sau
Problema calendarului, între armonizare a relațiilor stat-Biserică cu privire la calendar și decizie eclesiologică de integrare socială vs. liturgică
Problema calendarului este problema eclesiologică creată în Biserică la începutul secolului al XX-lea, în care Biserica a fost nevoită să își modifice regulamentul de ordine internă, la presiunea statului. Este o problemă de armonizare a relațiilor stat-Biserică, în care statul civil, în dorința de a uniformiza calendarul (pentru Romania după marea unire de la 1918, iar pentru Grecia într-un context similar), dar și în dorința de modernizare, a impus și forțat Biserica la a renunța la propriul regulament liturgic în favoarea calendarului oficial al statului. Motivația reală este că statul nu a dorit ca populația să aibă un alt calendar implicit, utilizat în paralel, față de cel oficial, care să încurce autoritățile în exercitarea funcțiunilor vitale. Statul a dorit ca Biserica să se adapteze și să regleze intern liturgica proprie, fără să aibă un calendar paralel. De aici a pornit toată discuția nu de la vreo problemă internă a Bisericii.
Problema calendarului este în exterior o problemă de armonizare a relațiilor Biserică-stat cu privire la calendar. În interior este o problemă eclesiologică, pentru că nu mai poate fi respectat un Sinod Ecumenic. Problema în timp a fost transformată intern și mascată în diferite teorii, în teoria necesității interne eclesiologice, în teoria necesității îndreptării calendarului, în teoria perfecțiunii ceasului lui Dumnezeu și în alte teorii, care să justifice eclesiologic această schimbare.
Poziționarea eclesiologică autentică este că în mod real este o constrângere exterioară asupra unui regulament al Bisericii, care a fost înțeleasă în diferite moduri și asumată în diferite variații, teologic, social. Opțiunile de implementare ale acestei constrângeri au fost în mare două, fragmentarea calendarului, păstrarea pascaliei pe calendarul vechi iar restul liturgicii pe calendarul nou. În Sinoadele (conferințele) de la 1923, 1948 și 2016, Biserica a discutat gradual această problemă, hotărând inițial mutarea pe calendarul nou (1923), adoptarea pascaliei vechi în comun (1948) iar apoi o libertate de gestionare a liturgicii în funcție de necesitățile locale (2016). Biserica a încercat în timp diferite variații pentru a acomoda această constrângere. S-a plecat de la impunere, s-a mutat discuția în necesitate, iar astăzi trebuie să discutăm despre accesibilitate, dacă discuția mai are sens.
Există o necesitate de adaptare la societatea și integrarea civilă? Trebuie Biserica să fie integrată social mai mult decât liturgic? Când s-a pus regula de la Sinodul Ecumenic, nu s-au mai făcut amendamente și cu siguranță că s-a prevăzut și această situație. Această situație nu este o problemă de fapt. Dogmatizând noi prea mult „vechiul calendar”, cădem noi în „perfecționismul vechiului calendar” și nu înțelegem necesitatea de adaptare la vremurile locale? Este vreo diferență între cele două calendare? Forțăm în vechiul calendar o hipercorectitudine, care are probleme la fața locului, fiind incomodă?
Dacă în 2016 s-a spus în Sinaxa Întâistătătorilor că fiecare Biserică locală să decidă cum este mai bine pentru ea, atunci cu siguranță că această necesitate nu este chiar necesară, iar accesibilitatea (acesta fiind argumentul social) nu este chiar atât de importantă în discuție.
Unitate și integrare socială sau unitate și integrare liturgică? Societatea civilă, sau societatea Bisericii? Astăzi suntem puși în fața unei alegeri ca Biserică. Neprezentând corect problema și discuția se ajunge într-o abordare incorectă a problemei. După ce s-a conformat cerinței inițiale de modernizare a statului, Biserica trebuie să decidă în ce direcție merge. În 2016 asta s-a spus.
Ce importanță au pentru societatea civilă posturile Bisericii, încât să nu putem să le ținem pe vechi? Uniformitate în vechiul calendar sau accesibilitate în noul? Sau noul calendar este o falsă accesibilitate, o conveniență care nu e chiar conveniență, care e la fel și în vechiul calendar?
Posturile de peste an, pe nou și pe vechi:
-
-
- Postul Învierii Domnului: 10/23 februarie – 29 martie/11 aprilie
- Postul Sfinţilor Apostoli: 26 mai/8 iunie – 28 iunie/11 iulie
- Postul Adormirii Maicii Domnului: 1/14 august – 14/27 august
- Postul Naşterii Domnului: 15/28 noiembrie – 24 decembrie/6 ianuarie
-
Există vreo diferență între vechi și nou, care să nu poată fi dusă de Biserică? Se poate găsi o soluție pentru Postul Crăciunului?
Singurul mod în care calendarul vechi ar deveni o inconveniență ar fi într-o situație de tipul daca ai o sală de fitness lângă bloc, te duci în fiecare zi, iar dacă te muți la 30 de minute depărtare nu mai faci nimic. Dacă se mută calendarul pe vechi să se schimbe atât de tare lucrurile încât să nu mai faci ce făceai înainte? Nu știu dacă este cazul, dar trebuie să discutăm despre accesibilitate în acest caz. Astăzi nu mai discutăm despre constrângerile de la începutul veacului al XX-lea, ci despre decizia pe care Biserica trebuie să o ia pentru sine astăzi, așa cum în 2016 s-a afirmat.
Doru Nastasă
23 Feb 2026