt cunoscute cu ani înainte de instituție, de ierarhie și sunt comunicate de Patriarhie, în responsabilitatea căreia rămân, după cum vedem în declarația din 2021 a preasfințitului Varlaam. Acești sfinți au fost anunțați cu 4 ani înainte pentru canonizare, încă din 2021, iar A. Boca era în discuții de mai mult de 10 ani.

De ce pentru o propunere de canonizare de zeci de ani se fac textele liturgice ca pentru ultimii veniți? Răspunsul este dat de Patriarhul Daniel în conferința preoțească: „Arsenie Boca a avut mari probleme în învățătura de credință”, Sinodul Bisericii a fost aliniat la poziția istorică de necanonizare a acestuia și acesta nu a fost considerat niciodată pentru canonizare.

Adică A. Boca nu a fost considerat niciodată pentru canonizare. Acesta este adevărul acestei canonizări. Canonizarea acestuia este doar un compromis instituțional.

Ce ne dovedește că Sinodul a susținut întotdeauna poziția de necanonizare și că acum asistăm la un compromis de credință:

      1. Pentru A. Boca această etapă de redactare a textelor liturgice a fost activată atît de târziu, nejustificat, cu câteva zile înainte de apariția unei liste actualizate.
      2. Avem declarația mitropolitului Varlaam, din 2021, cu un orizont de canonizări pentru următorii 4-5 ani, care nu îl include pe A. Boca.
      3. Avem declarația din lista de canonizare a Patriarhiei din 1 Martie 2024.
      4. Avem declarația Patriarhului din cadrul conferințelor clericale.
      5. Avem declarațiile istorice ale Preasfințitului Bartolomeu Anania, dar și a altor ierarhi, precum Înaltul Pimen, dar și mențiunile din articolul lui Dragoș Popa, despre existența unui grup larg de ierarhi împotriva acestei canonizări.
      6. Necanonizarea acestuia timp de zeci de ani, A. Boca fiind cel mai mare „sfânt” al tarii conform propunerii Ardealuluui, este proba ultimă, confirmând alinierea Sinodului la poziția istorică de necanonizare.
      7. Nu au existat textele liturgice pentru acesta, ceea ce arată că instituția nu avea de gând (la 5 ani după propunerea oficială) să îl canonizeze niciodată.
      8. A existat un blocaj în instituție, timp de zeci de ani, blocaj instituțional cauzat de incompatibilitatea lui A. Boca pentru o canonizare, incompatibilitate cu motive enunțate clar, în mai multe locuri în timp.
      9. Avem nenumărate mărturii împotriva acestuia, adăugate în volum și pe acest site, https://ro, dar și o teologie largă, a mai mult clerici, teologi, pictori Biserici, cu binecuvântarea unor ierarhi, publicată pe site-ul https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/, teologie care arată motivele necanonizării acestuia, susținerii istorice a poziției de necanonizare.
      10. Timp de zeci de ani, repetat, Arsenie Boca este 1. condamnat de ierarhi în astfel de discuții, 2. nu apare în listele de canonizare, 3. nu apare în ajunul canonizarilor, 4. există o declarație a Patriarhului Biserii care circulă prin Biserică, declarație că nu va fi canonizat.

Decizia de necanonizare a lui A. Boca e bătută în cuie de instituție în timp cu atât de multe probe paralele, coroborate, încât orice afirmație contrară e doar un neadevăr. În plus, mitropolitul Laurențiu Streza a făcut diferite declarații în paralel, că această canonizare poate fi sau „mâine sau nu se știe când”, și asta repetat, și în 2014, și în 2021 și în alte ocazii, arătând că blocajul nu este unul de analiză, ci instituțional, menționând indirect că este vorba despre 1. probleme care nu pot fi „depășite”, 2. un refuz instituțional de a fi canonizat.

În 2021 mitropolitul a declarat că nu știe nimic legat de o dată de canonizre (sau mai precis știa clar că nu va fi canonizat), preasfințitul Varlaam declarând în paralel paralel orizontul de canonizări al instituției pentru 4-5 ani și îl scoate pe A. Boca de orizontul de canonizări. Astfel se clarifică de fapt ce era în instituție legat de canonizarea acestuia, adică instituția nu avea în plan pentru următorii zeci de ani să îl canonizeze. Ce a zis de fapt mitropolitul a fost că este nevoie de o singură decizie, care poate fi luată foarte ușor, sau foarte greu.

Această excludere pe termen nedefinit a lui A. Boca din canonizare, pe motivele menționate public de patriarh, este de fapt decizia autentică pentru A. Boca, o decizie de necanonizare.

Marele mister al acestei canonizări este cum A. Boca a fost exclus pe termen nelimitat din canonizări și el totuși a fost canonizat. Și aici a apărut acest compromis instituțional, în pragul canonizarilor.

Dacă A. Boca nu a fost canonizat până în 2024 trebuie să ne uităm la articolul publicat în 2019 de Dragoș Popa în g4media.ro[1], să înțelegem că acela a fost în permanență contextul sinodal pentru următorii 5 ani. Articolul confirmă suplimentar că A. Boca nu va fi canonizat datorită opoziției puternice din Sinod, pentru „mari probleme”, după cum declara patriarhul în pragul canonizărilor.

Cine mai crede că a fost canonizare și nu a fost compromis instituțional, să parcurgă vocabularul cu care s-a comunicat din instituție în paralel, și să urmărească spaima instituțională de această canonizare. Preasfințitul Bartolomeu Anania a menționat „învățătură greșită”, patriarhul spune „mari probleme”, părinții Bisericii spuneau la fel, condamnare (părintele Arsenie Papacioc, Sfântul Ilie Cleopa și foarte mulți alții), ocultism, erezie și înșelare.

Pe scurt, ce trebuie să înțelegem din partea instituției este această oscilație de la poziția istorică a părinților și duhovnicilor Bisericii, de condamnare și necanonizare, la o poziție de canonizare. Iar vocabularul folosit în diferite comunicări istorice au arătat (cum și sfinții părinți au arătat la fel) gravitatea problemei acestei canonizări, dar și faptul că e un compromis grav de credință.

Instituția a repetat de atât de multe ori pentru A. Boca „nu este canonizabil” încât a afirma altceva este doar o încercare de a face din negru alb, în fața tuturor. Această canonizare este un proces de transformare a lui A. Boca din negru în alb, în fața întregii Biserici. Această „preschimbare minunată” a lui A. Boca, din negru în alb, s-a făcut în fața întregii Biserici.

 

Cum a fost scăpat A. Boca printre crăpături în canonizare?

În această secțiune voi încerca să explic ce trebuia să se întâmple instituțional, pentru ca A. Boca să nu fie scăpat în această canonizare.

Pentru A. Boca vorbim despre două lucruri distincte. Discutăm despre o acuzație de înșelare, dar și despre o propunere de canonizare. Trebuie neapărat făcută din capul locului această precizare.

Marea problemă a acestei discuții este că au fost gestionate la un loc, în cadrul procesului de canonizare și asta sub tutela fiului duhovnicesc al lui Arsenie Boca, mitropolitul Laurențiu Streza, președintele comisiei de canonizare și cel care l-a propus pentru canonizare.

Cum trebuia lucrat din punct de vedere organizațional-institițional pentru A. Boca în acest caz? Pentru că trebuie înțeleasă întâi procedura instituțională care trebuia să aibă loc și apoi să vedem pe unde A. Boca, prin ce crăpătură și fisură a scăpat în canonizare.

