Zi: 23 februarie 2025

Sunt tare curios cine își permite în Biserică, tratarea în izolare a unor probleme care în istoria Bisericii au fost tratate în niște formate care cu greu pot fi cuprins pe hârtie la nivel de complexitate. Ar trebui făcut un studiu pe larg, legat de complexitatea analizelor Bisericii în fiecare Sinod Ecumenic.

Aș vrea să amintesc doar pe scurt, complexitatea problemelor de la primele Sinoade Ecumenice, dar și modul în care Biserica a gestionat această complexitate de soluționare:

1. 1. 1. Biserica a avut nevoie de 50-100 de ani pentru a dezbate intern dar și pentru a concluziona niște analize interne.
      2. Întreaga Biserică a discutat intern aceste probleme, adică zeci de milioane de credincioși.
      3. Au fost implicați atâția teologi în dezbateri, mii și zeci de mii, pentru fiecare problemă.
      4. A existat o implicare la trei nivele, Sinod, credincioși și împărat.
      5. Analizele au fost aduse pentru fiecare Sinod Ecumenic din întreaga Biserică.

Care este sistemul actual al Bisericii de tratare a unor probleme cu o complexitate cu mult mai mare decât cele de la Sinoadele Ecumenice:

1. 1. 1. Comisii de analiză cu 5-10 membri.
      2. Ierarhie care nu este implicată în analiză, care semnează acte produse de comisii, pentru care apare întreabarea dacă știe ce scrie în acele acte de analiză, dacă știe ce semnează. Dacă ierarhia era înainte responsabilă de actul teologic, acum este responsabilă doar de semnarea unor hârtii, nu și de producerea analizelor pentru astfel de acte. Ierarhia nu mai produce analize în Biserică, ci acestea sunt externalizate în diferite comisii, neierarhice, iar ierarhul nu mai împlinește astăzi actul teologic, ci doar actul birocratic, decizional.
      3. Sunt luate decizii de impact, în forumuri de câteva zeci de ierarhi.
      4. Biserica aduce în paralel, într-o plenitudine, poziții unitare, susținute pe larg de credincioși, cler și ierarhi, poziții care nu sunt discutate de aceste mici comisii.

Este frapantă diferența între necesarul și existentul de analiză și dezbatere pe diferite subiecte. Nici 10% din necesarul de perspective, de analiză și dezbatere nu e acoperit de analiza acestor comisii. Dar sinodalitatea afirmă că „Sinodul acoperă orice analiză, orice decizie” (conform statutului instituției), și aduce un relevant suficient de analiză și perspectivă pe orice subiect. Și se vede în istorie, unde analizele insuficiente, cu 10% din necesar, duc Biserica în diferite direcții greșite.

Astăzi sinodalitatea produce mărunte fundamentări pentru patimile instituționale. Are numai opțiunea A, opțiunea de a duce Biserica pe căi insuficient gândite, fără analiză. Astăzi nu există instituțional opțiunea B, într-un simplism izbitor, în care odată ce ai apucat pe o cale mergi înainte fără a mai auzi ceva. Se pare că instituția nu gândește atât de complex, adoptând soluții simpliste la orice întâlnește în cale.

• • • Optiunea A pentru calendar, opțiunea simplistă, mersul înainte, a fost forțarea deciziei pentru credincioși și apoi constrângerea cu armata a credincioșilor.
    • Optiunea A pentru Ecumenism este mersul înainte, negândirea și nediscutarea acestei probleme.
    • Opțiunea A pentru A. Boca este acceptatea patimii Ardealului și a compromisul instituțional.

Acestea sunt opțiunile simpliste ale Bisericii de a rezolva aceste probleme de management și direcționare.

Care sunt opțiunile corecte pentru fiecare dintre aceste probleme?

• • • Opțiunea B pentru calendar era un program pe termen lung, de informare, de gestionare a acestei schimbări, de acomodare cu această perspectivă dorită în schimbare. Și apoi, dacă era posibil așa ceva, să se facă această schimbare. Era opțiunea gestionării în timp, nu a gestionării în forță, cu patimă. Din nou, multă energie, puțin echilibru și deloc răbdare în instituție. Rezultatul? Schismă.
    • Opțiunea B pentru Ecumenism este cu totul alta decât ce se face instituțional. Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae a propus opțiunea B, care nu are legătură cu opțiunea A instituțională – din păcate în instituție nu este nimeni să îl audă și nici să îl înțeleagă pe cel care tocmai a fost canonizat. Și această opțiune am dezvoltat-o în alte lucrări. Iar această opțiune în mare afirmă că informația istorică este 50% din necesar, că este necesară o dezvoltare teologică pe care am propus-o pentru a completa restul de 50%, că fără a avea o soluție teologică Ecumenismul actual este doar căderea Bisericii. La fel, am propus precum și părintele Ion Bria a propus, un Sinod pentru a discuta aceasta problemă, propuneri care sunt temelia discuției despre dialogul ecumenic. Pe o soluție teologică dar și pe o adunare internă pentru dezbatere ar fi trebuit construit orice discuție despre dialogul ecumenic. Rezultatul? Expunerea pe termen lung a Bisericii la erezie, potențarea universală a unui curent religios apocaliptic, de unire generală – frumos, chiar noi, Ortodoxia, potențăm apocalipsa universală, prin conceptul ortodox de unitate. (A se vedea lucrările produse pentru unitatea creștină, pe acest subiect.)
    • Opțiunea B pentru A. Boca era asumarea definitivă a deciziei de necanonizare, decizie existentă în instituție peste 15 ani  (2010-2025). Opțiunea B era transparența maximă în această decizie, susținerea corectă a adevărului de credință, evitarea compromisului de credință, consecvența în decizia instituțională.

