„Și luptă și dăi, și dăi și luptă, coană Joițică!”.
Cam așa pare să fie povestea acestei canonizări forțate, un episod rupt dintr-o piesă a lui Caragiale, episod soldat cu un act și un rezultat similare celor din piesa celebrului scriitor român. Se pare că în sfârșit „canonizarea” a fost găsită, după ce fusese pierdută pe undeva, timp de 20 de ani, cu mulți interesați alergând să o găsească, lipsind din nenumărate liste de canonizare.
Mai sunt multe spuse în acea piesă a lui Caragiale, legat de compromisuri și de un mod duplicitar de a face lucrurile să se miște, adică legat de schimbarea peste noapte a traiectoriei instituționale, în funcție de „interesurile instituționale”. Cam așa pare să fie și istoria acestei canonizări, o punere în scenă a acestei tipice și românești piese, cu toți actorii luându-și foarte în serios rolurile. Doar suntem cu toții români și trebuie să fim la înălțimea poporului, cea descrisă magistral de dramaturg.
Foarte confuză a fost toată discuția despre această canonizare și, cumva, scenele lui Caragiale au fost rejucate în aceste schimbări de liste de canonizare, în aceste discuții netransparente legate de canonizare și, din nou, totul pe spinarea poporului român. I.L Caragiale pare să fie nu doar un cunoscător profund al mentalității românești (pătrunzând adâncurile acesteia), ci și un profet al societății românești, descriind excepțional angajarea în stil românesc în diferite jocuri de culise cu diferiți actori, care mai de care exprimând mai bine ethosul românesc. „Canonizare, canonizare, dar să știm și noi!” pe cine canonizăm, sau mai bine zis pe ce listă, sau să știm și noi ce candidat va fi primit de popor în această acțiune (că s-a făcut prin votare, evident).
Ca să se înțeleagă de către credincioși unde este problema în această canonizare: problema aceasta este tocmai în schimbarea listei de canonizare, făcută exact în spiritul acestei piese celebre a lui Caragiale. Lipsa și eliminarea lui Arsenie Boca de pe listele precendente de canonizare a fost decisă deja de zeci de ani, fiind datorată unei liste lungi de impedimente legate de ocultism erezie și înșelare, listă binecunoscută în Biserica, atât în rândul credincioșilor, dar și de către cler.
Pentru cei care nu au înțeles ce s-a întâmplat de fapt în această canonizare trebuie menționat că s-a schimbat lista de canonizare în mod greșit și din scurt, printr-un compromis instituțional. Și exact despre acest compromis instituțional trebuie să discutăm și să îl evidențiem, pentru că este problema principală a acestei canonizări.
Ortodoxia românească nu merită să ajungă în ceea ce a profețit Caragiale neamului românesc. Vorbim despre demnitatea poporului român și despre demnitatea credincioșilor Bisericii, inclusiv a slujitorilor acesteia. Valorează prea mult această demnitate a unui neam întreg, pentru a permite călcarea ei în picioare de câțiva actori ai unor astfel de piese. Dacă unii nu mai înțeleg ce înseamnă demnitatea națională și demnitatea creștină, cred că este un moment bun să reamintim că aici vorbim și despre apărarea demnității poporului în fața unui act incorect, a unui compromis instituțional făcut în fața întregului popor creștin.
Trebuie să spună cineva în tara aceasta că poporul român nu merită așa ceva. Este mult prea încercat în grele timpuri și cu prea multă durere și suferință și-a păstrat credința, pentru a fi din nou în istorie păgubit într-un act dintr-o piesă a lui Caragiale. Această canonizare făcută prin compromis trebuie anulată tocmai pentru că Biserica Ortodoxă și poporul român nu merită așa ceva.
Instituțional se cunoaște foarte bine că A. Boca nu poate și nu trebuia canonizat. Asta este problema canonizării. Instituția știe foarte bine ce este aici. Dar datorită insistenței Ardealului, s-a mers înainte cu acest compromis propus de acesta.
Este vorba despre un compromis instituțional care trebuie semnalat tuturor credincioșilor, întregii Biserici Ortodoxe Române. Nu vă mai amăgiți că Arsenie Boca este sfânt, că nu este. Doar din Ardeal se spune asta, nu însă de întrega Biserică. Să nu se mai amăgească în Biserică nimeni legat de acest subiect, pentru că povestea neoficială este alta.
Și totuși l-au canonizat. De ce? Datorită unei insistențe, nu datorită unei sfințenii. Discuția asta despre ocultism erezie și înșelare vs. sfințenie, a fost și în Sinod, inclusiv în Sinodul recent, unde au fost discuții foarte aprinse. Și credincioșii nu știu asta, iar aceste informații nu le sunt communicate, sunt ascunse de opinia publică. Și balanța nu s-a înclinat prin dreptate în zona de sfințenie, ci prin compromis. Și problema este că patriarhul este prea bătrân să mai poată apăra credința și vrea liniște în Biserică, oricum. De asta s-a acceptat canonizarea lui Arsenie Boca în final. Acum 10 ani nu se putea întâmpla asta. Acum câțiva ani nu s-a întâmplat asta.
Rugăm instituția să refacă lista autentică de canonizare și să oprească jucarea acestei piese în fața întregului popor român, pe spinarea acestuia. Poporul român nu merită să fie tratat astfel. Are o demnitate care trebuie respectată, tocmai pentru că și-a ținut credința nepătată timp de 2000 de ani.
Instituțional există deja un vot de veto împotriva canonizării, vot cunoscut, din partea mai multor ierarhi. De ce nu este considerat și de ce se merge pe varianta impunerii unei votări statistice pentru canonizare și nu a unei votari de veto pentru înșelare?
Este derizoriu ce s-a întâmplat în această canonizare, când votarea autentică de veto a fost deja prezentă în Sinod, dar nu a fost considerată. Este derizoriu ce s-a întâmplat în această canonizare, același derizoriu din piesa lui Caragiale „O scrisoare pierdută”. Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume în acest subiect. Neamul românesc merită să cunoască adevărul acestei canonizări pentru a nu petrece veacurile în negurile unor compromisuri nedemne de el.
5 Februarie 2025,
Doru Nastasă