Instituțional discuția trebuia separată în două. Pentru acuzația de înșelare trebuia făcută o comisie distinctă, care să nu fie condusă de Ardeal și nicidecum de fiul duhovnicesc al acestuia (pentru a nu exista nici urmă de conflict de interese) și trebuia o procedură de veto. Astfel de situații (acuzații de ocultism, erezie și înșelare) sunt condamnate de Biserică în mod categoric, fiind vorba de înșelare, nu de vrednicie. Și deși acest lucru nu este astăzi explicit exprimat statutar, totuși exact acest lucru și această procedură a fost aplicată netransparent și pentru A. Boca. Pentru că exact de la această lipsă de separare vin nenumărate lipsuri din dosarul de canonizare (martori, audieri), lipsuri din procesul de canonizare dar și o posibilitate largă ca A. Boca să fie canonizat prin compromis.

Canonizarea acestuia a fost blocată timp de zeci de ani, prin diferite veto-uri și majorități ale multor ierarhi ai Sinodului Bisericii, după cum am menționat anterior și după cum se poate vedea și în volumul publicat. De aceea a existat acest blocaj, pentru că această procedură a fost împlinită implicit, deși nu există explicit menționată în statut. Cumva instituția s-a autoreglat și s-a autocalibrat/adaptat situației. Deși nu  a existat o procedură statutară pentru acest lucru, institiția a reacționat în mod natural la problema din fața acesteia și a procedat în mod firesc, blocând discuția prin veto. Asta trebuie înțeles în acest blocaj care a existat istoric în această discuție. Iar în volumul publicat, sunt menționate mai multe nume de ierarhi, care istoric au blocat prin veto această canonizare.

Canonizarea lui A. Boca a fost blocată istoric tot de o majoritate de ierarhi, chiar și în absența unei proceduri explicite de veto, pentru că indirect, era nevoie de o majoritate pentru a continua discuțiile pentru acesta. Adică în Sinod se vede clar că există o majoritate împotriva lui A. Boca, majoritate care nu a permis extrem de mult timp să se producă această canonizare, majoritate pe care o putem confirma cel puțin până la apariția primei liste de canonizare de anul trecut.

Canonizarea lui A. Boca trebuie făcută în spirit ortodox, pentru „ortodoxie neîntinată”, conform statutului Bisericii, după cum regăsim și într-un articol online al Pr. Prof. Liviu Stan, „Canonizarea sfinților după învățătura și după rânduielile Ortodoxie”[2], la condiții de fond pentru canonizare. De aceea A. Boca a fost respins de atâtea ori, datorită motivelor legate de ocultism, erezie și înșelare, care sunt motive de fond, pentru care A. Boca nu poate fi canonizat.

Ce trebuie să se întâmple într-o votare de canonizare? Se votează vrednicia și valoarea pozitivă a candidatului, se evaluează dacă acesta păstrează și transmite curat Ortodoxia, dacă este un exemplu pentru Biserică – vrednicia este evaluată de o plenitudine a ierarhilor. Însă o astfel de votare trebuie să aibă deja un semn pozitiv pentru a se putea permite o astfel de votare. Semnul pozitiv este o precerință pentru votare. Or, este clar că pentru A. Boca există un vot de veto implicit în Sinod, care a oprit și care a blocat până recent toată canonizarea acestuia, adică există o decizie pentru semnul negativ al experienței.

Pe scurt, pentru A. Boca există în Sinod un vot de veto implicit, care și istoric dar și până în 2024, până la apariția primei liste de canonizare a blocat această canonizare.  Instituțional trebuia reglementată discuția asta și trebuiau să fi fost explicite aceste votări, trebuia să existe o votare pentru înșelare, pentru a nu se mai putea eluda o votare pentru înșelare și acoperirea acesteia de o votare pentru canonizare.

Să credem că aceste comunicări făcute de instituție în tot aceste timp sunt cu totul întâmplatoare și nu arată decizia de necanonizare existentă intern în instituție pentru A. Boca ar fi de o naivitate uimitoare.

Compromisul instituțional de credință constă în facilitarea acestei canonizări, în pofida faptului că instituția cunoștea că Boca nu poate fi canonizat. Poziția autentică a Bisericii asupra lui A. Boca este de necanonizare. Adică este cea a părinților Bisericii. Restul este doar compromis instituțional binecunoscut și asumat de instituție. Și această tranziție de la necanonizare la canonizare, a fost făcută într-un context instituțional vulnerabil, în care se puteau bloca toate canonizările, în pragul canonizărilor, în vara lui 2024.

Conștiința Bisericii trebuie să păstreze adevărul acestei așa zise „canonizări”, pentru ca la un moment dat, cineva în duh ortodox, să aibă puterea să corecteze aceste compromis de credință. Așa cum la Ferrara-Florența credincioșii au semnalat că a fost vorba despre un compromis de credință, la fel și aici credincioșii trebuie să semnaleze un compromis similar, de o gravitate identică celei de la Ferrara-Florența.

Poate fi explicată schimbarea instituțională de poziție, după zeci de ani de necanonizare? Este exclus așa ceva, să poată veni instituția cu o explicație care să se lege și să aibă sens. A trecut de mult timpul în care se putea veni cu o explicație.

Astăzi există un singur curs instituțional fezabil pentru „canonizarea” lui A. Boca, să se refacă lista autentică de canonizare în spiritul poziției autentice a Bisericii legat de această canonizare. soluția despre care discutăm aici este să se refacă lista autentică de canonizare în care A. Boca nu era canonizat.

Poziția de necanonizare a lui A. Boca este poziția autentică a Bisericii. Dacă patriarhul Daniel este insensibil la astfel de abordări prin compromis, cineva în istoria Bisericii va trebui să corecteze această nedreptate făcută Bisericii.

Să fie clar: A. Boca nu a fost canonizat, ci doar s-a cedat poziția de necanonizare pentru acesta. Este o datorie morală față de Biserică să se consemneze în istoria Bisericii acest compromis de credință. În fața Adevărului avem această obligație de a mărturisi această nedreptate făcută întregii Biserici.

Memoria Bisericii trebuie să țină minte autorii acestui compromis, cine a cedat poziția istorică de necanonizare și cine a permis această canonizare. În fața istoriei trebuie să rămână scris acest adevăr, pe care nu putem să îl îndulcim sau să îl ascundem meșteșugit, după felurite cuvinte, pentru a menaja și dilua o situație. Trebuie să rămână scris așa cum s-a întâmplat, pentru istoria Bisericii. În istoria Bisericii se vor găsi cu siguranță alți ierarhi responsabili, care să corecteze pe baza a ce a rămas scris în această  canonizare, fiind suficient de multe scrise legat de acest compromis. Biserica nu va lasa astfel de acte necorectate, chiar dacă astăzi acestea sunt permise în diferite circumstanțe.

Totuși Sinodul Bisericii are de dat o explicație foarte grea în fața Bisericii, legat de acest compromis. Cum de o necanonizare timp de 10 ani a fost posibilă în ultimele ceasuri ale canonizărilor, nimic nu a fost pregătit în paralel pentru canonizare, iar timp de ani de zile au fost nenumărate declarații de necanonizare. S-a ajuns peste noapte la canonizare într-un mod stupefiant, cu declarații de necanonizare și de condamnare a celui propus pentru canonizare. Este o explicație extrem de grea, pe care Sinodul trebuie să o dea Biserici și asta dupa ce în Biserică s-a auzit că acest lucru a fost posibil doar datorită acestui context nefericit de blocare a tuturor canonizărilor.