Acest simplism izbitor de a gândi instituțional se vede în aceste inițiative luate în timp. Arată lipsă de analiză, lipsă de capacitate de analiză. Simplismul instituțional actual este contrastant cu complexitatea abordărilor de la Sinoadele Ecumenice, unde s-a căutat pe larg discutarea tuturor perspectivelor, confruntarea tuturor ideilor apărute pe subiect. Cantitatea de analiză, dialog, perspective, număr de teologi, timp alocat analizelor de la Sinoadele Ecumenice, contrastează cu decizii care astăzi sunt luate peste noapte, în comisii numărate pe degetele de la o mână, susținute prin decrete instituționale, acoperite cu sloganul „puterii centrale”. Biserica pare să fie redusă astăzi la diferite comisii.

Calendarul este un „peste noapte” instituțional, deplin negândit. Ecumenismul este identic. A. Boca este la fel, o decizie schimbată prin compromis, tot peste noapte, în pragul canonizărilor din 2025 (oare nu este suspectă pentru nimeni această schimbare peste noapte?). Atât se poate astăzi în instituție, limitarea la adoptarea retoricii puterii centrale, adoptarea unor analize precare, adoptarea unor explicații simpliste și erijarea în catolicism instituțional, izolarea pentru a proteja decizii instituționale greșite.

E greșit și nu se comentează când sunt contestate. Oare această strategie schimbă negrul în alb și falsul în adevăr? Este dreptatea sau falsul calea Bisericii? Este pocăința-îndreptarea sau persistența în eroare calea care este învățată de Biserică? Instituția ar trebui să se uite mai atent la ce face față de ce învață. De aceea aceste decizii mari ale Bisericii, deciziile de la Sinoadele Ecumenice, nu au fost menajate și izolate, ci au fost decizii expuse criticii largi a întregii Biserici, pentru a se verifica toate perspectivele și toată argumentația adusă.

Deciziile izolate față de deciziile expuse, criticate pe larg, acestea sunt cele două paradigme care se confruntă aici. Adică paradigma catolică de management față de cea ortodoxă istorică. Catolicii au adoptat varianta instituțională simplă, închisul ușii în fața tuturor celor care criticau deciziile greșite, împăratul, credincioșii și chiar clerului. Ortodocșii au discutat zeci de ani deciziile mari ale Bisericii, iar credincioșii și împăratul au participat în diferite forme la aceste analize și discuții. Astăzi se trece în Ortodoxie la sistem decizional catolic, în care decizii nefundamentate, care au fundamentări cu 10% din necesar, care nu au listate corect opțiunile disponibile, care nu au fundamentarea corectă, sunt aruncate în Biserică pe motivul „puterii centrale”. Calendarul, Ecumenismul și A. Boca sunt decizii majore nefundamentate. Instituția nu poate prezenta fundamentările pentru aceste decizii, ascunse în spatele retoricii „puterii centrale”, nu în spatele unor fundamentări.

Asta o să ne coste, pentru că această orbită instituțională catolică actuală a Bisericii, este o ieșire din echilibrul și orbita eclesiologică ortodoxă istorică, și o să ne ducă la pierderea coordonatelor de gravitație autentice ale Bisericii. O să ne ducă undeva într-un spațiu eclesiologic de derivă, de schismă, erezie și înșelare.

Am arătat în volumele propuse că tot ce se propune instituțional pe astfel de decizii mari sunt doar simplisme de management. Și am arătat că muntele Athos are un management mult mai adaptat atât la valorile Ortodoxiei dar și unui necesar de management. Iar în BOR nu se găsește nici cu lumina aprinsă calea dreaptă și se merge pe cărări fără lumină. De aceea Sinoadele Ecumenice anulează desăvârșit ideea unor simplisme de management precum cele propuse de BOR, practica istorică fiind a consolidării în discuții enorm de largi a unor decizii și nu o practică a izolării sinodalității.

Ce model avem în istorie și ce a înțeles Sinodul din aceasta? În istorie avem dialog intern, plenar, zeci de ani, maturitate a unor decizii, forum de asumare instituțională. Iar Sinodul a înțeles doar „sinodalitatea”. Cât de simplistă este această perspectivă de înțelegere a istoriei. Sinodul a văzut doar ierarhia, Biserica vede doar adevărul, dezbaterea, maturitatea unor analize. Fiecare vede ce vrea din istorie.

Ca manager sunt nevoit să analizez zilnic complexitatea și necesarul de soluționare al multor probleme, să înțeleg formatul lor de rezolvare. Zilnic am zeci de probleme de rezolvat și trebuie să adun un forum de soluționare, să găsesc și să așez un format de soluționare. Sunt nevoit să le rezolv, să le închid, corect – și nu sunt simple. Formatul de soluționare al problemelor are umătoarele componente:

1. 1. 1. Informația
      2. Analiza
      3. Opțiunile de soluționare
      4. Dezbaterea
      5. Forumul activ critic de dezbatere
      6. Forumul de normare și adoptare, de guvernanță, de asumare a deciziilor, pe baza analizei.

Problemele Bisericii așa s-au discutat în timp, cu sau fără voie, împlinindu-se într-un fel, prin participarea întregii Biserici (credincioși, cler, Sinod, împărat), a tuturor acestor pași și componente decizionale. Management s-a făcut și la Sinoadele Ecumenice, chiar dacă într-un format dezorganizat. De voie sau de nevoie, tot au trebuit respectați pașii de management autentici în convergența unor argumente și toate aceste elemente de soluționare a convergenței teologice și pe diferite probleme au fost respectați și atunci.

Câteva considerente legate de acest necesar de rezolvare al problemelor și de ce erijarea în „puterea centrală” e doar un discurs fad dar și o falsificare a istoriei ortodoxe din aceste Sinoade Ecumenice:

• • • Pentru că fără adunarea informației nu ai pe ce să lucrezi – și aici ai nevoie să îi aduci pe cei „martori”, pe cei care cunosc informația autentică.
    • Pentru că fără experții care cunosc analiza și problematica nu poți scoate analiza la capăt – și aici nu doar „ierarhia” este expertă în diferite probleme teologice, ci și Sf. Maxim Mărturisitorul și Sf. Grigorie Palama, care în calitate neierarhică la momentul discuțiilor, au participat la analiză.
    • Pentru că doar în întâlnirea la fața locului se vor putea confrunta perspectivele diferite (așa cum pentru calendar Sinodul nu a dorit să audă că Biserica nu poate duce povara calendarului și nu dorește această perspectivă, că are nevoie de timp de obișnuire), a diferitelor poziții existente pe un subiect.
    • Pentru că forumul activ, critic și contribuția de analiză, au venit din Biserică, de nenumărate ori.
    • Pentru că este nevoie de un forum pentru normare, pentru adoptare canonică, pentru validarea analizelor făcute, în acest caz fiind nevoie și de un ierarhie-Sinod.
    • Pentru că atunci când nici una dintre părți nu a fost în stare să își scrie analiza corect, o dezbatere la fața locului va ajuta la confruntarea perspectivelor și la un început de aliniere a punctelor divergente.

Această nebuloasă a autorității „Sinodului și sinodalității” este perpetuată continuu astăzi. Prin confuzie, Sinodul vrea să își păstreze monopolul dobândit în ultimele veacuri. De aici vine lipsa de reacție a Bisericii în aceste probleme, care nu înțelege ce are de făcut instituțional. Biserica este privată astăzi de către Conclavul Bisericii de pârghiile instituționale de drept, care sunt ale sale. Conform legii Bisericii, Biserica are dreptul la dialog.

Sinodul BOR refuză astăzi împlinirea sobornicității-unității Bisericii. Sinodul BOR a refuzat să adauge în statut dialogul cu Biserica. A refuzat dialogul, a refuzat discutarea problemelor Bisericii cu Biserica. Se preface că nu aude, se preface că nu înțelege, se preface că nu știe. Se preface că nu există acest dialog cu Biserica, pe diferite poziții. Nu aude nimic din ce se zice în Biserică. Sau mai bine zis, nu a înțeles nimic din actul sobornicității și a unității și nu a înțeles cum ar trebui să arate statutul. Și învățat comod și confortabil cu statutul conclavului (mult mai confortabil, pentru că pentru a avea adevăr Biserica întotdeauna s-a frământat timp îndelungat, nu ca astăzi, când se decretează o liniște generală, uitându-se că de fapt zgomotul unor astfel de discuții este o normalitate și o stare de furtună pentru soluționare), neînțeles nici de credincioși dar nici de Sinod, nu e interesat când din Biserică se contestă status quo-ul creat actual  pentru Sinod, în care Sinodul BOR este doar un Conclav catolic, conform statutului instituției. Și acest status-quo al catolicismului instituțional nu e precis articulat, nu e contestat de nimeni. Sinodul s-a învățat să funcționeze ca un conclav și nu mai e interesat de Biserică.

Conclavul BOR este cel care lucrează toate acestea în Biserică. Și astăzi Ortodoxia românească e gândită în stil catolic, cu un conclav izolat, care refuză dialogul cu Biserica. Dovada este una evidentă: statutul Bisericii nu are niciun gând despre dialogul cu credincioșii, unde ar fi trebuit să fie multe pagini despre această instituție a dialogului. Statutul e centrat în ierarhie și Sinod și consolidează această instituție. Consolidează doar „administrația”, unicul interes al ierarhiei, restul fiind expediat în „responsabilitatea Sinodului”, evitând discuția despre ce înseamnă specific unitatea, actul unității, dialogul larg și pe problemele mari ale Bisericii. Statutul nu are niciun gând despre dialogul din Biserică. A adoptat o paradigmă autoritară în locul unei paradigme consultative.

Această disfuncție instituțională trebuie expusă, pentru că ne duce eclesiologic în probleme, în special în deciziile mari ale Bisericii. Sinodul BOR nu a reușit să adauge în statut componenta esențială a sobornicității-unității Bisericii, dialogul intern. După instituționalizare, nu a existat nici măcar o unică discuție cu Biserica, pe aceste probleme.  Dovada că este corect ce spun este lipsa din Biserică, în ultimii 100 de ani, a oricărui dialog cu Biserica, pe aceste probleme. Nici în statut, dar nici în actele Bisericii, nu găsim că sinodalitatea ar avea vreun gând de dialog. Faptul că Sinodul semnează nu înseamnă că nu trebuie să le discute. Responsabilitatea semnăturii nu absolvă responsabilitatea consultării. 

Sobornicitatea și sinodalitatea sunt concepte diferite. În sobornicitate a fost și Sf. Grigorie Palama, care nu era ierarh, dar care mărturisea adevărul, care stăpânea o analiză (sunt curios dacă Sinodul actual l-ar da afară pe Sfântul Grigorie Palama din Sinod, pe motiv că nu era ierarh când a produs analiza, sau dacă ar face la fel cu oricine ar aduce o analiză pertinentă – conform statutului actual, Sfântul Grigorie Palama nu ar avea ce să caute în calitate neierarhică la discuții, nefiind la „înălțimea” Sinodului, ca să vedem la ce extremități a ajuns statutul în încercare de a menaja Sinodul de critică). La analiză a participat istoric și Biserica. 

Ierarhia vrea astăzi monopol inclusiv pe analiză, utilizând monopolul avut pe normare și adoptare canonică. Sinodul duce la maxim această discuție între paradigmele titulatură și competență. Deși există o responsabilitate sinodală, totuși competența și analiza nu sunt un monopol al Sinodului. Analiza, dezbaterea-validarea, normarea și adoptarea canonică intră în sfere diferite. Biserica are dreptul să aducă poziții teologice și să participe la dezbatere (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie Palama, în calitate neierarhică, au participat la discuții teologice importante), chiar dacă în normarea și adoptarea canonică Sinodul are responsabilitatea și obligația să le împlinească.

Conceptul de sinodalitate e centrat în rolul de ierarh și autoritate, adică în esență propune un monopol instituțional absolut. Conceptul de sobornicitate este centrat în adevăr, analiză și adunare, arătând că unitatea Bisericii, decizia unită a acesteia are la bază un forum decizional care poate asigura această unitate a deciziei. Ne arată mecanismul, nu rolul. Și fiecare își alege astăzi în Biserică ce concept vrea și semantica dorită pentru acești termeni. De asta sinodalitatea este trâmbițată instituțional și nu sobornicitatea, pentru că sobornicitatea presupune dialog (mecanismul unității), care nu e chiar pe placul instituției.

De asta auzim peste tot „sinodalitatea”, prin asta înțelegându-se monopolul instituțional, puterea centrală, circuitul instituțional închis. Și nu  auzim despre sobornicitate (concept evitat la maxim astăzi în discursul instituției), în care se înțelege dezbaterea largă, asumarea de Biserică, expunerea către întreaga Biserică a discuțiilor pe poziții aduse din Biserică. Și de asta Sinodul preferă discursul „sinodalității”, centrat în rolul de ierarh și nu discursul „sobornicității”, centrat în mecanismul integrativ, în care este forțat să aducă la dezbatere pe toți cei care au adus analize, pe cei implicați în discuții, credincioșii (cei afectați și cei care poartă aceste poveri ale instituției). De asta instituția a schimbat rapid termenul, semantica, discuția, centrându-o în jurul rolului de ierarh și nu în jurul mecanismului de adunare-integrare, pentru a nu fi nevoită să se trezească având credincioși pe holurile instituției, care să participe în poziții pentru calendar, Ecumenism și A. Boca.

Cine și-ar dori credincioși în treburile instituției? Ce să caute credincioșii în astfel de treburi înalte, într-un Sinod în care să fi discutat calendarul, Ecumenismul și A. Boca? Adică de ce să se facă integrare a analizelor aduse de Biserică, mult mai competente, mult mai coerente, gândite, când instituția poate prea bine să ia analizele produse intern și să se mulțumească cu simplismele avute intern? De ce să lucrezi cu o analiză competentă și să îi aduci pe toți pe un subiect, când poți să te limitezi instituțional la ce s-a putut produce într-o discuție de 10 minute? De ce să discuți pe larg, într-un format corect un subiect, când nu mai bine te limitezi la un Sinod, la 10 minute de expediere a unui subiect care va afecta Biserica pentru tot destinul său? Asta este Biserica astăzi, 10 minute pentru un subiect, într-o agendă de nenumărate alte calendare. Calendar după calendar, Boca după Boca, decizii de 10 minute pentru probleme care trebuiau discutate ani de zile de Biserică nu de o mână de oameni într-o comisie. De ce pozițiile Bisericii în toate aceste discuții, calendar, Ecumenism și A. Boca nu au fost discutate? Pentru că Sinodul a preferat simplismul instituțional, 10 minute pentru subiect și apoi ascunderea în spatele retoricii „Sinodul”. Scuza ideală pentru orice greșeală, „Sinodul”. Sinoadele Ecumenice ne arată curat formatul larg de dezbatere a problemelor grele. De ce să urmăm acest model, nu mai bine ne limităm la ce se poate în analizele limitate ale unor comisii? De ce să mai fie implicată Biserica?

Sinodul sau adevărul? E decizia Bisericii legată de adevăr, sau e legată de Sinod? Sinodul e adevărul, cum se postulează astăzi? Sau Biserica, în întregul său, este infailibilă? Această egalitate între Sinod și infailibilitate, doar prin sine, este o erezie: este erezia catolicismului, care asta afirmă. Și dacă ai 50 de ierarhi care nu au analiza pe o problemă, ce reprezintă „sinodalitatea”, și care mai este rolul acesteia într-o astfel de problemă, teologică sau de management? Rolul acesteia este de management integrativ. Pentru că dacă ai 10 contribuitori externi de analiză (experți) aceștia ar trebui să fie prezenți în forumul de analiză, pentru că dacă ai credincioși care asumă o decizie aceștia ar trebui să fie cel puțin consultați când se spune ca în calendar că trebuie să își schimbe toată viața pe noul calendar, pentru că sunt în acest forum impactat de deciziile Bisericii mai mulți, nu doar Sinodul. La actul de decizie al Bisericii participă nu doar Sinodul, fiind nevoie și de analiză, și de expertiză, și de consultare, și de asumare a acestui act. La actul unității Bisericii nu participă doar Sinodul ci și credincioșii, fiind nevoie ca aceste decizii majore să fie asumate în participare și împărtășire a deciziei cu toată Biserica.

Această practică a acestei erezii este ceea ce duce Biserica în derivă. În manualul de dogmatică scrie că Biserica este infailibilă, nu că sinodalitatea este infailibilă, cum statutul afirmă astăzi (pentru că aceasta este afirmație din statut, unde „Sinodul” este responsabil cu unitatea Bisericii). Diferența dintre poziția dogmatică și falsul din statutul Bisericii este evidentă. Statutul Bisericii se opune dogmaticii Bisericii, într-o poziție dogmatică, afirmând că sinodalitatea este infailibilă, refuzând să definească un dialog cu Biserica. Cumva, în instituționalizare, a fost modificată dogma Bisericii, practica fiind una și dogma alta. În practică, a fost mai util modelul conclavului catolic, eliminându-se contribuția credincioșilor și dialogul cu aceștia. Pe scurt, pe hârtie, în dogmă, suntem ortodocși, iar în statutul instituției suntem catolici. Iar în practică se face exact ce se face în catolicism. A fost mai convenabil să se „adapteze” statutul unei practici mai potrivite realității din teren. De la dogmă la statut e o cale lungă, e exact calea de la Ortodoxie la catolicism.

Până nu se va înțelege corect chipul instituțional corect al Bisericii și nu se va corecta statutul în spiritul sobornicității, vom merge din cădere în cădere, până la căderea finală a ierarhiei. Pentru că Apocalipsa Bisericilor, căderea Bisericilor, va însemna căderea ierarhiei.

Acest statut actual este temelia căderii ierarhiei, care nu înțelege că a stricat stâlpii de susținere autentici ai deciziei Bisericii, distrugând critica și pozițiile aduse de Biserică. Această critică adusă în istorie este fundamentul corectării a tot ce s-a greșit în Biserică și asta trebuia pus în statut, ca în cazul unor probleme mari, critica să poată să își aduca contribuția. Însă evident, Sinodul nu a menționat un cuvânt despre critică. Erorile sunt la ordinea zilei în instituție, iar problema autentică a instituției este că nu are mecanisme de corectare și se lipsește deplin de feedbackul sistematic al Bisericii. Și se vede astăzi discursul instituțional cum se chinuiește, cum se înghesuiește pe sine să se ascundă în spatele conceptului de conclav-sinodalitate, neștiind ce retorici meșteșugite să mai folosească atunci când e evident că sobornicitatea e ce trebuie să lucrăm și nu izolarea catolică.

Astăzi suntem într-o impostură instituțională majoră, vizibilă, dar care este negată de instituție. Și impostura constă în privarea Bisericii de dialogul intern al pozițiilor care au existat în toate aceste probleme, calendar, Ecumenism, A. Boca. Sinodalitatea nu a discutat niciuna dintre aceste poziții aduse de Biserică, ci a procedat greșit în fiecare dintre acestea. A avut întotdeauna doar opțiunea A, opțiunea simplistă, cea greșită. Toate acestea, calendarul, Ecumenismul, A. Boca, sunt greșeli instituționale majore, produse de „sinodalitate”, de conclavul BOR, prin lipsă de dialog. Soluțiile autentice ale Bisericii sunt cu totul altele. Numai că sinodalitatea-conclavul românesc, nu poate înțelege ce trebuie să se întâmple și să facă la nivel de management.

Pe scurt, statutul actual al Bisericii a instituit erezia catolicismului intern, creând două caste, creând un Sinod infailibil, care zi de zi promulgă decrete. Iar Biserica se frământă în interior, este muncită continuu de ierarhie, în diferite decrete, neavând niciun fel de capacitate de manifestare eclesiologică, fiind pusă de acest statut într-o șerbie veșnică, de o castă a ierarhiei, care a legat pe veci credincioșii sub ierarhie, fără a le oferi în statut un rând prin care aceștia să poată solicita un dialog. Nici măcar să răsufle instituțional nu au dreptul credincioșii.

Acest statut a adus credincioșii în poziția de robi pe vecie ai unei caste, robi care nu au niciun fel de contribuție la decizia Biserici. Atât s-a înțeles de către Sinodul Bisericii că reprezintă credincioșii în Biserică. Exact ce au făcut catolicii în sistemul lor istoric de caste s-a făcut și în acest statut actual al Bisericii, care în esență este același lucru. Și credincioșii se frământă continuu, sub asaltul de inovații continue adus de „sinodalitate”, fiind munciți continuu de deciziile aduse de „puterea centrală”, infailibilă doar prin sine, fiind sub grelele poveri aduse de această putere centrală pe spinarea unor credincioși. Biserica este muncită încontinuu în ultimul veac sub astfel de decizii și poveri. 

Adevărul trebuie spus. Aceasta este realitatea instituțională care este acoperită în diferite retorici meșteșugite. O realitate în care Biserica a fost împărțită în două, într-o castă infailibilă și într-o castă a unor șerbi, pe veci legați într-un statut, în această poziție, în care sunt munciți sub diferite decrete care apar peste noapte în instituție. Calendarul, Ecumenismul și A. Boca sunt munci aduse de instituție peste credincioși. Necugetate, negândite, nediscutate. Așa se întâmplă când din „părinte” devii „stăpân”. E doar o diferență de semantică, dar una importantă.

Mai multe detalii și o dezbatere pe larg a acestor puncte ridicate pot fi găsite în volumele publicate pentru unitatea creștină, dar și pentru A. Boca.

23 Februarie 2025,

Doru Nastasă

Care este cauza managementului defectuos al Bisericii, văzut astăzi în aceste inițiative, calendar, Ecumenism și A. Boca? Este o cauză ușor de văzut, și voi arăta mai jos de unde vin toate aceste probleme. E nevoie de o perspectivă de management aici și nu de una teologică pentru a evidenția această problemă. Trebuie să folosim pentru această analiză istoria și aceste Sinoade Ecumenice, pentru a înțelege cum a gândit Biserica aceste act al managementului său.

Ce zice conceptul de sobornicitate este că actul de viață al Bisericii, unitatea-legătura Bisericii în toate, se face numai printr-o decizie luată într-un anumit format. Sobornicitatea e legată de conceptele de act de viață, unitate, decizie, formul de analiză plenar, forum de normare și adoptare canonică. Sobornicitatea este un concept de management, așezat în temelia Bisericii, concept înțeles și falsificat astăzi de fiecare după bunul plac.

Ce sa întâmplat în istorie în aceste Șapte Sinoade Ecumenice, legat de deciziile luate acolo? Fazele deciziei Bisericii, legat de aceste Sinoade Ecumenice, sunt:

• Faza 1: discutare a problemelor de către toată Biserica și producerea de analize până la un nivel de maturitate. Atingerea maturității analizei.
• Faza 2: discutare în format sinodal, cu diferite contribuții, cu participarea credincioșilor, în diferite formate, pentru încercarea de a dezbate analiza, de a clarificare normare și adoptare canonică.

Trebuie să separăm funcția de analiză de functia de normare și adoptare canonică și să înțelegem responsabitățile fiecăruia în această discuție. Mai jos încerc să clarific aceste responsabilități, pentru a înțelege responsabilitățile Sinodului, dar și responsabilitățile Bisericii.

Listă responsabilități:

1. 1. Biserică/credincioși – prin sfântul Botez, avem obligația de a avea o opinie critică, de a aduce contribuții de analiză. Botezul nu este mărturisit orbește, este un botez în cunoștință de cauză. La nevoie, fiecare credincios trebuie să apere adevărul de credință. Biserica este consultată în diferite poziții de Sinod, atunci când Biserica aduce poziții. În Ortodoxie, credincioșii nu sunt o castă care nu gândește adevărul de credință, așa cum și-ar dori mulți astăzi.
   2. Sinodul are responsabilitățile:
      1. Dialog cu Biserica, consultare cu Biserica pe pozițiile acesteia.
      2. Integrare analize, folosire a forumului de analiză corect, prin aducerea tuturor celor care pot să participe la o analiză.
      3. Discutare a unor analize ajunse la maturitate.
      4. Normare și adoptare canonică.

Din păcate astăzi Sinodul a introdus o cenzură puternică asupra actului teologic și de management, a introdus un monopol instituțional absolut, refuzând împlinirea autentică a actului sobornicității. Clerul nu are dreptul la a emite nimic fără aprobare a Sinodului și niciun gând și nicio idee nu iese de la cler fără cenzura instituțională.

Ce spune conceptul de sobornicitate în esența lui este legat de integrare și adunare a tuturor celor care pot participa la o analiză. Sinodul are rolul inamovibil de dezbatere, normare instituțională, de adoptare canonică. Dar are și obligația și responsabilitatea integrării analizei Bisericii.

Astăzi Sinodul Bisericii este un Sinod catolic, un conclav. Conceptul autentic de Sinod a dispărut acum foarte mult timp. Astăzi avem de peste 100 de ani un conclav. De aici există această erijare în catolicism, datorită managementului defectuos. Astăzi vedem continuu lucrarea acestui Conclav al Bisericii, care emite continuu decrete către Biserică.

Ce sunt Sinoadele Ecumenice? Un apogeu al maturității unor analize din Biserică, monente de finalizare a unor discuții. Este locul în care analizele din Biserică, ajunse la o maturitate, au fost preluate de instituție pentru discutare și normare, pentru adoptare canonică pentru întreaga Biserică. Ce nu sunt Sinoadele Ecumenice? Nu sunt locul în care „Sinodul singur a lucrat” așa cum se invocă astăzi, pentru a falsifica poziția instituției Sinodului.

Fiecare Sinod Ecumenic a avut un preambul de 50-100 de ani de dezbateri interne, în întreaga Biserică, a diferite probleme, care au dus la o maturitate a unor analize, concretizate și asumate instituțional în aceste Sinoade Ecumenice, care asta sunt, momente de maturitate a unor discuții din Biserică, prin contribuția întregii Biserici. Nu există ce se propune astăzi în această viziune utopică în care Sinodul intră într-o sală și produce analize care au luat înainte Bisericii 50-100 de ani să fie produse, în plenitudinea acesteia. Aceasta este una dintre abordările superficiale aduse de sinodalitate astăzi, în care pretinde că suplinește în formate reduse analize care au fost făcute în formate largi în istorie. Înainte era nevoie de 50-100 de ani pe o problemă, de întreaga Biserică – astăzi Sinodul reușește doar prin sine, să acopere astfel de monumente de analiză.

Tare curios cum se poate face asta, pentru că avem Șapte Sinoade Ecumenice, fiecare cu analize de 50-100 de ani, Sinoade care repetă timp de 1 mileniu acest necesar de analiză integrativă. Iar sinodalitatea actuală nu mai are nevoie de analize integrative, reușind prin sine ceea ce în istorie s-a făcut altfel. Și de asta avem calendare, avem Ecumenisme, avem A. Boca, avem schisme, erezie și înșelare, toate produse pe o rețetă identică, de către sinodalitate: reducerea forumului de analiză, analize făcute superficial, expediate prin autoritate, dar nu prin proprietatea și calitatea analizei. Pe scurt, e mai ușor să decretezi „adevărul”, decât să ieși în fața Bisericii cu o analiză să o dezbați, așa cum s-a făcut la Sinoadele Ecumenice. Adevărul „puterii centrale” e mai precis o colecție de probleme propuse ca fiind „adevăr”, când nu au legătură cu o abordare corectă pe subiectele tratate. Asta datorită aroganței, care pretinde că sunt bune analize și inițiative de management incomplete, nemature, care sunt greșite și negândite suficient, iar acestea doar sunt forțate în Biserică, pe motiv de „putere centrală”.

Analiza, maturitatea analizei, dezbaterea pentru normare și asumare canonică, sunt funcții diferite în actul teologic și de management și nu sunt toate monopolul ierarhiei. Ierarhia nu este o castă cu monopol absolut asupra Bisericii, așa cum în mod greșit afirmă statutul actual al Bisericii. Aceste probleme, calendarul, Ecumenismul și A. Boca, nu pot fi susținute în fața Bisericii, prin argumente valide, așa cum nici catolicismul nu a putut să își susțină teologia și doar a forțat-o în instituție pe motivul „autorității centrale”. Sunt doar niște închipuiri ale Sinodului, crezând că forța instituțională și perspectiva administrativă, pot ține loc de argument. Nu ține. Conceptul de sobornicitate presupune o vedere a adevărului și a argumentului de către întreaga Biserică. Toată Biserica mărturisește adevărul și nu doar un Sinod. Nu avem un adevăr emis de un Sinod ci avem un adevăr asumat și înțeles de întreaga Biserică.

Astfel de forumuri reduse de dezbatere sunt o problemă și asta nu au înțeles catolicii  – iar astăzi „sinodalitatea” se ia după catolici și repetă sloganul catolic al „puterii centrale”, neînțelegând că în Ortodoxie nu există neapărat acest concept de putere centrală ci există conceptul de „adevăr sustenabil și susținut prin dezbatere”. Ortodoxia susține totul prin sobornicitate-dezbatere și nu prin puteri centrale. Și migrarea de la argument-adevăr la putere centrală este ceea ce propune astăzi „sinodalitatea” pentru Biserică, neînțelegând că se încurcă în cuvinte și că propune doar ceea ce și catolicismul a propus istoric. Adevărul nu este niciodată al unei puteri centrale, de asta întotdeauna credincioșii au fost prezenți în toate marile dezbateri ale Bisericii. Adevărul nu este al Sinodului, este al întregii Bisericii – asta nu a înțeles Sinodul. Și Biserica a dezbătut fiecare teză teologică a sa, iar Sinodul, de nenumărate ori a preluat tezele și le-a dezbătut pentru normare. Sinodul nu are un monopol asupra adevărului după cum se afirmă astăzi, ignorându-se orice dialog cu Biserica.

Ca să fim foarte specifici legat de managementul defectuos al Bisericii, trebuie să ne uităm la aceste 3 probleme, la calendar, la Ecumenism și la A. Boca, din punct de vedere al analizei și al managementului necesar acestor probleme. Soluția pentru fiecare dintre aceste probleme menționate este cu totul alta. Sinodul nu a reușit să aducă Biserica pe direcția corectă pe niciuna dintre aceste probleme.

1. Calendarul este o problemă de management instituțional. Este o inițiativă administrativă, de management, care s-a impus cu forța Bisericii.

Cum trebuia gestionat calendarul la nivel de management? Pentru că vorbim despre management organizațional, despre „change-management”, trebuia să existe un program de management, care să fi validat următoarele puncte:

1. 1. Analiza de impact asupra Bisericii, pentru această decizie. Poate fi asumată decizia de Biserică? Răspunsul este nu.
   2. Programul de „change-management”, pentru gestionarea schimbării. Trebuia să fi existat un program pe 5-10 ani, de notificare a Bisericii, de acomodare cu această decizie, iar în acest timp să se fi reevaluat periodic, dacă Biserica este pregătită pentru o astfel de schimbare.
   3. Ce a făcut în esență instituția în această schimbare, a fost să modifice peste noapte ceva ce făcea parte din 2.000 de ani de tradiție a Bisericii, ceva ce era perceput ca dogmă de Biserică, fără explicații, peste noapte, o schimbare cu totul inoportună și într-un format de management nefezabil. A încercat să schimbe prin forță și nu prin dialog o percepție de 2 milenii, să forțeze în Biserică perspectiva administrativă, când Biserica nu era pregătită pentru așa ceva. Nu a pregătit Biserica pentru această schimbare.
   4. Formatul de management adoptat de instituție pentru această inițiativă de schimbare este complet defectuos. Nu are un cadru de management de program autentic. Am discutat formatul de management autentic pentru această problemă în mai multe volume, dar și în volumul „De ce Biserica Ortodoxă nu îl poate canoniza pe Arsenie Boca”.
   5. Rezultatul? Schismă în Biserică, iar după peste 100 de ani de schismă, cred că avem peste 1 milion de credincioși rupți de Biserică, prin abordare de management discreționară.

Managementul muntelui Athos pentru această schimbare:

1. 1. Muntele Athos a preferat să fie aliniat la valorile ortodoxe și să adopte o poziție conservatoare. A preferat să evite astăzi modificări de impact, fără utilitate practică. Utilitatea acestei schimbări este zero. Alte Biserici au refuzat această „inovație” și sunt foarte bine astăzi, nu au probleme pe cap cu credincioșii. Și cu siguranță că sunt mult mai bine pregătite pentru o schimbare astăzi, decât acum 100 de ani.
   2. Managementul muntelui Athos este unul conservator, disciplinat, cu discernământ, care a ținut cont că decizia este una care ar fi trebuit lăsată în seama comunității, care ea va duce această povară, nu Sinodul. Nu Sinodul a dus greul acestei decizii ci Biserica-credincioșii.
   3. Rezultatul managementului muntelui Athos: păstrarea unității Bisericii, alinierea corectă la valorile ortodoxe, evitarea unor tulburări, a schismei.

