Teza harului necreat/creat în Ortodoxie/catolicism este una deosebit de importantă, reprezentând o paradigmă de poziționare diferită față de divinitate între ortodoxie și catolicism, dar și arianism.
Harul creat catolic este rupt de Ființă, este doar o materie spirituală numită „har”, care se presupune că este legată cumva de divinitate și transferă de la Aceasta ce numim îndumnezeire, slavă, lucrare, devenind doar o energie creată, trimisă de Dumnezeu omului.
Harul este în Ortodoxie legat de Ființă: „Sfântul Grigorie Palama este cel care definește în cele din urmă harul dumnezeiesc drept acea lucrare a lui Dumnezeu ce coboară în chip iubitor de oameni pentru mântuirea celor care se învrednicesc de unirea cu Hristos.” „Astfel, pe de o parte ființa e întreagă în fiecare lucrare, dar pe de alta ea rămâne ca un izvor infinit care se poate manifesta totdeauna întreagă în alte și alte moduri și lucrări. Pe de o parte, ființa e deci întreagă în fiecare lucrare, pe de alta, nu se epuizează în acea lucrare, rămânând ca un izvor capabil de alte și alte moduri de a se manifesta în alte și alte lucrări.” (bibliografie)
De ce nu se poate obține convergență între ortodocși și catolici pe această teză? Deoarece este necesară o perspectivă diferită de abordare a discuției față de perspectiva istorică și sunt necesare câteva completări pe care am încercat să le aduc în lucrările scrise pentru subiect.
Care este punctul de plecare al discuției? Trebuie să înțelegem ce dorim de la această teză. Discuția este în esență extrem de simplă, pentru că noi căutăm o singură informație legată de har. Teologia caută o singură informație în această discuție. Și ce este de clarificat, sau mai precis pe ce trebuie pus accent este întâi calea pe care această informație este produsă în catolicism și ortodoxie, pentru a pune în evidență în a doua parte a discuției consecințele teologice apărute.
Pentru a putea structura discuția, am considerat necesar să încerc să reconstruiesc teza de la zero și să văd unde ajung. Dacă dorești să construiești teza de la zero atunci trebuie în primul rând să te întrebi ce cauți, în acest caz o singură informație, apoi să vezi unde este prezentă, să vezi ce spune divinitatea despre acest lucru, iar apoi să verifici consecințele dogmatice. O întrebare fundamentală a tezei este cum cauți informația, în Scriptură și la Sfinții Părinți (cum spune Sf. Grigorie Palama) sau deductiv, cum propun catolicii?
Abordarea firească în construirea tezei a fost să văd tipurile de informație existente (direct, indirectă, deducție logică, intrinsecă, experiență) și să văd ce spune divinitatea despre lucrare, care este raportarea divinității despre har. Așteptarea mea este că dacă există informație despre har să o pot găsi în discuțiile în care divinitatea vorbește despre har iar apoi în teologiile aferente.
În toată Scriptura sunt găsite informații de raportare între divinitate și lucrarea Sa, dar și o abordare programatică a discuției despre har. Divinitatea enunță harul ca având importanță/condiție existențială, anunță în Ioan 17 un model de unitate intratrinitar extins prin slava pe care Dumnezeu o împărtășește omului, creează un model de unire intratrinitar împărtășit și omului dar altfel, anunță un criteriu al unirii dar și un principiu al unirii împlinit în har. Sfântul Grigorie Palama menționează în teza sa mai multe paragrafe unde se vede clar această raportare. La fel, Ortodoxia construiește folosind teologiile unirii/unității, a chipului și asemănării, a participării, dar și a experienței, în care această informație trebuie să apară în toate aceste teologii.
Construind discuția în acest mod se ajunge la teza Sfântului Grigorie Palama, care a abordat această structură în teză, deși nu explicit. Ortodoxia urmează acest mod de a gândi teza, folosind câteva categorii de informații.
Cum a construit catolicismul propriul argument al harului creat? Prima afirmație pe care catolicismul o face greșit este că nu există informație pe subiect. Catolicismul nu înțelege de unde această informație se recuperează, deși discuția despre har este supra-licitată și supra-stresată informațional în Scriptură și la Sfinții Părinți. Deși există această raportare în Scriptură (oare de ce?), deși divinitatea abordează programatic această discuție (nefiind una întâmplătoare), catolicismul face o afirmație extrem de puternică, spunând că nu există informație pe acest subiect, deși în paralel teologia harului are nenumărate informații aduse în Scriptură.
După ce face această afirmație, catolicismul pornește pe o cale de deducție logică și încearcă să construiască un argument natural, o logică deductivă, într-un plan al existenței unde nu putem lucra în acest mod. Încearcă să deducă cele despre divinitate, folosind ceva de lângă divinitate, de lângă har, sau de lângă natură (fire).
Catolicismul are 3 discuții paralele pentru acest subiect, ipostasuri ale aceleiași probleme, prin care în paralel ajunge deductiv la aceeași concluzie greșită:
-
- Folosește teza lui Achindin, a simplității Ființei. Teza lui Achidin în mare are ca eroare fundamental de naturarea poziției simplității Ființei în poziție de auto-conținere și izolare. Prin denaturarea acestei poziții, Achindin și catolicismul extrag greșit o concluzie de „nimic necreat în afara Ființei, deci harul este creat”, prin negație logică, într-un plan al existenței (dacă poate fi numit astfel) în care nu putem lucra astfel.
- Al doilea ipostas catolic greșit al problemei este cel al gratuității absolute a harului. Catolicii denaturează poziția gratuității absolute într-o poziție de inutilitate absolută (pentru că aceasta este poziția de lucru catolică în logica deductivă pornind de la gratuitatea harului), deducând logic că harul nu este necesar, deci este creat. Aici folosește natura drept un instrument pentru reflexie și oglindire, un instrument pentru echivalarea gratuității în inutilitate, un instrument de translatare între atributele de gratuitate și creat. Catolicismul începe crearea de instrumente în natură pentru a obține informație despre divinitate.
- Al treilea ipostas catolic greșit al problemei este cel al naturii pure, al unei naturi care este autonomă, perfectă. Iar această perfecțiune atrage ca și consecință că harul nu este necesar, deci este creat. Din nou, natura este folosită pentru reflexie și oglindire a ceva despre divinitate, într-un argument natural.
Catolicismul repetă aceeași greșeală, denaturează poziții teologice la nivelul Ființei, harului dar și a naturii, creând poziții de izolare, pe care apoi le introduce într-o logică deductivă pentru a deduce o lipsă de necesitate, transformată apoi în caracter creat. Informația de „creat” în catolicism nu este una directă, ci este una extrasă, fabricată prin introducerea anterioară a acesteia în diferite poziții alterate, a simplității Ființei înțeleasă ca auto-conținere și izolare, a gratuității absolute a harului înțeleasă ca inutilitate absolută și a naturii perfecte înțeleasă ca autonomie absolută. Eroarea rădăcină a catolicismului este ipostasul-conceptul folosit pentru deducere, crearea unei poziții alterate în care se introduc diferite informații premisă ascunse, extrase apoi ca fiind caracter creat pentru har. De aici catolicismul își ia informația, nu din Scriptură, sau mai bine spus aici fabrică această informație. De aceea ce trebuie pus în evidență specific este mai ales poziția alterată creată, unde în mod fals sunt introduse informații premisă greșite.
Decât să o fi luat pe o cale de deducție mai bine spuneau că nu au informație. Însă preluând silogismul achindinist au fost nevoiți să continue pe o cale a unui argument natural și au ajuns în nenumărate speculații teologice, legate de gratuitatea absolută dar și de natura desăvârșită. Teologia catolică a harului creat este doar o sumă de teorii și speculații teologice, un amalgam în care discută despre esență, reflexie, oglindire, atribute, creând în final o logică deductivă atât de complexă încât nici ei nu o înțeleg, dovada fiind nenumăratele volume publicate în catolicism pentru har, teorii extravagante pe subiect.