Arsenie Boca a scăpat în canonizare prin această crăpătură instituțională, prin exploatarea unor fisuri:

      1. Primul pas a fost în inexistența unei proceduri clare pentru înșelare – adică nu a existat o comisie care să gestioneze distinct acest lucru și votarea în acest caz.
      2. Apoi procedura confuză de canonizare a permis ca președintele comisiei de canonizare, mitropolitul Laurențiu Streza, în vădit conflict de interese în subiect, să controleze și discuția despre auzația de înșelare și să o minimizeze, cumva reușind să disipeze discuția, pe care a controlat-o, la fel, prin neaudirea explicită a peste 30 de martori care trebuiau să fie prezenți în dosarul de canonizare și printr-un dosar de canonizare fals, incomplet și părtinitor. (Dovada, lipsa audierii largi a martorilor, dosarul incomplet de canonizare, făcut prin omisiune, fiind „creat” pentru canonizare.)
      3. Apoi în circumstanțele de anul trecut, când trebuiau închise discuțiile pentru canonizarea celor 15 sfinți, fiind un context instituțional limită care a facilitat un compromis pentru această canonizare.

Acestea sunt fisurile instituționale prin care A. Boca a reușit să treacă și să ajungă în canonizare.

A. Boca nu este de facto canonizat, ci este pierdut într-o listă de canonizare, este adăugat inoportun în această listă. Aceasta este povestea „apariției minunate” a lui A. Boca în a doua listă de canonizare din 2024.

„Canonizarea” lui A. Boca este încă una dintre „minunile” săvârșite de el, în stilul său personal. Și a reușit să ajungă acolo prin câteva crăpături și fisuri instituționale, prin proceduri nepuse corect la punct, printr-un conflict evident de interese și printr-un context de evenimente care a permis propulsarea lui A. Boca în discuție.

Întreaga Biserică trebuie să înțeleagă aceste crăpături și fisuri instituționale, prin care A. Boca a ajuns să fie canonizat. Este un adevăr capital al acestei discuții. Și mai trebuie să înțeleagă că există în Sinod o opoziție largă împotriva acestei canonizări, opoziție confirmată în prima listă de canonizare și istoric.

A. Boca nu este canonizat de facto, el este doar pierdut într-o listă, adăugat inportun într-o listă de canonizare.

17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

[1] https://www.g4media.ro/parintele-arsenie-boca-aproape-de-sanctificare-dosarul-de-canonizare-a-fost-inaintat-sfantului-sinod-care-va-avea-ultimul-cuvant.html.

[2] https://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/canonizarea-sfintilor-dupa-invatatura-dupa-randuielile-ortodoxiei-69966.html.

[13] Compromisul de credință A. Boca. Partea [1]. Istoria unei „canonizări”. O situație unică în istoria Bisericii Ortodoxe din toate timpurile

Avem astăzi o situație unică în întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe din toate timpurile, în care există un candidat la canonizare care are în același timp și o acuzație de ocultism, erezie și înșelare, un dosar paralel de înșelare, dosar susținut excepțional de puternic de întreaga Biserică, de cler, ierarhie și credincioși. Vorbim despre o situație excepțională, cum nu au mai fost în istoria Bisericii, din câte știu eu.

A. Boca nu este canonizat de facto. El doar a fost pus în circuitul sfinților ortodocși, într-o manieră neortodoxă, printr-un compromis instituțional, care trebuie menționat în această discuție.

Mai jos voi adăuga câteva idei legate de această situație, menționând în paralel sursele/articolele găsite (în special) pe site-ul basilica.ro, care au suficientă informație utilă acestei discuții și care arată traiectoria instituțională a acestei discuții de canonizare, dar și compromisul instituțional și de credință care a fost făcut pentru ca A. Boca să fie canonizat.

 

O lecție de canonizare: canonizarea episcopului Dionisie Erhan, la solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, respectând toate procedurile de canonizare, într-un parcurs firesc, fără opinteli, în 2 ani

Pe site-ul basilica.ro găsim în ultimii ani mențiuni despre o altă canonizare, cea a episcopului Dionisie Erhan. Câteva mențiuni, foarte pe scurt, legat de această canonizare a episcopului, o canonizare exemplară, exemplu util pentru această discuție. Temporalitatea acesteia ne explică firescul unor canonizări în Ortodoxie. Mai multe detalii pot fi găsite pe larg în articolele menționate, disponibile pe site-ul basilica.ro.

12.09.2018. „Mitropolia Basarabiei: Demersuri pentru canonizarea unui episcop de Ismail hirotonit în anul Marii Uniri”[1].

În articol se menționează că Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, în ședința de lucru din 10 septembrie 2018, a analizat documentația necesară canonizării episcopului Dionisie Erhan. Argumentele pentru canonizare sunt: „Potrivit Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în cadrul discuțiilor au fost subliniate ortodoxia credinței, activitatea deosebită desfășurată…”.

Vedem o canonizare începută și condusă în duh ortodox, în care criteriile de canonizare sunt corect evidențiate și regăsite în viața celui propus pentru canonizare.

În data 25.10.2018, găsim articolul „Ce hotărâri au adoptat ierarhii români reuniți în Sinod?”[2]:

„A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei de canonizare a Episcopului Dionisie Erhan al Cetății Albe-Ismail (1934-1943). Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, va fi înscris în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române și prăznuit anual în ziua de 17 septembrie.”

25.10.2018. „Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Episcopului Dionisie Erhan”[3]. În articol găsim aprobarea canonizării de către Sfântul Sinod al BOR.

18.09.2019. „Episcopul Dionisie Erhan va fi proclamat sfânt la hramul Catedralei Patriarhale”[4].  Articolul menționează când va fi proclamat drept sfânt episcopul.

27.10.2019. „Canonizarea Episcopului Dionisie Erhan a fost proclamată la București de Sf. Dimitrie cel Nou”[5].

Dintre mențiunile din articol:  „«Ne-am mirat și noi, ne-am surprins că în timp de un an a făcut tot ce a trebuit: și slujbă și acatist, tot ce a fost necesar pentru canonizare», a mărturisit Patriarhul Daniel”.

Nu există niciun fel de explicație pentru cei peste 5-10 ani de zile în care pentru A. Boca nu s-a lucrat instituțional la textele liturgice și acestea au trebuit să fie începute după „canonizare”, după cum vom vedea mai jos, iar în acest caz totul a descurs într-o curgere firească a unei canonizări.

27.10.2019. „Tomosul sinodal pentru proclamarea canonizării Sf. Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail”[6].  Documentul ne arată conținutul tomosului sinodal pentru proclamarea canonizării.

 

Adaug mai jos o scurtă istorie a acestei canonizări a lui A. Boca, conform documentelor prezentate (în special) pe site-ul basilica.ro

1. 2013. Este vorba despre o canonizare deschisă de foarte mult timp în Biserică, cel puțin din 2011. Într-o clip video găsit pe internet, găsim o discuție din 2013 a unor ieromonahi din muntele Athos, în care se menționează aspectul amânării canonizării lui Arsenie Boca, din cauza unui veto sinodal, din cauza unei opoziții largi în Sinod pe acest subiect și numele mai multor ierarhi menționați, fapt binecunoscut de către credincioși:

„[Bartolomeu Anania?] – Ala da! Îmi place de el că… că el n-a vrut să-l canonizeze pe Boca.

În Sinod, în Sfântul Sinod, primul (că el era dintre mitropo-liți), ca primul vine … când se fac ceva probleme în Sfântul Sinod, primii sunt patriarhul și mitropoliții, în rangul lor (al Moldovei, pa-remi-se al Transilvaniei, al Olteniei, al Banatului care este mai mic – acuma s-o făcut mai mulți că este și Diaspora)… Avem de vreo… mulțumim lui Dumnezeu, 60-70 de episcopi.

Și, deci, el [IPS Bartolomeu Anania] când o fost să fie canonizarea, să pună mâna, o zis că nu! Și trebuia să spună de ce. Și o spus așa: (eu spun din ce am auzit; și bine că nu s-a canonizat!

Și anul trecut [2012] o fost punctul ăsta, și iarăși s-a respins)

Și o spus așa [IPS Bartolomeu Anania]: „Eu știu de la episcop de la Oradea, mai bătrân ca mine, că învățătura lui Arsenie Boca nu este ortodoxă.”[7]

Discuția nu este unică, existând și altele paralele pe acest subiect, menționate pe larg în volumul publicat. Pe scurt, încercările repetate de canonizare, dar și comentariile care apar pe acest subiect pentru necanonizarea lui A. Boca, sunt de extrem de multă vreme în spațiul public. Apar multe mențiuni în clip/text atât despre o majoritate de ierarhi care s-au opus, dar și despre un veto al unor ierarhi care au împiedicat această canonizare, pe aceste motive, ocultism, erezie și înșelare. Veto-ul și motivele de necanonizare, gravitatea unei astfel de canonizări, sunt informații prezente în spațiul public de prea multă vreme. Aceleași comentarii le vom găsi și mai târziu, în alte locuri.

 

2. 16.04.2014. Un alt reper temporal legat de această canonizare îl găsim în 2014, într-un interviu al mitropolitului Ardealului Laurențiu Streza, în „Interviu: Mitropolitul Ardealului despre canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica nu se opune”[8] (Oare? Chiar nu se opune, după ce peste 10 ani a evitat această canonizare prin orice mijloace posibile?).

Interviul face parte dintr-o serie largă de interviuri apărute după anii 2.000 pentru promovarea lui Arsenie Boca și a canonizării acestuia. Se pare că proarseniștii au acces larg la mass-media și de fiecare dată când Arsenie Boca a fost în impas, au apărut a doua zi un articol în sprijinul acestuia, într-o temporalitate care arată că cineva are acces excepțional de bun la mass-media.

Astfel de articole apar continuu în mass-media, fiind deja o obișnuință în fenomenul A. Boca, parte din propaganda pusă în mișcare pentru canonizarea acestuia, din care fac parte și cele peste 50 de cărți și 1 milion de volume produse într-o perioadă scurtă de timp pentru „educarea” credincioșilor față de A. Boca[9].

Este o canonizare unică în Ortodoxie, cu un aparat de promovare și propangadă cum Biserica nu a mai văzut. Ar fi interesant de publicat o lucrare  asupra acestui fenomen apărut în Ortodoxie pentru A. Boca, în care pare că se comandă din Biserică publicarea continuă în presă de articole de susține pentru A. Boca. Recent același aparat a promovat excesiv „minunea” de la canonizarea acestuia.

Un scurt citat din articol este adăugat mai jos:

“AGERPRES: Credeţi că e posibilă canonizarea părintelui Arsenie Boca? Cât timp trebuie să mai treacă?

ÎPS Laurenţiu Streza: Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereţi un lucru…. Eu pot să fac această mărturisire, că aş fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez şi eu pe actul de canonizare.”[10]

Din păcate acest interviu nu menționează detaliile aceste „necanonizări”, cunoscute cu siguranță de mitropolitul Laurențiu Streza. Ce este de subliniat este că aceste discuții există din 2014 și astăzi (2025) sunt peste 10 ani de cât oficial avem declarații despre canonizare, canonizarea fiind pusă pe o listă de așteptare nedefinită.

 

3. 13.09.2014. Un articol mai clar din care se înțelege precis autoritatea care a blocat această canonizare este „Părintele Arsenie Boca – o canonizare în așteptare”[11], din 2014, la scurt timp după publicarea articolului anterior.

 

4. 13.09.2014: „La 16 aprilie 2014, intr-un interviu al ÎPS Laurențiu Streza – Mitropolitul Ardealului dat Agerpres (cititi-l integral, aici) acesta a precizat că “Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării Părintelui Arsenie Boca“. Iar Parintele Mitropolit Laurențiu Streza este chiar preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români! […] si totusi, in interviul citat raspunde la intrebarea: “Credeți că e posibilă canonizarea părintelui Arsenie Boca? Cât timp trebuie să mai treacă?” , astfel: “Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereți un lucru…..” […] Intelegem ca decizia se afla deasupra Comisiei Sinodale de Canonizare, incepand de la Preafericitul Parinte Daniel (Ciobotea), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.”[12]

Ce se vede aici este că autoritatea în această canonizare este peste Comisia Sinodală de canonizare, o autoritate superioară și factorul principal care a blocat această canonizare tot acest timp, alături de nenumărate alte nume de ierarhi din Sfântul Sinod al BOR. În acest sens chiar mitropolitul Launțiu Streza aduce o mărturie, la scurt timp după „victoria” canonizării lui Arsenie Boca, despre care vom vedea în continuare cum a fost obținută.

 

5. 12.07.2024: „ÎPS Laurențiu Streza: Evenimentul de azi este o bucurie pentru toată lumea. Au fost canonizate 16 mari personalitati ale bisericii noastre. O biserică este cu adevărat sfântă dacă da sfinți, o biserică lipsită de sfinți e ca o fabrică, doar o firmă, dar care nu produce nimic. Pentru noi este o bucurie dublă care ne-a fost adusă azi de Preafericitul părinte patriarh Daniel prin asumarea canonizarii parintelui Arsenie Boca, alături de ucenicii săi. O recunoaștre a cinstirii părintelui Arsenie Boca acordate de credinciosi timp de 36 de ani, timp în care s au intamplat la mormântul lui multe minuni. În acelasi timp este o bucurie că înca 2 ucenici ai parintelui Arsenie sunt acum rugatori pentru noi.”[13]

Pe scurt, după peste 10 ani de insistențe către Sfântul Sinod și către Patriarhul Daniel, A. Boca a fost canonizat, însuși mitropolitul enunțând ce a stat în calea acestei canonizări în tot acest timp, că a fost nevoie de asumarea acesteia de către Preafericitul părinte patriarh Daniel ,principalul blocaj și opozant al canonizării, conform declarațiilor din timp, conform poziției sale, dar conform și declarației sale pe care o vom vedea mai târziu.

 

6. 18.04.2016. Legat de responsabilitățile în această canonizare găsim următoarea precizare, în portalul hotnews, în articolul „Primele demersuri privind o posibilă canonizare a părintelui Arsenie Boca: O comisie va cerceta viața, activitatea și scrierile acestuia”:

„O comisie formata din înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) va cerceta viața, activitatea și scrierile Părintelui Arsenie Boca, cel pe care credincioșii îl numesc deja ‘Sfântul Ardealului’, a declarat luni, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Episcopiei Devei și Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu. […] Competența în privinta canonizarii aparține exclusiv aparține Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Comisia speciala de lucru trebuie să analizeze, cu foarte multă atenție, tot ceea ce înseamnă viața, activitatea, scrierile, faptele minunate atribuite Părintelui Arsenie Boca, pentru ca mai apoi să se întocmească un studiu document ce va fi înaintat spre analiză Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este un demers, dar care va mai dura’, a precizat părintele Miricescu.”[14]

 

 7. 17.04.2016. Se întocmește o comisie teologică mitropolitană pentru cercetarea vieții și activității Pr. Arsenie Boca, după cum găsim în articolul: „Comisie teologică pentru cercetarea vieții și activității Pr. Arsenie Boca”[15].

