Primatul Romei este cea mai importantă teză a dialogului ecumenic. În Primat, catolicii afirmă că doar Roma are autoritatea să îl împărtășească pe Hristos lumii, că Hristos și Roma sunt de la Roma, că Roma este posesoarea și moștenitoarea de drept a Evangheliei, prin Apostolul Petru.
Primatul are un impact eclesiologic major, fiind un pol centrifug care a partiționat unitatea Bisericii între Apus și Răsărit. Primatul Romei este și un principiu de discriminare în identitatea Bisericii (superioritate eclesiologică a latinismului) și definește un atribut ontologic nou dar și constrângere existențială a Bisericii Apusului. Introduce în eclesiologie un concept de creștinism superior al unei rase creștine superioare latine, care se manifestă prin Roma.
Primatul partiționează eclesiologic Biserica și devine un gând și o conștiință independentă-autonomă de conștiința Bisericii. Aduce o partiționare în catolicitatea-universalitatea Bisericii, fiind o afectare directă a acesteia, în care în lista de valori eclesiologice din discuția despre catolicitate, care sunt unitate, identitate unică, participare, gând unic, toți, caracter unitar, decizie unică, pe lângă care Roma introduce adaosul „prin Roma”, începând lunga listă de adaosuri ale Apusului cu cel mai rău, autoritatea discreționară a Romei de a înființa și poseda Biserica. „Totul prin Roma”, totul semnat de Roma, o relație de dependență între un concept temporal pământesc și adevărul Bisericii.
Crezul catolic este alterat prin primat, iar acesta devine parte a definiției Bisericii Romei: Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească, Apostolic, doar prin latinism-Roma și afectează axiologia eclesiologică, setul principal de valori eclesiologice majore. Primatul devine o parte constitutivă a catolicismului.
Primatul devine un dumnezeu al catolicismului, prin poziționarea superioară și definitorie față de lege, identitate, comunitate, divinitate dar și față de actul Bisericii. Primatul poate defini discreționar identitatea Bisericii, și devine un dumnezeu închipuit, dar și un lucifer al comunității apusului, repetând în Apus istoria Biblică a căderii prin mândrie. Primatul afirmă că mișcă și deține Biserica, egal lui Hristos, deci este dumnezeu, având o poziționare față de aceste valori egală cu a divinității.
Alterarea centralității atenției Bisericii dar și a actului acesteia este una dintre marile probleme aduse de primat, comunitatea organizându-se în jurul acestuia, în loc de Hristos, primatul substituindu-l în centralitate pe Hristos.
Analiza tezei are mai multe dimensiuni, de management organizațional, argumentare formală, teologică-eclesiologică, politică, istorică, la nivel de identitate creștină și cultură.
Argumentarea tezei trebuie făcută prin reducere la un argument dominant și la o antiteză, unul vs. toți. Este decizia Bisericii prin unul sau prin toți? Scriptura aduce o definiție pentru structura organizațională (Ap. Pavel, „Dumnezeu a instituit în Biserică întâi…”), apoi aduce un Sinod Apostolic în care Apostolul Petru însuși afirmă „părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă”, în care enunță decizie, toți, lucrarea Duhului Sfânt, subliniind acest concept de toți, repetat, concept omniprezent în Noul Testament. Sinoadele Ecumenice repetă definiția structurii organizaționale, dar și a definiției deciziei prin toți timp de un mileniu.
Probatoriul Bisericii Ortodoxe pentru conceptul de sobornicitate stă în validarea deciziei prin acest „toți” al Bisericii, în Noul Testament întâi (act dogmatic colectiv în esență, al unui toți), făcut în participare, nu contrasemnat de Roma sau de superintendentul Romei. Apoi în Scriptură, în „părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă”, unde avem o definiție pentru decizie, toți, lucrarea Duhului Sfânt, unde nu apare izolarea și supradecizia Ap. Petru. Apoi în Sinoadele Ecumenice, unde se văd deciziile și semnăturile Sinoadelor Ecumenice dar și în Pentarhie, unde o poziție onorifică este acordată Romei. Nulitatea Primatului este văzută egal prin raportul de contribuție nulă, timp de 1 mileniu, față de actele și deciziile Bisericii din Sinoadele Ecumenice, care invalidează pretenția de cenzor/secretar/superior/superintendent al Sinoadele Ecumenice și al Bisericii. Conceptul de toți este omniprezent în Scriptură, în decizia Bisericii, în definiție și tipologie-unanimitate, totdeauna legată de acest „toți” al Bisericii.
Descentralizarea Bisericii este un dat al Noului Testament. Apostolii sunt toți martori egali care propovăduiesc egal Scriptura în toată Biserica. Hristos nu a adus în Noul Testament o mărturisire a centralizării absolute, fiind nevoit în acest caz să umble cu un singur Apostol după Sine, nu cu 12. Tema centralizării absolute, inventată de Roma, nu există în Scriptură. Dar creștinismul este descentralizat, tocmai pentru că actul major al acestuia este de comuniune cu Dumnezeu, iar actul de păstrare și de lucrare a identității nu are nevoie de poli absoluți de autoritate, cum invocă Roma. Centralizarea și descentralizarea schimbă paradigma de funcționare a Bisericii, inversând polii acesteia de la dictator-superior-act dictat/impus la libertate-descentralizare-unitate în Hristos-act asumat.
Primatul Romei este doar o retorică fabricată istoric de catolicism, invocând Matei 16:8, în care printr-o dublă deducție logică, prin forțare de salt logic ajung de la piatră-analogie la un concept de superior-superintendent al Bisericii, și de la Apostolul Petru ajung la episcopul Romei, producând un concept de responsabilitate nominală absolută în eclesiologia Bisericii.
Catolicismul se refugiază în istorie pentru ancorarea și supradimensionarea unor mărunte spețe istorice, pentru a încerca o generalizare forțată, pe baza unor „autorități particulare” și marginale spețe de „autoritate” care să gireze Primatul și să păstreze în continuare Apusul în rătăricire.
Primatul eclesiologic nu este singurul primat produs de catolicism, infailibilitatea și vicariatul fiind același concept, un primat în cunoaștere dar și un primat secularo-teologic, ceea ce ne arată cum în Roma centralizarea absolută este o lucrarea eclesiologică naturală. Curentul ortodox din catolicism (teologi catolici din interiorul catolicismului) invalidează la fel această propunere.
Cum va rămâne în istorie Primatul este doar o mentalitate de supremație a Romei, venită din harta imperiului Roman din secolul II, mentalitate transformată de episcopii Romei în sec. al V-lea într-o închipuită dogmă, prin care s-au rupt de Biserică.
Pentru Ortodoxie, Primatul presupune părăsirea credinței noastre și asumarea unei alte autorități decât cea a lucrării Duhului Sfânt în Sinoadele Ecumenice, părăsirea Bisericii.
Documentul de la Chieti (2016) dar și alte lucrări produse în dialogul ecumenic pentru primat precum „Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre Primat și sinodalitate” arată că teza este astăzi la nivel de idei primare, în care sunt aduse câteva puncte esențiale dogmatice, fiind o analiză insuficientă pentru a putea progresa în discuție. Teza primatului trebuie scrisă de către Ortodoxie, nivelul curent de discuție având astăzi doar 10% din necesar, puncte eclesiologice esențiale cel mult.
Acest articol explică pe scurt parcursul pe care o teză despre Primat trebuie să îl aibă. Am propus în lucrările aduse pe subiect o teză nouă, care acoperă cuprinzător o demonstrație din partea Ortodoxiei, ancorată în ceea ce Sfinții Părinți au spus despre această teză, dar și în propunerea Sfântului Iustin Popovici. Podcastul publicat pe canalul de YouTube „Unitatea Ortodoxă” explică pe scurt propunerea adusă, care poate fi găsită pe larg în volumele menționate mai jos, în bibliografie.
Bibliografie:
-
- Prezentarea pentru Primat din podcastul YouTube
- Podcast YouTube, Primatul Romei, teza zero a dialogului ecumenic, partea 1: https://youtu.be/g8e1O5G-SLo
- Podcast YouTube, Primatul Romei, teza zero a dialogului ecumenic, partea2: https://youtu.be/2zKQCca5eUQ
- Doru Nastasă, Unitatea creștină și Catolicismul, Editura Agaton, București, 2022, Cap. 3, pp. 195-443
- Doru Nastasă, O catedrală teologică a unității creștine, București, 2023, Cap. I.2, 29-54
- Doru Nastasă, Soluția argumentativă a unității creștine, Editura Smart Publishing, 2024, Cap. II. 3, pp. 103-138
- https://www.unitateaortodoxa.ro/unitatea-si-catolicismul/
- https://www.unitateaortodoxa.ro/o-catedrala-a-unitatii/
- https://www.unitateaortodoxa.ro/solutia-teologica/
- https://www.unitateaortodoxa.ro/.