[8] O pată pe obrazul Bisericii. Sinodul Bisericii minte Biserica. Decredibilizarea sinodalilor în această canonizare. Canonizarea lui A. Boca este doar un aranjament instituțional

O pată pe obrazul Bisericii. Așa este această canonizare. Tot ce se joacă acum în Biserică pentru Arsenie Boca este o piesă de teatru cu regie din Ardeal. Nu este o mișcare autentică a Bisericii. Sinodul știe că Arsenie Boca nu trebuie canonizat. Canonizarea lui Arsenie Boca a fost un fel de aranjament-troc pentru canonizările din 2024.

Am dori să amintim din nou de campaniile puternice media din presa, după 2.000, pentru Arsenie Boca, de campaniile online, dar și de ce cele peste 50 de cărți și 1 milion de volume produse pentru „promovarea sfântului”. Și asta ca să înțeleagă și credincioșii Bisericii că sunt spectatorii și actorii unui act bine regizat de instituție, acoperit sub un voal al „curăției și integrității Bisericii”, care în cazul acesta este murdărit deplin. Când ai acest voal de integritate sub care poți ascunde orice, îți este ușor să comunici și să faci astfel de gesturi.

Mai există conștiință în Sinod, în fața unui astfel de act incorect față de Biserică? Sau se joacă unitar această piesă de teatru și toți și-au asumat rolurile și s-au așezat la locurile lor și repetă textele scrise dinainte în instituție? Este interesant cum toți ierarhii au fost așezați la locurile lor și trebuie să stea până la sfârșitul piesei, deși știu deplin că scenariul și textul sunt incorecte. Este interesant cum toți ajung în aceeași oală, din cauza unor compromisuri și aranjamente făcute de unii. Și toți, de voie sau de nevoie, sunt puși să joace ce se emite în interiorul instituției. Și cei buni devin răi și condamnabili și sunt egali cu toți cei din istorie care au săvârșit aceste acte incorecte, pentru că participă și joacă această piesă. Până la urmă actul și participarea la act contează și aici se pare că toți sunt prezenți în partea de împlinire a actului.

În fața timpului și a dreptății istoriei (pentru că cerberul adevărului, timpul, nu va uita nedreptatea făcută Bisericii), rămâne întotdeauna cel care a luat atitudine, adică acest ierarh, Sfântul Marcu al Efesului, de la Ferrara-Florența. Iar restul rămân amestecați în mulțimile lui Boca, în mulțimi fără discernământ și care nu înțeleg decât de „luminițe, profeții, senzațional”.

„Marii” episcopi sunt astăzi doar pioni pe o tablă de șah, în care sunt mutați după cum cere interesul Bisericii. Fără cuvânt, fără putință de cuvânt, cu toată puterea anulată și fără relevanță. Marea înălțime a demnității de episcop este redusă la zero pe o tablă de șah în care sunt mutați, când ei ar trebui să fie cei care deci destinul Bisericii, când aceștia ar trebui să controleze destinul Bisericii doar în adevăr și doar se supun unui destin regizat. Astăzi valoarea unui episcop e redusă la nimic de un aranjament și cei mari sunt doar niște frunze luate de vânt, fără niciun fel de greutate în cuvânt.

Demnitatea și puterea funcției de episcop stă în controlarea acestui tip de decizii. Pentru că frumusețea episcopiei este că stă în fața adevărului și apără adevărul pentru toată comunitatea și nu se dă deoparte în gesturi de o lașitate istorică, amestecându-se cu masele inerte ale lui Boca, mase care nu înțeleg ce se întâmplă și care din disperare se adună la o coadă, poate primesc salvare. Un episcop ar trebui să fie un stâlp și nu o șipcă mutată și bătută undeva de cineva.

O viață de episcop are valoare pentru o unică decizie capitală a Bisericii luată corect undeva în astfel de circumstanțe. De asta sunt puși acolo, să lupte pentru adevăr și nu să fie funcționari. Cu astfel de decizii dai valoare vieții tale, nu cu o părută impresie de măreție venită dintr-o activitate de funcționar.

Viața episcopului are valoare întâi pentru că a apărat adevărul. Valoarea unui creștin este legată de adevăr și adevărul înmulțește însutit și înmiit valoarea fiecăruia, când ne ținem de el. Mai ales pentru episocopi, care au ca prim lucru în dreptul lor scris adevărul și care vor fi măsurați și răsplătiți pentru așa ceva. Episcopul e măsurat și se va înmulți cu plus sau minus tot ce a făcut legat de adevăr.

Episcopul ar trebui să fie primul luptător pentru adevărul Bisericii și nu primul care fuge sau care pune capul în jos când adevărul este compromis. Doar atât se mai poate astăzi la nivelul ierarhiei. Restul sunt povești vechi ale Bisericii, bune pentru vorbit la orele de teologie, precum viața Sfântului Marcu al Efesului. Sunt bune pentru încântarea creștinilor, dar nu sunt practice. Asta este soarta astăzi a celor mari, să pună capul în pământ. Curajul în fața compromisului este o poveste pentru credincioși, dar nepractică la fața locului, unde compromisul este mai practic atunci când soluția corectă nu este văzută și nu mai este susținută.