Aici începe povestea de canonizarea a lui Arsenie Boca, demararea procesului de canonizare oficial, după ce în spate au existat nenumărate discuții pentru necanonizarea acestuia, iar părinții Bisericii care s-au opus acestei canonizări au murit în mare parte.

 

8. 02.11.2016. Se întrunește la mănăstirea Prislop comisia mitropolitană de canonizare a lui Arsenie Boca, după cum găsim în articolul „Mănăstirea Prislop: Întrunirea comisiei de canonizarea a părintelui Arsenie Boca”[16].

 

9. 5.09.2019. În 2019 este finalizată analiza comisiei mitropolitane de canonizare, după cum vedem în mai multe comunicate, precum „Sinodul Mitropoliei Ardealului a finalizat dosarul pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca”: „Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis, joi, la Deva, înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care urmează să ia o decizie, potrivit Mediafax. Preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a declarat că Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a hotărât înaintarea propunerii de canonizare a Părintelui Arsenie Boca. […]

Acum va urma o ședință a Sfântului Sinod, care nu știm când va fi, în care se va analiza acest dosar și studiul document, pe care l-a întocmit Comisia Specială Teologică Mitropolitană de canonizare a Părintelui Arsenie și se va hotărî de către Sfântul Sinod”[17].

La fel, pe site-ul basilica.ro este anunțat același lucru, în articolul „Părintele Arsenie Boca propus spre canonizare”[18]: „Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului. Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.”

 

10. 28.10.2019. Se depune dosarul de canonizare, iar Sinodul BOR ia act de această depunere:

„Noi hotărâri ale Sfantului Sinod al BOR […] 3. S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.

A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.”[19]

„S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.”[20]

 

11. Aflăm că după ce dosarul este depus către Sfântul Sinod, tot mitropolitul Laurențiu Streza va fi cel care va gestiona dosarul, în calitate de președinte al Comisiei Sinodale de canonizare a Sfinților, după cum găsim în articolul „Când va fi canonizat Arsenie Boca. Președintele comisiei de canonizare a sfinților: Era „un om al lui Dumnezeu”[21] (26.11.2021).

Aici se vede conflictul de interese din această discuție, în care pentru A. Boca există două dosare, unul pentru ocultism, erezie și înșelare, care nu putea fi judecat și analizat sub tutela mitropolitului Laurențiu Streza, și un dosar de canonizare depus chiar de mitropolit.

Din păcate în această calitate mitropolitul a refuzat audierea a peste 30 de martori care trebuiau să apară în discuție, a refuzat să adune informația autentică despre A. Boca, iar comisia sinodală de canonizare a avut acces la un dosar părtinitor, incomplet și fals, cu informație incompletă. Dosarul de canonizare conține omisiuni majore, care au afectat traseul corect instituțional de analiză.

Chiar și cu un astfel de dosar, instituția tot nu l-a canonizat timp de zeci de ani pe A. Boca. Mai multe detalii legate de dosarul incomplet al lui Arsenie Boca, pot fi găsite în volumul publicat, Cap. II, pp. 303-365[22].

 

12. 7.09.2019. Dosarul de canonizare ar fi trebuit să primească la sfârșitul anului 2019, la scurt timp, un răspuns pozitiv (dacă era cazul). Însă un articol online, scris de Dragoș Popa, în ziarul online g4media.ro, confirmă încă o dată că poziția instituțională față de canonizarea lui A. Boca este ca acesta să nu fie canonizat.

Articolul clarifică și prezintă excepțional de bine realitatea poziției Sinodului de necanonizare pentru Arsenie Boca, poziție existentă istoric, coerentă, constantă și confirmă existența unui vot de veto dar și a unei majorități, existența multor probleme în această canonizare, recapitulând de fapt ideile principale ale discuției despre necanonizare. Articolul este scris „din interior”, având acces la resurse din Sinod, resurse fără de care nu se poate scrie pe subiect un articol „cu surse citate”. Câteva idei din articol sunt adăugate mai jos:

„Potrivit surselor G4Media.ro, la finalul lunii octombrie, va avea loc şedinţa Sfântului Sinod în cadrul căreia cei 55 de episcopi veniţi din ţară şi străinătate ar putea vota canonizarea părintelui Arsenie Boca. În interiorul Sinodului există şi câţiva ierarhi care s-ar împotrivi trecerii duhovnicului de la Prislop în tagma sfinţilor. Unul dintre vârfurile de lance în crearea curentului anti-canonizare ar fi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, despre care instanţa a decis că a fost turnător la Securitate. Curentului produs de acesta i s-ar mai alătura şi alţi câţiva ierarhi din sudul țării. Voturile acestora nu ar avea cum să încline în vreun fel balanţa. Sunt prea puţine. Dacă trecerea în rândul sfinţilor a părintelui Arsenie Boca ar fi în cele din urmă decisă în octombrie, atunci când se va ţine Sinodul, slujba de canonizare ar putea avea loc pe 28 noiembrie la Mănăstirea Prislop, ziua în care acesta a trecut la cele veşnice.”[23]

Articolul confirmă tot ce s-a spus despre A. Boca în timp, legat de existența unei poziții de necanonizare, a unui veto sinodal dar și a unei majorități sinodale care nu dorește să îl canonizeze.

 

13. 24.12.2019 sunt recapitulate de către Sinodul BOR hotărârile luate în 2019, între care și că s-a luat act de propunerea de canonizare (https://basilica.ro/cateva-dintre-hotararile-luate-in-2019-de-sfantul-sinod/).

Concluzia anului 2019 este că Arsenie Boca nu va fi canonizat. Nu a existat niciun fel de anunț pentru acesta.

 

14. 26.11.2021. Mitropolitul Laurențiu Streza, în calitate de Președinte al Comisie sinodale de canonizare, cel care ar fi trebuit să fie primul care are vizibilitate pentru canonizări (comisie care a emis pentru toate canonizările anterioare date precise și le-a împlinit cu multă celeritate) face o afirmație că „părintele Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu”[24].

Deci decizia de canonizare este peste mitropolit, după cum și el afirmă. Pe scurt, Mitropolitul știe deja, în 2021, la 2 ani după depunerea dosarului de canonizare (2019), că Arsenie Boca nu va fi canonizat și că există o decizie de necanonizare pentru acesta. Mai mult, știe foarte bine că nu va fi canonizat niciodată, aceste declarații produse începând cu 2014 fiind doar o încercare de a întreține speranța publică în canonizare și de crea o presiune instituțională pentru canonizare.

În contextul centenarului autocefaliei Bisericii, instituția începe să emită tot felul de comunicate publice legate de canonizările planificate, comunicate care indirect ne arată clar poziția instituțională față de canonizarea lui A. Boca. Toate aceste comunicate au clarificat și au arătat ce s-a întâmplat în instituție în acest timp, mai precis decizia Sinodului de necanonizare a lui Arsenie Boca, continuarea poziției istorice de necanonizare, dar și păstrarea de către Sinodul BOR a poziției părinților și duhovnicilor Bisericii, care au spus să nu fie canonizat și care l-au condamnat.