2. Ecumenismul este din nou, o problemă de management instituțional. Este o inițiativă care teoretic este legată de misiunea Bisericii de propovăduire a Evangheliei lui Hristos.

Care sunt problemele de management ale acestei inițiative:

1. 1. Inițiativa merge într-o direcție greșită, pentru că nu a înțeles nimic din ce are de rezolvat. Astăzi nu avem o teză în Biserică, teză care să fie „soluția ortodoxă pentru problema unității creștine”. Pentru că nu există această teză, așa cum și părintele Stăniloae afirmă că „Ortodoxia are nevoie de o dezvoltare teologică pentru a rezolva această problemă” (a se vedea lucrările publicate pe acest subiect), noi astăzi mergem într-o inițiativă fără să avem o soluție și fără să fim pregătiți pentru așa ceva.
   2. Ecumenismul va duce la căderea Bisericii, fiind „erezia ereziilor”, pentru că în Ecumenism se promovează o soluție de unitate creștină prin sincretism, relativism și minimalism și există nenumărate încălcări și devieri de la o direcție coerentă pentru această discuție.
   3. Ecumenismul este izvorul apocalipsei universale religioase, pentru că sădește și dezvoltă acest concept de unitate religioasă universală, prin sincretism, relativism și minimalism.
   4. O inițiativă de management autentică este precum cea propusă în alte volume scrise pentru acest subiect, volume care explică în mod precism, cum Biserrica Ortodoxă trebuie să cheme alte confesiuni la Ortodoxie, printr-o dezvoltare teologică, nu printr-un compromis eclesiologic, cum a făcut și pentru Arsenie Boca. În volumele „O propunere pentru un Sinod al unității creștine” dar și „Soluția logistică a dialogului ecumenic”, am explicat pe scurt inițiativa de management propusă, coordonatele autentice ale unei astfel de inițiative, care să nu lezeze Biserica și care să aducă protestanții și catolicii în mod autentic în unitatea Bisericii. Iar în lucrările propuse pentru unitatea creștină, am adus o soluție în toate dimensiunile acestei probleme, soluție care consider că este ce trebuia făcut aici, care este cu totul diferită de ce se face astăzi în instituție.
   5. Inițiativa nu a articulat problema de rezolvat iar instituția duce Biserica într-o direcție greșită.
   6. Rezultatul managementului din Ecumenism? Promovarea largă a unei erezii universale, comuniune cu erezii, rugăciune împreună, inițiative de dialog teologic cu totul greșit. Și acestea se văd în Sinodul din Creta, în documentul emis de Sinod, document care spune în mare că inițiativa este blocată și că Sinodul nu știe ce să facă pe subiect. Pe scurt, management defectuos, care nu înțelege cum se face management autentic într-o astfel de de discuție și inițiativă.

Managementul muntelui Athos:

1. 1. Este surprinzător cum muntele Athos reușește la nivel de management să păstreze autentic o direcție și coordonatele corecte ale discuției. În analiza făcută pe acest subiect, în lucrările menționate, pe fiecare discuție, am ajuns exact la aceeași poziție a muntelui Athos, care are o explicație coerentă la nivel de management și la nivelul valorilor ortodoxe. Pentru mine este suprinzător cum propunerea de management a muntelui Athos este mult mai corectă și mai responsabilă decât ce se practică astăzi de „sinodalitate”.

3. A. Boca. Aici vorbim din nou, despre management defectuos.

Care sunt problemele de management ale acestei inițiative:

1. 1. Analiza pe subiectul Arsenie Boca nu este completă, este părtinitoare și este falsificată prin omisiune.
   2. Nu au fost chemați zeci de ani martorii acestei discuții și s-a evitat discutarea cu aceștia. S-a așteptat sistematic ca toți cei care puteau și trebuiau să participe la discuție să se mute la Domnul.
   3. Dosarul de canonizare este incomplet. Are omisiuni majore.
   4. Există un conflict de interese vizibil, în gestionarea procesului de canonizare.
   5. Decizia de canonizare a fost luată prin compromis instituțional.
   6. S-a refuzat sistematic discutarea teologiei aduse de Biserică, discutarea mărturiei aduse de Biserică, adoptându-se o poziție instituțională izolată, în care o analiză incompletă, părtinitoare, prin omisiune, a fost forțată drept analiză a Bisericii.
   7. „Adevărul” Sinodului pentru A. Boca este doar un fals deplin, un compromis instituțional, cunoscut și asumat de instituție.
   8. Managementul acestei inițiative a fost unul defectuos care a permis ca o analiză părtinitoare să fie adoptată drept analiză a Bisericii.

Concluzie: nu se poate face management în Biserică. Astfel de inițiative au nevoie de un cadru autentic de management, au nevoie de manageri de profesie, de manageri de program și nu de teologi de profesie. Astfel de „canonizați” nu trebuie să mai scape printre crăpături și fisuri de management iar înșelarea să nu fie instituționalizată. Astfel de „calendare” nu trebuie să mai intre peste noapte în Biserică producând schismă. Tot felul de „Ecumenisme” nu trebuie să mai intre și să aducă erezie în Biserică.

Schisma, erezia și înșelarea trebuiesc gestionate mult mai responsabil, după cum se vede în managementul practicat de muntele Athos, care adoptă o poziție mult mai conservatoare în management, o poziție mult mai critică.

Nici experiența duhovnicească a muntelui Athos nu o găsim în managementul ortodox, dar nici o experiență autentică de management. De asta Biserica Ortodoxă Română este expusă astăzi deplin schismei, ereziei și înșelării.

Astăzi Biserica are nevoie de o discuție solidă despre cum își face managementul, despre valorile pe care le adoptă la nivel de management.

23 Februarie 2025,

Doru Nastasă