Asta a zis Sfântul Marcu al Efesului, să susținem întotdeauna soluția corectă: „fără compromisuri în materie de credință” – de la acesta avem această învățătură capitală în Biserică.

Nu punem Biserica pe căi greșite prin compromisuri. Nu pui în mijlocul Bisericii, în mijlocul drumului mântuirii, un indicator teologico-rutier în care să zici la dreapta, prin păpușoi și prin mlaștini, nu pui credincioșii în derivă să îi duci greșit și nu la mântuire. Astfel de indicatoare teologice, cu totul greșite, duc Biserica prin diferite mlaștini și fundături și abat credincioșii de la drumul lat și de la calea mântuirii. Iar pe acele cărări greșite pândește diavolul. De asta au și apărut astfel de indicatoare rutiere de tipul „veniți după mine, Hristos e aici, e mai bună calea asta”, indicatoare precum cele propuse pentru Arsenie Boca. De astfel de indicatoare teologico-rutiere așezate în drumul drept al mântuirii și al Bisericii trebuie să ne ferim și să ferim Biserica.

Toți sunteți una și la fel. Puneți capul în pământ domnilor episcopi și jucați în continuare această piesa de teatru în care este batjocorit adevărul. Apropo, în această piesă de teatru este batjocorit adevărul în primul rând, dar și cei 15 sfinți care au fost vrednici și demni de această cinste.

Unul îi strică pe toți. Așa s-a apărat credința strămoșească, au pus toți capul în pământ, au pus strămoșii capul jos la astfel de acte? Interesant este că avem în față acest exemplu de mărturisire a 15 sfinți, în timpuri grele, cu toții mai mult sau mai puțin trebuind să mărturisească credința în grele timpuri. Toți aceștia au făcut pușcărie, au fost schingiuiți și au suferit din greu pentru credință. Toți aceștia 15 au fost mărturisitori, pentru că toți au mărturisit în vremuri foarte grele credința.

Cât de mare este diferența și antiteza între cinstirea acestor 15 sfinți pentru actul mărturisirii și incapacitatea de mărtusirisire a adevărului din Sinod! În Sinod cine a mărturisit adevărul acestei canonizari? Cine mărturisește astăzi adevărul acestei canonizări? Astăzi nu mai avem mărturisitori ci spectatori la actul credinței. Cam așa se împarte întotdeauna acest eveniment al disputei adevărului: unii mărturisesc și unii privesc. De asta unii rămân în istorie și unii se disipează fără valoare în uitarea timpului.

Avem în față 15 exemple vii de mărturisire, din neamul românesc. Și astăzi toți privesc la actul mărturisii adus de aceștia și nu pot mișca un deget în situația similară pe care o avem în Biserică pentru un compromis în care e nevoie de mărturisire. Se merge înainte cu un compromis precum la Ferrara-Florența, în care pentru liniștirea unora au forțat Biserica într-o direcție greșită.

Mai există credință astăzi în Biserică sau aceasta e doar uitată undeva în istorie? Se pare că degeaba înveți credința, dacă în fața unor examene grele eșuezi, dacă la proba practică pici examenul credinței și al mărturisirii cu brio. Episcopii au de dat din când în când acest examen, precum și Sfântul Marcu al Efesului l-a dat. A fost singurul care l-a trecut într-un moment capital al istoriei Bisericii. Astazi nu a fost trecut de nimeni dintre acești sinodali în această situație.

Ca să îl cităm pe Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae: „o dezamăgire profundă” acești sinodali, aceeași dezamăgire ca și pentru A. Boca. Nu sunt decât alți A. Boca, ucenici și următori ai acestuia, o dezamăgire pentru Biserică.

Canonizarea aceasta este o pată pe obrazul Bisericii. Decredibilizarea sinodalilor în această canonizare, prin maniera în care a fost făcută, este evidentă. Iar Sinodul Bisericii minte Biserica în această canonizare, ascunzând maniera în care a fost făcută, dar și incorectitudinea acesteia.

Aceștia care fac compromisuri să nu mai pronunțe numele Sfântului Marcu al Efesului. Nu sunt vednici să îl pomenească, fiind cei care au luptat cu acesta la Ferrara-Florența, în rândul acelora. Aceștia au urmat celor de la Ferrara-Florența în compromisul lor și sunt vrednici urmași ai acelora. Nicidecum nu sunt parte cu Sfântul Marcu al Efesului.