Care sunt consecințele teologice ale aceste teze pentru catolicism? Catolicismul nu înțelege actul de unire cu Dumnezeu, consideră omul rupt de Ființă, consideră că omul este alături de o materie spirituală numită har, alături de un reprezentant, de o dumnezeire prin imitare, la distanță, reprezentativă. Și nu are un principiu de unire între această materie spirituală și Dumnezeu. Nu înțelege paradigma omului în existență. În esență neagă sensul vieții, de alipire la Dumnezeu, de înaintare în îndumnezeire. Nu înțelege actul creștin.
La nivel teologic catolicismul nu reușește să găsească o cale teologică pentru o teză esențială, de importanță și natură egală/identică problemei arianismului. Problema este un alt arianism, la nivelul firii umane, negând îndumnezeirea omului, negând caracterul harului, este hulită lucrarea Duhului Sfânt și în final este negată legătura Bisericii cu Dumnezeu, dar și necesitatea lui Dumnezeu.
La nivel de dogmatizare, catolicismul a pierdut călăuzirea Duhului Sfânt, la fel ca și în alte teze, și nu poate găsi informații de bază ale Bisericii, dar se și rătăcește în teorii nesfârșite, cu multiple ipostasuri, teorii care nu au sens.
Teza harului creat catolic arată rătăcirea catolică de milenii, în diferite teze, în neguri pierdute de lucrarea Duhului Sfânt. Teza este un alt „adaos” la Scriptură, în care catolicismul continuu adaugă informații, în mod greșit, pe diferite căi, neînțelegând ce trebuie făcut în Scriptură și cum trebuie ascultați Sfinții Părinți. Fără această teză pierzi sensul real al existenței, nu înțelegi lucrarea corectă a Bisericii alături de Dumnezeu și nu ai această experiență. Această teză arată întunericul catolicismului, arată cum catolicismul nu înțelege iluminarea omului, a Bisericii de către Dumnezeu. Este o teză de înțelegere a actului creștin, a sensului vieții. Catolicismul nu trăiește acest act și nu în vede nici teologic și nici în experiență.
La Lyon (1274) catolicismul a acceptat indirect Sinodul al 8-lea Ecumenic, legat de Filioque, al Patriarhului Fotie, invalidând Sinodul catolic de la Toledo (589), unde au introdus Filioque dual-principial (Tatăl și Fiul principii distincte în purcederea Duhului, diteism). Dacă acceptă și această teză ortodoxă despre harul necreat, adică al 9-lea Sinod Ecumenic, Sinodul Sfântului Grigorie Palama, legat de harul necreat, atunci vor accepta întreaga teologie ortodoxă și sunt în poziție de întoarcere necondiționată la Ortodoxie, neavând capacitatea pentru a teologhisi, fiind rupți de Biserică.
O prezentare detaliată a subiectului poate fi găsită în podcastul YouTube, dar și în volumele publicate, adăugate mai jos, în bibliografie.
Bibliografie:
- Prezentarea pentru harul create catolic din podcastul YouTube
- YouTube, Harul creat catolic, eroare capitală de poziționare a omului față de Dumnezeu, partea 1: https://youtu.be/mY4tAbikgZI
- YouTube, Harul creat catolic, eroare capitală de poziționare a omului față de Dumnezeu, partea 2: https://youtu.be/hNErsSDFIwc
- Doru Nastasă, Mărturia harului și a comuniunii, Editura Agaton, București, 2022, Cap. II, pp. 63-202
- Doru Nastasă, O catedrală teologică a unității creștine, București, 2023, Cap. I.4, 71-75
- Doru Nastasă, Soluția argumentativă a unității creștine, Editura Smart Publishing, 2024, Cap. II. 5, pp. 160-164
- https://www.unitateaortodoxa.ro/har-si-comuniune/
- https://www.unitateaortodoxa.ro/o-catedrala-a-unitatii/
- https://www.unitateaortodoxa.ro/solutia-teologica/
- https://www.unitateaortodoxa.ro/.