Pentru că asta trebuie să analizăm aici, să vedem care dintre pozițiile pentru A. Boca a fost susținută instituțional, unde în timp s-a petrecut această tranziție și care a fost motivul acestei „canonizări”.

 

15. 9.03.2021. „Canonizări 2025: PS Varlaam oferă trei nume”[25].

„În ședința din 25 februarie, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie, a explicat Episcopul Vicar Patriarhal.”

Lista de canonizări menționată va fi publicată în 1.03.2024, fiind aceeași listă despre care se menționează aici. Arsenie Boca lipsește din această listă pentru 2025, cu 4 ani înainte de aceste canonizări. Instituția este bine pregătită, a luat suficiente măsuri cu 4 ani înainte, pentru pregătirea acestui eveniment.

Aici se vede cât de bine gestionează instituția astfel de discuții, când este excepțional de bine pregătită, cu ani înainte, pe fiecare subiect.

Pe scurt, această poveste a „canonizării” lui A. Boca pălește în fața raționalității unor deciii, care se văd luate în instituție într-un orizont de timp excepțional de larg, cu mulți ani înainte.

Pe scurt, pentru A. Boca nu existau planuri de canonizare pentru cel puțin 5 ani după 2021.

Adică instituția cu 4 ani înainte are planuri clare, are o listă foarte bine definită, care nu s-a schimbat în mare (decât pentru sfinții din  Athos și pentru două adăgiri) decât pentru propuneri noi (sublieniem noi) și noi credem că A. Boca a fost adăugat de bunăvoie pe acea listă?

 

16. 2023/2024 – Deși nu am o dată pentru această informație, trebuie sa menționez această informație primită din mai multe canale. Părintele patriarh Daniel, în cadrul unor conferințe clericale din București, înțeleg că a declarat în pragul canonizarilor (canonizările fiind anunțate în 1 Martie 2024, declarația fiind făcută în 2023) două lucruri: 1. Arsenie Boca nu poate fi canonizat pentru că are mari probleme în învățătura de credință și 2. deși A. Boca era monah a trăit o viață de mirean și nu poate fi canonizat.

Am auzit această informație atât de la clerici cât și de la mireni, în paralel, informația fiind binecunoscută în Biserică. Este o informație vitală a acestei discuții, care este coroborată cu poziția istorică de necanonizare pentru A. Boca dar și cu blocarea canonizării acestuia timp de zeci de ani, cu lipsa acestuia din prima listă de canonizre, dar și cu mențiunile din articolul lui Dragoș Popa, din 2019, legat de votarea pentru canonizare, soldată cu un rezultat negativ se pare.

Din mai multe părți mi s-a atras atenția asupra acestei declarații a patriarhului. Această declarație a fost observată și conștientizată de Biserică. Biserica a fost foarte atentă la aceste declarații și nu le-a uitat în esența și semnificația lor raportat la acest act. După zeci de ani de analize și discuții pentru canonizarea lui A. Boca, în pragul canonizărilor din 2025, patriarhul confirmă o analiză negativă pentru A. Boca, confirmă gravitatea acestei analize, confirmă poziția istorică de necanonizare, confirmă rezultatul unor analize instituționale (acesta fiind unul din punctele grave ale acestei declarații, că dovedesc că analizele instituționale sunt negative), menționează puncte și obiecții grave legate de necanonizare și apoi peste noapte avem o canonizare.
Este o informație emisă în ajunul canonizărilor, cu câteva luni înainte, într-un context public, fiind unitară cu restul comunicărilor anterioare ale instituției.

 

17. 28.02.2024. Găsim un alt comunicat, în care vedem că Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat despre canonizările viitoare și îmbunătățirea vieții monahale. Găsim în articol: „În anul 2024 vor trece în rândul sfinților mai mulți părinți – câte doi din fiecare mitropolie și sperăm că și Patriarhia Ecumenică va trece în rândul sfinților trei români aghioriți[…] a mai spus Preafericirea Sa”[26]

La fel, se mai menționează: „Părintele Patriarh a menționat că „anul acesta, în vară se va face canonizarea lor iar în anul următor se va face proclamarea canonizării tuturor la București și apoi, pe rând, în fiecare mitropolie, după cum a devenit deja tradiție”[27].

Cei doi propuși pentru canonizare de mitropolia Ardealului sunt menționați mai jos dar părintele Arsenie Boca nu este între aceștia. Pe scurt, din nou, instituția nu îl are în plan pentru canonizare pe A. Boca.

 

18. 29.02.2024. La doar o zi după ședința Sinodului mitropolitan, are loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOR în care se comunică între principalele hotărâri: „declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-leaș”[28].

19. 1.03.2024. Apare articolul, „Anul 2025 va fi dedicat Centenarului Patriarhiei Române și mărturisitorilor ortodocși români din secolul trecut”, pentru anunțarea acestei dedicări[29].

 

20. 1.03.2024. În aceeași zi, apare un alt articol, în care este anunțată lista de cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar: „15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025)”[30].

Un comentariu din articol este extrem de important: „Numele lor au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare și urmează să fie aprobate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepții, explicate mai jos.” Excepțiile s-au referit la sfinții din muntele Athos, care urmau să fie canonizați de Patriarhia Ecumenică[31].

În articol se arată că pentru fiecare dintre numele propuse în procesul de canonizare va urma o evaluare de către Sfântul Sinod iar candidații vor fi aprobați sau respinși pentru canonizare.

Numele lui A. Boca a fost propus oficial de prea mult timp, din 2019 și trebuia să apară în listă. Neoficial el este în discuția despre canonizări încă din 2011. Dosarul lui era (sau nu mai era, fiind de prea mult timp depus) în curs de analiză. Singura explicație pentru care nu a apărut în listă este că s-a păstrat poziția istorică de necanonizare și pentru a nu crea confuzie în rândul credincioșilor, a fost scos din listă, pentru a nu seta așteptări greșite și nu s-a discutat nimic despre acesta. Ca de obicei, instituția a preferat să nu comenteze subiectul și să amâne orice comentariu.

Propunerile pentru canonizare din lista din 1 Martie 2024 sunt adăugate mai jos:

Mitropolia Munteniei si Dobrogei

      1. Dumitru Staniloae (1903-1993)
      2. Sofian Boghiu (1912-2002)
      3. Dionisie Ignat (1909-2004) (Patriarhia Ecumenica)
      4. Arhim Petroniu Tanase (1914-2011) (Patriarhia Ecumenica)

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

      1. Arhim Cleopa Ilie (1912-1998)
      2. Ieroschim Paisie Olaru (1897-1990)

Mitropolia Ardealului

      1. Arhim Dometie Manolache (1924-1975)
      2. Arhim Serafim Popescu (1912-1990)

Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului

      1. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Mitropolia Olteniei

      1. Protos Gherasim Iscu (1912-1951)
      2. Visarion Toia (1884-1951)

Mitropolia Banatului

      1. Calistrat Bobu (1900-1975)
      2. Ilarion Felea (1903-1961)

Mitropolia Basarabiei

      1. Alexandru Baltaga (1861-1941)
      2. Iraclie Flocea (1893-1964)

Pe scurt, lista inițială de 12 propuneri pentru canonizare, menționată de Preasfințitul Varlaam în 2021, a ajuns la 15 nume, dintre care două urmau să fie înaintate Patriarhiei Ecumenice[32].

 

21. 7.07.2024 – la Catedrala Patriarhală PS Timotei Prahoveanul vorbește despre canonizarea Sfinților Români, în articoul „Catedrala Patriarhală: PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre canonizare Sfinților Români”[33].

Surprinzător, în articolul postat pe basilica.ro, se menționează și se adaugă la sfârșitul articolului lista de 15 sfinți și asta cu 3 zile înainte de schimbarea listei de canonizare. Lista din 1 Martie 2024 este reconfirmată în data de 7 Iulie 2024, cu 3-4 zile înainte de a fi schimbată.

 

22. 10.07.2024 – Anunțarea a încă două nume în lista de canonizare, părintele Constantin Sârbu și părintele Ilie Lăcătușu. În același timp găsim și o mențiune despre „aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic, cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop”[34].

Aici apare pentru prima dată o mențiune despre canonizarea lui Arsenie Boca, după zeci de ani de necanonizare (începând cu 2011), înainte 1-2 zile de anunțul oficial.

 

23. 11.07.2024 – Sinodul Bisericii se întrunește iar pe ordinea de zi se află „teme referitoare la dosarele de canonizare ale mai multor sfinți români”[35].

 

24. 12.07.2024. Apare un nou articol/comunicat, „Șaisprezece cuvioși și mărturisitori români au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română la ședințele sinodale din 11-12 iulie.”[36]

Lista de canonizare actualizată îi are adăugați pe părintele Constantin Sârbu, părintele Ilie Lăcătușu, dar și pe părintele Arsenie Boca. Ieroschim. Dionisie Ignat și arhim. Petroniu Tănase nu mai apar în această listă.

Lista de canonizare din 12 Iulie 2024:

Mitropolia Munteniei si Dobrogei

      1. Dumitru Staniloae (1903-1993)
      2. Sofian Boghiu (1912-2002)
      3. Constantin Sârbu (nou adăugat în listă)
      4. Ilie Lăcătușu (nou adăugat în listă)

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

      1. Arhim Cleopa Ilie (1912-1998)
      2. Ieroschim Paisie Olaru (1897-1990)

Mitropolia Ardealului

      1. Arsenie Boca (nou adăugat în listă)
      2. Arhim Dometie Manolache (1924-1975)
      3. Arhim Serafim Popescu (1912-1990)

Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului

      1. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Mitropolia Olteniei

      1. Protos Gherasim Iscu (1912-1951)
      2. Visarion Toia (1884-1951)

Mitropolia Banatului

      1. Calistrat Bobu (1900-1975)
      2. Ilarion Felea (1903-1961)

Mitropolia Basarabiei

      1. Alexandru Baltaga (1861-1941)
      2. Iraclie Flocea (1893-1964)

         

25. 24.10.24. „Textele slujbelor pentru Sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu și Sf. Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu au fost analizate de Comisia Liturgică a Arhiepiscopiei Bucureștilor și transmise către eparhiile din Mitropolia Munteniei și Dobrogei înaintea Sinodului Mitropolitan”[37].

 

Alte linkuri utile în discuție, pe lângă cele adăugate în articol:

6 septembrie 2019, News.ro, Sinodul Mitropoliei Ardealului a aprobat canonizarea lui Arsenie Boca; dosarul va fi trimis Sinodului Bisericii Ortodoxe care va lua decizia finală, https://www.news.ro/social/sinodul-mitropoliei-ardealului-a-aprobat-canonizarea-lui-arsenie-boca-dosarul-va-fi-trimis-sinodului-bisericii-ortodoxe-care-va-lua-decizia-finala-1922404906042019090919106645

6 septembrie 2019, Daniel Guță, Adevărul.ro, Arsenie Boca intră în rândul sfinților. O comisie teologică specială a aprobat dosarul de canonizare a duhovnicului, https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/arsenie-boca-intra-in-randul-sfintilor-o-comisie-1968552.html

5 septembrie 2019, Ionuț Băiaș, Hotnews.ro, Sinodul Mitropoliei Ardealului a finalizat dosarul pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, https://hotnews.ro/sinodul-mitropoliei-ardealului-a-finalizat-dosarul-pentru-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-302589

18 aprilie 2016, Ciprian Iancu, Canonizarea lui Arsenie Boca. Ierarhii Bisericii Ortodoxe verifică minunile făcute de „Sfântul Ardealului”, https://evz.ro/canonizarea-lui-arsenie-boca-ierarhii-bisericii-ortodoxe-verifica-minunile-facute-de-sfantul-ardealului.html

2 octombrie 2015, Lauran Mitran, Vasile Magradean, Biserica Ortodoxă Română a început procesul de canonizare a părintelui Arsenie Boca, https://www.gandul.ro/stiri/biserica-ortodoxa-romana-a-inceput-procesul-de-canonizare-a-parintelui-arsenie-boca-14784046

28 noiembrie 2024, Mitropolia-Ardealului.ro, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, pomenit la 35 de ani de la mutarea la Domnul, https://mitropolia-ardealului.ro/sfantul-cuvios-marturisitor-arsenie-de-la-prislop-pomenit-la-35-de-ani-de-la-mutarea-la-domnul/

13 iulie 2024, Mitropolia-Ardealului.ro, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie, https://mitropolia-ardealului.ro/sfantul-cuvios-marturisitor-arsenie-de-la-prislop-cu-cinstire-in-ziua-de-28-noiembrie/

28 noiembrie 2023, Mitropolia-Ardealului.ro, Părintele Arsenie Boca, „Sfântul Ardealului”, a fost pomenit la 34 de ani de la trecerea la cele veșnice, https://mitropolia-ardealului.ro/parintele-arsenie-boca-sfantul-ardealului-a-fost-pomenit-la-34-de-ani-de-la-trecerea-la-cele-vesnice/

23 februarie 2022, Mitropolia-Ardealului.ro, Nouă apariție editorială la Editura Andreiana – Învățături ale Părintelui Arsenie Boca pentru fiecare zi, https://mitropolia-ardealului.ro/noua-aparitie-editoriala-la-editura-andreiana-invataturi-ale-parintelui-arsenie-boca-pentru-fiecare-zi/

28 noiembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Părintele Arsenie Boca, pomenit la Mănăstirea Prislop, https://mitropolia-ardealului.ro/parintele-arsenie-boca-pomenit-la-manastirea-prislop/

26 noiembrie 2021, Când va fi canonizat Arsenie Boca. Președintele comisie de canonizare a sfinților: Era „un om al lui Dumnezeu”, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cand-va-fi-canonizat-arsenia-boca-presedintele-comisiei-de-canonizare-a-sfintilor-era-un-om-al-lui-dumnezeu-1750239

25 noiembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, IPS Laurențiu a conferențiat despre părintele Arsenie Boca, „omul lui Dumnezeu”, https://mitropolia-ardealului.ro/ips-laurentiu-a-conferentiat-despre-parintele-arsenie-boca-omul-lui-dumnezeu/

29 septembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, 111 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca, https://mitropolia-ardealului.ro/111-ani-de-la-nasterea-parintelui-arsenie-boca/

26 septembrie 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Părintele Arsenie Boca, pomenit la Sâmbăta de Sus. Trei arhierei au liturghisit la Mănăstirea „Brâncoveanu”, https://mitropolia-ardealului.ro/parintele-arsenie-boca-pomenit-la-sambata-de-sus-trei-arhierei-au-liturghisit-la-manastirea-brancoveanu/

26 mai 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Video: Apariție inedită la Editura „Andreiana”, (Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Sergiu Ciocârlan) https://mitropolia-ardealului.ro/video-aparitiei-inedita-la-editura-andreiana/

25 mai 2021, Mitropolia-Ardealului.ro, Apariție inedită la Editura „Andreiana”, Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Sergiu Ciocârlan, https://mitropolia-ardealului.ro/aparitie-inedita-la-editura-andreiana-chipul-cuviosului-parinte-arsenie-boca-premisele-unei-dezbateri-pentru-canonizare/

28 noiembrie 2020, Mitropolia-Ardealului.ro, 31 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, https://mitropolia-ardealului.ro/31-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-a-parintelui-arsenie-boca/

14 septembrie 2016, Iulian Dumitrașcu, Basilica.ro, Părintele Arsenie Boca – trecut, prezent și viitor: tema conferinței susținută de IPS Laurențiu în Italia, https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-trecut-prezent-si-viitor-tema-conferintei-sustinuta-de-ips-laurentiu-in-italia/

19 aprilie 2016, ÎPS Laurențiu conduce comisia de canonizare a luI Arsneie Boca, https://www.turnulsfatului.ro/2016/04/19/ips-laurentiu-conduce-comisia-de-canonizare-a-lui-arsenie-boca-58435

Pr. Prof. Liviu Stan, Canonizarea sfinților după învățătura și după rânduielile Ortodoxiei, https://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/canonizarea-sfintilor-dupa-invatatura-dupa-randuielile-ortodoxiei-69966.html

Patriarhia.ro, Comisiile Sfântului Sinod, https://patriarhia.ro/comisiile-sfantului-sinod-271.html.

 

 17 Februarie 2025,

Doru Nastasă

 

(Continuarea articolului în partea a 2-a)

[1] https://basilica.ro/mitropolia-basarabiei-demersuri-pentru-canonizarea-unui-episcop-de-ismail-hirotonit-in-anul-marii-uniri/.

[2] https://basilica.ro/ce-hotarari-au-adoptat-ierarhii-romani-reuniti-in-sinod/.

[3] https://basilica.ro/sfantul-sinod-a-aprobat-canonizarea-episcopului-dionisie-erhan/.

[4] https://basilica.ro/episcopul-dionisie-erhan-va-fi-proclamat-sfant-la-hramul-catedralei-patriarhale/.

[5] https://basilica.ro/canonizarea-episcopului-dionisie-erhan-a-fost-proclamata-la-bucuresti-de-sf-dimitrie-cel-nou/.

[6] https://basilica.ro/tomosul-sinodal-pentru-proclamarea-canonizarii-sf-ierarh-dionisie-erhan-episcopul-cetatii-albe-ismail/.

[7] Te lepezi de Arsenie Boca? Un călugăr din Karyes, Muntele Athos, despre orto-doxie și canonizare, https://www.youtube.com/watch?v=vQCiamfZkDs, 2013 , în „De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca”, Editura Smart-Publishing, București, 2024, pp. 361-362.

[8] https://www.agerpres.ro/social/2014/04/16/interviu-mitropolitul-ardealului-despre-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-biserica-nu-se-opune-16-06-11

[9] https://www.unitateaortodoxa.ro/canonizare-prin-propaganda-editoriala-unica-in-istoria-bisericii-peste-50-de-carti-si-peste-1-milion-de-unitati-tiparite-pentru-crearea-sfantului-a-boca-proganda-vs-evlavie-populara-nu-poporul-c/

[10] https://www.agerpres.ro/social/2014/04/16/interviu-mitropolitul-ardealului-despre-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-biserica-nu-se-opune-16-06-11.

[11] https://anomismia.wordpress.com/2014/09/13/parintele-arsenie-boca-o-canonizare-in-asteptare/

[12] https://anomismia.wordpress.com/2014/09/13/parintele-arsenie-boca-o-canonizare-in-asteptare/.

[13] https://www.antena3.ro/actualitate/religie/interviu-laurentiu-streza-canonizare-arsenie-boca-715244.html

[14] https://hotnews.ro/primele-demersuri-privind-o-posibila-canonizare-a-parintelui-arsenie-boca-o-comisie-va-cerceta-viata-activitatea-si-scrierile-acestuia-476492.

[15] https://basilica.ro/comisie-teologica-pentru-cercetarea-vietii-si-activitatii-pr-arsenie-boca/, https://basilica.ro/sfintii-canonizati-de-biserica-ortodoxa-romana-in-anul-2016/.

[16] https://basilica.ro/manastirea-prislop-intrunirea-comisiei-de-canonizare-a-parintelui-arsenie-boca/.

[17] https://hotnews.ro/sinodul-mitropoliei-ardealului-a-finalizat-dosarul-pentru-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-302589.

[18] https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-propus-spre-canonizare/.

[19] https://basilica.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-28-octombrie-2019/.

[20] https://basilica.ro/cateva-dintre-hotararile-luate-in-2019-de-sfantul-sinod/.

[21] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cand-va-fi-canonizat-arsenia-boca-presedintele-comisiei-de-canonizare-a-sfintilor-era-un-om-al-lui-dumnezeu-1750239

[22] https://www.unitateaortodoxa.ro/de-ce-biserica-ortodoxa-nu-il-poate-canoniza-pe-arsenie-boca/.

[23] https://www.g4media.ro/parintele-arsenie-boca-aproape-de-sanctificare-dosarul-de-canonizare-a-fost-inaintat-sfantului-sinod-care-va-avea-ultimul-cuvant.html.

[24] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cand-va-fi-canonizat-arsenia-boca-presedintele-comisiei-de-canonizare-a-sfintilor-era-un-om-al-lui-dumnezeu-1750239.

[25] https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/

[26] https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-a-discutat-despre-canonizarile-viitoare-si-imbunatatirea-vietii-monahale/.

[27] https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-a-discutat-despre-canonizarile-viitoare-si-imbunatatirea-vietii-monahale/.

[28] https://basilica.ro/comunicat-noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-2024/.

[29] https://basilica.ro/anul-2025-va-fi-dedicat-centenarului-patriarhiei-romane-si-marturisitorilor-ortodocsi-romani-din-secolul-trecut/.

[30] https://basilica.ro/15-cuviosi-si-marturisitori-propusi-spre-canonizare-pentru-anul-centenar-al-patriarhiei-romane-2025/.

[31] https://basilica.ro/15-cuviosi-si-marturisitori-propusi-spre-canonizare-pentru-anul-centenar-al-patriarhiei-romane-2025/.

[32] https://doxologia.ro/15-cuviosi-marturisitori-propusi-spre-canonizare-2025-anul-centenar-al-patriarhiei-romane.

[33] https://basilica.ro/catedrala-patriarhala-ps-timotei-prahoveanul-a-vorbit-despre-canonizarea-sfintilor-romani/.

[34]  https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-discuta-slujbe-pentru-noi-sfinti-intre-care-doi-preoti-marturisitori-din-capitala/.

[35] https://basilica.ro/sfantul-sinod-s-a-intrunit-la-bucuresti-teme-in-discutie/.

[36] https://basilica.ro/comunicat-sinodul-bisericii-ortodoxe-romane-a-aprobat-16-canonizari/

[37] https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-munteniei-si-dobrogei-a-discutat-introducerea-in-calendar-a-unui-sfant-de-origine-dacoromana/.