Da, e corect ce se spune în articol. Dar ai ce se faci? Așa pare să fie mentalitatea multora. Resemnarea nu este un răspuns bun – nu asta este soluția aici. Aceasta este o mentalitate greșită. Un act incorect trebuie corectat. Pui mâna și îndrepți. Pocăința învățată de Hristos trebuie aplicată de toți, mai ales pentru astfel de acte care definesc Biserica pentru următoarele zeci, sute de ani, pentru întregul destin al acesteia. În fața unor astfel de acte resemnarea nu este un răspuns. Astfel de acte trebuie corectate, indiferent de reținerile oricui. O falsă pudoare instituțională nu ajută cu nimic când în spate este un morman de gunoi care trebuie curățat – negarea gunoiului nu poate ascunde ce iese de acolo. Nu stai cu un indicator teologic rutier greșit în mijlocul drumului Bisericii. Trebuie luat de acolo și mutat.

Vrednic este? Foarte puțini.

8 Februarie 2025,

Doru Nastasă

Un comentariu la „[8] O pată pe obrazul Bisericii. Sinodul Bisericii minte Biserica. Decredibilizarea sinodalilor în această canonizare. Canonizarea lui A. Boca este doar un aranjament instituțional”

  1. Cine i- a pus pe toți acești eretici de episcopi sa accepte aceasta necinstire a lui Hristos însuși? Ei singuri arata clar că nu dau doi bani pe Biserica, Mireasa Lui Hristos, pe Hristos însuși și pe turma de oi blege, care behăie leneș și pupă tot ce le este pus in față. Unii behăitori sunt prostiți pentru ca asa le- a spus duhovnicul, bolnav de boală lui Boca, proorocia, niște vărzători cu Duhul, nu vase alese, care se inchină unor episcopi eretici și apostați, dușmani ai Bisericii, și unui patriarh eretic și dușmanul nr 1 al lui Hristos. Egal cu Papa.
    Ce, va așteptați domnule Nastasă să ia vreo iudă, din cele enumerate mai sus, poziția apărări Lui Hristos? Ar fi fost minune sa vedem că dintre aceste ” uraciuni ale pustirii” mai se ridică vreunul când ei s- au străduit de decenii să dea preoți necatehizati, care nu cunosc lupta sinoadelor , care își plătesc preoția și nu mai au ei treabă cu adevărul de credință.
    Nu înțelegeți, că se întâmplă ceva și mai grav și mai de plans? Se aleg cei care vor mai rămâne în Biserica drept slăvitoare a Domnului. Da, ați citit bine indrăcitilor, Biserică merge mai departe, că Hristos e capul, dar făra voi, care v- ați străduit să faceți din Biserică o instituție de poponari, de curvari, de lași, de avari de bani. Merge mai departe fără voi!
    Cum altfel va explicați, domnule Nastasă ca această voită indracire a neamului se duce cu indrajire de zeci de ani, ca un ghelasie de la frasinei a indracit preoți, ca l- au considerat toți sfânt, că e ca boca, că yoga e sfanta, când el, neputinciosul, nu a acceptat sa se mântuie în chilia lui, pe motiv ca e prea strâmtă și el e vrednic de călăuzire a mii de oameni, când sf Anton cel Mare dormea intr- un mormânt si a căutat asceza. Când Petrache de la Maglavid e pus cu oase negre in altar- ul bisericii construite de bogătanul României, că nu stia că Petrache s- a studiat la seminarul teologic de la Cluj ca indracit, și serialul indracirii poporului român continuă. Ati avea de comentat ani în șir. Slavă Domnului ca războiul e la ușă, cum s- a întâmplat când era sa fie canonizat și Petrache, și a venit Dictatul de la Viena, și s-a pierdut și Basarabia apoi, și au venit bătăile fără de număr pe amărâtul de român. De data acesta, nu s- au trezit doar 5 crestini , ci mii, și asteptam sa vedem cum spulberă Domnul pe acești apostați, și mi se pare corect că s- au pus toți de acord pe asa mișelie, ca să ne scape Domnul de toți odată.
    Si mai grav este ca se pitește sub preș, cum trebuie să fie viata de mănăstire, că nu cunosc, neghiobii, că duhovnicul unei mănăstiri de maici trebuie să fie bătrân, neputincios și nu de vârsta bărbăției, că boca avea stareța de 24 de ani și el de 40 și erau la brațetă și locuiau împreună, ca asa arată viata de călugărie. Mai aveam vre- un sfânt așa? Si astăzi a dat nivelarea și calea liberă spre curvie, că toate sunt de la Hristos. Cine a batjocorit viața de mănăstire dacă nu acești îndraciti de episcopi cu patriarh cu tot? Și nu putem sa canonizam pe cei care au trăit respectând votul monahal corect și au făcut pușcărie pentru că un mitropolit nu- i acceptă fiindcă el s- a spovedit la un caterisit și el vede ortodoxia , numai ecumenist. Adică ortodoxia nu a existat până acum, de la Marea schisma, 1053, și e întreagă de azi înainte, de când decretează ei.
    Nu vi se pare corect ca de aceștia să ne scape Domnul si să își dacă El Biserica cu cine știe El că este al Lui?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *